Rolul si importanta postului in ortodoxie, incununat de Taina Sfintei Euharistii

Rolul si importanta postului in ortodoxie, incununat de Taina Sfintei Euharistii Mareste imaginea.

Tinta sau finalitatea vietii omului pe pamant este mantuirea si indumnezeirea lui, deci cresterea in Hristos. Viata persoanei umane nu are numai o dimensiune pamanteasca, ci si una eshatologica. Faptura umana, ca fiinta spirituala, traieste in timp si spatiu, dar nu numai pentru acest veac, ci si pentru cel viitor, adica pentru comuniunea vesnica si plenara cu Dumnezeu sau, departe de El, ca osanda vesnica. 

Crestinul se poate purifica de pacate si de patimi prin: pocainta continua prin participarea la Taina Spovedaniei, dupa ce s-a pregatit prin post si prin rugaciune si dreapta credinta, prin savarsirea binelui, parasind savarsirea faptelor rele, prin virtuti si fapte bune, prin meditatie si participarea la rugaciune si la sfintele slujbe ale Bisericii, prin curatirea de patimi si cresterea in virtuti si prin toata fapta cea buna, si apoi impartasindu-se cu vrednicie cu Sfintele Taine, cu Hristos in Sfanta Euharistie, in duminici si sarbatori. 

Prin Taina Spovedaniei crestinul care se caieste de pacatele savarsite si le martuiseste inaintea preotului, primeste de la Dumnezeu prin aceasta iertarea pacatelor marturisite, fiind asezat in starea harica din care cazuse datorita acestora. 

Necesitatea acestei Taine este evidenta deoarece, prin Taina Botezului i se iarta celui botezat numai vina si pedeapsa pacatului, dar urmarile lui raman si anume inclinarea spre pacat sau concupiscenta.

Astfel, viata crestinului pe pamant nu este numai ca o simpla existenta biologica, ci ea este si trebuie sa fie o traire spirituala specifica persoanei umane, cu o finalitate legata de calitatea omului de fiinta spirituala personala, in trup, inzestrata cu ratiune, simtire si vointa libera, purtatoare si creatoare de valori materiale si spirituale.

Viata pamanteasca a crestinului ortodox are ca scop desavarsirea la care nu poate ajunge decat in Hristos si cu Hristos, realizand valorile morale intr-un dialog al iubirii cu semenii si cu Dumnezeu Cel in Treime, mai ales astazi, in contextul secularizant si secularizat al vietii omului. Toate valorile pe care acesta le realizeaza in existenta sa sunt implicate in relatia dialogica specifica cu Dumnezeu cel intreit, ca existenta personala absoluta, ca Adevarul infinit, Binele suprem, Frumosul prin excelenta si Sfintenia inepuizabila.

In acest proces al vietii duhovnicesti, caracteristic spiritualitatii ortodoxe se pot observa doua mari etape: una, a inaintarii spre desavarsire, prin eforturi de purificare de patimi (postul impreuna cu rugaciunea) de dobandire a virtutilor, virtuti care izvorasc din iubire(In.14,6; Mt.25,21; Efes.4,25) prin infaptuirea de fapte bune(virtutea crestina este activitatea continua si statornica, izvorata din harul divin si puterile credinciosului, prin care acesta implineste totdeauna voia lui Dumnezeu) si o alta, de viata mereu mai inaintata in unirea cu Dumnezeu, in care lucrarea omului este inlocuita cu lucrarea energiilor dumnezeiesti necreate(in Taina Sfintei Euharistii), persoana umana deschizandu-se pentru umplerea ei tot mai accentuata de viata duhovniceasca.

"Harul este o energie dumnezeiasca necreata, distincta de Fiinta divina, dar nedespartita de Aceasta si care se impartaseste oamenilor in Biserica de catre Duhul Sfant prin Sfintele Taine, spre mantuire (indreptare si sfintenie) si creste in Hristos (indumnezeire), pana la statura deplinatatii lui Hristos. (Efes.4,13) 

Prin Sfanta Euharistie se impartaseste insusi izvorul harului, Hristos, cu care credinciosul se uneste mistic.

Omul credincios are posibilitatea de a se curata totusi de patimi, prin dobandirea virtutilor si se desavarseste in Hristos, indumnezeindu-se, facandu-se astfel "partas dumnezeiestii firi” (II Petru 1,4), prin puterea energiilor dumnezeiesti necreate, care umplu Biserica si se impartasesc prin Sfintele Taine, dar fara ca unirea sa fie dupa fire sau ipostatica. 

Credinta este un act al mintii, dar nu dominant, pentru ca in ea sunt angajate toate puterile sufletesti: mintea, vointa, simtirea.

In ultima vreme se constata o reintoarcere la sursa, adica la traditia primara a Bisericii, o reconsiderare a vechilor izvoare ale invataturii crestine si a valorilor spirituale care neconforme cu stadiul actual al crestinismului contemporan, au fost reiterate in universul spiritual al tuturor crestinilor, in drumul lor spre desavarsirea in Hristos.

Crestinul ortodox trebuie sa starie in existenta sa pamanteasca sa se intipareasca tot mai deplin in chipul umanitatii lui Hristos, ducand o viata in Hristos si prin Hristos, pentru a ajunge astfel la trairea starii de indumnezeire sau de participare la viata dumnezeiasca ce reprezinta, de fapt, ultima treapta a desavarsirii omului. In aceasta faza de realizare a comuniunii supreme cu Hristos, omul credincios participa intens la viata harica,prin harul si darurile Duhului Sfant, primite prin Sfintele Taine ale Bisericii spre a creste in Hristos .

Iisus Hristos este singurul Mijlocitor, pe care L-a dat Dumnezeu oamenilor ca scara spre Sine.

Duhul Sfant recreeaza fiinta umana si o face astfel hristofora, asemanatoare Mantuitorului Hristos, Care si ca om are tot Duhul in Sine insusi. Actiunea esentiala a Duhului Sfant in omul nou, rezultat din Botez, este de a ne da tot ce este in Hristos, ca noi insine sa ne unim cu El pentru totdeauna.

Asadar, Duhul Sfant dupa ce ne-a renascut in Taina Sfantului Botez si ne-a modelat dupa chipul Fiului lui Dumnezeu, atesta duhului nostru ca suntem "copii ai lui Dumnezeu” si "impreuna mostenitori cu Hristos” in unitate. El vede pe Hristos in noi si pe noi in Hristos.

In Botez se face prima "unire” a noastra cu Hristos, dar o "unire” care ne pregateste pentru unirea deplina din Sfanta Euharistie prin faptul ca purifica si spala "mireasa” (sufletul) pentru unirea cu Mirele (Hristos), in Euharistie.

Prin Botez, omul intra in legatura cu Hristos, dar si in atmosfera de credinta care insufleteste ca o putere divina obstea bisericeasca.

Deci, omul credincios nu ajunge prin sine la starea culminanta a vietii in Hristos, ci prin lucrarea Duhului Sfant.(ce se afla in Biserica).

Asadar, persoana umana, avand putinta sa-L cunoasca pe Dumnezeu in comuniune de viata si iubire, atat cat este necesar pentru mantuirea personala si lucrand aceasta prin puterea Duhului Sfant, devine purtatoarea insusirilor lui Dumnezeu prin participare, prin comuniune deplina cu El.

Persoana umana indumnezeita apare ca Dumnezeu prin har. Trairea ei astfel defineste notele esentiale ale spiritualitatii si totodata ale vietii crestine autentice.

Comuniunea deplina, armonioasa si vie cu Dumnezeu, realizeaza sensul adevarat al unirii cu Dumnezeu dupa har. 

Deci, nu e vorba de nici o separare neta intre credincios si Dumnezeu (ca in protestantism) si nici o identificare de natura cu El (ca in panteism). Comuniunea cu Dumnezeu inseamna unire, nu identificare, desi pare un paradox. Ramanem oameni dupa fire, dar devenim Hristos dupa puterile prin care traiesc eu-rile noastre (Gal.3,28), in deplina armonie si iubire agapica, sentiment care nu cade si nu piere niciodata (I.Cor.13),prin comuniunea de viata si lucrare cu Hristos a omului. 

Spiritualitatea ortodoxa este o componenta esentiala a vietii crestine.

Spiritualitatea ortodoxa urmareste desavarsirea celor ce cred in Hristos, dar desavarsirea nu are hotar, caci este participare la viata Lui divino-umana, facuta posibila prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu si lucrata in om de Duhul Sfant prin harul impartasit omului. 

Sfanta Euharistie este Taina in care, sub chipul si al vinului, se impartaseste credinciosilor insusi Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci, infatisandu-se, real si nesangeros, jertfa de pe cruce a Mantuitorului. 

Astfel, Sfanta Euharistie are dublu caracter, de Taina si de jertfa. Se numeste ”multumire” pentru ca la Cina, Hristos a multumit Tatalui inainte de a frange painea si este jertfa de multumire a Bisericii(Jertfa euharistica este intalnirea intre jertfa lui Hristos si jertfa Bisericii: painea si vinul). 

"Omul credincios aspira spre unitatea sau spre relatia cu o persoana in care are unitate cu toti. Dumnezu vrea si El sa realizeze aceasta unitate intima a tuturor. 
In Hristos se realizeaza de fapt aceasta unitate, intalnindu-se si implinindu-se vointa divina de unificare cu noi cu setea omeneasca de unire cu toti in centrul divin unificator al tuturor” .

Unirea deplina a lui Dumnezeu cu noi nu se poate realiza decat dupa ipostas, propriu naturii dumnezeiesti si omenesti in ipostasul lui Hristos.

Ea este data virtual in justificarea ca act de clipa sau moment, nu atat ca stergere reala definitiva a pacatului stramosesc ci a eventualele pacate personale, precum si a vinei si stricaciunilor aduse de acesta (de om), cat mai ales in starea de faptura noua, intarita cu darurile Duhului si unita total cu Hristos.

Dar indumnezeirea omului cuprinde justificarea, ca este o stare de durata, si anume realizandu-se pe pamant, in Biserica si durand, si dupa moartea fizica a omului, in vesnicie.

Ca rezultat si tinta a crestinului este viata vesnica de comuniune cu Dumnezeu in imparatia cerurilor.

Calea indumnezeirii omului in Hristos este drumul realizarii progresive si cat mai depline a asemanarii omului cu Dumnezeu pana la statura deplinatatii barbatului Hristos (Efes.4,13).

Dumnezeu - Omul, stand pe scaunul slavei de-a dreapta Tatalui ca Unul dintre noi, fiind insa Dumnezeu - Omul. 

Indumnezeirea omului este data virtual in insasi indumnezeirea firii umane din Iisus Hristos.

Dumnezeu s-a facut om, ca omul sa poata deveni "dumnezeu”. 

Aceste cuvinte pline de esenta, pe care le gasim pentru prima data la Sfantul Irineu , revine in scrisul Sf. Atanasie cel Mare, ale Sf. Grigorie Teologul, al Sf. Grigorie de Nyssa si apoi frecvent, in scrierile lui Dionisie Pseudo - Areopagitul, ale Sf. Maxim Marturisitorul, Nicolae Cabasila s.a. 

Ea a fost facuta posibila de marea Kenoza rascumparatoare a Fiului lui Dumnezeu, care s-a intrupat facandu-se om adevarat, intre toate asemenea noua, afara de pacat (Filip,2,6-10), ramanand insa ceea ce era din veci, Dumnezeu adevarat.

Indumnezeirea firii umane din Iisus Hristos a fost data, pe de o parte, in insasi intruparea Cuvantului, cu purtarea Duhului Sfant, din Sfanta Fecioara Maria (Lucal, 35), iar pe de alta parte se poate vorbi si de un crescendo in realizarea acesteia. 

Starea culminanta a vietii spirituale este o unire a sufletului cu Dumnezeu, traita sau experiata, si se numeste indumnezeire. 

In Rasaritul crestin ortodox se mai foloseste, pentru caracterizarea acestei uniri, si termenul de participare la dumnezeire: 

1. ea reprezinta ultima treapta a desavarsiri omului.

2. aceasta indumnezeire se realizeaza prin participarea omului credicios la puterile dunezeiesti, prin revarsarea in el a nemarginirii divine.

Din punct de vedere dogmatic, apogeul sfinteniei sta in cuvintele Sfantului Atanasie: ”Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa se indumnezeiasca”. 

Calea indumnezeirii omului in Hristos, prin cunoastere, iubire si virtute este drumul realizarii progresive si cat mai depline a asemanarii omului cu Dumnezeu pana la statura deplinatatii barbatului Hristos (Efes.4,13), Dumnezeu – Omul, stand pe scaunul slaviei de-a dreapta Tatalui, ca unul dintre noi, fiind insa Dumnezeu - Omul. 

Virtutea crestina este activitatea continua si statornica, izvorata din harul divin si puterile credinciosului, prin care acesta implineste totdeauna voia lui Dumnezeu. 

Virtutea crestina nu se sfarseste niciodata in aceasta viata. Formele sfinteniei, sunt chipul virtutilor.  Virtutea este rationala. 

A deveni virtuos inseamna a deveni rational, iar aceasta este totuna cu a reveni la viata cea dupa fire.

Ratiunea astfel intarita poate cunoaste pe Dumnezeu. 

Numai cel care si-a curatit astfel ratiunea se poate ridica la cunoasterea celor duhovnicesti.

Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste de ratiunea celor mai presus de ratiune, despre Dumnezeu Cuvantul ca ratiune dincolo de ratiune. 

Toate puterile sufletului trebuie sa se curateasca si sa se adune intr-o Unitate, ca sa poata numi pe Dumnezeu care cuprinde in Sine si un sens corespunzator ratiunii.
Mai exact, firea umana a lui Hristos este treptat strabatura de viata si lucrarea Duhului, sau treptat ne-o arata Hristos Insusi, ca fiind strabatuta de Dumnezeire. 

Deci, intr-un fel, toata indumnezeirea firii umane este data potential de Intrupare, dar tot asa de corect este cand se spune ca Intruparea este inceputul mantuirii si indumnezeirii, care se realizeaza plenar pe Cruce si in Invierea din morti. 

Inaltarea la ceruri intru slava a lui Hristos este aratata, pentru toti, a indumnezeirii plenare a firii umane a lui Hristos. 

In indumnezeirea firii umane a lui Hristos este realizata obiectiv, dar virtual si indumnezeirea firii umane a tuturor oamenilor, pe care trebuie sa ne-o insusim fiecare personal si sa o realizam in propria noastra persoana.

Inceputul si puterea indumnezeirii omului sunt legate atat de Intruparea Fiului cat si de Crucea si Invierea Sa din morti. 

De aceea, pentru a ne uni cu Hristos va trebui sa trecem prin toate cate a trecut Hristos, propria lui umanitate, care este umanitatea noastra a tuturor, sa rabdam si sa suferim si noi cate a rabdat si suferit El. 

Adica sa inaintam de la nasterea in Duh, dobandita la Botez, ajutati de harul si darurile Duhului, dobandite in Taina Mirungerii, prin unirea tot mai stransa cu El dobandita in Sfanta Euharistie, spre Crucea si Invierea Sa, murind total pacatului si inviind cu Hristos pentru a fi si ramane in veac in comuniunea de viata dumnezeiasca cu Hristos. 
Sfanta Euharistie este cea mai importanta dinre toate Tainele. 

In celelalte Taine elementul spiritual se unste cu cel material da nu se petrece o schimbare a elementului material in sine. 

In Sfanta Euharistie, desi simturile nu observa schimbarea, painea si vinul se schimba si se prefac real in Trupul si Sangele Domnului. 

In privinta misterului, aceasta Taina sta alaturi de Sfanta Treime si Intrupare. Se spune ca pentru a topi necredinta, Dumnezeu a facut ca sa gasim in potir forma trupului si sangelui omenesc prin care ne ridica la viata vesnica.

Prin celelalte Taine se impartaseste harul divin, iar prin Sfanta Euharistie se impartaseste insusi izvorul harului, Hristos, cu care credinciosul se uneste mistic.
Sfanta Euharistie nu este numai o Taina, ci si jertfa nesangeroasa adusa lui Dumnezeu, jertfa trupului si sangelui lui Hristos.
Mantuitorul a pregatit de multa vreme instituirea acestei Taine. 

Dupa ce saturase in chip miraculos multimile in pustie si acestea voiau sa-l proclame imparat El le spune: "Eu sunt painea vietii; cine vine la Mine nu va flamanzii si cine va crede in Mine nu va inseta niciodata.”(In. 6, 34). 

In fata noastra staruie acelasi drum a lui Hristos cu deosebire ca, in timp ce El coboara, noi trebuie sa urcam, dar urcam cu El. 

In raport cu indreptarea (justificare) propriu-zisa, indumnezeirea firii noastre umane este coronamentul acesteia, este starea de marire sau slava a omului indreptat in Hristos, care consta in cresterea omului in Hristos pana la varsta deplinatatii lui, prin aceleasi conditii ca innoirea si sfintirea de durata, adica prin Har, credinta si fapte bune. 

Desigur, indumnezeirea firii umane este mai mult decat innoirea ei si chiar decat sfintirea ei pe trepte incepatoare. 
Indumnezeirea omului in Hristos presupune un crescendo niciodata incheiat, printr-un cuantum de acte de credinta si de fapte bune, cu ajutorul harului dumnezeiesc in scurta noastra viata de pe pamant. 

La Botez, vointa este prima putere a firii noastre care a primit lumina si intarirea noastra spirituala a Cuvantului sau a Logosului dumnezeiesc intrupat si fara de pacat, sau pe Duhul Lui ca impreuna subiect al ei, dupa ce mai inainte acelasi Duh actionase asupra ei din afara. 

Botezul este Taina in care prin intreita cufundare in apa in numele Sfintei Treimi, cel ce se boteaza se curateste de pacatul stramosesc si de toate pacatele personale pana la Botez, se naste la o noua viata spirituala si devine membru al trupului tainic al Domnului.

Iar aceasta inseamna ca in intimitatea ei ultima, de ordin rational-personal, firea noastra umana s-a eliberat, la Botez, de puterea nerationala contrara si subpersonala a pacatului, ramanand insa in ea slabiciunea obisnuintelor irationale de suprafata. 

Lupta omului indreptat pentru slabirea si nimicirea acestor obisnuinte irationale de suprafata inceputa chiar din Taina Botezului si continuata cu ajutorul harului Botezului, sta chiar la inceputul desavarsirii si indumnezeirii firii umane. 

Aceasta lupta este egala cu actiunea de personalizare si rationalizare deplina a firii, dupa ce prima afirmare a persoanei a avut loc la Botez. 

Lupta in continuare impotriva slabiciunilor firii care o duc usor spre pacat, este o intarire progresiva a caracterului personal al omului. 

Tainele crestine reprezinta o etapa ultima de desavarsire a omului, deoarece savarsirea lor, devine cauza a prezentei harului.

La randul ei, personalizarea inseamna o imprimare tot mai deplina a chipului lui Hristos in persoana omului, cerand acestuia din urma o comuniune tot mai stransa cu Hristos.

Prin comuniune cu Hristos, subiectul uman devine deplin deschis altor subiecte, adica celorlalte subiecte umane, asa cum Hristos, avand in Sine firea umana, este deschis persoanelor umane, nu numai, ca Dumnezeu, ci si ca om.

Astfel, prin participare deplina la Hristos, crestinul devine deplin persoana, adica fiinta deplin comunitara, eliberata de inchisoarea pasiunilor egoiste. 
Aceasta este indumnezeirea omului chiar de la inceputurile ei mai riguros conturate. 

Accesul tot mai deplin la comuniune cu Hristos si personalizarea progresiva a crestinului, arata in deschiderea lui, de asemenea, progresiva spre Dumnezeu si spre semeni, adica spre celelalte persoane umane in fapte de iubire si slujire, sunt insa lucrarea Duhului Sfant. 

Indumnezeirea este de la inceput si pana pe cele mai inalte trepte ale ei o participare a omului la viata Duhului, o impregnare a omului de energiile necreate,impartasite lui de catre Duhul Sfant, in Sfintele Taine savarsite in Biserica.

Pe de o parte Dumnezeu este comunicabil, iar pe de alta parte nu se comunica.

Dumnezeu nu se comunica dupa fiinta, dar se comunica prin energii.

Energiile necreate inseamna posibilitatea lui Dumnezeu de a se manifesta in chipuri diferite in actele in care se manifesta. 
Fara aceasta posibilitate Dumnezeu nu ar fi liber.

Sfintele Taine sunt lucrari vazute, instituite de Mantuitorul Hristos si incredintate Sfintei Sale Biserici, prin care se impartaseste crestinilor harul cel nevazut al Duhului Sfant, scopul lor fiind mantuirea si sfintirea credinciosilor.

Marele teolog, Nicolae Cabasila, in cartea sa "Despre viata in Hristos”, arata influenta pe care o au Sfintele Taine, mai ales: Botezul, Mirungerea si Euharistia, asupra vietii morale a crestinului, transformandu-l si ridicandu-l la o noua viata: viata in Hristos. Astfel crestinul reinoit prin har poate spune: "Toate le pot in Hristos cel ce ma imbraca cu putere” (Filip. 4, 13).

Prin Sfanta Euharistie, crestinul dobandeste noi puteri spirituale, deoarece acum el nu se mai impartaseste numai cu harul divin, ci se uneste cu insui izvorul harului, cu Iisus Hristos intreg. 

Astfel se realizeaza cea mai intima legatura intre crestin si Mantuitorul Hristos, precum Insusi spune: "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu, acela petrece intru Mine si Eu intru el”( Ioan 6, 56), ea fiind arvuna vietii vesnice si a nemuririi(cf. Ioan 6, 58). 

Viata duhovniceasca se deschide noua, prin lucrarea Duhului Sfant, "Caci El se identifica tainic cu persoanele umane, desi ramane neimpartasabil; 

El se substituie, ca sa zic asa, noua insine - caci El este Acela care striga in inimile noastre "Avva Parinte”, dupa cuvantul Sf. Apostol Pavel (Rom.8,15)”  Duhul Sfant se ascunde ca Persoana inaintea persoanelor create carora El le impartaseste harul.

In El, vointa lui Dumnezeu nu mai este exterioara noua; ea ne confera harul prin interiorul nostru, manifestandu-se in persoana noastra insasi, asa cum vointa noastra umana sa ramana in acord cu vointa divina si sa coopereze cu ea, dobandind harul si facandu-l ca fiind al nostru.

Aceasta este calea indumnezeirii, legata de prezenta si lucrarea Duhului Sfant in inimile noastre.

Dar Duhul Sfant lucreaza indumnezeirea noastra din Hristos Insusi asupra celor incorporati in El.

Aceasta inseamna ca totul se petrece in Biserica prin Hristos in lucrarea Duhului Sfant.

Dar nu fara noi, adica nu fara credinta si marturia sau roadele acesteia care sunt faptele bune si multimea virtutilor prin care aratam insasi prezenta lucratoare a lui Hristos in noi.

Indumnezeirea este desavarsirea si deplina patrundere a omului de catre Dumnezeu, intrucat in alt chip, nu poate ajunge omul la deplina desavarsire si spiritualizare. 
Pacatul a stirbit si inlaturat puterile firii umane. 

Noi nu cunoastem exact intreaga amploare a puterilor de care e capabila firea noastra. 

Ştim insa ca invidia, grija prea mare pentru cele ce intretin viata noastra pamanteasca si ura paralizeaza elanurile omului spre inaltimi. 

De aceea, ca prima expresie a indumnezeirii omului am putea spune ca: teoretic, este refacerea naturii adevarate a omului, prin indepartarea starii contrare firii. 
Dar, concret, refacerea firii nu se poate realiza prin puterile ei, ci numai prin colaborarea cu harul dumnezeiesc. 

Tot cu puterea si lucrarea Duhului Sfant, firea se poate mentine in starea ei adevarata, sau altfel spus, numai in masura in care este penetrata si hranita de harul dumnezeiesc, natura omului se mentine ca natura adevarata.

In cursul procesului de indumnezeire, multa vreme omul nu a atins inca, in multe privinte, nivelul de deplina sanatate al naturii sale, dar, in alte privinte, a depasit, prin harul dumnezeiesc nivelul pur natural.

De aceea, lumina lumineaza mult timp si in intuneric.

Omul cel nou creste in lupta cu ramasitele omului vechi. 

Astfel, avand in el germenele omului nou, omul duce dupa Botez, pe de o parte o viata supranaturala iar pe de alta parte inca, si una subnaturala.

Indumnezeirea firii umane incepe inca de aici, de pe pamant, in Biserica, omul deschizandu-se lucrarii harului dumnezeiesc prin credinta si conlucrand cu harul in tot ceea ce intreprinde pentru mantuirea sa personala, adica in virtutile si faptele savarsite.

In spatiul vietii pamantesti, credinciosul isi lucreaza mantuirea si se indumnezeieste cu ajutorul harului dumnezeiesc, iar dupa moarte, patimeste indumnezeirea prin har, cum zice Sf. Maxim, adica este continuata exclusiv de harul dumnezeiesc.

Indumnezeirea e trecerea omului de la lucrarile create la cele necreate, la nivelul energiilor divine.

Numai de acestea se impartaseste omul, nu de fiinta dumnezeiasca. 

Asa se explica cum omul asimileaza tot mai mult din energiile divine, fara ca aceasta asimilare sa se termine vreodata, intrucat nu va ajunge niciodata sa asimileze insusi izvorul acestor energii, adica fiinta divina, ca sa devina Dumnezeu dupa fiinta. 

In spiritualitatea ortodoxa cel ce crede in Hristos trebuie sa-si concretizeze credinta prin fapte bune si iubire, adica sa-si foloseasca libertatea spre realizarea binelui, ajutat de harul lui Dumnezeu, manifestat in lume prin energiile dumnezeiesti necreate.

La inceput nu ajunge pentru credincios numai o meditatie aupra cuvintelor rugaciunii, ci este necesara o evidentiere a tuturor intelesurilor cuprinse in ea, intelesuri existentiale care trezesc atasamentul iubitor al vointei la Hristos.

Mintea unificata la care vrea sa ne ridicam Nicodim Aghioritul, ca prin ea sa vedem pe Dumnezeu, nefiind o stare de abstractiune nemiscata, nu este decat mintea inflacarata de drgostea de Dumnezeu si constienta de pacatosenia proprie.

Spre aceasta stare vor sa ne ridicam si Calist si Ignatie Catafygiotul, alti autori din Filocalie. 
Iar sentimentul ca am ajuns acolo e varsarea de lacrimi abundente.

"Numai in extaz, pe treapta suprema a rugaciunii, sau dincolo si de ea, inceteaza orice simtire trupeasca.” 

Induhovnicirea inseamna purificare de patimi si cresterea in virtuti, care nu poate fi facuta decat in interiorul Bisericii, mama noastra duhovniceasca, pentru ca in ea se naste Hristos pentru comuniunea cu Dumnezeu si in ea se realizeaza aceasta comuniune.

Din punct de vedere ortodox , persoana este cea care face posibila impletirea celor doua firi, divina si umana, astfel ca Mantuitorul sa se infatiseze Sfintei Treimi ca Dumnezeu adevarat, iar oamenilor cu intreaga natura umana. 

Daca nu se ia in considerare unirea celor doua naturi, divina si umana, in persoana Mantuitorului Hristos, se cade in separatia nestoriana si se trece cu vederea peste procesul de indumnezeire a firii omenesti.

Teologia otodoxa sustine cu tarie ca in starea de umilire Mantuitorul a pastrat intacta firea dumnezeiasca si numai prin aceasta cale a indumnezeit firea omeneasca. 
Impletirea dintre cele doua firi este posibila in masura in care luam in considerare faptul ca cele doua firi sunt unite in ipostasul divin al Mantuitorului.

Doctor in teologie Pastin Antoniu Catalin

.

Despre autor

Antoniu-Catalin Pastin Dr.în teologie Antoniu-Catalin Pastin

Colaborator
15 articole postate
Publica din 21 Mai 2012

28 Martie 2013

Vizualizari: 2190

Voteaza:

Rolul si importanta postului in ortodoxie, incununat de Taina Sfintei Euharistii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE