Pomenirea celor adormiti

Pomenirea celor adormiti Mareste imaginea.

Cuvant de mult folos la pomenirea celor adormiti

Din ce motiv ne-am adunat astazi, iubitilor, cu sarguinta si in chip vrednic? Ne-am adunat la chemarea tuturor fratilor plecati de la noi la Hristos. De aceea, sa-I si aducem lui Hristos cantare cu ravna. Caci ne-au ridicat cei ce ne-au lasat pe noi cu trupul sa le facem slavoslovie pe pamant; ei, care slavoslovesc in ceruri impreuna cu ingerii si stau langa cetele lor si ne pun inainte masa duhovniceasca; ei, care se satura de desfatarea Raiului si ne dau vinul umilintei; ei, care se bucura de mangaierea cea de acolo si au aprins lumini; ei, care si-au luminat inimile lor si au calatorit spre lumina cea tainica. Caci i-au tras de la noi pe cuviosi cei cuviosi inaintea lui Hristos.

S-au mutat de la noi cei ce odinioara erau cu noi.

Ne-au lasat orfani si s-au dus catre patria lor. Au lasat stricaciunea si au plecat catre nestricaciune. Au apus din lume si au rasarit catre Hristos. Au iesit din cort si au locuit in Ierusalimul cel de sus. Ne-au lasat pe noi in desertaciunea vietii si au ajuns la fericirea cea de sus. Caci ne-au lasat in tulburari desarte si au calatorit catre locuri fara tulburare. Au iesit din furtuna si zagazurile lumii, si s-au mutat in limanurile cele intru totul linistite. Caci si cand erau cu noi, [de fapt] nu erau cu noi, ci aveau mintea la Dumnezeu. Si cand erau pe pamant, aveau vietuirea in ceruri. Caci nu aveau aici cetate statatoare, ci pe cea cereasca. Nu aveau aici bogatie trecatoare, ci bogatie cereasca, fiind straini si locuitori vremelnici, precum si parintii lor, straini de lume si de cele din lume, si, fiind in lume, priveau cu intreg sufletul cele de sus, din ceruri, cugetau cele de sus, framantau in gandul lor cele de sus, doreau frumusetile de acolo, locasurile si corturile de acolo, cetele cele de sus, cantarile de sus, praznuirile de acolo, bunatatile cele vesnice. Catre acelea priveau, pe acelea le cautau, catre acelea alergau; de aceea le-au si dobandit. S-au sarguit; de aceea au si intrat in camara de nunta. S-au ostenit; de aceea se si veselesc. Nu au fost fara de grija; de aceea se si bucura. Au iesit si s-au dus in tara cea sfanta si vesnica.

Au iesit si s-au dus in calea lor, [calea] cea buna si bineplacuta lui Dumnezeu. Au iesit deodata si au zburat precum randunelele cele guralive. Au zburat precum turturelele singuratice si intru totul curate; s-au mutat din stana, si oile sunt triste. Au lasat cuibul nostru, si noi strigam ca niste pui. A fost despartit madularul, si madularele se mahnesc. De aceea plangem, fiindca am fost lipsiti de dragostea voastra cea frumoasa. Suspinam, ca nu vedem fata voastra. Ne indureram, ca suntem rapiti asa, dintr-o data. Ne intristam, cand vom pomeni virtutea voastra, cand ne vom intoarce imprejur ochii si nu vedem dragostea voastra. Plangem, fiindca si animalele plang la despartirea de cele de un neam cu ele, fiindca si boii mugesc cautand pe tovarasul lor de jug. Caci, chiar daca pentru voi a fost de folos, noua ne-ati adus deznadejde. Acest lucru s-a facut pentru voi dorit, dar pentru noi, plin de necaz.

Cinstita este inaintea Domnului moartea cuvios lor Lui (Ps. 115, 6), dar moartea noastra, a pacatosilor, este rea. De aceea a si zis prorocul: Pentru ce sa ma tem in ziua cea rea? Faradelegea calcaiulu meu m-a inconjurat (Ps. 48,5). Caci va veni si ziua, si ceasul nostru, fratilor. Va veni negresit si nu va trece pe langa noi; atunci va lasa omul toate si se va duce singur, cu totul singur, smerit, gol, fara de ajutor, fara calauzitor, fara impreuna calator, nepregatit, fara indrazneala, daca va ajunge fara de grija in ziua pe care nu o stie si in ceasul pe care nu-l asteapta. In vremea desfatarii, in vremea bunastarii, in vremea negrijirii va veni deodata un ceas anume, si toate s-au nimicit; o mica fierbinteala, si toate sunt nimic. Un mic chin, si toate devin desarte si zadarnice. O singura noapte adanca si intunecata si dureroasa, si se duce ca un osandit unde il duc cei ce il iau. De multi calauzitori ai trebuinta atunci, omule; de multe ajutoare, de multe rugaciuni, de multi impreuna-lucratori in ceasul despartirii sufletului. Mare este frica de atunci, mare este cutremurul de atunci; mare, taina; mare, acea vreme de cumpana, cand ne ducem de unde nimeni nu a venit inapoi. Este un singur ceas, si nu este altul; o singura cale, si nu este alta cale; un singur pod, si nu are alt loc de trecere. Vamuirea este pentru toti, birul, pentru toti. Cumplit e locul de trecere, insa toti prin el trecem. Amar e paharul, insa toti il vom bea [acelasi], iar nu altul. Mare si nelimpede e taina mortii, si nimeni nu poate sa ne-o povesteasca, infricosate si cutremuratoare sunt cele cu care sufletul se intalneste atunci, insa nimeni dintre noi nu le stie, decat cei care s-au dus mai inainte acolo, cei care au avut cercarea lor. Nu vezi, spune-mi, cand sedem langa fratii care mor sau care isi sfasie sufletul? Nu vedem atunci lucruri infricosate? [Nu vedem] cum se dau inapoi, cum se tulbura, cum suspina, cum asuda rece si amar, precum seceratorii in arie? Cum scrasnesc unii din dinti, iar altii sunt uimiti si se tulbura? Cum se dau jos din pat, vrand sa fuga, dar neputand? Ei vad cele pe care niciodata nu le-au vazut si aud de la stapani cele pe care niciodata nu le-au auzit, si patimesc cele ce niciodata nu au patimit. Cauta pe cel ce i-ar izbavi, cauta pe cel ce i-ar mangaia, si nimeni nu cuteaza.

Pe unii vazandu-i atunci, tremuram si plangem si, tinandu-le mainile si imbratisandu-i, ne udam cu lacrimi, departam sudoarea fetei lor, stergem ochii lor, umezim cu apa limba aprinsa, lipindu-ne urechea spre a auzi soapta cuvintelor lor. Apoi intrebam, zicand: „Cum te vezi acum? Nu te teme! Ajuta Dumnezeu, caci este iubitor de oameni." Acestea le zicem catre el si udam pieptul cu lacrimi, si ne arde inima, si nu este atunci din partea noastra dragoste vicleana, nici grija de bani, nici grijire de mancaruri, ci vedem taina cea mare si infricosata a mortii si tremuram. Si, clatinand din cap, ne vaitam. Vai noua, in ce fel de rele am cazut din pricina neascultarii! In ce fel de necazuri! O, ticaloasa viata! Pamant esti si in pamant vei merge (cf. Fac. 3, 19).

O, hotarare prea amara de care rumeni nu poate trece! Atunci cel ce se duce inaintea noastra, a tuturor, imbratisandu-ne, zice: „Fiti sanatosi, fratii mei buni, fiti sanatosi si rugati-va pentru mine cu tarie in ceasul acesta. Ma duc acum pe cale lunga, pe care niciodata nu am pasit cu adevarat, si in tara straina, unde nimeni nu ma cunoaste; si in lume infricosata, de unde nimeni nu s-a intors; si in [loc] intunecos, unde nu stiu ce ma va intampina; si in iad adanc, de unde nimeni nu a venit inapoi. Iar voi mantuiti-va, fratii mei iubiti, mantuiti-va. Caci eu nu mai sunt de acum frate. Mantuiti-va, prieteni; caci eu nu mai sunt prieten, ci strain. Mantuieste-te, buna adunare, insa nu mai esti adunare, ci plangere. Mantuiti-va rudenii, care acum sunteti de alt neam. Fiti sanatosi putin si veniti de intelegeti. Va asteptam sa veniti la noi; caci noi nu mai venim la voi. Orice am vazut [aici], am vazut [acolo] si orice am fa-cut [aici], il luam inapoi [acolo]. Acum, daca am facut ceva bun, pe acela l-am si castigat; si da-ca am trimis mai inainte ceva, acel lucru ma va si intampina. Daca am miluit pe cineva, in ceasul acesta imi va ajuta, ca stramtorat si greu imi este ceasul de fata pentru suflet, mai mult decat orice ceas. O, ce voi face eu, ticalosul? Caci am fost luat mai inainte nepregatit. intunecata imi este noaptea de fata, caci am fost taiat fara rod.

Insa lacrimati pentru mine cu amar si jeliti. Miluiti-ma, o, prieteni, miluiti-ma si ajutati-ma! Patimiti impreuna cu mine si rugati-va ca sa aflu acolo putina iertare, ca sa iau acolo putina mila. Caci nu caut multa, fiindca am pacatuit mult. Vai, cum m-am inselat! Cum m-am batjocorit zicand: Sunt inca tanar. Pentru o vreme ma voi bucura de cele ale vietii, ma voi desfata de lume, voi sluji trupului si la urma ma voi pocai. Caci iubitor de oameni este Dumnezeu si ma va ierta intru totul. Acestea cugetandu-le zi de zi, mi-am cheltuit rau viata. Am fost invatat, si nu am luat aminte; mi-a fost atrasa luarea-aminte, si am luat in ras; am auzit Scripturile ca unul care nu aude; am auzit de ju-decata, si am batjocorit-o; am auzit de moarte, si am petrecut ca un nemuritor, si am dispretuit-o ca unul ce as fi trait vesnic. Si iata, am ajuns la ea nepocait, si nimeni nu ma izbaveste. Iata, ma rog, si nimeni nu ma asculta. Cu adevarat dreapta e judecata lui Dumnezeu. Caci de cate ori nu am hotarat sa ma pocaiesc fata de El, si iarasi am facut cele rele?! De cate ori nu m-a miluit, si iarasi L-am maniat!" .

Acestea graindu-le adeseori cel ce moare catre noi, cei ce suntem de fata, deodata i se leaga limba, i se suceste mintea, i se schimba ochii, cand puterile stapanesti stau de fata. Caci acesti nemilostivi nemitarnici ne duc de [aici], tragandu-ne la divanul de judecata, pe care si vazandu-i ticalosul om, fie el imparat, fie puternic, fie tiran, se clatina intreg - [si impreuna cu el] si casa - ca de un cutremur, intreg tremura, intreg se tulbura, intreg se uimeste si isi iese din sine cand vede puterile cele infricosate, cand vede chipuri straine si aspre, cand vede randuiala [de osti] pe care nu a vazut-o vreodata; acestea le vede atunci cel ce se duce de aici, iar pe noi nu ne mai vede, ci isi iese din sine, fiind uimit de puterile care il cheama. Dar si unele rugaciuni face catre ele, murmurand, pe cat poate limba sa graiasca. Din aceste cuvinte si lucruri, adesea noi, cei ce suntem de fata, intelegem ca a vazut puterile stapanesti, si toti, cutremurandu-ne, ne infricosam si unii catre altii facem semn cu capul, graind: „Sa ne rugam, fratilor, caci lupta mare sta inainte. Sa luam aminte si sa ne ingrijim de ceasul acesta." Caci ce este omul? Nimic. Ce este omul? Vierme si cenusa, si umbra, si vis. Iata, a trecut; iata, s-a dus; iata, s-a odihnit; iata, s-a linistit. Acel mare om, acel nebiruit, acel puternic, acel tare zace mai bland ca o oaie. Cel vestit a disparut ca unul de rand. Cel tare este tinut si, iata, il duc unde il duc cei ce-l duc: in vazduh, unde stau incepatoriile si stapaniile, osanditorii nostri cei cumpliti, unde il intampina vamesii cei groaznici si „functionarii" si cei ce cer bir, cerandu-i socoteala, tinandu-l, osandindu-l, aducandu-i inainte pacatele omului si zapisurile cele din tinerete, cele de la batranete, cele de voie, cele fara de voie, cele prin fapte, cele prin cuvinte, cele prin ganduri. Multa este acolo frica, mult tremurul ticalosului suflet. Nepovestita este nevoia pe care o traieste din pricina vrajmasilor care il impiedica, il opresc sa nu se suie la cer, sa nu intre in tara celor vii. Insa sfintii ingeri, luand atunci sufletul, il duc. Iar noi [in timpul acesta], ingropand trupul cel muritor, petrecem cu sarguinta pentru o vreme pe cel ce a murit. Si, lasandu-l acolo, ne intoarcem acasa, intristati si mahniti, asteptand si noi ceasul cel de neocolit al mortii.

Asadar, pentru ca noi sa nu ne aflam nepregatiti, fratilor, in nevoia aceea, sa alergam, sa ne grabim, sa o luam inainte, ca sa nu fim rapiti dintr-odata, mai inainte [de a fi gata]. Sa intram, ca sa nu ramanem afara. Sa lepadam acele frici desarte, care ne fac a da inapoi. Sa lepadam usuratatea in care am trait pana acum. Sa aruncam de la noi nadejdile care ne batjocoresc zi de zi. Sa nu-si mai rada de noi gandul cel pangarit si viclean, fiindca multi, planuind multe, dimineata nu au luat nimic, ci dintr-o data au fost rapiti ca o pasarica de catre uliu, ca un miel de catre lup, nemaiputand deloc sa vorbeasca, nici sa faca testamente. Unii, culcandu-se sanatosi de cu seara, nu au mai ajuns dimineata. Altii, sezand la masa, acolo si-au dat duhul. Altii, plimbandu-se si cazand, au murit indata. Si toate acestea le stim si le cunoastem. De aceea, nu avem iertare de la Dumnezeu, fiindca nu intru nestiinta, ci cunoscand ne ratacim; si auzim Dumnezeiestile Scripturi si intelegem cele spuse [in ele], dar nu le implinim.

De aceea, va rog, sa nu ne facem numai ascultatori ai invataturii, ci faptuitori! Deci, daca cineva care are obiceiul rau al desfraului, dupa auzirea celor spuse acum, il taie pe acesta, el este un ascultator bun. Daca cineva, avand pomenirea de rau fata de aproapele, se impaca cu el, este un ascultator bun. Daca cineva, strapuns fiind de cuvintele de acum, se face milostiv si grabnic daruitor altora, este un ascultator bun; [si acestea] ca nu cumva si insasi citirea sa ni se faca spre osanda; caci auzim, si nu facem. Daca nici moartea fratelui tau nu te intelepteste, nimeni nu te va putea folosi. Daca, privind pe cel mort, nu te pocaiesti, cand te vei mai intoarce? Daca nu esti strapuns de cele spuse acum, cand vei mai lepada pacatul?

Aceasta faptuire a cuvintelor dumnezeiesti, iubitilor, ne-au pus-o inainte fratii nostri plecati mai inainte la Hristos. Aceste mancaruri de viata facatoare ni le-au pregatit ei. Ne-au amestecat acest vin al invataturii, ca, gandind la acestea noaptea si ziua, in biserica, acasa, la masa, in pat, sa putem sa lepadam negrija si obiceiul cel rau si desert si sa intoarcem sufletul nostru, si sa ne plecam, chiar de acum, spre pocainta, si sa-L rugam pe Stapanul, si sa avem parte de imparatia cerurilor, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, ca Lui I se cuvine slava, impreuna cu Cel fara de inceput al Sau Parinte si cu de viata facatorul si Sfantul Duh, acum si pururea si in nesfarsitii veci ai vecilor. Amin.

Sfantul Atanasie Sinaitul

Articol preluat din volumul "Omilii la Postul Mare", Ed. Sophia

.

26 Iunie 2014

Vizualizari: 424

Voteaza:

Pomenirea celor adormiti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE