Iubirea de osteneala si iubirea de oameni

Iubirea de osteneala si iubirea de oameni Mareste imaginea.

Parintele Gavriil Dionisiatul, dato­rita varstei si a functiei sale, ar fi putut lasa diferitele lucrari obositoare in seama calugarilor tineri, insa prefera, asemenea Sfantului Apostol Pavel sau Sfantului Atanasie Atonitul, ca­re intra la jug cu boii si ara cu acestia, sa fie cel dintai, pentru a da exemplu si a-i intari pe cei lenesi, dar si pentru a-i face pe cei mai tineri sa se nevoiasca. De aceea amintea de obicei cu­vantul Apostolului: Argint, sau aur, sau haina n-am poftit de la nimeni. Voi insiva stiti ca mainile acestea au lucrat pentru trebuintele mele si ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am ara­tat, caci ostenindu-va astfel, trebuie sa ajutati pe cei slabi si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus, caci El a zis: Mai fericit este a da decat a lua.

Nepregetand si iubind osteneala, parintele meu vedea munca fizica drept sanatate pentru trup si pentru suflet, dar si ca mijloc de daruire celorlalti. Impreuna cu credinta in Dum­nezeu, dobandise o inima puternica, ostenindu-se pana la o varsta inaintata. Am admirat rezistenta sa cand, la varsta de 60 de ani, ne intrecea la lucru pe noi, monahii tineri. In peri­oada ocupatiei a luat cu el 15-20 de calugari mai tineri la metocul nostru, la Monoxilitis, cu nesfarsitele sale vii si cu interminabilele livezi de maslini. Acolo, iarna, sapam opt-noua ore la vie, pe crivat sau pe lapovita, iar primavara petreceam 14 ore la sapatul si la taiatul viei. Si parintele staret era mereu cel dintai, aflandu-se inaintea noastra.

Dar si cand venea vremea culesului era zi si noapte in pi­cioare. Iar hrana lui o constituiau, de obicei, fasolea sau lin­tea mancate de viermi si putine masline, si acelea mancate de viermi, cu exceptia zilelor in care se manca de dulce, cand mai adauga spre mangaiere putin untdelemn. Indata ce trecea tim­pul culesului, urma prepararea de tsipuro, adica distilarea ra­chiului. Dupa aceea, strangerea maslinelor pe frigul iernii. In continuare, era primul la zdrobitorul de masline, invechit si actionat manual, care producea, din pricina nebiruitei musculite (dakos) si "aprinderii" maslinelor, ulei cu o aciditate nu mai putin de 10%. Iar cand se terminau muncile de sezon, facea parcele de teren in muntele manastirii, in mijlocul padurii, ca sa sadeasca fasole, linte, porumb s.a. si sa care prin prapas­tii, cu umarul, lemne foarte grele, chiar de 120 de kilograme, atunci cand animalele nu puteau cobori prin acele locuri.

Lucra in gradina manastirii permanent. Dupa Sfanta Li­turghie, cobora si urca pe bordurile de piatra ale gradinii, care seamana cu gradinile suspendate ale Semiramidei, neobosit, sapand, sadind, smulgand balarii sau udand plantele. Si, cand termina aceasta lucrare, pleca pe catar la metocul manastirii noastre, Sfantul Fanurie, urcand mai bine de o ora pe un drum de piatra in forma de spirala, la o inaltime de 600 de metri. Si aceasta, pentru a se ingriji de gradini, pentru a sadi ceapa, car­tofi si rosii, sau pentru a taia ramurile pomilor pe care el insusi ii sadise, sau pentru a strange roadele la timpul lor.

De neuitat va ramane intamplarea in care se arata barbatia parintelui meu.

In luna august a anului 1976, a luat patru-cinci animale si impreuna cu un monah tanar a plecat sa stranga ceapa. Avea atunci 90 de ani. Au strans ceapa in saci si, dupa-masa, dupa ce au incarcat cele patru animale, parintele a incale­cat pe cel de-al cincilea asin si, mergand el in fata, iar mona­hul tanar dupa el, au coborat de pe munte, zicand Acatistul Bunei Vestiri al Preasfintei Fecioare Maria. Cand au ajuns la o distanta de 500 de metri de manastire, cureaua care tinea samarii catarului s-a desfacut, iar batranul parinte, neputand sa se tina, a cazut brusc pe drumul pietruit, lovindu-se asa tare la cap, incat a auzit si calugarul cel tanar, care se afla in urma lui la o distanta de 16 metri. Acesta a alergat repede si, ca un asistent experimentat ce era, vazand sangele care siroia pe pla­ca de piatra a drumului, a incercat sa il ridice, dar cu mirare a auzit: "Lasa-ma pe mine, uita-te la samar!"

Cand au ajuns la manastire, calugarul s-a grabit sa il insti­inteze pe asistentul care era de rand in noaptea aceea si sa-l tri­mita la chilia staretului cu tifoane, alcool etc, pentru a-i acor­da primul ajutor. A urmat atunci cea de-a doua surpriza, cand staretul i-a spus acestuia: "Nu am nimic, pleaca!" Era sau nu curajos, viteaz, plin de barbatie? Fiecare sa judece singur! As putea sa amintesc multe intamplari care descopera barbatia sufletului parintelui meu, insa, ca sa nu-l mai obosesc pe prie­tenul cititor, o sa ma rezum la una.

La o distanta de 500 de metri de manastire, in linie dreapta de la mare, deasupra stancilor lovite de valuri, existau 50-60 de maslini, care crescusera singuri, in putinul pamant picat de sus, pe stanci. Parintele meu, punandu-si viata in pericol, se urca si ii altoia, ingrijindu-i. Caile de acces acolo erau doua: una, de la mare, fiind nevoie de o escaladare abrupta, si cealalta, prin munte, primejdioasa si aceea. Era in varsta de 65 de ani cand, intr-o zi, dupa Sfanta Liturghie, a luat cu sine un calugar tanar si au ajuns cu barca la baza stancii. Mai intai l-a ajutat sa urce pana la stancile piezise pe tanarul monah, care se catara si se tinea de stancile sapate de sarea marii, si apoi el insusi, ca o pisi­ca salbatica, cu multa usurinta s-a urcat si au inaintat amandoi spre blanzii copacei infloriti, asezati circular, ca intr-un amfi­teatru, dar care nu promiteau sa dea vreun rod insemnat. Du­pa doua-trei ore au terminat treaba si parintele a inceput sa coboare spre mare, fiind urmat de monahul cel tanar. Cand a ajuns la poalele stancii si s-a oprit, asteptandu-l pe calugar, acesta, speriat, i-a spus ca nu poate sa coboare. Fara sa piarda timpul, s-a urcat din nou pe stanca, la zece metri inaltime, si; din varf l-a luat pe umeri pe monahul speriat si, pasind pe sco­biturile stancii, l-a adus nevatamat pana la barca. Si avea 65 de ani! Stiu insa ca toate aceste fapte temerare ale sale, care sfidau primejdia, erau precedate de rugaciunea ascultata.

Insa, impartindu-si timpul intre biserica si treburi conti­nue, fericitul meu parinte nu-si pierdea forta sufleteasca si iu­birea fata de Dumnezeu si de aproapele. In timpul ocupatiei, a cautat sa slujeasca in diferite moduri si neamului subjugat, aratandu-si iubirea de tara, dar nelinistindu-se si pentru soar­ta Sfantului Munte. Insufletit de foarte multa dragoste, avand o inteligenta bogata, incercat in suferintele neamului, era cu totul legat de slujirea acestuia, pe care il identifica cu Ortodo­xia; astfel, slujea cu constiinciozitate nu numai propria ma­nastire, ci intreg Sfantul Munte, indreptandu-si privirea, plin de compatimire, ca un impreuna-patimitor, spre popor, fie reactionand, fie in tacere, sub talpa tiranica a cotropitorului.

Parintele meu avea constiinta ca era parinte al ortodocsi­lor si de aceea, intelegand suferinta poporului elen, nu dadea "somn ochilor sai si genelor sale dormitare si odihna tample­lor sale". Cand, in ciuda rugaciunilor permanente si intense ale fratilor din manastire, ale intreg Sfantului Munte si ale intregii Biserici luptatoare, neamul nostru a fost inrobit pentru pacatele sale, iubitorul de frati Gavriil nu a incetat sa-i manga­ie pe toti, sa-i intareasca pe cei slabi, sa-i ajute pe cei in nevoie, sa se gandeasca mai dinainte la intampinarea unor mai mari rele, prin cuvant, prin scrisori, prin rugaciuni, ajungand chiar sa ofere oamenilor mancare din ceea ce abia ajungea fratilor.

Chinotita Sfantului Munte l-a chemat in vederea intocmi­rii scrisorii adresate lui Hitler, prin care se apela la acest mon­stru pentru protectia Sfantului Munte. Alerga pretutindeni pentru binele poporului, luptandu-se pentru folosul tuturor, fara sa ia in seama pericolele. Se trezise in el conducatorul inflacarat, amintind de impetuozitatea lui Moise, care "l-a batut pe egipteanul" ce il asuprea pe cel din neamul lui. Punandu-si viata in pericol, i-a ajutat pe unii superiori sau soldati aliati, care ii cereau ocrotirea, sa fuga. Un jurnal de insemnari al sau, ce poarta titlul "Lucrari din perioada ocupatiei si suferintei contemporane", unde se descopera barbatia sa de staret, dar si patrunzatoarea sa judecata politica, pune in lumina actiu­nile sale pentru ceilalti. Redau textul aici, asa cum a fost scris de penita sa, cu eleganta, observandu-se si stilul sau nobil, si talentul sau de a binedispune, cu finete, chiar in cele mai dra­matice clipe.

De altfel, in aceasta relatare, scrisa la opt ani dupa ocupatie, cititorul atent poate urmari modul de a gandi al ieromonahu­lui, al patriotului adevarat, care urmeaza pilda samarineanului milostiv; poate vedea omul plin de credinta si de iubire fa­ta de Dumnezeu si de aproapele sau, a carui comportare a fost aceea a unui sfant si a unui erou national. De aceea, chemand mereu ajutorul lui Dumnezeu, descopera pretutindeni buna­tatea Lui, strigand: "Hristoase, judecatile Tale cele intelepte!" Distingand, in cazuri de pericol inevitabil, minunea Maicii Domnului, la care alerga intotdeauna, lua totodata initiative personale, cu lumina mintii sale bogate si creatoare, inspirata de inima sa viteaza. Si il ajuta si Pronia lui Dumnezeu.

Cititorul trebuie sa stie ca din primele zile ale ocupatiei un grup de armata bulgar s-a asezat aproape de Ierisos, cu intentia de a ocupa Sfantul Munte. Nici nu ne putem inchipui ce groaznice urmari ar fi avut pentru tezaurele Sfantului Munte, si in general pentru monahii greci, patrunderea bulgarilor! Pa­rintii aghioriti, cu indelungata traditie diplomatica a Fanaru­lui, au hotarat sa solicite protectia personala a lui Hitler, trimitandu-i acestuia urmatoarea scrisoare, la alcatuirea careia a fost chemat sa contribuie si fericitul Gavriil, fiind tradusa in limba germana de catre cunoscutul monah Gherasim Menaghian:

Sfantul Munte, 13/26 aprilie 1941
Catre Excelenta Sa, Cancelarul maritului Stat German,
DL. ADOLF HITLER,
Berlin

Excelenta,
Cu adanc respect, subsemnatii, reprezentanti ai celor 20 de sfinte imparatesti Manastiri Stavropighii Patriarhale ale Sfan­tului Munte Athos, avem deosebita cinste sa ne adresam Exce­lentei Voastre si sa 0 rugam cu caldura sa binevoiasca a lua sub inalta Sa protectie si tutela acest Sfant Loc, ai carui stareti si re­prezentanti suntem, facandu-va prin aceasta urmator ctitorilor si binefacatorilor acestui sfant loc, imparatilor bizantini si ur­masilor acestora.

Sfantul Munte, Excelenta, reprezinta republica monahala panortodoxa, in care traiesc dintotdeauna, in admirabila ar­monie si liber, monahi provenind din diferite neamuri ortodo­xe, din secolul al IX-lea fiind dependenta duhovniceste de Pa­triarhia de Constantinopol, dar din punct de vedere adminis­trativ fiind independenta, administrata de Sfanta Sinaxa a reprezentantilor celor 20 de Sfinte si neatarnate Manastiri, iar din punct de vedere politic aflandu-se sub ocrotirea si tutela im­paratilor bizantini si a urmasilor acestora.

Statutul acestei republici a fost fixat prin mai multe Tipi­ce si Hrisobule ale intemeietorilor si binefacatorilor Sfintelor Manastiri, imparatii bizantini Vasile Macedoneanul (882), Ioan Tsimiski (972), Constantin Monomahul (1046), Manuil II Paleologul (1406), Stefan Dusan (1346) si ale altor voie­vozi slavi si ungrovlabi, apoi prin Firmanele sultanilor, iar in vremurile din urma prin Statutul bisericesc din 1926, din care alaturam aici doua exemplare.

Acest regim consacrat, privilegiat si independent din punct de vedere administrativ al acestui sfant loc a constituit obiec­tul discutiilor si ratificarilor multor tratate internationale, fi­ind stabilit in cele din urma in art. 62 al Tratatului de la Ber­lin, din anul 1878, prin care se afirma ca: "Monahii Muntelui Athos, de oriunde ar proveni, vor pastra proprietatile si dreptu­rile de dinainte si se vor bucura, fara nici un fel de exceptie, de o deplina egalitate in drepturi si beneficii."

Scopul si misiunea monahilor care se nevoiesc in Sfantul Munte, independent de locul de provenienta si de nationalita­tea lor, pe toata perioada de mai bine de 1000 de ani de existen­ta a Sfantului Munte, au fost mentinerea, propasirea si asigu­rarea Sfintelor sale asezaminte, cultivarea, printr-un efort neo­bosit, plin de iubire, a scrierilor si a operelor de arta bisericesti si clasice, viata ascetica si rugaciunea permanenta pentru pacea intregii lumi.

Va rugam si Va conjuram fierbinte pe Excelenta Voastra sa ia sub inalta Ei protectie mentinerea acestui regim al republicii monahale autonome, multumindu-i in mod desavarsit pe nevo­itorii monahi ortodocsi ai Sfantului Munte, indiferent de nati­onalitate, pe cei dedicati scopului si misiunii lor.

Rugandu-L pe imparatul imparatilor si Domnul Domni­lor, din tot sufletul si din toata inima, sa daruiasca Excelentei Voastre sanatate si viata indelungata, spre binele cinstitului po­por german,

Cu adanc respect,
Reprezentantii imputerniciti ai Sfintei Sinaxe Duble a celor
20 de Sfinte si facatoare de bine Manastiri ale Sfantului Mun­te Athos.

Gratie acestei actiuni diplomatice, Sfantul Munte a fost salvat, la propriu, fiindca, inainte ca grupul de armata bulgar sa intreprinda patrunderea sa in Sfantul Munte, a sosit ordi­nul urgent al lui Hitler, prin care interzicea intrarea germani­lor sau bulgarilor in lipsa permisiunii sale in Sfantul Munte!

Monahul Teoclit Dionisiatul

Extras din "Staretul meu, Gavriil Dionisiatul", Ed. Sophia

Cumpara cartea "Staretul meu, Gavriil Dionisiatul"



21 Octombrie 2015

Vizualizari: 774

Voteaza:

Iubirea de osteneala si iubirea de oameni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE