„Era într-o joi. Cerul era cenuşiu. O zăpadă de peste 15 centimetri acoperea pământul. O pulbere albă încă cernea de sus când părintele Serafim a început să vorbească cu mine.

Ne aflam într-o poieniţă, aproape de sihăstria sa, într-un loc unde muntele coboară până la malul râului Sarovka.

Mi-a spus să şed pe trunchiul unui copac pe care tocmai îl doborâse; iar el s-a ghemuit în faţa mea" (E. M., p. 19).

Convorbirile monahului Serafim cu Motovilov au loc într-o poiană din pădure, la vreo opt kilometri de Mănăstirea Sarov. La 18 ani, tânărul Prohor căuta o mănăstire unde să-şi poată îndeplini chemarea monahală. Alegerea lui s-a oprit asupra acestui loc retras, ascuns în adâncurile unei păduri dese şi bogate în vânat. Călugării avuseseră de suferit din partea autorităţilor, care nu vedeau cu ochi buni proliferarea acestor obşti monahale.

Mănăstirea din Sarov a fost întemeiată la începutul secolului al XVIII-lea. Ea a venit să tulbure codrii nepătrunşi, feriţi de lume, iar prezenţa monahului cu nume de văpaie a luminat-o cu harurile Duhului, pe care acesta le-a revărsat din belşug asupra mulţimilor însetate să afle răspunsuri la căutările lor lăuntrice privind rostul vieţii.

Iarna se apropie, natura se dizolvă în cenuşiul zilei, înviorat de albeaţa covorului de zăpadă care se îngroaşă văzând cu ochii. Ne aflăm într-o poiană unde se înalţă o mică sihăstrie ridicată chiar de Serafim. Acesta este decorul unde se va desfăşura con-vorbirea dintre un bătrân care ani îndelungaţi a dus lupta duhovnicească împotriva puterilor întunericului şi un tânăr, odinioară ţintuit la pat de o boală necruţătoare, iar acum pus pe picioare prin rugăciunile şi darurile de vindecător ale bătrânului călugăr.

Plămădit din întrebări privind sensul vieţii creştine, Motovilov avea să fie scribul fidel al cuvintelor pe care ti-a fost dat să le audă. Prin el, sfântul monah adresa un mesaj oamenilor, un mesaj în stare să schimbe inimile, să înteţească în ele flacăra Evangheliei, să transfigureze vieţile prin puterea Duhului Sfânt.

Această comunicare învăţător-ucenic se întâlneşte şi în Evanghelie, unde modelul desăvârşit al învăţătorului înţelept ne este dăruit în persoana lui Iisus Hristos, aşa cum vedem întâlnirile cu Nicodim, cu Marta, Petru şi chiar în întâlnirea ultimă, a de pe cruce, cu tâlharul cel bun. In toate aceste cazuri, ca şi în multe altele, ucenicii primesc cu evlavie cuvintele învăţătorului din Nazaret, care le vor îngădui să înainteze pe calea vieţii în Duhul.

Ceea ce apropie demersul lui Serafim de cel al învăţătorului înţelepciunii evanghelice este preştiinţa - dumnezeiască în cazul lui Iisus, dată prin har în cazul bătrânului monah -, care le permite să cunoască negreşit mişcările sufleteşti ale oamenilor: „Domnul mi-a arătat, spune părintele Serafim, că încă din copilărie doreai să ştii care este scopul vieţii creştine şi că de multe ori ai pus această întrebare unor înalte feţe bisericeşti" (E. M., pp. 19-20).

Părintele Serafim înţelege bine întrebările care-l frământă pe Motovilov, insatisfacţia lui în faţa acelui creştinism călduţ care-i era prezentat, întemeiat pe un cod etic banal -„urmează poruncile, fă binele" -, pe o purtare călăuzită de un ritualism rece - „mergi la biserică, roagă-te la Dumnezeu" -, totul încununat de sfatul derizoriu: „Nu căuta mai presus de ceea ce îţi este dat să înţelegi."

Ce departe suntem de chemarea evanghelică la desăvârşire: Fiţi, dar, voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este (Mt. 5, 48); sau la dragoste: Să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit Eu (In 15,12); sau la bucuria Veştii celei Bune: Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (In 11, 25)! Ne gândim la Sfânta Tereza de Lisieux: „Vreau să fiu sfântă, sfântă sau nimic." Este cu neputinţă să împiedici un suflet de copil sau de adult să se deschidă iubirii dumnezeieşti.

Intrebările care-l frământă pe Motovilov în legătură cu scopul vieţii creştine, cu natura Duhului, cu mijloacele de a-L dobândi şi de a trăi în El, orice om poate - sau trebuie - să şi le pună la un anumit moment al vieţii sale. Jean Sullivan povesteşte într-una din cărţile sale că un inginer de înaltă clasă, înconjurat de alţi ingineri la fel de competenţi ca el, se plângea că nu era nimeni în stare să-i explice care este rostul vieţii sale, pentru ce munceşte, într-o societate hipertehnocratizată, unde se pot construi avioane supersonice, oamenii pierd sensul lucrurilor elementare, elanul vital care pune lumea în mişcare.

Acest secret ni-l va dezvălui părintele Serafim. La întrebările lui Motovilov nu răspunde cu argumente teologice de ordin intelectual, ci, aşa cum vom vedea, el dezvăluie ochilor uluiţi ai tânărului realitatea unui om transfigurat de Duhul. A prinde în cuvinte conţinutul credinţei este o întreprindere dificilă, uneori mai presus de puterile omeneşti. Este însă posibil ca, prin fapte, printr-o preschimbare lăuntrică, să arăţi că harul, dragostea divină sunt lucrătoare în om.

Aşadar monahul îşi aşază oaspetele pe trunchiul unui copac pe care tocmai îl doborâse, unicul jilţ pe care i-l putea oferi. Şi, cu un gest de o mare simplitate, se ghemuieşte şi el pe pământ în faţa lui. Cu multă smerenie, trebuie să-şi înalţe privirea pentru a se adresa tânărului. Persoana sa pare a voi să se dea la o parte, nimic nu trebuie să se aşeze între mesajul de împărtăşit şi destinatarul acestuia.

Iarna cu cenuşiul ei va fi repede uitată. Zăpada, simbol al purităţii, dar şi simbol al îngheţului care domneşte în inima oamenilor, va fi trambulina care-l va arunca pe cititor într-o altă lume, tainică şi plină de lumină.

„Pe toată durata convorbirii, din clipa în care chipul părintelui Serafim s-a luminat, această viziune nu s-a schimbat defel. De la începutul relatării până la sfârşit, stareţul a rămas în aceeaşi poziţie. Am văzut cu ochii mei strălucirea luminii negrăite al cărei izvor era el. Pot să mărturisesc acest lucru sub jurământ.Nicolae Motovilov, noiembrie 1831" (E.M.,p. 92)

Michel Evdochimov

Sa ne rugam 15 zile cu Sfantul Serafim de Sarov, Editura Sophia

Cumpara cartea "Sa ne rugam 15 zile cu Sfantul Serafim de Sarov"