Intruparea Cuvantului nu schimba nimic in Dumnezeu

Intruparea Cuvantului nu schimba nimic in Dumnezeu Mareste imaginea.

 

Intruparea Cuvantului nu schimba nimic in Dumnezeu

 

Intruparea Cuvantului nu a adus nici o schimbare in natura Sa dumnezeiasca. " Dreapta Celui Prea inalt (Ps. 76, 10) si-a schimbat doar fata aratata catre om si nu putem sa vorbim despre o schimbare in afara de iconomia mantuirii. Nu exista schimbare decat pentru si prin iconomie si in interiorul acesteia. Schimbarea dreptei Celui Prea inalt s-a facut numai pentru noi, care ne situam intr-o dubla iconomie a creatiei libere si a mantuirii prin intruparea Sa. Prin acestea doua Domnul pe care-L stim imuabil vine la noi. In iconomia trupului, schimbarea era deja dublata de o alta "schimbare" pentru noi a dumnezeirii. Creatia libera a lui Dumnezeu a fost pentru noi ne­inteleasa; o mutatie divina paradoxala: Dumnezeu Care este totul S-a facut prezent in altceva decat El. Pe de o parte, creatia este cu adevarat altceva decat El, iar pe de alta parte, ea nu exista in afara Lui. Aceasta iesire a lui Dumnezeu in afara Lui, il face pe Dumnezeu prezent in creatie intr-o forma imanenta prin energiile Sale; in intrupare, Dumnezeu "iese" din nou spre noi. Este o dubla pogorare pentru noi care nu angajeaza nicidecum natura divina imuabila. Fiul, intrupandu-Se, nu a alterat natura Sa, care este identica cu a Tatalui.

 

Creatia si Intruparea nu determina o schimbare in natura lui Dumne­zeu. Tot ceea ce face Dumnezeu pentru noi sunt lucrari divine savarsite pentru mantuirea noastra, dar nu pentru meritul nostru, unele dintre ele nici nu sunt cunoscute de noi. "Caci noi, zice Sf. Grigorie de Nyssa, privim in parte lucrurile realizate pentru noi in trup si ne gandim la puterea divina in acelasi timp".

 

Darul si Daruitorul nu sunt diferiti: dar pe Unul il cunoastem si-L per­cepem prin simturi, iar pe Celalalt il zarim prin credinta. Credinta este superi­oara gandirii. "Noi credem, zice Sf. Grigorie, ca natura fara amestecare, nepatimitoare si necreata a venit in creatie (in chipul ei) si numai in acest sens gandim ca s-a produs o schimbare in ea. In acest fel putem vedea, de asemenea, trupul Fiului intrupat. Dar tot ceea ce tine de latura divina a intruparii, apartine tainei credintei si, in chip deosebit, credintei trinitare. Sf. Grigorie talmaceste cuvintele Mantuitorului: " Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal" (In. 14, 9); daca Filip este capabil sa treaca peste paradoxul schimbarii in trup, el il va vedea nu numai pe Fiul singur, ci imediat si pe Tatal, adica pe Dumnezeu insusi in misterul Sau trinitar.

 

In discursul sau teologic, Sf. Grigorie aduce multe temeiuri biblice. El talcuieste versetul din Cantarea Cantarilor 5, 4, " iubitul mana pe fereastra a intins si inima mi-a tresarit". "Toata puterea de cugetare a firii omenesti s-a miscat spre minunea celor lucrate prin mana dumnezeiasca, a caror intelegere mai presus de fire talcuieste prin sine intelesul neintelesului si necuprinsului Celui Ce lucreaza. Toata zidirea celor ce sunt este fapta mainii aceleia ce ni S-a aratat noua prin deschizatura. Iar prin aceasta mana, facatoare a celor ce sunt, se poate intelege Cel Ce a voit sa Se restranga dupa micimea si nimic­nicia vietii omenesti, prin aceea ca S-a facut partas firii noastre in toate, afara de pacat. Iar venit la noi, a pricinuit uimire si minunare sufletelor: cum Se arata Dumnezeu in trup? cum Se face trup Cuvantul?".

 

Lucrarea indoita a Cuvantului, creatia si intruparea, o talmaceste Sf. Grigorie, pornind de la minunile savarsite prin Moise. " Zis-a Domnul iarasi: "Baga-ti mana in san!" Si si-a bagat Moise mana in san; si cand a scos-o din san, iata mana lui era alba ca zapada de lepra. Si i-a zis din nou Domnul: "Baga-ti iarasi mana in san!" Si si-a bagat Moise iar mana in san; Si cand a scos-o din san, iata era iar curata, cu tot trupul sau" (les. 4, 6-7).

 

"Prin dreapta ce se schimba mi se pare ca se arata taina Domnului in trup sau aratarea firii dumnezeiesti catre oameni, prin ceea ce savarsaste sur­parea tiranului si eliberarea celor stapaniti de el. Ceea ce ma calauzeste spre aceasta intelegere este marturia prooroceasca si Evanghelia. Atunci cand ma­na legiuitorului a fost scoasa din san, ea si-a luat o culoare ce nu era a firii ei; iar, cand o baga iarasi in san, revine la starea ei cea dupa fire. Dar si Unul-Nascut Dumnezeu, Cel Ce este in sanul Tatalui, este dreapta Celui Prea inalt.

 

Si cand S-a aratat noua din sanul Tatalui, S-a schimbat potrivit noua, iar dupa ce a vindecat slabiciunile noastre, iarasi a intors mana adusa la noi si colorata ca noi in sanul propriu (iar sanul dreptei este Tatal). Atunci nu nepatimirea firii s-a schimbat in patima, ci ceea ce era schimbator si patimitor s-a preschimbat, prin partasia cu ceea ce e neschimbator, in nepatimire".

 

"Unul este in toate, Care era si mai inainte de veacuri, dar Care S-a si nascut in cele de pe urma dintre veacuri, fara sa aiba nevoie sa Se nasca in timp... Dar a primit, pentru noi, care din lipsa de vointa ne-am stricat fiinta, sa Se faca la fel ca noi, ca sa aduca iarasi la fiinta (la existenta) ceea ce ajunsese in afara fiintei (existentei). Acesta este Dumnezeu, Unul-Nascut, Care cuprinzand in Sine totul, Si-a fixat intre (in) noi cortul Sau".

 

Firea noastra iesise din adevarata existenta si ramasese intr-o existenta imputinata, mincinoasa si bolnava. Pentru noi, si in starea noastra, a venit Fiul lui Dumnezeu ancorand in Sine intai firea omeneasca pe care a asumat-o, apoi, prin comuniunea cu El, pe toti cei care primesc aceasta impartasire - de El si cu El.

 

Chenoza nu inseamna o cadere a lui Dumnezeu din dumnezeirea Sa, ci un mod de a intari firea omeneasca dinlauntrul ei.

 

Inomenirea Fiului lui Dumnezeu reasaza omul cazut in starea lui dina­inte de cadere. Facandu-Se om, murind si inviind prin natura omeneasca pe care Si-a asumat-o, Logosul a unit din nou si pentru totdeauna elementele separate: trupul si sufletul. Astfel, dupa cum moartea a intrat in lume prin greseala unui singur om, tot asa prin invierea lui Hristos viata ne-a fost re­data: "Dar fiindca firea noastra, printr-o evolutie proprie, tinde spre o separare a trupului de suflet, Dumnezeu uneste iarasi partile separate, prin puterea dumnezeiasca, armonizand ceea ce fusese despartit spre o unire de nedes­partit, invierea este realipirea, dupa destramare, a lucrurilor ce fusesera odata legate prin unirea de nedezlegat a lucrurilor care cresc impreuna, pentru ca omul sa se intoarca la harul de la inceput si la viata vesnica".

 

"Asadar, zice Sf. Grigorie, Dumnezeu, fiindca e bun, S-a milostivit de cel cazut si, fiindca e intelept, cunoaste foarte bine felul rechemarii omului la bine". El nu S-a folosit in aceasta lucrare de o putere tiranica impotriva raului care ne stapanea; nici nu ne-a smuls din gheara raului prin nemargi­nirea puterii Sale, ci prin bunatatea Lui a ales un chip drept de rascumparare. Deci, El S-a intrupat fara impreunare, S-a nascut fara stricaciune, a avut o mama care L-a alaptat in feciorie".

 

Dumnezeu este imuabil. El este transcendent in raport cu lu­mea creata. A-L gandi pe Cel neschimbat ca Se intrupeaza si ia natura noastra schimbatoare si trece prin moarte si inviere este de domeniul paradoxului si apartine domeniului credintei.

 

Sf. Grigorie afirma imuabilitatea divina chiar si in reflectiile sale hristologice. "Natura neschimbata se imbraca cu natura creata si stricacioasa"; stiind ca natura divina este una, identica si aceeasi", n-o putem con­funda cu existenta pretemporala," nici cu existenta care se va da in iconomie. Tot paradoxul consta in a considera unirea naturii divine cu cea umana, adica Cel necuprins devine cuprins.

 

Domnul "Cel Care tine firea noastra in fiinte, S-a amestecat cu firea noastra omeneasca, S-a unit cu ea, pentru ca, prin amestecul cu dumnezei­rea, firea omeneasca sa se faca dumnezeiasca, fiind smulsa de la moarte si scoasa din tirania vrajmasului. Caci, intoarcerea Lui de la moarte, este pentru neamul muritor intoarcerea de la viata cea muritoare".

 

Devenind om, Dumnezeu Se smereste, dar in acelasi timp El il ridica pe om. Sf. Grigorie este un teolog al indumnezeirii omului in Hristos. "Dreapta lui Dumnezeu - Fiul... a ridicat la inaltimea Sa pe omul unit cu ea, prin amesteca­re...". Talmacind despre Fiul intrupat, Sf. Grigorie prefera sa spuna ca "Omul s-a unit cu Dumnezeu" sau, mai degraba, "ca Dumnezeu S-a unit cu omul", intarind faptul ca punctul central este Dumnezeu Cel imuabil, iar cel care este supus schimbarii si indepartarii este omul. Imuabilitatea este marca­ta prin stabilitatea lui Dumnezeu care il apropie pe om de El, prin initiativa Sa activa si constanta. Omul este schimbator, el poate sa se indeparteze de Dum­nezeu sau sa se apropie. Prin intrupare dumnezeirea S-a imbracat in natura noastra omeneasca".

 

Fiul lui Dumnezeu ramane si in intrupare Fiu al Tatalui, de aceeasi Fiinta cu El. .Acesta este Fiul lui Dumnezeu, dar El S-a facut dupa iconomie si om, sa uneasca in El cele doua firi, care, prin natura lor sunt separate. Daca prin intrupare, facandu-Se Fiu al omului, ar fi fost pierdut natura divina, am spune ca El nu a avut-o deloc".

 

In intelegerea Sf. Grigorie " Dreapta Celui Prea inalt" este Fiul lui Dum­nezeu, Care la plinirea vremii S-a intrupat. Aceeasi interpretare o regasim si la Sf. Irineu de Lyon. Psalmul 76, 10, de unde Sfantul s-a inspirat in legatura cu aceasta idee, anunta de mult, in chip profetic, intruparea. Fiul a suferit o "schimbare" si S-a facut si om. Prin intrupare o minune nemaiauzita s-a pro­dus. Sf. Grigorie spune: "ca in Hristos natura nepatimitoare, necreata, a tre­cut - fara amestec - in creatie''; "imuabilul a trecut in cele ce se schimba".

 

Paradoxul este subliniat de Sf. Grigorie astfel: "Caci cel ce priveste ade­varul, va vedea ca Dreapta Celui Prea inalt este Cel Ce-L vede pe Cel Prea inalt: Necreat din Necreat, Bunatate din Bunatate, vesnic din vesnic, fara ca faptul ca El se afla in Tatal in chip nascut sa stirbeasca cu ceva vesnicia Sa". Eunomiu dorea sa-L micsoreze pe Fiul, coborandu-L in randul creaturilor. Sf. Grigorie demonstreaza ca, desi Fiul se intrupeaza, El nu devine creatura, "caci comunicarea cu creatul nu este in nici un fel o alterare a dreptei". Cu toate acestea, Cel neschimbat se supune patimirii si schimbarii.

 

Dumnezeu este strain raului; nici un rau nu-L poate atinge. Cu referire la viata treimica si la taina iconomiei divine, Sf. Grigorie zice: "Cand ne gandim la grozavia raului, stim ca Dumnezeu este nestricacios si fara ameste­care cu raul, si cum stricaciunea mortii este ultimul dintre rele, noi il numim nemuritor si incoruptibil pe Cel Care este strain de ea".

 

In Respingerea marturisirii de credinta a lui Eunomiu, Sf. Grigorie scrie: "Divinul este inaccesibil schimbarii si stricaciunii". El exclude orice subordonare sau intaietate in Treime: "natura divina imuabila si inalterabila este inaccesibila raului; ea este totdeauna identica".

 

Evanghelia invata ca Dumnezeu este lumina si intunericul nu poate sa-L cuprinda (In. 1,5). Sf. Grigorie interpreteaza acest verset in paralel cu cel din I Tim. 6,16: " Cel Ce singur are nemurire si locuieste intru lumina neapropiata". Chiar in intrupare Fiul ramane in Lumina neapropiata, Care este Tatal. "Chiar in tenebre, lumina ramane inaccesibila naturii contrare ei". Eunomiu ar fi avut dreptate daca lumina venita in lume, in tenebre, s-ar fi schimbat in intuneric si ar fi fost dominata in obscuritate. Insa Tatal si Fiul "poseda in chip egal nemurirea, nemiscarea si neschimbarea fata de rau".

 

Dumnezeu este imuabil nu numai ca ousia unica sau ca Treime de Per­soane. Persoanele Sfintei Treimi, atat in relatia cat si in natura lor, sunt ne­schimbate. Sf. Grigorie ne ofera in comentariul la Psalmul 76, 10 urmatoarea explicatie: "Schimbarea dreptei Celui Prea inalt este un anunt profetic al intruparii Fiului, a doua Persoana a Sfintei Treimi".

 

Oare prin intrupare nu s-a schimbat ceva in Dumnezeu?

 

Este o intrebare ce pune sub semnul indoielii fie divinitatea, fie omenitatea lui Hristos, fie neschimbabilitatea divina.

 

Crestinismul primar a cunoscut erezii care au tagaduit fie dumnezeirea lui Iisus Hristos (adoptianismul), fie umanitatea Sa (dochetismul).

 

In   Contra   lui Eunomiu,   Sf.   Grigorie   se   opune   folosirii   termenilor schimbare si separare, ostilitate, actiunea de a in­straina cu referire la Dumnezeu. Persoanele divine nu sunt straine intre Ele. Numai raul este strain de Dumnezeu. Fiul si Sfantul Duh nu provin din modi­ficarea substantei Tatalui. Nu exista, de asemenea, nici o schimbare in Dum­nezeu prin intruparea Logosului.

 

Prin intrupare, spune Sf. Grigorie, Logosul arata in Sine ca El Se face una cu firea umana asumata si in alcatuirea Sa si in nasterea Sa ca om.

 

Asumand firea umana prin nasterea din Fecioara, Logosul este acelasi cu Ipostatul divin, nascut din Tatal inainte de veci. Nu deosebim in intrupare, intre unul si altul, ci este una si aceeasi persoana. Din vesnicie Logosul este Unul si prin intrupare El nu Se schim­ba, ci ramane acelasi pentru totdeauna. El este omul cel nou si Adam cel nou "Care cuprinde in Sine totul".

 

P.S. Prof. Dr. Irineu Slatineanul

26 Iulie 2012

Vizualizari: 3658

Voteaza:

Intruparea Cuvantului nu schimba nimic in Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE