H.R. Patapievici il vede ca viitor patriarh pe calugarul Rafail Noica

H.R. Patapievici il vede ca viitor patriarh pe calugarul Rafail Noica Mareste imaginea.


Intr-o sihastrie din Muntii Apuseni traieste un om sfant

Nu cu mult timp in urma, cunoscutul om de cultura Horia-Roman Patapievici a lansat o idee cu totul surprinzatoare, intr-o emisiune difuzata de postul de radio 'Deutsche Welle' si reluata intr-o prestigioasa publicatie: noul director al Institutului Cultural Roman il vede pe calugarul Rafail Noica, fiul marelui filozof Constantin Noica, in functia de Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane: "Avand in fruntea ei un om sfant precum Rafail Noica, altfel va putea infrunta punerea ei in discutie de secularismul agresiv al timpurilor noastre decat avand in fruntea ei un om politic precum actualul Patriarh Teoctist"; "rezistenta Bisericilor la atacurile vremii s-a verificat nu prin aurul altarelor, ci prin sfintenia preotilor". H.-R. Patapievici face aceasta tulburatoare propunere in contextul unui comentariu al sau extrem de necrutator la adresa colaborarii ierarhilor ortodocsi cu Securitatea comunista si al blocarii accesului la dosarele clericilor: "Exista o conceptie larg impartasita printre oamenii care inteleg intr-un anume fel patriotismul, ca tara s-ar destabiliza si ca poporul ar parasi in masa Biserica daca lumea ar afla adevarul despre colaborarea cu Securitatea a unora din inaltele fete bisericesti. Potrivit acestei conceptii, trebuie sa ascundem adevarul daca vrem sa conservam credinta". In viziunea lui Patapievici, aceasta conceptie este de-a dreptul nociva: "(I) Acest tip de patriotism nu este doar daunator, prin faptul ca intretine o confuzie imorala intre minciuna si credinta; (II) nu este doar trufas, prin aceea ca refuza multimii ceea ce ofera catorva: cunoasterea privilegiata a adevarului aflat in dosare; (III) cred ca este cu totul si cu totul ineficient, judecat in raport cu obiectivul pe care si-l propune".

Calugarul Rafail Noica, pe care stralucitul ganditor H.R. Patapievici il vede limpezind destinele Patriarhiei Romane in locul actualului Patriarh Teoctist, s-a intors in Romania dupa 38 de ani de absenta, in 1993, si traieste in prezent intr-o manastire retrasa din Muntii Apuseni. Nascut in 1942, fiul filozofului Constantin Noica si-a insotit mama (englezoaica) si sora in Marea Britanie, pentru a-si desavarsi educatia, la varsta de 13 ani. De la anglicani, a trecut la penticostali, Armata Salvarii, congregationisti, ramanand un an si jumatate in Biserica Baptista. Revenit la ortodoxie in 1961, intra in monahism la Manastirea Essex, in 1965, sub influenta providentiala a parintelui Sofronie. Nu-i pare rau pentru cautarile sale protestante si neoprotestante, dimpotriva, le considera o lucrare a lui Dumnezeu: "Daca n-as fi trait Ortodoxia ca un convertit, poate ca n-as fi putut niciodata sa o vad, in frumusetea ei stralucitoare, drept singurul adevar al istoriei".

La un moment dat, Patriarhia Romana i-a oferit calugarului Rafail Noica functia de episcop al Sfantului Sinod. S-a intamplat, insa, un lucru extraordinar, unic in istoria Bisericii Ortodoxe Romane: traitorul in Duh Rafail Noica a refuzat tentatia scaunului atat de lumesc al arhieriei. Tulburatoarea propunere a lui H.-R. Patapievici s-ar putea sa se impiedice de acelasi obstacol: e greu de crezut ca "omul sfant" Rafail Noica, dupa ce l-a cautat pe Dumnezeu cu sufletul in mana pe intreg Pamantul si l-a gasit intr-o sihastrie ascunsa din Muntii Apuseni, ar mai putea fi ademenit de aurul si stralucirea tronului patriarhal.

Sursa: Romania Libera

.

26 Iulie 2012

Vizualizari: 7126

Voteaza:

H.R. Patapievici il vede ca viitor patriarh pe calugarul Rafail Noica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE