Fenomenul prozelitismului

Fenomenul prozelitismului Mareste imaginea.

O perspectiva psiho-sociologica si misionara

Capacitatea unei secte de a recruta adepti este determinanta pentru supravietuirea ei. Constiente de acest lucru, "noile secte" au construit un discurs adaptat caracteristicilor lumii moderne. Succesul acestui discurs este facilitat de specificul societatii de consum in mijlocul careia traim si care a reusit in mare masura sa deturneze pe om de la referintele sale spiri­tuale traditionale si sa o indrepte spre relativism si hedonism material.

Astazi asistam la esecul acestui model social care a facut sa se nasca o so­cietate fara repere, o societate care are insa nevoie sa creada si sa spere. Pe acest teren s-a format o adevarata "piata religioasa" care cuprinde oferte pentru toate gusturile si nevoile. Sectele au stiut sa invete din cele trei ca­racteristici de baza ale contemporaneitatii: individualism, materialism si nevoie de afiliere. Ele isi adapteaza permanent discursul la aceste trei nevoi, reusind sa umbreasca sau chiar sa anihileze discursurile traditionale.

Interesul unei secte se focalizeaza in primul rand pe a satisface astep­tarile individului in lumea aceasta si nu neaparat de a-l transforma dupa voia si poruncile lui Dumnezeu. Un grup are succes atunci cand detecteaza fragilitatea (psihologica, sociala, economica, culturala) a adeptilor si reu­seste sa se asocieze cautarii lor de sens sau sa le rezolve problemele res­pective. Fiecare persoana are nevoie de implinire personala, de dobandirea unei increderi de sine, de recunoasterea si aprobarea celorlalti. Uneori oa­menii se pot simti sufocati intr-un univers care nu-i satisface. Sau uneori un eveniment brusc, personal rupe echilibrul si pune in chestiune reperele anterioare.

Sociologia religiilor nu vorbeste de prozelitism, ci se ocupa de un feno­men mai complex pe care-l denumeste convertire religioasa. In cadrul aces­tui fenomen, sociologii considera ca trebuie luate in consideratie patru dimensiuni. In primul rand este persoana convertitului despre care se spune ca sufera o lipsa materiala sau spirituala, are un psihic labil si este in cautarea unor legaturi sociale puternice. In al doilea rand, trebuie considerat grupul religios care dezvolta anumite tehnici de racolare. Apoi este societatea ca martor indirect al procesului de convertire. Discursul sectelor se caracteri­zeaza printr-o usurinta de comunicare evidenta a carei forta rezida in faptul ca se adapteaza la fiecare categorie socio-profesionala, oricare ar fi ea.

Plecand de la aceste consideratii generale, studiul de fata isi propune sa prezinte, din perspectiva interdisciplinara cauzele care favorizeaza ade­rarea la un cult, secta sau noua miscare religioasa (NMR), precum si me­canismele prin care NMR exploateaza cautarile omului contemporan si incearca sa vina in intampinarea aspiratiilor lui. De asemenea, se vor par­ticulariza aceste observatii teoretice la trei grupuri care au aparut in Ame­rica la mijlocul secolului al XIX-lea si al caror mesaj despre sfarsitul lumii continua sa aiba succes in societatea contemporana: "Biserica Sfintilor Ultimelor Zile" (Mormona), "Biserica Adventista de Ziua a Saptea" si Or­ganizatia "Martorii lui Iehova".

1. Premisele psiho-sociologice ale aderarii la un cult

Problema aderarii la un grup religios formeaza un capitol aparte in misiologie si sociologie, dar intereseaza in egala masura si psihologia, psiho-analiza sau psihiatria. Doua modele de convertire domina studiile con­temporane. Primul accentueaza rolul activ al adeptilor care, in mod respon­sabil, trec la o noua credinta.

Persoana face o alegere deliberata, desi ho­tararea ei poate fi influentata de anumiti factori sociali sau psihologici. Celalalt model vede individul ca un instrument pasiv, care este victima unor tehnici de recrutare mai simple sau mai complicate care implica o anumita presiune psihologica. Si aici sunt doua puncte de vedere, unul con­sidera aderarea la o grupare ca benefica, in timp ce celalalt punct de vedere sustine ca aderarea are efecte negative.

Intr-un studiu clasic referitor la aceasta problema, John Franklin Lof-land si Rodney Stark mentioneaza sapte factori decisivi, fiecare necesar, dar nici unul suficient pentru a influenta o asemenea decizie la nivel per­sonal: tensiuni acute in viata cotidiana; tendinta de a aborda problemele intr-un context religios; cautarea constienta pe plan religios; intrarea in contact cu membrii unui cult; stabilirea sau intarirea unei legaturi afective cu unul sau mai multi membri ai cultului; neutralizarea oricarei relatii cu nemembrii; interactiunile repetate cu membri cultului care conduc in final convertitul potential la o viata de cult.

James T. Richardson si Hoover M. Stewart critica abordarea prea "statica" a lui John Franklin Lofland si Rod­ney Stark si propun un model tip de conversie, cu caracter dinamic, care ia in considerare trei nivele de cercetare: socializarea, asa cum s-a derulat ea pana in momentul conversiei; experiente traite in perioada convertirii; ca­drul avantajos propus convertitului pentru a-si rezolva problemele lui, in ceea ce priveste recrutarea, teoria traditionala este ca sectele tind sa recruteze oameni care sufera de o lipsa materiala sau spirituala.

Roland Campiche (1937-) este de parere ca nu exista o convertire tip, ci ca trebuie tinut cont de fiecare caz in parte si de fiecare context pentru a se putea face un profil al unui potential convertit. Pentru a intelege pe cine recruteaza un grup particular este important sa vedem cui i se ofera ideologia lui.

Recrutarea se face adesea prin intermediul unor relele sociale pre-existente. Oamenii nu se alatura unei secte daca nu gasesc acolo un "maximum de plauzibilitate a unui supranatural activ". Multi oameni care accepta supra­naturalul nu se alatura sectei deoarece ei gasesc intr-o religie traditionala un grad satisfacator de traire spirituala, adica simt concret credinta. Studiile sociologice au evidentiat faptul ca cea mai simpla cale pentru a re­cruta o persoana este ca acea persoana sa aiba o problema, sa creada in posibilitatea rezolvarii supranaturale a acelei probleme si sa nu fie anga­jata activ intr-o biserica.

La randul sau, Max Bouderlique, un important specialist francez in stu­diul NMR, doctor in filozofie si psihologie, arata ca meta-identitatile, adica referintele ultime interne (super-sinele, idealul de sine, sinele ideal) sunt adesea surse de conflicte interioare. Acestea sunt folosite la maxium de grupurile sectare pentru a le inlocui cu meta-identitatea de grup. Orgoliul ascuns in sinele ideal este folosit pentru a da adeptului impresia ca este recunoscut ca o fiinta exceptionala. "Idealul de sine" este atins cand adeptii au constiinta ca au gasit un sens solid pentru viata lor. Cea mai problema­tica, sustine Bouderlique, este vocea supra-eului impotriva careia sectele incearca sa discrediteze tot ce are legatura cu trecutul adeptului.

Transferand aceasta analiza la societate in ansamblul ei, cercetatorii au evidentiat faptul ca doi factori au o contributie importanta in procesele de recrutare: gradul de integrare a societatii, prin aceasta intelegand coeziunea ci, si puterea organizatiei sau a organizatiilor religioase traditionale.

Sunt slab integrate acele societati in care persoanele au contacte minime unele cu altele. Acest tip de societati vor furniza pe scara larga recruti potentiali sec­telor (NMR). De aceea este mai usor sa se gaseasca NMR in societatile mo­deme industriale, decat in societatile agrare stabile. Ruptura cu traditia si lega­turile sociale superficiale conduc la instrainare, izolare si nesiguranta emotio­nala, stare pe care Peter Ludvvig Berger si Kellner Hansfried o numesc home-lessness (lipsa de apartenenta).

Pe de alta parte, oamenii nu se orienteaza spre noi alternative religioase daca Bisericile din care fac parte raspund eficient nevoilor lor. Sociologii religiilor considera ca noile miscari religioase apar pe fondul secularizarii si al slabirii influentei organizatiilor religioase dominante, in mod traditional, au fost avansati trei factori pentru a explica adezi­unea la un cult:

a) la nivel individual, exista persoane care se confrunta cu lipsuri mari si sunt in cautare disperata sa-si solutioneze problemele lor;
b) exista anumite categorii de oameni care nu sunt conectate la ordinea so­ciala traditionala si care pot fi dornice sa se alature;
c) exista anumite seg­mente ale elitei care pot avea resursele si puterea de a face orice le place, inclusiv de a participa la noi experiente religioase.

In societatea contempo­rana balanta intre acesti trei factori este in schimbare, cu atat mai mult cu cat intervine si un alt element: dorinta de a incerca pur si simplu noi sti­luri de viata si credinta. NMR au abilitatea sa intretina noul si elitismul, de aceea sunt mai; atractive depotriva pentru persoanele simple, sau pentru cele cu formatie intelectuala. In cadrul mormonismului contemporan, de exemplu, o proportie semnificativa dintre convertiti sunt persoane bine educate care au succes in domeniul profesional, managerial sau tehnic.

2. Etapele recrutarii

In limbajul de specialitate, recrutarea comporta trei faze: seductia, per­suasiunea si respectiv transformarea personalitatii prin indoctrinare. Prima faza a recrutarii, seductia, se manifesta atunci cand viitorul adept se afla intr-o criza emotionala. In momentul in care un grup religios sta­bileste o legatura cu aceasta persoana, prima conditie este de a atrage fara a infricosa.

Temele dezvoltate trebuie sa intre in cadrele acceptabilitatii sociale si sa ofere un discurs din care celalalt sa aiba impresia ca se imbo­gateste spiritual, cultural sau intelectual. in al doilea rand, se stabileste o legatura afectiva, astfel incat, cel ce asculta sa aiba sentimentul ca gandi­rea lui se confunda cu a celuilalt. Este o modalitate de intelegere, apoi de exploatare a nevoilor afective ale celuilalt. In aceasta faza, fascinatia constituie motorul adeziunii la secta.

A doua faza este persuasiunea, cand viitorul adept este supus unei duble actiuni, cea a unei indoctrinari si cea a violentei psihologice. Propa­ganda este un joc de echilibru al fortelor. La acest nivel, recrutorul trebuie sa creeze un sentiment de incredere, sa mobilizeze fara sa alarmeze viitorul adept. Eficacitatea mesajului depinde, in mod esential, de modalitatea prin care subiectul o percepe si o judeca. Cu cat cultura sa personala este mai bogata, cu atat simtul sau critic este mai dezvoltat. Nivelul educatiei limi­teaza deci, intr-o anumita masura, efectul persuasiv al propagandei. La fel si o incredere prea mare in sine furnizeaza mijloace pentru a rezista propu­nerilor unei secte.

Persuasiunea, care se adreseaza mai degraba afectului decat inte­lectului, urmareste sa asigure trecerea de la planul realului, aflat la originea nelinistilor care l-au adus pe adept la secta, la planul irealului, care-i ofera solutii. Secta se preocupa in acest timp de reconstruirea personalitatii adep­tului dupa modelul celorlalti. Acest proces de imitatie stimuleaza dorinta de competitie intre adepti care se straduie sa ajunga la rolul de discipoli model, in acelasi timp se prelungeste seductia pentru a mentine la noul adept ideea justetei alegerii sale. Pentru a ajunge la rezultatul scontat, recrutorul folo­seste o multime de "trucuri", similare cu cele folosite de specialistii in mar­keting si publicitate.

Convertirea constituie punctul culminant al asimilarii sectare, proba cea mai sigura fiind ca adeptul a renuntat la sistemul de valori anterior pen­tru a-si insusi noile norme de viata care-i sunt propuse. Este momentul cand trebuie sa demonstreze atasamentul sau la secta si sa devina la randul lui recrutor. El adera la "limbajul de lemn" ale sectei, care nu permite decat repetitia si conformismul si care-1 face surd la orice cuvant venit din afara.

Conditionarea. De la educatie la "spalarea creierelor". Conditio­narea se desfasoara simultan pe trei nivele: la nivel cultural, cand esteiinlo-cuit sistemul de referinte obisnuit printr-o noua grila comportamenta|la, la nivel afectiv, cand secta se straduie sa "decupleze" adeptul de trecutul sau si la nivel psihic cand se are in vedere remodelarea personalitatii. indoctri­narea constituie faza consolidarii convertirii. Ea vizeaza sa elimine restu­rile spiritului critic si spatiul personal, legandu-l de numeroase obligatii.

Cu cat responsabilitatea creste in cadrul sectei, cu atat dependenta sa se intareste: ierarhic, el depinde de superiori, moral de inferiori, economic si social de intreaga structura. Metodele prin care se ajunge la conditionare sunt cunoscute in literatura de specialitate sub diverse denumiri: remodclare a gandirii, convertire fortata, reforma a gandirii, indoctrinare, persuasiune coercitiva, manipulare mentala sau "spalare a creierelor". Acest proces in­seamna renuntarea "de buna voie" la drepturile fundamentale si la pierde­rea propriei personalitati. Astfel adeptul devine un propagandist, o rotijta in marele angrenaj sectar.

Discutia legata de "spalarea creierelor" sau "manipulare mentala" a atins punctul culminant in Statele Unite in anii 1980. Partizanii acestei idei sustineau ca oamenii nu adera voluntar la Noile Miscari Religioase ci ca sunt manipulati de grupuri care folosesc o psiho-tehnologie puternica si eficienta care permite un control al comportamentului lor.

In 1983, Ame­rica Psychogical Association (APA) a creat o comisie de ancheta (task force) condusa de Margaret Singer Thaler (1923-2003) pentru a vedea in ce masura aceste acuzatii se pot aplica miscarilor religioase.

Margaret Singer a fost o cunoscuta luptatoare impotriva sectelor. Ea a fost fonda­toarea unui serviciu de consiliere pentru fosti membri ai grupurilor reli­gioase sectare. Pe baza observatiilor sale empirice, Margaret Singer a| pu­blicat o serie de articole despre "spalarea creierelor", cel mai important articol fiind Coming Out of the Cults (Psychology Today, nr. 12, ianuarie, 1979, p.72-82).

Cercetoarea americana si-a devotat apoi intreaga viata pen­tru a dezvolta si a argumenta aceasta teorie in fata Curtilor de judecats in cazuri legate de NMR. Pozitia sa a devenit un subiect de dezbateri intense in cercurile sociologice si psihologice. Colegii ei din mediul academic au respins teoria "spalarii creierelor" si acest punct de vedere s-a impus intre specialistii noilor miscari religioase. Discutia despre "spalarea creierelor" in cazul unui grup religios sectar este departe de a se fi incheiat, cu atat mai mult cu cat Margaret Singer a dovedit existenta fenomenului.

Sociologia religiilor ofera un ajutor important in intelegerea mecanis­melor prin care actioneaza prozelitismul sectelor (NMR), dar si a cauzelor care confera un succes surprinzator mesajului lor despre sfarsitul luinii. Dincolo de disputa despre "spalarea creierelor", care imparte sociolpgii religiilor in doua tabere, pro si contra, este important de mentionat ca discursul grupurilor adventist-milenariste este prezentat intr-o maniera atrac­tiva, respectand toate regulile de market si publicitate, si ca el raspuride cautarilor, nelinistilor si temerilor omului modern.

Pr. Lect. Dr. Radu Petre Muresan

08 Iunie 2012

Vizualizari: 7112

Voteaza:

Fenomenul prozelitismului 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Marian GrajdanPostat la 2010-07-10 12:04

    Parinte, Daca aveti nevoie de un ucenic in ale misiunii, va rog sa-mi spuneti. As fi onorat. Cu respect, Marian

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE