Partasi Rastignirii Sale

Partasi Rastignirii Sale Mareste imaginea.

De vreme ce viaţa creştinului presupune participarea în epoca în care trăieşte la viaţa lui Hristos, va trebui să participe şi la Răstignirea Sa, precum şi la moartea Sa, care au fost parte a vieţii Sale. Răstignirea şi moartea lui Hristos au fost urmarea firească a învăţăturii Sale şi a modului în care a trăit. Acceptarea a ceea ce nu e de acceptat şi iubirea pentru ceea ce nu e vrednic de iubit generează inevitabil necesitatea Crucii, care trebuie să fie aleasă, dacă scopul e ca viaţa în iubire să triumfe.

Am vrea să evităm această parte a vieţii creştine, dacă ar fi cu putinţă. Crucea şi ceea ce aceasta reprezintă sunt partea Evangheliei creştine pe care am prefera să o ocolim. Vieţile oamenilor Bisericii arată foarte bine în ce grad doresc, dacă e cu putinţă, să treacă de la evaluarea idealului imediat la realizarea lui, ocolind experienţa Crucii şi a sensului ei pentru viaţa noastră. Spre exemplu, îndrăgostiţii ar dori să fie conduşi de la închipuirea idealului romantic al îndrăgostirii la împlinirea lui în viaţa lor. Dar nu vor cunoaşte sensul real al iubirii lor decât atunci când vor trece prin provocări şi crize ale relaţiei şi se vor răstigni pe sine de dragul celuilalt. Nici nu putem cunoaşte bine o artă sau un domeniu de activitate decât dacă trecem de la reprezentarea a ceea ce vrem să facem la actualizarea ei, urmând un traseu al autodisciplinei care este o moarte a sinelui şi a celorlalte interese pe care am fi putut să le alegem şi să le cultivăm.

Iisus a adeverit prin învăţătura şi viaţa Sa acest principiu al unei afierosiri şi jertfiri de sine disciplinate. Dacă avem de gând să devenim părtaşi la învierea Sa, este necesar să fim dispuşi să murim şi să ne îngropăm împreună cu El. Este necesar să-I actualizăm moartea, murind zilnic. Intr-un anume fel, viaţa unui creştin este o viaţă a morţii cotidiene. Asta simbolizează şi Botezul, a cărui simbolistică de o importanţă crucială s-a pierdut cu totul din cauza felului în care este practicat şi care a devenit un ceremonial mort şi o stupizenie profană. Cine dintre cei prezenţi la această parodie hulitoare - parte a industriei religioase -mai ascultă şi, cu atât mai mult, conştientizează, în acea hărmălaie a mulţimii ieşite din minţi, cuvântul lui Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii" (Rm. 6,3-4)?

Cu alte cuvinte, e necesar să fim pregătiţi în vederea suferinţei ce va fi provocată de relaţiile noastre şi să ne acceptăm responsabilitatea faţă de ele, pentru a ni se descoperi slava lor. Este necesar să acceptăm ceea ce pare inacceptabil pentru noi şi pentru ceilalţi, aşa cum Hristos a acceptat pe Cruce ceea ce nu era de acceptat pentru nimeni dintre oameni. A acceptat probabil cea mai infamă faptă umană, care a fost nimicirea nefirească a Binefăcătorului de către cei care au avut parte de binefacerile Sale; şi nu numai că a acceptat-o, dar nici nu le-a imputat-o: „...căci nu ştiu ce fac" (Lc. 23, 34), a spus; şi aşa era. N-au ştiut ce anume au făcut. După cum se întâmplă de multe ori cu noi toţi care, într-o mai mare sau mai mică măsură, nu suntem pe deplin conştienţi de răul pe care-l facem. Insă noi imputăm necondiţionat şi desăvârşit răul pe care-l fac alţii, pentru că nu avem nici sensibilitatea, nici interesul de a vedea dincolo de ceea ce se vede. Insă El nu a avut numai această sensibilitate şi acest interes pentru om, ci a nutrit o asemenea iubire şi într-atât de mare, încât a ales să moară, luând asupra Sa păcatul omului, în timp ce Şi-a pus în faptă învăţătura într-un mod ireproşabil, adică a înfăptuit necondiţionat sensul deplin al iubirii. Este nevoie ca şi noi să murim cotidian pentru dorinţa noastră de pace, plătind orice preţ, pentru dorinţa noastră de a asigura un acord convenabil şi lesnicios, pentru năzuinţa noastră de a ajunge dumnezei şi de a reuşi să le împlinim pe toate în felul nostru personal. Aşa vom putea înţelege ce gândea El atunci când spunea: „Cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa" (Mc. 8,35).

Prin urmare, comunitatea creştină este comunitatea de oameni care acceptă că a muri este o parte firească a vieţii şi nu sunt surprinşi de prezenţa în relaţiile umane a egocentrismului, a trădării, a răstălmăcirilor, a duşmăniei şi a tuturor celorlalte profanări ale idealului. Când le întâlnim pe-acestea toate nu e nevoie nici să o luăm la goană, nici să ne prefacem că nu există, ci să înfruntăm aceste manifestări omeneşti ne-gative şi potrivnice cu curaj. Dacă participăm la viaţa lui Hristos, vom putea să ne mişcăm printre aceste experienţe cu certitudinea că nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care încearcă să ni se facă cunoscută prin mijlocirea relaţiilor cu oamenii. Atunci trebuie să fim siguri că în momentul în care vom accepta suferinţa care există în relaţiile dintre noi şi ne vom supune duhului iubirii care năzuieşte să-l unească pe om cu aproapele său vom putea să ieşim la suprafaţă din străfundurile experienţei dureroase avute în urma relaţiilor noastre, care vor fi mult mai bogate, mai profunde şi mai puternice decât au fost înainte.

Un exemplu excepţional al acestui principiu îl întâlnim în scrierea lui Tennessee Williams Cat on a hot tin roof, al cărei sens este ratat de mulţi, pentru ceea ce socotesc ei a fi vulgar, murdar şi desfrânat în caracterele din această piesă. Brick, fiul, evită problema pe care o are cu el însuşi, cu tatăl, cu soţia şi la serviciu prin consumul de al-cool, însă tatălui acestuia, în pofida brutalităţii şi vulgarităţii sale, îi pasă de el şi într-o scenă tulburătoare încearcă, depăşind orice fel de eschivare şi de comportament „rezonabil", printr-un efort decisiv, să ajungă la inima fiului său. Orice ar fi spus Brick, n-ar fi reuşit să-l facă să renunţe la acest efort. Ar fi putut cu uşurinţă să-şi abandoneze copilul bolnav pentru a evita suferinţa strădaniei sale. In loc să facă asta, a rămas bătând la uşa vieţii lui Brick cu o iubire dispusă să accepte orice respingere din partea fiului său. In cele din urmă reuşeşte să-l aducă înapoi la viaţa, familia şi la serviciul său. Fiindcă a fost dispus să moară sieşi, să moară pentru orice impuls care i-ar fi adus confortul, s-a eliberat într-atât, încât a putut ajunge instrumentul unei iubiri tămăduitoare. Aici avem o imagine dramatică a adevărului pe care Hristos l-a predicat şi înfăptuit şi pe care ar vrea să-l vadă actualizat mereu în viaţa noastră, a tuturor.

Dintr-o ironie tragică, mulţi creştini nu percep adevăratul mesaj al acestei piese de teatru pentru că sunt deranjaţi de ceea ce este urât în viaţa umană. E păcat că preferăm să fim decenţi, şi nu izbăvitori. Se pare că aşezăm buna-cuviinţă deasupra mântuirii. Creştinii sunt datori să vadă lăuntricul dincolo de modurile urâte şi păcătoase în care trăiesc oamenii, şi să le considere drept simptome ale unei stări spirituale, care ne cheamă la ceea ce Dumnezeu încearcă să dăruiască prin noi. E tragic că aceia care se presupun a fi creştini, precum doamna Rigoare, devin atât de moralişti şi îi judecă pe oameni, în loc să-i ajute. Hristos putea să vadă dincolo de nefericirea şi păcatele oamenilor fără să-I fie distrasă atenţia de comportamentul lor. Il interesa înainte de toate omul şi apoi comportamentul său. Ştia că în măsura în care putea să Se apropie de un om comportamentul lui s-ar fi schimbat de la sine. Noi, creştinii, de orice gen am fi, avem putinţa să I ne asemănăm, pentru că în noi sălăşluieşte Duhul Său şi, pentru că participăm la viaţa şi la moartea Sa, putem să privim în inimile tuturor celorlalţi şi să-i facem părtaşi iubirii şi iertării lui Dumnezeu.

Pr. Filoteu Faros
Administrarea iubirii, Editura Sophia

Cumpara cartea "Administrarea iubirii"

03 Aprilie 2015

Vizualizari: 363

Voteaza:

Partasi Rastignirii Sale 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE