Liturghie si comuniune

Liturghie si comuniune Mareste imaginea.

Prin Liturghie, Domnul Iisus petrece continuu cu intreaga Biserica, care este intr-o continua stare de comuniune si prezenta pascala intre credinciosi. 

Liturghia intretine posibilitatea de a nu pierde niciodata legatura organica cu Domnul. Prin ea pastram toate bunatatile pe care Domnul le-a lasat Bisericii Sale.

 

Pentru a sesiza bogatia spirituala si viata de comuniune pe care le contine Liturghia, trebuie sa ne inaltam sufleteste, trebuie sa ne purificam simturile noastre spirituale ca sa putem vedea si gusta duhul dumnezeiesc de comuniune al Sfintei Liturghii. 

Liturghia are un aspect comunitar social prin aceea ca, ea nu este un act individual, singuratic, ci o rugaciune a Bisericii, o lucrare cu caracter colectiv, universal. 

"Sfintele Taine sunt lucrari vazute, instituite de Mantuitorul Hristos si incredintate Sfintei Sale Biserici, prin care se impartaseste crestinilor harul cel nevazut al Duhului Sfant, scopul lor fiind mantuirea si sfintirea credinciosilor.” 

Mijloacele principale de intretinere a vietii de comuniune in Biserica sunt Sfintele Taine. 

Taina Botezului, este cea care ne deschide usa pentru a intra in Biserica, in trairea in comuniune, in virtutea caracterului pnevmatic al Tainelor de "initiere"

- Botezul, Mirungerea, Euharistia -, fiecare membru al Bisericii este un purtator al Duhului, cum de altfel este si comunitatea din care face parte.

Taina Sfantului Botez

Botezul este Taina in care prin intreita cufundare in apa, in numele Sfintei Treimi, cel ce se boteaza se curateste de pacatul stramosesc si de toate pacatele pana la Botez, se naste la o noua viata spirituala si devine membru al trupului tainic al Domnului.

Sfantul Pavel il numeste ”circumciziune” ca o circumciziune spirituala cu care ne rastignim cu Hristos pentru a invia impreuna cu El. "Prin Sfanta Mirungere crestinul renascut la viata noua prin Botez, primeste harul Duhului Sfant spre a se intari si a creste in noua viata pe care o incepe odata cu nasterea sa din nou.
 
Aceasta Taina aduce un progres pe calea formarii si desavarsirii fapturii celei noi in Hristos.” Dupa ce sufletul a fost curatit de pacat prin Botez, trupul primeste pecetea intrarii fizice si a vietii spirituale dobandite la Botez, prin Mirungere. Mantuitorul a trimis pe Sfantul Duh Apostolilor ca sa-i intareasca in implinirea chemarii lor. La randul lor acestia au transmis puterea Sfantului Duh crestinilor.

Prin Taina Mirungerii se intareste calitatea de membru al Bisericii. In comuniunea cultica, credinciosii se unesc sufleteste intr-un cor de adoratori ai lui Dumnezeu, de impreuna-rugatori si slavitori ai Lui. Biserica este trupul subornicesc, comunitar sau social, al lui Hristos in care El se prelungeste si lucreaza sau, care este alcatuit din toti aceea care s-au incorporat in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant in Taine, dupa ce au auzit si primit Cuvantul lui Dumnezeu, intocmai ca aceia "ca la trei mii de suflete care s-au adaugat” apostolilor, ucenicilor si fratilor in ziua Cinzecimii (F.A.1,13, 14; 2,1-4, 9-12).

Prin Taina Sfintei Euharistii, crestinul dobandeste noi puteri spirituale, deoarece acum el nu se mai impartaseste numai cu harul divin, ci se uneste cu insusi izvorul harului, cu Iisus Hristos intreg. Biserica este un trup, un tot, care nu anuleaza madularele, ci, dimpotriva, le afirma si ele se afirma reciproc:  "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare fiecare in parte” (I Cor. 12,27). 

In Ortodoxie credinciosii nu participa numai ca auditori la toate actele de cult, care sunt publice si comune, ci iau parte activa prin aceea, ca ele sunt savarsite in limba lor, ca si prin aceea ca, serviciul divin se savarseste in numele lor, al comunitatii, in numele colectivului. Preotul slujind impreuna cu credinciosii, se simte una cu ei. El participa la simtirea si la manifestarea lor sufleteasca. In cult preotul formeaza cu credinciosii o unitate sufleteasca, formeaza o familie, al carui parinte sufletesc este si se simte el.

Comunitatea cultica realizeaza nu numai comuniunea sufleteasca intre credinciosi si preot, ci si pe cea a tuturor cu Dumnezeu, Care este sursa cea mai inalta a comuniunii. Religia ortodoxa contine momente de inalta tensiune sufleteasca ce produc o emotie religioasa si inalta sufletul catre Dumnezeu intr-un plan comun.
Comuniunea se realizeaza si se exprima mai ales prin Sfanta Liturghie care este mijlocul prin care Hristos se impartaseste madularelor Sale si mijlocul permanent prin care crestinii raman in comunitate cu Biserica.

In ea s-a concentrat cu deosebire spiritualitatea ortodoxa, fiindca puterea ei a intrepatruns trairea religioasa pe o cale accesibila tuturor. Liturghia este un mediu de prezenta si putere divina, o comuniune de har dumnezeiesc, o bucurie pascala prelungita peste veacuri. Prin liturghie, Domnul Iisus petrece continuu cu intreaga Biserica, este intr-o continua stare de comuniune si prezenta pascala intre credinciosi. Ea intretine posibilitatea de a nu pierde niciodata legatura organica cu Domnul.

Prin ea pastram toate bunatatile pe care Domnul le-a lasat Bisericii Sale. Pentru a sesiza bogatia spirituala si viata de comuniune pe care le contine liturghia, trebuie sa ne inaltam sufleteste, trebuie sa ne purificam simturile noastre spirituale ca sa putem vedea si gusta duhul dumnezeiesc de comuniune al Sfintei Liturghii. Cum am mai spus, liturghia are un aspect comunitar social prin aceea ca ea nu este un act individual, singuratic, ci o rugaciune a Bisericii, o lucrare cu caracter colectiv, universal, al jertfei de lauda. 

In jertfa Mantuitorului Hristos sunt doua aspecte si doua directii nedespartite ale jertfei: spre Dumnezeu si spre firea omeneasca din Persoana Fiului intrupat si prin ea, din noi toti. Lucrarea liturgica angajeaza intreaga comunitate in jertfa de lauda adusa lui Dumnezeu de catre membrii acesteia. In cadrul Sfintei Liturghii, cea care realizeaza comuniunea in modul cel mai deplin, se afla Sfanta Euharistie.
  
Sfanta Euharistie este Taina in care, sub chipul painii si al vinului, se impartaseste credinciosilor insusi Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci, infatisandu-se, real si nesangeros jertfa de pe cruce a Mantuitorului. Astfel, Sfanta Euharistie are dublu caracter, de Taina si de jertfa.

Euharistia poate unii cu adevarat pe crestini pentru ca e mai mult decat o vointa a lor de a savarsi in comun un act de comemorare sau de semnificatie simbolica.

Cine cauta intelegerea Euharistiei prin iubirea care merge pana la capat afla ca in ea crestinii se intalnesc in mod real unul cu altul, pentru ca se intalnesc in ceva mai presus de acordul vointelor lor, adica se intalnesc in Hristos prezent in mod real cu Trupul si Sangele Lui, comunicat lor.

Crestinii isi dau seama ca Euharistia e centrul de iradiere a iubirii unificatoare a lui Hristos in toti cei ce se impartasesc de ea. Caci ce alta Taina ne pune in comuniune mai stransa cu El, decat: Taina Sfantei Impartasanii, care ne face sa fim un trup si un suflet cu El, sa ramanem in El si El sa ramana mereu in noi?

Comuniunea euharistica in Biserica Ortodoxa este cea mai adanca forma de comuniune, insasi Biserica este numita de unii teologi comuniunea euharistica continua. 
Comuniunea euharistica da viata membrilor Bisericii si fara ea, ca si fara Biserica, nu este mantuire.

Nicolae Cabasila spune ca impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului ne face mai inruditi cu El, chiar decat suntem cu parintii nostri, care ne-au nascut trupeste, pentru ca, acesta nu este pentru noi numai izvorul vietii cum sunt parintii, ci insasi viata traita cu adevarat.

Invatatura ortodoxa, fidela gandirii Sfintilor Parinti, staruie mult asupra aspectului ontologic al Invierii lui Hristos, privind firea Lui omeneasca, cu rasfrangeri asupra intregii firi omenesti, precum si asupra creatiei.

Ca Taina a unirii cu Hristos, Sfanta Euharistie ii uneste intre ei pe toti cei ce se impartasesc cu vrednicie din acelasi potir si ii face pe acestia sa fie una, dupa cum Unul este si Domnul Hristos cu Care se unesc.

Comuniunea euharistica sporeste viata spirituala intr-un dublu sens: Ea comunica in aceasta viata trairea perfectiunii crestine si, in mod special este, Taina vietii vesnice. Comunitatea se inalta continuu prin asimilarea ei in trupul jertfit al lui Hristos. Sfintii Parinti vad in comuniunea euharistica singurul mod de a tine pe toti crestinii in unire. Trupul euharistic, zic ei, e unit nu numai prin dragoste, ci real, ontic. 

Prin participarea crestinilor la Sfanta Euharistie, ei se bucura de anumite roade, pe plan comunitar bisericesc. Comuniunea cu Hristos prin Sfanta Euharistie trebuie sa se manifeste prin realizarea unei comuniuni de iubire si credinta cu ceilalti crestini.

Comuniunea prin rugaciune, iubire si fapte de intrajutorare

Trairea religioasa, care este inseparabila de miscarea spre comuniune, nu poate fi reala fara rugaciune. 

In sensul cel mai general, orice prezenta constienta a omului inaintea lui Dumnezeu este o rugaciune si aceasta prezeta trebuie sa devina o stare constanta. 

Rugaciunea este forta motrice a tuturor eforturilor umane, a intregii vieti spirituale. Comuniunea intre oameni si cu Dumnezeu nu se poate realiza in afara rugaciunii, caci rugaciunea este raportul personal al omului cu Dumnezeu.

Adevarata rugaciune desavarseste taina unirii noastre cu Dumnezeu, zice Sfantul Grigorie Palama, caci rugaciunea este legatura creaturilor rationale cu Creatorul lor. 

Hristos si umanitatea sunt asa uniti in Biserica, incat nici Hristos si nici umanitatea nu pot fi vazuti sau conceputi unul fara celalalt, sau altfel spus - unul cheama si implica pe celalalt. De aceea, Hristos este capul Bisericii, iar umanitatea, adica cei incorporati personal in Hristos, Biserica, ca trup al lui Hristos, extins peste veacuri. 

Rugaciunea adevarata ridica sufletele catre Dumnezeu si le uneste in flacara aceleiasi evlavii in fata lui Dumnezeu.

Cu deosebire rugaciunea in comun, rugaciunea unuia pentru altul, rugaciunea pentru pacea a toata lumea, pentru bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu, Biserici, si pentru unirea tuturor, intareste duhul fratietatii crestine. 

Precum fiecare din noi cere rugaciunea tuturor, la fel fiecare este dator sa se roage pentru toti. Rugaciunea unuia dintre noi este necesara pentru toti ceilalti membri ai Bisericii. 

Biserica, care este comuniunea credinciosilor, se roaga pentru toti si aceasta rugaciune din iubire face ca membrii ei sa se simta uniti intre ei si scaldati de acelasi duh de comuniune. Astfel, rugaciunea din iubire este calea spre adevarata comuniune, spre comuniunea desavarsita.

Iubirea este accentuata si ea foarte mult de Ortodoxie, caci iubirea lui Dumnezeu revarsata in inimi cuprinde intreaga umanitate si intreaga creatie. Iubirea dumnezeiasca este impartasirea fapturilor din bunurile Sale cele mai pretioase. Iubirea e comuniunea proprei fericiri intratrinitare.Ea se face prin deschiderea spre lume, prin daruire totala a Tatalui ceresc catre creaturile Sale. 

Cel dintai bun daruit de Dumnezeu omenilor din iubire, a fost insasi viata, existenta lor prin creatie.

Comuniunea prin iubire in crestinism se intemeiaza pe Dumnezeu insusi, pe plinatatea vietii interpersonale treimice, pe negraita fericire a vietii intratrinitare.

Iubirea imbratiseaza pe toti cei care primesc sa intre in comuniune cu Dumnezeu, izvorul tuturor bunurilor.Iubirea realizeaza comuniunea omului credincios cu Dumnezeu, iar cand aceasta comuniune se strica din vina omului numai iubirea lui Dumnezeu poate s-o restabileasca, coborandu-se din nou in el. 

Daca comunitatea prin iubire este deplina, atunci interesele egoiste care ridica ziduri intre oameni, dispar. De aceea, nimeni nu va fi lasat in parasire. Slabiciunea fratelui va fi slabiciunea mea si taria mea va fi taria lui.

Locul lor il ia sinceritatea frateasca, transparenta sufletelor, bucuria de a spune altora gandurile si planurile proprii pentru a-i incalzi si pe aceia, pentru a le verifica frumusetea si bunatatea.

Viata in unitatea Trupului lui Hristos, in comuniune, se traieste in ambianta harului Sfantului Duh, adica prin participarea la insasi viata Sfintei Treimi, la perfectiunea suprema a iubirii.
 
In cadrul Bisericii se traieste intens fratietatea, constiinta ca toti sunt fiii aceluiasi parinte, ca impartasesc acelasi curs al vietii pamantesti, in acelasi duh al iubirii, avand a urma acelasi drum, spre aceeasi tinta, desavarsirea crestina. Comuniunea omului cu Dumnezeu nu este rezultatul aspiratiei sau cautarii exclusive a omului, ci ea se desavarseste prin ajutorul harului divin. Omul este in mod firesc, o fiinta deschisa pentru semenii sai, avand mereu trebuinta de a se ajuta reciproc, de a-si marturisi gandurile sale altora, de a discuta cu altii, de a fi mereu intr-un schimb cu altii.

Munca impreuna face sa se comunice tuturor o caldura morala, o crestere de puteri si o bucurie sufleteasca, o adevarata imbogatire care o intrece pe cea din convorbiri. Atat iubirea cat si rugaciunea trebuie sa duca la fapte, pentru ca rugaciunea este bogata in roade, atunci cand este exprimata prin fapte bune, cand se manifesta in interesul si grija frateasca a unuia fata de altul, in faptele indurarii trupesti si sufletesti adica iradierea comuniunii in viata sociala.

Ideea de comuniune domina intreaga, traire crestina. Aceasta idee este prezenta in aspectul liturgic al rugaciunii, in aspectul, sinodal al organizarii bisericesti, in unitatea dogmatica ecumenica, in intercomuniunea sacramentala, in solidaritatea sociala. Comuniunea in Ortodoxie poate fi inteleasa si, ca o solidaritate in bine cu toata omenirea.

Hristos invinge iadul cu sufletul Sau omenesc, dar unit cu Dumnezeirea si de aceea nu poate fi retinut in iad, ci scapa de el si prin puterea lui dumnezeiasca eliberand din iad si sufletele celor care au crezut mai inainte in fagaduintele despre menirea Lui, ale celor ce au contemplat in Logosul vestit din Vechiul Testament, intentia venirii Lui in trup.

Rolul comuniunii in viata sociala este de a reglementa orice abatere, orice individualism care destrama viata sociala.

"Nimeni sa nu caute folosul sau, ci fiecare sa caute folosul altuia." (I Cor. X, 24). Exista temeiuri firesti si multiple, care fac posibila o comuniune universala, efectiva. In viata sociala, comuniunea trebuie sa urmareasca un scop moral, sa fie conforma cu ordinea morala, si in celasi timp trebuie sa urmareasca si mantuirea neamului omenesc.
 
"Mantuirea neamului omenesc savarsita de Iisus Hristos are valoare vesnica si absoluta fiindca este indeplinita de Fiul lui Dumnezeu intrupat. Viata in trup a Mantuitorului a prilejuit lucrarea lui Dumnezeu in trup si in fire, transformarea trupului si firii din interior”. 

"Dupa Sfantul Atanasie cel Mare, Sfantul Maxim Marturisitorul si alti Pariti, moartea lui Hristos (pe cruce si in trup) a fost momentul maximei incordari biruitoare firii umane si a intaririi ei in ipostasul divin al Logosului, in lupta impotriva celui mai puternic dusman al firii”.

In afara comunitatii cu scopuri pamantesti, care exista intre oameni, se stabileste o comuniune intima, duhovniceasca, o comuniune de dragoste (Matei XXII, 37-40; Luca XIV, 12-14), o familie al carei tata este Dumnezeu. (Matei V, 45).

Prin credinta si ascultare de Dumnezeu ramanem in comuniune unii cu altii si devenim frati, surori si parinti in Hristos (Matei XII, 50; Marcu III, 35; Luca VIII, 21). 

Mantuitorul invata ca mai presus de orice dragostea este aceea care intemeiaza cea mai puternica comuniune omeneasca: "Sa va iubiti unii pe altii cum v-am iubit Eu" (Ioan XIII, 34).

Astfel, Fiul lui Dumnezeu ramane cu aceasta calitate si atunci cand se intrupeaza, iubirea Sa filiala fata de Tatal umpland umanitatea Sa.

Dar prin umanitatea Sa, care astfel este si a noastra, se umple de iubire filiala intreaga fire in multimea ipostasurilor sale, iar chipul nostru devine tot mai mult chipul lui Hristos, adica dupa chipul Cuvantului intrupat, deci "faptura noua”. (II Cor.5,17). 

"Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este el o comuniune cu sangele lui Hristos?

Painea pe care o frangem, nu este ea o comuniune cu trupul lui Hristos?" (I Cor. X, 16). 

Sfantul Apostol Pavel lasa sa se vada aici clar ca viata de comuniune a crestinilor se intemeiaza pe participarea in comun la viata lui Hristos prin impartasirea cu Sangele si cu Trupul Sau.
 
Ceea ce ne face ca sa fim un singur trup cu Hristos este impartasirea euharistica in cadrul Bisericii, caci Biserica, dupa Cincizecime, este acolo unde se celebreaza Euharistia, unde toti se integreaza in Hristos ca membrele sale contrupesti si consanguine.

Iubirea frateasca, rugaciunea si unitatea, solidaritatea si slujirea reciproca dintre crestini sunt expresii ale participarii lor comune, la viata in Hristos.

Prin Intrupare Mantuitorul Hristos "se face ontologic firea umana asumata” si anume o reface, cum spune acelasi Sfant Maxim - "in conformitate cu ea insasi”, caci "devenind om am pastrat liberul arbitru in impasibilitatea pacii cu natura”. 

Cei ce se afla in stransa comuniune cu Mantuitorului Hristos primesc prin Duhul o largime in viata si cunostinta lor, din largimea vietii Fiului ca om, inaintand spre statura spirituala a lui Hristos; viata Lui a devenit viata noastra si incoruptibilitatea trupului Sau inviat lucreaza in noi in vederea invierii noastre.

Dr.in teologie: Pastin Antoniu-Catalin
 
 
 
 

 

.

Despre autor

Antoniu-Catalin Pastin Dr.în teologie Antoniu-Catalin Pastin

Colaborator
15 articole postate
Publica din 21 Mai 2012

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 640

Voteaza:

Liturghie si comuniune 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE