Insemnatatea familiei

Insemnatatea familiei Mareste imaginea.

Insemnatatea familiei

Familia e cea dintai uniune, fireasca si totodata sfintita, in care intra omul in virtutea necesitatii. El este chemat sa cladeasca aceasta uniune pe dragoste, pe credinta si pe libertate, sa deprinda in ea primele miscari constiente ale inimii si sa se ridice de la ea la formele urmatoare ale unirii spirituale omenesti - patria si statul.

Familia incepe cu casatoria si se formeaza in cadrul ei. Omul isi incepe insa viata intr-o familie pe care nu a intemeiat-o el: este vorba de familia pe care au intemeiat-o tatal si mama lui, in care el intra pur si simplu nascandu-se, cu mult inainte de a reusi sa se constientizeze pe sine insusi si sa constientizeze lumea inconjuratoare. El primeste aceasta familie ca pe un dar al sortii.

Prin insasi esenta sa, casatoria apare ca urmare a unei alegeri si a unei hotarari, iar copilul nu are de ales si de hotarat: tatal si mama formeaza, ca sa zicem asa, soarta care i-a fost menita, de care va avea parte toata viata, si el nu poate nici ocoli, nici schimba aceasta soarta - nu-i ramane decat sa o primeasca si sa o poarte toata viata. Ce va iesi din om in viata se determina in copilaria lui si de catre insasi aceasta copilarie; exista, desigur, inclinatii si daruri naturale, dar soarta acestor inclinatii si talente - daca acestea se vor dezvolta in continuare sau vor pieri, si cum anume vor inflori, daca vor inflori -este determinata in frageda copilarie.

Iata de ce familia reprezinta matricea primordiala a culturii omenesti. Cu totii ne formam in aceasta matrice, cu toate posibilitatile, sentimentele si actele noastre volitive, si fiecare dintre noi ramane de-a lungul intregii sale vieti un reprezentant spiritual al familiei sale patern-materne - altfel spus, un simbol viu al duhului ei famillial. Aici se trezesc si incep sa se dezvolte puterile latente ale sufletului personal; aici incepe copilul sa iubeasca (pe cine si cum?), sa creada (in ce?) si sa sacrifice (cui si ce?); aici se alcatuiesc primele temeIii ale caracterului sau; aici se descopera in sufletul copilului sursele principale ale fericirii sau nefericirii lui viitoare; aici devine copilul un mic om, din care mai apoi se dezvolta o mare personalitate sau un pungas marunt.

Oare nu are dreptate Max Miiller atunci cand scrie: "Eu cred ca acolo u n d e este vorba de educatia copiilor, viata trebuie abordata ca ceva de cea mai mare seriozitate, raspundere si inaltime"? Si oare nu are dreptate teologul german Tholuck cand afirma: „Lumea este condusa din camera copiilor"? Lumea nu numai ca se construieste in camera copiilor, ci se si distruge incepand din ea; acolo se croiesc nu numai caile mantuirii, ci si caile pierzarii. Si daca stam sa ne gandim ca „generatia urmatoare" este nascuta si educata iarasi si iarasi, tot timpul, si ca toate viitoarele ei fapte marete si faradelegi, puterea ei spirituala si posibilul ei naufragiu spiritual se formeaza si se maturizeaza in jurul nostru inca de acum, permanent, cu participarea sau fara participarea noastra, ne vom putea da seama de raspunderea ce ne apasa umerii.

Toate acestea inseamna ca familia este un „laborator" viu al destinelor omenesti atat personale, cat si nationale, si, mai mult, atat ale fiecarui popor in parte, cat si ale tuturor popoarelor impreuna - cu diferenta, totusi, ca in laborator oamenii stiu de obicei ce fac si actioneaza in mod corespunzator scopului urmarit, pe cand in familie nu stiu de obicei ce fac si actioneaza cum le vine. Fiindca „laboratorul" familial apare in mod natural, pe caile irationale ale instinctului, traditiei si nevoii; in el oamenii nu isi stabilesc nici un scop creator bine definit, ci pur si simplu traiesc, isi satisfac necesitatile proprii, isi satisfac inclinatiile si patimile si sufera fie cu succes, fie ca niste neajutorati, urmarile tuturor acestor lucruri. Natura a randuit in asa fel ca una dintre cele mai de raspundere si sacre chemari ale omului - cea de a fi tata, respectiv mama - sa-i devina accesibila acestuia pur si simplu in conditiile unei minime sanatati fizice si maturitati sexuale, asa incat omului ii sunt de ajuns aceste doua conditii pentru a-si asuma aceasta chemare fara sa stea pe ganduri. Cum spune Griboedov, „cine-i prea prost pentru a face copii?!" Ca urmare, cea mai fina, mai nobila si mai de raspundere arta de pe pamant - arta educarii copiilor - este aproape intotdeauna subestimata si depreciata; pana in ziua de astazi, ea este abordata ca si cum ar fi la indemana oricui este capabil fizic sa conceapa copii, ca si cum esentiale ar fi conceptia si nasterea, iar restul - si anume educatia - ar fi ceva cu totul neesential ori s-ar putea face cumva „de la sine". De fapt, lucrurile stau cu totul altfel.

Lumea oamenilor care ne inconjoara ascunde o multime de nereusite personale, de intamplari dureroase si de destine tragice de care stiu numai duhovnicii, medicii si artistii vizionari - si toate lucrurile acestea se reduc, in ultima instanta, la faptul ca parintii persoanelor respective n-au fost in stare decat sa le nasca si sa le dea viata, dar nu si sa le deschida calea spre dragoste, spre libertatea launtrica, spre credinta si constiinta, adica spre tot ce alcatuieste izvorul spiritualitatii si al fericirii adevarate; in afara existentei fizice, parintii trupesti n-au fost in stare sa le dea copiilor lor decat rani sufletesti, uneori fara macar sa bage de seama cum acestea au aparut la copii si li s-au intins ca o cangrena in suflet; n-au fost in stare sa le dea o experienta spirituala autentica - acest izvor tamaduitor pentru toate suferintele sufletului.

Exista epoci cand aceasta indiferenta, aceasta neajutorare, aceasta iresponsabilitate a parintilor incep sa creasca de la o generatie la alta. Aceasta se intampla tocmai in epocile in care principiul spiritual incepe sa se clatine in suflete, sa slabeasca si sa piara parca - epocile raspandirii si intaririi ateismului si materialismului, epoci ale lipsei de constiinta si cinste, ale carierismului si cinismului. In astfel de epoci, esenta sacra a familiei nu mai gaseste recunoastere si cinstire in inimi; ea nu mai este pretuita, nu mai este pazita, nu mai este zidita. Atunci, in relatiile dintre parinti si copii apare o anumita „prapastie", ce pare a creste de la o generatie la alta.

Tatal si mama inceteaza sa isi mai „inteleaga" copiii, iar copiii incep sa se planga de „instrainarea absoluta" care s-a incetatenit in familie; si, fara sa inteleaga de unde vine aceasta, uitand propriile plangeri din copilarie, odata ce devin adulti ei intemeiaza noi celule familiale in care neintelegerea si instrainarea se descopera cu o forta noua si tot mai mare. Spectatorul lipsit de patrundere ar putea sa creada de-a dreptul ca „timpul" si-a „grabit" pana intr-atat pasul, incat intre parinti si copii s-a statornicit o distanta sufletesc-duhovniceasca tot mai mare, care nu poate fi nici acoperita, nici depasita; aici, cred ei, nu mai e nimic de facut: istoria se grabeste, evolutia creeaza cu rapiditate crescanda randuieli, gusturi si vederi noi, vechiul se invecheste vazand cu ochii si fiecare deceniu aduce oamenilor lucruri noi, nemaiauzite. Cum sa mai „tii pasul cu tineretul"?! Si toate astea se spun de parca si temeiurile spirituale ale vietii ar fi supuse suflului modei si inventiilor tehnice.

In realitate, fenomenul acesta are o cu totul alta explicatie, si anume imbolnavirea si saracirea spiritualitatii omenesti, si mai ales a traditiei spirituale. Familia nu se descompune nicidecum din pricina grabirii ritmului istoriei, ci ca urmare a crizei spirituale pe care o sufera omul. Aceasta criza submineaza familia si unitatea ei spirituala, o lipseste de lucrul principal, unicul care poate sa ii dea coeziune, sa o sudeze si sa o transforme intr-o uniune solida si valoroasa - si anume sentimentul apartenentei spirituale reciproce. Necesitatea sexuala, atractiile instinctive creeaza nu o casatorie, ci doar o impreunare (imperechere) biologica; dintr-o asemenea impreunare apare nu o familie, ci o alaturi-vietuire elementara de nascatori si nascuti (parinti si copii). „Pofta trupeasca" este insa ceva nestatornic si capricios; ea tinde spre tradari iresponsabile, spre noutati si aventuri nascute din capriciu; ea are, ca sa zicem asa, „suflu scurt", care de-abia ajunge pentru nasterea de copii si nu corespunde absolut deloc sarcinii educatiei.

In realitate, familia omeneasca, spre deosebire de „familiile" din lumea animala, este o intreaga insula de viata spirituala. Si daca ea nu corespunde din acest punct de vedere, este condamnata la destramare. Istoria a aratat si a confirmat lucrul acesta in mod destul de evident: marile naufragii si disparitii de popoare apar in urma unor crize spiritual-morale, care se exprima in primul rand prin destramarea familiei. Familia este celula primordiala, initiala, a spiritualitatii - atat in sensul ca tocmai in familie invata (sau, din pacate, nu invata!) omul pentru prima data sa fie duh personal, cat si in acela ca el face sa se rasfranga asupra vietii sociale si de stat puterile si capacitatile (sau, din pacate, slabiciunile si incapacitatile) spirituale primite in familie. Iata de ce criza spirituala afecteaza in primul rand celula initiala a spiritualitatii; daca spiritualitatea se clatina si slabeste, ea slabeste mai intai de toate in traditia de familie si in viata de familie. Odata ce s-a clatinat in familie, ea incepe insa sa slabeasca si sa degenereze si in toate relatiile, si in toate structurile organizationale omenesti: celula bolnava creeaza organisme bolnave.

Numai duhul are o respiratie suficient de profunda pentru a edifica si intretine in mod creativ natura familiei, pentru a rezolva cu succes nu numai „problema dragostei sexuale", ci si problema edificarii unei noi generatii, mai bune si mai libere. De aceea, formula casatoriei suna nu astfel: „insetez", sau „doresc", sau „vreau", ci mai curand astfel: „in iubire si prin iubire creez o viata omeneasca noua, mai buna si mai libera". Ea suna nu astfel: „vreau sa ma delectez cu fericirea mea" - pentru ca aceasta ar fi o formula care coboara casatoria la nivelul simplei imperecheri -, ci mai curand astfel: „vreau sa creez propria mea vatra spirituala si sa-mi gasesc fericirea mea .

Orice familie adevarata apare din dragoste si ii da omului fericire. Acolo unde se incheie o casatorie fara dragoste, familia este numai o aparenta; acolo unde casatoria nu ii da omului fericire, ea nu indeplineste cea dintai menire a sa. Parintii pot sa-si invete copiii ce este dragostea numai atunci cand ei insisi s-au priceput sa iubeasca in casnicie. Parintii pot sa le aduca fericire copiilor numai in masura in care ei insisi au aflat fericirea in casnicie. Familia sudata launtric prin dragoste si fericire este o scoala a sanatatii sufletesti, a caracterului echilibrat, a initiativei creatoare. In spatiul vietii poporului, ea seamana cu o floare minunata. Familia lipsita de aceasta sa-natoasa tendinta centrifuga, care isi iroseste puterile in convulsiile dezgustului, urii, banuielilor reciproce si „scenelor de familie" este o adevarata pepiniera de caractere patologice, de inclinatii psihopatice, de vlaguire neurastenica si de „ratare" in viata. Ea seamana prin aceasta cu acele plante bolnave pe care nici un gradinar iscusit nu le va ingadui in gradina sa.

Daca copilul nu invata sa iubeasca in familie, de la parintii sai, unde va invata sa iubeasca? Daca nu s-a deprins din copilarie sa caute fericirea tocmai in fericirea reciproca, in ce porniri rele si vicioase o va cauta cand va ajunge la varsta adulta? Copiii preiau totul si imita totul, patrunzand cu simtirea pe nebagate de seama, insa profund, in viata parintilor lor, observand, ghicind, uneori urmarindu-i fara sa isi dea seama pe „cei mari" ca niste neobositi „cititori de urme". Si cine a avut prilejul sa asculte si sa inregistreze parerile, punctele lor de vedere si jocurile copiilor din familii nefericite, care se descompun, in care viata este doar chin, fatarnicie si durere, acela stie ce mostenire bolnavicioasa si pierzatoare primesc de la parinti asemenea copii nefericiti.

Ivan Ilin

Articol preluat din volumul "Viata de familie", Ed. Sophia 

Cumpara volumul Viata de familie de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

Viata de familia

.

16 Iulie 2014

Vizualizari: 2434

Voteaza:

Insemnatatea familiei 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE