Tamara Florenskaia, psiholog ortodox cu multă experienţă, reproduce dialogul pe care l-a purtat cu o fată deznădăjduită. Aceasta era hărţuită de un vecin bolnav psihic, care dorea să se mărite cu el şi îi teroriza întreaga familie. Nici miliţia, nici dispensarul psihiatric nu i-au fost de vreun ajutor: nebunul era în mod periodic spitalizat, apoi externat. Cum să scape de primejdie?

Dând dovadă de sinceră compasiune faţă de interlocutoarea sa, psihologul s-a convins că situaţia externă nu poate fi schimbată. Povestirea despre o fată cu o soartă şi mai grea reduce întrucâtva intensitatea zbuciumului pacientei, şi începe un dialog despre posibilitatea unei alte atitudini faţă de încercările şi problemele vieţii.

Noi nu ştim pentru ce anume avem parte de o soartă sau alta, spune psihologul, dar viaţa nu ne pune întâmplător în situaţia în care ne pune. Viaţa fiecăruia are propria
logică, propria cale (v. anexele I, IV-VI). Dacă omul dă dovadă de bărbăţie şi de răbdare, asta îi serveşte drept şcoală a creşterii duhovniceşti. Interlocutoarea ascultă cu atenţie şi acceptă în mod sincer cuvintele despre creşterea duhovnicească. Ea înţelege: situaţia dată este un „test de soliditate", şi este de acord să-şi poarte crucea.

Acum, glasul fetei sună deja liniştit şi ferm.

In jurnalele de pe Internet oamenii le împărtăşesc adesea celorlalţi propriile frământări şi propria experienţă amară. Odată am citit o istorie autobiografică, plină de învăţăminte, a unui bărbat neîmbisericit. Din considerente etice, aici i-am schimbat numele.

Una dintre zilele însorite de vară a devenit crucială pentru familia lui Andrei: doctorii i-au comunicat că băieţelul lui, în vârstă de 3 ani, suferă de o boală psihică gravă. Şoc! Lacrimi! Lipsă de înţelegere şi teamă în faţa diagnosticului. Prognostice tulburi şi descurajare. Informaţii fragmentare despre alţi copii invalizi. Cine va ajuta? Cum se poate trata aşa ceva ?

De-a lungul unui an şi jumătate s-au schimbat multe lucruri. S-au pierdut mult timp, mulţi bani şi multe forţe. Familia lui Andrei a trecut prin cuptorul ispitelor - şi iată că el a început să-şi pună întrebări: „Ce mi-a dat puteri să merg cu copilul pe la toţi specialiştii, ce mi-a ferit familia de destrămare şi m-a împiedicat să mă închid în mine, să devin alcoolic?

Intrebarea principală este: „In ce scop a venit situaţia aceasta în viaţa mea?" Ea se deosebeşte izbitor de întrebarea: „De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie?" Andrei şi-a pus şi această ultimă întrebare, dar numai la începutul căii. Ea nu-i sporea câtuşi de puţin forţele, ci, dimpotrivă, îl apăsa şi-l băga în depresie. Intre cele două întrebări este o adevărată prăpastie. Judecaţi şi singuri.

1. „De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie (fiului meu, familiei mele)?" Variantele de răspuns: gene defectuoase; lipsa unui mediu confortabil atunci când soţia era gravidă; traumă suferită de copil la naştere; greşeli în educaţie; ajutorul specialiştilor a fost solicitat tardiv; probleme financiare ; pur şi simplu ghinion!

Simţiţi cât „optimism"? Vă trage inima să mai faceţi ceva? Andrei ar fi vrut să zacă şi să jelească pentru sine însuşi şi pentru fiul său. Câteodată aşa se şi întâmpla.

2. „In ce scop a venit situaţia asta în viaţa mea?" Variantele de răspuns: ceva nu merge aşa cum trebuie în familia noastră şi necesită schimbat; aceasta e o lecţie, şi dacă o s-o înţelegem ne va fi mai bine; aceasta ne e soarta, şi alta nu poate fi; pentru a accepta Viaţa în toată diversitatea ei; pentru a ne compara nu pe noi înşine cu ceilalţi, ci prezentul nostru cu trecutul nostru; ca să încetăm să cârtim şi să căutăm vinovaţi (Dumnezeu, statul, cei din jur etc).

Din a doua întrebare: „în ce scop a venit situaţia asta în viaţa mea?" luau naştere concluzii pozitive. împreună cu soţia sa, Andrei a făcut eforturi pentru a rezolva problemele existente. S-au găsit specialişti de calitate (neuro-patologi, logopezi, psihologi, pedagogi), familia a devenit mai unită, s-au întărit relaţiile cu părinţii ş.a.m.d. Principalul este însă că starea copilului a început să se amelioreze.

Mai mult decât atât, li s-a născut un al doilea copil -sănătos. Este greu de crezut că soţii s-ar fi încumetat la un pas atât de serios dacă ar fi devenit obsedaţi de prima întrebare: „De ce ?.." - fiindcă totul mergea pe dos: tragedia întâiului-născut invalid, lipsa unui apartament propriu, a ajutorului din partea bunicilor ş.a.m.d.

Aşadar, întrebările corect puse fac lumină în situaţiile dificile: „In ce scop a venit asta în viaţa mea? Ce îmi dă asta în momentul de faţă? Care va fi rezultatul dacă voi începe să acţionez? Ce se va întâmpla în consecinţă?" Punerea corectă a întrebărilor este un stimul excelent nu pentru a refuza să dai piept cu problemele, ci pentru a le rezolva. După cum se ştie, „lucrul bine început e pe jumătate făcut", şi „cine nu vrea caută motive, iar cine vrea caută posibilităţi".

Bolile, neprietenii, nereuşitele şi înfrângerile noastre sunt un fel de oglindă. Privind în ea, vom înţelege cine suntem, ce lecţii ne dă viaţa încercând să ne îndrepte, ce situaţii se repetă şi se agravează, ce anume neglijăm.

Şi mie mi s-au întâmplat lucruri care cereau reanalizarea situaţiei. Eu percep procesul de creaţie ca pe o „graviditate", deoarece maturizarea ideilor şi finisarea textului seamănă cu purtarea în pântece a pruncului şi naşterea lui.

Cartea Sănătate fără magie. Un medic ortodox le răspunde cititorilor nu reuşea deloc să se „nască". Paginarea, coperta erau „în gestaţie", însă Pronia lui Dumnezeu a oprit cu autoritate „naşterea". Aveam impresia că nu cărticica e vinovată, că nu ea este blocată, ci eu nu reuşesc să „nasc odrasla". Sa „avortez", adică să renunţ la publicare, nu voiam absolut deloc. Eram epuizat de tot. Câte gemete şi reproşuri n-a auzit Cerul din partea mea! Comportamentul meu a fost lipsit de orice smerenie - dar iată că, după ce m-am plâns din nou Fericitei Matronuşka, m-am întâlnit cu stareţul Uie Nozdrev de la Optina. Acesta mergea pe stradă şi, din fericire, drumurile noastre s-au intersectat. M-am folosit imediat de prilej ca să-i împărtăşesc necazul meu, şi am auzit răspunsul: „înseamnă că Domnul vrea să-ţi spună ceva." Am zis repede: „Ce?" „Eu nu sunt ghicitoare! - a răspuns stareţul. Roagă-te!"

Şi, într-adevăr, mulţumită mijlocirii sfinţilor şi rugăciunii noastre comune s-a descoperit pricina pentru care Dumnezeu îngăduise aceasta. Am fost nevoit să mă pocăiesc pentru cuvinte şi gânduri de acum zece ani, pe care nici nu le socoteam păcate. Crezusem că am dreptate! Şi cât de îndelung a răbdat Dumnezeu ca „smochinul neroditor" să aducă roade de pocăinţă! Din păcate, roadele nu s-au pârguit la timp, şi „recolta" a trebuit stimulată. De asta s-a şi întâmplat tot buclucul.

Incă un detaliu curios. Inainte de publicarea cărţii Sănătate jară magie apăruse cartea Ghimpele din trup. Denumirea părţii principale a cărţii este luată din stihul psalmului lui David: Pentru ce, Doamne, stai departe? (Ps. 9,21). Aşa am căzut şi eu în plasă: este uşor să dai sfaturi altora! „Necazul altuia îl iau cu mâna, dar cu al meu nu ştiu ce să fac."

Consultându-mi pacienţii, adeseori le spun: „Vă plângeţi că soarta este nedreaptă. Aţi fost necăjiţi (sau nedreptăţiţi, dezamăgiţi, înşelaţi - fiecare cu necazul său). Acum să încercăm să facem lumină: în ce scop v-a fost trimisă această situaţie, ce anume vrea să vă spună Domnul?" O asemenea întorsătură a discuţiei este deosebit de folositoare atunci când amărăciunea l-a orbit pe om şi acesta nu mai ţine seama de nimic altceva. Comutându-i atenţia asupra acelor straturi ale vieţii cărora de obicei nu le dăm atenţie, trezim gândirea.

Impovăraţi de sarcina acumulată ani şi ani în şir a ranchiunilor, neliniştilor, fricilor şi îndoielilor, oamenii s-au obişnuit să gândească în categorii negative, programându-se, parcă, pentru a păţi lucruri rele.

Iată un exemplu caracteristic de gândire neconstructivă. Un fiu îşi necăjeşte mama. La întrebarea: „Pentru ce să ţineţi supărare?" auzim: „Pentru că bea, mă jigneşte şi trăieşte pe spinarea mea." Intrebarea e însă „pentru ce", adică „în ce scop", nu „de ce". In cele din urmă, femeia precizează: „Ca fiul meu să nu mă mai necăjească." Acum să formulăm la modul pozitiv: „Pentru ca fiul meu să-şi schimbe comportamentul şi să trăim în bună înţelegere." Dar ţinând supărare poţi, oare, atinge acest scop?

Să zicem că în ultimii patru ani v-aţi pierdut de trei ori locul de muncă. Poate că trebuie schimbat genul de activitate, să vă dedicaţi unei munci care vă trezeşte un interes real şi vă impulsionează? Ori poate că vă chinuie singurătatea, lipsa prietenilor devotaţi ? Nu credeţi că acesta este un semnal, care vă spune: „Fiţi mai simpli în purtare, şi ceilalţi vor fi atraşi de voi"?

Aşadar, ne supunem felului nostru de a gândi, deşi de obicei nu suntem selectivi în privinţa gândurilor care ne vin. Din gândurile bune ia naştere tot ce-i bun, din gândurile rele - tot ce-i rău. Gândul mincinos poate arunca în iad, fiindcă este întotdeauna ajutat de duhul întunecat şi viclean. Gândul seamănă cu cârma unei nave: de această mică piesă depind direcţia şi în mare măsură soarta întregului vas.

Sfântul Ignatie Briancianinov rezumă: „Este nevoie de sforţări statornice, de luptă cu noi înşine, ca să ieşim din această cumplită, prăpastie întunecată, şi de răbdare, ca să îndurăm cu mărime de suflet toate furtunile nevăzute prin care trece sufletul. Nimeni nu ne pune în atâta primejdie cum ne punem noi înşine."

KONSTANTIN V. ZORIN
DACĂ PUTERILE SUNT PE SFÂRŞITE, Editura Sophia

Cumpara cartea "DACĂ PUTERILE SUNT PE SFÂRŞITE"

• Deznadejdea si nepasarea
  Publicat in : Credinta
• Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea
  Publicat in : Editoriale
• Deznadejdea
  Publicat in : Editoriale