Localizarea bolii este absolut necesara

Localizarea bolii este absolut necesara Mareste imaginea.

- Am urmărit analiza dumneavoastră; sincer vorbind, nu am prea înţeles toate afirmaţiile. Mai mult, în ceea ce mă priveşte, nici nu am nevoie să le înţeleg. Ce importanţă are pentru mine să ştiu ce este sufletul, în câte părţi se împarte, care parte a omului este bolnavă? Ce importanţă are pentru mine să ştiu ce este păcatul strămoşesc şi care sunt urmările lui pentru viaţa omului? De altfel, în privinţa acestor lucruri am fost învăţat cu totul altfel. Dumneavoastră spuneaţi despre căderea lui Adam că ţine mai ales de defectuoasa funcţionare a minţii, de identificarea sa cu raţiunea şi cu robirea faţă de patimi şi de frică. Mărturisesc, nu prea văd sensul analizei sau de ce lucrurile sunt înfăţişate atât de diferit faţă de ceea ce am învăţat. Mă mulţumesc să fiu un om de treabă, să merg la biserică, să mă spovedesc, să nu fac rău nimănui, să nu-mi urăsc aproapele.

- Inţeleg întrebările dumneavoastră şi obiecţiile. Nu le aprob, însă pot să le înţeleg motivaţia. Ceea ce am prezentat până acum pare într-adevăr o noutate faţă de teologia pe care am învăţat-o timp de atâţia ani. Totuşi ele nu sunt o noutate pentru cei care tră-iesc în tradiţia ortodoxă. în orice caz, obiecţiile dumneavoastră pot fi rezumate în două puncte principale: întâi, la ce bun toată analiza asupra sufletului şi căderii omului; al doilea, de ce ea aceasta de ceea ce am învăţat în trecut.

In ceea ce priveşte primul punct, pot spune următoarele. Dacă cineva doreşte să fie teolog ortodox, trebuie să înceapă de la starea lui Adam de dinainte de cădere, ce s-a întâmplat prin cădere şi cum putem fi reaşezaţi în starea cea dintâi sau chiar să ajungem acolo unde Adam nu a ajuns. Dacă o teologie nu vorbeşte despre căderea omului, şi nu arată clar ce anume este ea, şi dacă nu vorbeşte despre învierea omului, atunci ce fel de teologie poate fi aceea? Cu siguranţă, nu una ortodoxă. In orice caz, spuneam mai devreme că Ortodoxia este o ştiinţă şi un tratament vindecător şi, de asemenea, că şi teologia este un tratament vindecător. Ea tămăduieşte omul. Dar dacă nu cercetăm unde se află boala omului, cum putem şti ce anume trebuie să vindecăm ? Chiar în ceea ce priveşte trupul, dacă omul urmează un tratament greşit, nu se va tămădui niciodată. La fel se întâmplă şi cu sufletul. Trebuie să ne fie limpede că boala este întunecarea minţii iar tămăduirea este luminarea ei. Sfintele Taine şi predania nevoinţei Bisericii au rostul de a ne duce acolo unde se afla Adam înainte de cădere, adică la luminarea minţii, iar de aici la îndum-nezeire, destinaţia omului dintru început. Prin urmare, este foarte important să ştim exact ce este boala. Dacă ignorăm boala noastră lăuntrică, viaţa noastră duhovnicească sfârşeşte într-un moralism sterp, în superficialitate. Mulţi oameni sunt împotriva sistemului social prezent, socotind că societatea, familia sau nedreptatea sunt de vină pentru problemele lor. Totuşi problema de bază, adevărata boală a omului, este întunecarea minţii sale. Când mintea sa ajunge luminată, omul este slobozit din robia faţă de toate cele dimprejurul lui, precum frica, nesiguranţa etc.

In ceea ce priveşte al doilea punct, aş vrea să spun că teologia a suferit într-adevăr propria robie babiloniană în anii trecuţi. Ea a primit influenţe apusene care au deformat-o. Privind înapoi cu veacuri în urmă şi cercetând teologia Părinţilor, ne dăm seama că ei toţi aveau meşteşugul adevărat de vindecare: curăţirea inimii, luminarea minţii şi îndumnezeirea. Cine nu urmează această metodologie şi se întemeiază numai pe propria raţiune, ajunge la păreri eretice şi se găseşte în afara tradiţiei Părinţilor.

Din nefericire, în trecut am fost dominaţi de teologia apuseană, întemeiată pe sentiment şi pe voinţă, care ţinteşte doar la formularea caracterului omului, la calitatea lui etică, spre a deveni un om „de treabă" şi un „bun" cetăţean. Tocmai această mentalitate a produs atâta ateism. Ea a făcut pe mulţi tineri să se revolte împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu îşi doreau un Dumnezeu de felul celui care le-a fost lăsat de părinţii şi educatorii lor. Viaţa morală întemeiată pe o metafizică abstractă nu mai poate rezista astăzi, căci temeliile metafizicii au fost zdruncinate chiar în Apus. Astăzi este larg acceptată ideea că eliberarea teologiei ortodoxe din robia ei şi descoperirea adevăratei sale identităţi o va face din nou ortodoxă şi deci în stare să-l ajute pe omul deznădăjduit şi obosit al zilelor noastre. Iată motivul pentru care cred că analizarea bolii sufletului este absolut necesară.

- Şi eu cred, adăugă Părintele Filip, că trebuie să cercetăm această latură a învăţăturii ascetice ortodoxe, chiar dacă mai am unele întrebări legate de ea. Din cele citite, mi-am dat seama că Sfinţii Părinţi pun mult temei pe acest subiect. Când vorbesc despre suflet, minte şi inimă, nu o fac doar spre a filozofa şi a teologhisi intelectualiceşte, ci tocmai spre a localiza problema şi a-l tămădui cu adevărat pe om. Mai mult, ca duhovnic văd zilnic că vindecarea omului ţine de tămăduirea lăuntrică.

De aceea cred că trebuie să stăruim asupra acestor analize. Tinerii de azi se răzvrătesc împotriva oricărui fel de moralizare. Ei vor ceva autentic. Ori de câte ori am discutat cu adolescenţi despre aceste lucruri, au fost încântaţi. Şi Domnul vorbeşte despre aceasta când spune: „Farisee oarbe, curăţeşte întâi partea cea dinlăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie şi cea dinafară curată" (Mat. 23, 26). Dacă nu vedem aspectul vindecării, probabil că ne aflăm în starea de făţărnicie. Din această pricină l-am poftit aici pe Părintele Hierotheos. Oare nu zic bine ?

- Cred că v-aţi exprimat cât se poate de exact. într-adevăr, când facultatea mintală a omului nu funcţionează cum se cuvine, apar anomalii. Toate patimile se răzvrătesc, iar omul se foloseşte atât de Dumnezeu, cât şi de aproapele său spre a-şi întări egoista sa siguranţă şi fericire. Este necontenit într-o stare de nelinişte. Sunt creştini care spun adeseori: „Dacă aproapele meu s-ar purta altfel cu mine, dacă aş avea copii mai buni, dacă soţia mea nu ar fi făcut asta şi asta, dacă...., dacă..., probabil că aş fi dus o viaţă creştinească". Avem impresia că încetarea problemelor exterioare ne-ar face mai buni. Totuşi eu obişnuiesc să spun mereu că problemele exterioare nu vor înceta niciodată. Acum avem necazuri cu studiile, mai târziu ne facem griji pentru carieră sau căsătorie. Creşterea copiilor dă naştere altor probleme. După aceea vom fi preocupaţi de viitorul copiilor sau poate până la urmă chiar al nepoţilor... Nu mai vorbesc despre celelalte probleme datorate serviciului şi obligaţiilor sociale. Problemele nu se sfârşesc niciodată. însă trebuie să le depăşim.

Inseamnă că trebuie să găsim adevărata problemă care ne chinuieşte, iar aceasta este, cu siguranţă, o problemă lăuntrică. Şi când spun problemă lăuntrică, înţeleg întunecarea minţii. Căci, în starea noastră căzută, acuzăm totul, chiar momentele bune din viaţă. Când însă mintea este eliberată prin metoda şi tratamentul potrivit, omul simte că nu mai are probleme serioase. Trebuie să ne dăm seama că suntem închişi în temniţa lumii şi a simţurilor noastre, deoarece mintea ne este bolnavă. Când suntem întemniţaţi, indiferent cât de bune ar fi condiţiile, ele nu ne pot ajuta cu adevărat. Realitatea este că suntem în temniţă. Chiar dacă ni se îngăduie să ne decorăm închisoarea, chiar dacă ni se dă o mâncare mai bună, chiar dacă ni se creează cele mai confortabile condiţii, toate sunt inutile, căci tot întemniţaţi suntem, trăind în îngrozitoarea atmosferă a închisorii. Când mintea este întunecată, moartă, întreaga lume este o groaznică închisoare - şi deci chinuitoare. Când mintea ne este luminată şi liberă, întreaga lume este un dar al lui Dumnezeu, făcut nouă. Atunci vedem în întreaga fire raţiunile existenţelor, cum spun Sfinţii Părinţi. Căci noi credem că firea nu se cârmuieşte de legile firii, ci de raţiuni necreate, adică energia proniatoare a lui Dumnezeu Care cârmuieşte în chip personal întreaga lume. Şi oriunde există un nou început şi o armonie, aceasta nu se datorează existenţei vreunei legi fireşti, ci credincioşiei lucrării dumnezeieşti; altfel spus, aşa vrea Dumnezeu să lucreze până în sfârşit.

Deci luminarea minţii ne face în stare să vedem dragostea lui Dumnezeu atât în bucurie, cât şi în întristare, în fericire şi în nefericire, în necaz şi în alinare, în aşa-numiţii oameni buni şi în aşa-numiţii oameni răi etc. Astfel încât ceea ce alţii socotesc a fi nenorocire, noi o luăm ca pe o binecuvântare, iar ceea ce alţii iau drept binecuvântare, noi socotim nenorocire. Căci mintea luminată este în stare să osebească între energiile create şi cele necreate şi astfel învaţă să teologhisească. Fiindcă teologhisirea înseamnă distingerea între energiile create şi necreate. Din acest motiv spun că problema principală a omului este cum să înveţe să-şi vadă starea de boală lăuntrică, care este chiar întemniţarea şi întunecarea minţii.

Hierotheos Vlachos

Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa, Editura Sophia

Cumpara cartea "Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa"

 

10 Octombrie 2016

Vizualizari: 867

Voteaza:

Localizarea bolii este absolut necesara 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE