Indragostit si...foarte periculos

Indragostit si...foarte periculos Mareste imaginea.

Cu toate atentionarile din partea rudelor si a celor apropiati, omul orbit se arunca oriunde, chiar si cu capul in fantana. Parintii si duhovnicii experimentati vad adesea pericolul care se apropie, dar nu sunt intotdeauna in stare sa-l preintampine. Iata de ce este atat de importanta binecuvantarea parintilor si a preotului pentru casatorie.

Aceasta binecuvantare nu este o ramasita a trecutului, ci un sfat, un acord si o rugaciune a celor care au fost ispititi mai mult, devenind intelepti, fara a cadea in patima. Cat de amara este recunoasterea acestui lucru dupa trecerea multor ani! Providenta dumnezeiasca ne struneste si ne face sa intelegem aceste lucruri prin vocea parintilor si a preotilor.

Desi, sigur, nimeni nu este in totalitate ferit de greseli si de idei preconcepute.

Pastrarea curatieisi infranarea pana la casatorie ne ajut de asemenea, sa distingem „nebunia hormonilor" de dragotea curata. Conform unei vechi traditii bisericesti, tinerilor indragostiti li se ofera astfel posibilitatea cunoasterii celuilalt ca persoana, si nu ca partener sexual. Daca oamenii sunt uniti de interese comune, planuri, opinii, convingeri etc, atunci hormonii le vor fi de ajutor. Daca insa nu exista altceva decat atractia sexuala, atunci nu e de bine. Pentru ca pasiunea sa nu impiedice cunoasterea autentica a celuilalt este nevoie de trecerea timpului. Indragostirea, fie ea si reciproca, nu este un motiv pentru apropierea fizica.

"Frumusetea trupeasca, daca nu este unita cu virtutea sufleteasca, afirma Sfantul Ioan Gura de Aur, il poate atrage pe barbat douazeci sau treizeci de zile. Mai departe, frumusetea trupeasca nu va avea forta, pentru ca, descoperindu-se defectele fetei, dragostea va disparea."

Daca relatiile au in vedere exclusiv fiziologia, atunci simpatia reciproca si predispozitia dispar odata cu hormonii, indragostirea nu rezista la testul timpului, deoarece ea exista doar datorita atractiei fizice. Fara spiritualitate sentimentele nu sunt stabile si depind in mare parte de ritmurile individuale ale organismului. O astfel de temelie este ca nisipul, pe care nu poti zidi o casa durabila. Intr-adevar, la temelia oricarei case rezistente se pune si nisip, dar acesta este numai unul din ingrediente. Altfel, cimentul nu va lua forma dorita. Cel mai important este sa ai in vedere foarte bine proportiile si timpul de asteptare.

Dupa parerea Avei Dorotei, diavolul a sapat o groapa acolo unde urma sa fie construit un castel. Prin urmare, sarcina noastra este sa zidim in locul gropii o casa a dragostei. Dar vai celui care zideste casa in groapa!

Asadar, indragostirea devine fie inceput al dragostei, fie patima diavoleasca, ce siluieste, chinuieste si asupreste. Cata rautate, amestecata cu placerea, ne aduc sagetile lui Cupidon! Apropo, acest personaj din mitologia greaca antica este, din punct de vedere crestin, un demon.

Este oportun sa citam aici cuvintele Sfantului Apostol Pavel: Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri. In toate luati pavaza credintei, cu care veti putea sa stingeti toate sagetile cele arzatoare ale vicleanului. Luati si coiful mantuirii si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu. (Efeseni 6, 11-12; 16-17).

Dorinta trupului este aprinsa de draci. Acestia canta cu virtuozitate la strunele extrem de fine ale organismului si psihicului, folosind legile fiziologiei noastre. Duhurile negre cunosc foarte bine „calcaiul lui Ahile" al fiecaruia si il ataca tocmai pe acesta. Prin intermediul hormonilor si al altor conexiuni biologic active, ei paralizeaza vointa si iau libertatea interioara a oamenilor, facandu-i sclavi, dependenti emotional.

Daca in urma indragostirii victima lui Cupidon isi „pierde capul", trebuie sa stim ca acest lucru nu este de la Dumnezeu. Cel care nu este atent la aceste lucruri este intr-un mare pericol. De dragul nebuniei de moment, acesta isi poate face rau propriului suflet, dar si celor apropiati.

Totusi sa nu punem totul pe seama dracilor sau a hormonilor nefasti. Omul viclean isi cauta un alibi sofisticat si isi justifica neajunsurile. Pentru aceste scopuri inadecvate el se straduieste sa utilizeze idei teologice si cele mai noi descoperiri stiintifice; gaseste argumente in folosul fatalitatii pasiunilor sale paguboase: „Hormonii sunt de vina, nu eu!" Natura a prevazut schimbul unor reactii biochimice cu altele. Daca acest mecanism fin este intrerupt violent, atunci lantul bio-chimic se rupe, iar hormonii „se rascoala". Aceasta este una din cauzele poftelor trupesti care se razboiesc impotriva suflet lui (I Petru 2,11). Nu organismul este de vina in acest caz.

Tin minte o replica dintr-un film intitulat Ursul: „Schimba femeile ca pe manusi." Dar oare nu se schimba acest om si pe sine insusi, de dragul unor maruntisuri?

Aceeasi ispita este si cautarea factorilor chimici care sa garanteze fidelitatea pana la mormant. A vraji pe cineva cu farmece sau hormoni inseamna a merge impotriva lui Dumnezeu si a firii umane.
 
Konstantin V. Zorin

Articol preluat din volumul "In cautarea fericirii conjugale", Ed. Sophia

.

02 Iulie 2014

Vizualizari: 2758

Voteaza:

Indragostit si...foarte periculos 5.00 / 5 din 4 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE