Extrase din Jurnalul Sfantului Ioan de Kronstadt

Extrase din Jurnalul Sfantului Ioan de Kronstadt Mareste imaginea.

Extrase din însemnările Jurnalelor din anii 1867,1870,1871

Ultima filă a Jurnalului din anul 1867 (Scrisă pe o singură pagină)

In timpul Utreniei am fost ispitit de asprime, pentru faptul că părintele Matei nu a făcut milostenie. In mâini străine bucata pare mult mai mare.

Am greşit înaintea Domnului: am tras de păr doi băieţi cerşetori, destul de mari, pentru cât de sâcâietori erau în cererea milosteniei.

Doamne, să nu rămân un aspru şi-un zgârcit!

Ieri am fost la grădina zoologică din Kronstadt şi am văzut animalele Domnului - ursul american, lupi, hiene, leoparzi, lei, uliul- alpin, maimuţe de toate soiurile. Cât de diferite sunt şi caracterele animalelor. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne! Cum l-ai ridicat Tu deasupra tuturor animalelor pe omul creat după chipul şi asemănarea Ta, răscumpărat cu preascump Sângele Tău!

Doamne, îndepărtează de la mine apucăturile animalice: furia, zgârcenia, invidia ... şi toate patimile.

Când o femeie săracă s-a dus cu recomandarea mea la Măria A. Sinebriuhova din Petersburg, aceasta, mai că n-a alungat-o. Iar eu - eu care mă mânii şi strig la cerşetori -am certat-o pe bogătaşă, m-am supărat şi am strigat la Dumnezeu, chemând dreptatea Lui şi dorindu-i sărăcia, ca să simtă pe pielea ei ce înseamnă să fii sărac.

Doamne, miluieşte-mă pe mine şi iart-o şi pe ea, că nu ştie ce face. Este înşelarea bogăţiei. Duhul răutăţii a vorbit prin ea.

Rog pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi Sfinţii ca Domnul să ridice de la mine frica drăcească care pune stăpânire pe mine în timpul rugăciunilor obşteşti la care participă mult popor şi mai mari ai lumii acesteia, să-mi ajute să mă rog mereu cu inimă deschisă şi cu putere pentru toţi, ca pentru mine însumi, să folosesc fără patimă bunurile pământeşti, cu dragă inimă dând celor nevoiaşi, să fiu blând şi îngăduitor cu casnicii mei şi cu supuşii, să fiu un profesor simplu, capabil, înţelept şi blând cu toţi.

Pe 20 iunie, la ora 4 dimineaţa am săvârşit Sfântul Maslu pentru bătrâna Ştefanida Romaşeva. M-a cuprins o răutate drăcească împotriva lui Vasile, citeţul, pornire ce m-a chinuit cu înverşunare tot timpul slujbei. Din cauza înrâuririi diavoleşti, orice mişcare a citeţului, felul în care îşi fâţâia piciorul înainte şi-napoi, felul în care întorcea foile, îmi stârnea în inimă furie. Insă, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciune neîncetată şi nelăsându-mă pradă deznădejdii, m-am ridicat mai presus de această răutate. Nu ne vine a crede, dar drept e că dulciurile dau mult loc răutăţii diavoleşti. Aseară am băut la Goremâkina un ceai foarte dulce cu coniac şi n-am mâncat nimic acasă. Ceaiul a fost foarte tare - nu e sănătos...

In timpul Sfântului Maslu s-a pornit şi o ploaie torenţială, ceea ce a contribuit o dată în plus la iritarea nervilor mei. Dar şi atacul diavolesc! Câtă stăruinţă pentru a odrăsli răul! Cum caută să ne stăpânească inimile prin răutate, invidie, desfrânare, lăcomie şi alte patimi! Incearcă şi supune-te lui, şi curând te vei prăbuşi în iad!

O să păzesc cu toată inima dragostea, dragostea către toţi!

Nu e bine să-ţi împleteşti părul.

Pentru ca rugăciunea să nu fie numai a Bisericii, ci şi a ta, participă la ea cu atenţie, cugetare duhovnicească şi umilinţă. în caz contrar, ea va fi numai o slujbă bisericească şi ţie nu-ţi va aduce nici un folos.

Joi, 24 august, dimineaţa, dureri în zona mijlocului din cauza neînfrânării la mâncare. In zi de post am mâncat de dulce: caşcaval, unt, plăcintă din foi, umplută cu mere, peşte cu sos... Am greşit înaintea Domnului! Până când nu mă voi stăpâni?! Pe mine şi stomacul meu.

M-am supărat pe soţie şi pe Ana Constantinovna, pentru că plapuma mea albă a fost murdărită cu „treaba mare" a copiilor şi nu au spălat-o. Văzând că m-am mâniat, au luat-o repede şi au spălat-o!

Mulţumesc Domnului pentru nemăsurata Lui milă faţă de mine păcătosul. El mi-a ascultat rugăciunile şi a prefăcut furia mea în blândeţe, răutatea în bunătate, tulburarea
în pace, robia în libertate, moartea în viaţă, focul în rouă, ruşinea în îndrăzneală.

Să te păzească Dumnezeu să te înfurii! Este chinuitor, ucigător, înjositor. Omul furios este o fiară.

30 august. Am fost foarte ispitit astăzi după-amiază, când am venit acasă. Am găsit uşa camerei mele deschisă şi stricată. M-am înfuriat în aşa hal, că eram gata să-i alung pe toţi din casă. Am aflat mai apoi că fratele Alexei, negăsind cheia, a hotărât să deschidă uşa cu forţa pentru că i-a trebuit să ia câteva hârtii pentru doctor. Când să plece, un şurub a ieşit şi nu mai permitea închiderea uşii. Toate acestea le-am aflat după ce m-am potolit. Am scos şurubul şi uşa s-a închis uşor. Mânia a trecut, dar consecinţele ei... aprinderea sângelui a rămas şi, cu atât mai mult, duhul nu mi-e liniştit. Dumnezeule, ticălos sunt! Şi când s-au petrecut toate acestea? Indată după Sfânta Liturghie! I-am scârbit pe casnicii mei. N-ar fi trebuit să încui uşa. Cu siguranţă că vicleanul m-a îndemnat s-o-ncui! Dar ce importanţă mai are... trebuia să rabd dezordinea şi paguba, săvârşite din necesitate şi ca o excepţie.

Iarăşi nimicitorul păcat m-a înşelat şi rău şi-a mai bătut joc de mine! Şi pentru ce?! Pentru o uşă! Pentru o uşă materială am intervenit, dar uşa inimii n-am păzit-o -am lăsat să intre păcatul. Am deschis larg uşa necreată de mână omenească şi l-am primit la mine pe tâlhar, pe diavolul. O, cum trebuie să păzim, nu uşile materiale făcute de mână omenească, ci pe cele nemateriale şi necreate de mână! Pe lângă aceasta, nu e oare păcatul în fiecare clipă la uşă? Nu-i da voie să capete putere asupra ta şi vei birui momeala lui.

8 septembrie. Foarte greu mi-a fost astăzi să slujesc Sfânta Liturghie. Am simţit în piept o nemaipomenită apăsare: duhul cel viclean, încolăcindu-se în coastele mele, mă presa, mă tulbura, mă siluia. Slujba am săvârşit-o cu mare greutate. La Vohodul mare, nu am putut rosti cuvintele „Pomeneşte, Doamne...". După Liturghie, am făcut cu mare greutate sfinţire la Clubul Morscoi şi în casa familiei Bumeanţeo. Am venit acasă. Aveam o proastă dispoziţie. Nu mai găseam parcă nici un motiv să mă bucur de viaţă, priveam la ai mei cu suspiciune. Am cerut un pepene, am mâncat şi mi-a fost mai bine, apoi m-am culcat, m-am odihnit şi m-am sculat mai vesel. La masă, din nou tristeţe şi melancolie. Pe toţi m-am supărat, n-am mai fost deloc binevoitor, toţi parcă-mi erau duşmani. După masă, abia de L-am înduplecat pe Dumnezeu să ridice de la mine patimile şi vrăjmaşii cei netrupeşti. M-am liniştit.

11 septembrie, luni. Utrenia. M-am tulburat cu duhul, m-am întristat şi m-am indignat nespus de mult din cauza diaconului Kaninev, pentru că mirosea foarte tare a vin. Nici n-am putut sluji, răzvrătit fiind împotriva nepăsării lui. Chiar am prins ură pe el din cauza stării sale de ebrietate.

De ce să mă tulbur şi să-l rănesc cu împunsături pe diaconul din biserică pentru neorânduiala lui? Oare eu nu sunt om cu slăbiciuni? Asta-i lipsa dragostei. Dragostea se
milostiveşte, face rugăciuni pentru păcătos, nu se revoltă şi nu-l dispreţuieşte, nu luptă împotriva lui.

In timpul Utreniei am avut nişte ispite cumplite: tulburare, mânie de la diavol; el era în mine şi eu în el, din cauza îmbuibării de ieri şi a încălcării postului în ziua în care Domnul nostru a fost dat spre pătimire şi moarte (miercurea). Eu, ticălosul, m-am vândut diavolului pentru mâncare şi, pe dreptate, am fost chinuit de el. Din lucrarea diavolului, m-am înfuriat pe diaconul Kamnev, care se îmbătase iarăşi. Port grijă de tămăduirea altora, dar de a mea nu. Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o vezi? Scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi apoi vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui: leapădă-te de zgârcenie, de lăcomie şi îmbuibare, de răutate, furie şi invidie, de făţărnicie şi mândrie, de desfrânarea cea ascunsă înlăun-tru şi de altele asemenea; abia atunci îi vei putea vindeca şi pe alţii!

Am greşit înaintea lui Dumnezeu şi a casnicilor mei. Venind acasă de la gimnaziu, m-a cuprins un duh de mânie împotriva alor mei, pentru că au stricat aerul în camera mea şi au mâncat mâncarea de post, şi-aşa puţină, cu toate că pentru ei zilnic, neexcluzând nici măcar zilele de post, gătesc carne, supă, friptură. Eu, oare, care zilnic particip la dumnezeiasca cină, să stârnesc cearta pentru mâncarea cea trecătoare?! Ei aproape că nici nu cunosc această mâncare veşnică şi e firesc să fie lacomi după mâncarea trecătoare. Lasă să mănânce până la saturare şi îmbuibare! Curând vor simţi urmările acestei pofte necumpătate şi, poate măcar atunci, îşi vor aminti de post.
In zilele de post trebuie să mănânc într-o cameră separată, ca să nu le văd nelegiuirile şi să mă tulbur. Am rugat stăruitor pe Dumnezeu să mă izbăvească de toată răutatea pe care o am împotriva membrilor familiei mele din cauza nesaţiului lor la mâncare şi băutură, din cauza nerespectării postului. Nici ei nu învaţă să se înfrâneze, şi nici pe copii, ci îi ghiftuiesc cu carne, lapte şi ouă. Dar, oare, de ce să mă ispitească acestea pe mine? Voi lăsa totul în seama lor, iar eu mă voi ocupa de mine. Oare nu din invidie, din propria lăcomie şi zgârcenie le ţin eu seama de cât de mult mănâncă şi bea? Oare nu răutate drăcească se ascunde în acestea? Oare nu-i propria-mi necumpătare şi nesăturare? Ba da. Creştinul trebuie să păzească în casa lui, pe cât e posibil, pacea şi liniştea, să-i iubească fierbinte pe toţi - atât pe ai lui, cât şi pe străini -, să nu se supere pe ei. Şi, din vieţuirea de acasă, să poarte cu el dragostea şi liniştea sufletească în biserică şi în casele enoriaşilor, pentru ca pretutindeni să domnească în sufletul său liniştea. Amar însă dacă acasă e discordie; ea este adusă şi în biserică.

Dumnezeu ne trage spre înălţime, iar diavolul ne trage la vale. Dumnezeu spre Viaţă, diavolul spre pierzanie. Astăzi, 25 decembrie - Naşterea Domnului, la scoaterea miridelor din prescuri diavolul m-a robit prin cugete trupeşti şi prin invidie, şi m-am mâhnit, m-am tulburat. Numai rugăciunea sinceră, stăruitoare, adâncă m-a izbăvit de o biruinţă desăvârşită din partea lui şi de ruşinare. Atât de mult m-a ademenit satana prin pofte pământeşti! Iar înainte de începutul Sfintei Liturghii, când am început să îmbrac veşmintele, pentru că nu erau pe gustul meu, duşmanul m-a tulburat şi m-a îngenuncheat, răzvrătindu-mă împotriva protoiereului, zicându-mi că s-a zgârcit să-mi dea nişte veşminte cum s-ar fi cuvenit pentru sărbători. Dar gândul că Făcătorul Cerului s-a născut ca om într-o iesle sărăcăcioasă şi a fost înfăşurat în pânză simplă (Luca 2, 7), m-a smerit şi m-a liniştit. Am renunţat la dorinţa de a purta veşminte strălucitoare. Iată cum sunt lucrătoare împătimirile inimii mele până şi în biserică, unde fiecare om trebuie să fie ceresc, cu totul alipit de Domnul! O, cât de păgubitoare sunt patimile noastre! Şi, dimpotrivă, cât este de bine să ne alipim de Dumnezeu! Câtă pace, câtă uşurare!

Am greşit lui Dumnezeu şi fraţilor, vorbindu-i de rău pe părinţii protoierei Pavel şi Matei. Numai Dumnezeu este Judecătorul lor! De ce să ridic eu judecată aspră împotriva lor?... Oare eu sunt fără de neajunsuri, fără de neputinţe?...

In timpul Utreniei, chiar de la început, m-a cuprins duhul răutăţii şi al răzvrătirii împotriva părintelui protoiereu, care a dat dispoziţii referitoare la oficierea slujbelor în altarul lateral. Abia L-am înduplecat pe Dumnezeu să alunge de la mine acest duh satanicesc, care m-a luptat cu sălbăticie şi m-a împiedicat chiar să rostesc ecteniile.

Sfantul Ioan de Kronstadt

Calea pocaintei launtrice. Jurnal duhovnicesc needitat; Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Calea pocaintei launtrice. Jurnal duhovnicesc needitat"


 

05 Septembrie 2016

Vizualizari: 653

Voteaza:

Extrase din Jurnalul Sfantului Ioan de Kronstadt 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE