Un om bogat şi cu principii severe locuia într-o suburbie a Atenei, într-un an, când măslinii lui i-au adus recoltă bogată, a hotărât să angajeze lucrătoare pentru culesul roadelor măslinilor. (In acea vreme culesul măslinelor era considerat o muncă prin excelenţă femeiască). A adunat femei de toate vârstele şi toată ziua le supraveghea, să nu poată nici să-şi tragă răsuflarea. Preferau să nu întrerupă munca nici pentru nevoile fiziologice decât să-i ceară învoire pentru două minute dintr-un ceas. O femeie glumeaţă a zis:

- Mari, parcă sunt ude măslinele, ce s-a întâmplat?

- Lasă, nu mai întreba.

Chiar şi atunci când se aşezau ca să ia îmbucătură de pâine, se învârtea în jurul lor nervos, ca să nu întârzie. Cât de repede să mai mestece bătrâna rămasă fără dinţi din pricina anilor şi a greutăţilor? Vârstnica zicea către cea tânără:

- Mari, mai încet ca să apucăm şi noi neputincioasele să înghiţim. Altfel o să ne stea în gât pâinea de mălai.

Intr-o zi ploioasă - când începea să plouă, când se oprea ploaia - stăpânul era foarte nervos şi vorbea singur pe sub mustaţa deasă: „Azi n-o să facem nimic. N-o să-şi scoată nici plata pentru ziua de muncă." La un moment dat o lucrătoare a dispărut. O căuta sucitul ca un câine pentru vânat iepuri. Murmura într-una: „Nu se arată nici aici, nici acolo." La un moment a ieşit din scorbura unui măslin mare si bătrân. Cea mai în vârstă i-a şoptit:

- Mari, unde ai fost? O să te mănânce dulăul negru. Te caută tulburat de mult timp.

Şi imediat s-a auzit vocea aspră:

- Unde ai fost, măi femeie, atâtea ceasuri?

- Domnule, am avut o nevoie mare.

- Nu te cred, undeva ai dormit. Altă dată să nu mai vii să munceşti cu ziua.

- O să mă silesc să recuperez întârzierea.

Asupritorul lucrătorilor cel curios s-a dus la scorbura măslinului bătrân şi a văzut acolo un prunc scâncind, înfăşurat în combinezonul lucrătoarei extenuate. S-a frânt inima fiarei. A fost mişcată inima lui nemilostivă.

- Ia-ţi copilul şi pleacă la casa ta, i-a spus.

- Şi plata, domnule?

- O să ţi-o dau întreagă.

„Mamă chinuită, cum ai născut singură?

„Mamă, cum ai culcat pruncul pe pământul ud?

„Mamă, cum fiind lăuză te-ai întors la muncă?

„Bucură-te, mamă a silirii şi a ostenelilor.

„Bucură-te, mamă necârtitoare.

„Bucură-te, mamă care nu ţi-ai lepădat copilul din pricina sărăciei, şi naşti în scorbura copacilor, iar aşternut îţi sunt pietrele şi buruienile. Coş cu merinde îţi aduc păsările şi pruncul îl îmbăiezi cu picăturile ploii de toamnă.

„Să trăieşti mamă, să fii mângâiere pentru cei nevoiaşi şi învăţătoare celor avuţi."

Arhimandritul Grigorie, staretul Manastirii Dochiariu - Sfantul Munte Athos

Ucenic la oameni nevoitori, Editura Bizantina

Cumpara cartea "Ucenic la oameni nevoitori"

• De ce sa alegem intre munca si viata?
  Publicat in : Religie
• Munca voluntara, fapta crestina
  Publicat in : Religie
• Munca este nefireasca !
  Publicat in : Editoriale