Rolul poporului in cunoasterea si apararea dreptei credinte

Rolul poporului in cunoasterea si apararea dreptei credinte Mareste imaginea.

O opinie comuna in randul specialistilor (folclo­risti, etnografi, etnologi, etc.) ii prezinta pe tarani ca fiind o entitate etnica asupra careia s-au exercitat doua in­fluente contrare, cea pagana si cea crestina. Stratul primar, profund constitutiv, ar fi cel precrestin, si acolo s-a forat cu precadere pentru a gasi elemente primare autentice, pe baza carora s-au forjat diverse teorii asupra datului fundamental al etniei.

Aceste teorii pot fi reduse la urmatorul scenariu general: specificul national este dat de manifestarile stratului pagan originar, in timp ce ele­mentul crestin adaugat nu a facut altceva decat sa-si insuseasca si sa puna in parte sub haina proprie si in folos propriu unele din manifestarile rituale si ceremoniale pagane. Tot ceea ce tine de crestinism este tarziu, adaugat si mai putin interesant, deoarece vorbeste de o varsta mai inaintata a poporului si sunt de influenta culta. Concluzia fireasca ar fi aceea ca a suferit la un moment dat o presiune evanghelizatoare din partea Bisericii.

Aici se pierde din vedere un lucru. In conceptia noastra crestina poporul formeaza nu se situ­eaza in afara ei, nu este un apendice al ei. Mai mult chiar, in Ortodoxie rolul poporului credincios este fundamental in apararea adevarurilor dogmatice, in mentinerea fiintei Bisericii intr-o corectitudine doctrinara. In acest sens se poate vorbi mai de graba de o presiune pe care o exercita poporul asupra Bisericii, dar aceasta numai daca, vorbind de Biserica, ne referim suprastructura ei.

Din punct de vedere al invataturii dogmatice orto­doxe, poporul drept-credincios reprezinta unul dintre fac­torii activi a ceea ce se numeste Traditia dogmatica dina­mica: "Poporul drept-credincios participa in chip quasi-anonim la apararea si transmiterea adevarurilor de cre­dinta primite in Biserica. Poporul se apropie de al­tar si traieste credinta lui ca o chestie de viata si de moarte pentru el, nu de speculatie ori de cunoastere. Cunoasterea pe care el o are este una de ordin practic, verificata prin experienta zilnica si provocata de rezonante puternice, pe care o au in camara sufletului sau cultul si predica."

Despre faptul ca, dupa invatatura , problema apararii nestirbite a dreptei credinte nu apartine exclusiv stiintei teologice, se face mentiune, intre altele, in Enciclica patriarhilor ortodocsi de la 1848, important document dogmatic avand girul celor patru Patriarhate ortodoxe clasice: "La noi n-au putut niciodata nici patriarhii, nici sinoadele sa introduca lucruri noi, pentru ca aparatorul religiei este insusi corpul Bisericii, adica poporul insusi, care voia ca religia sa-ifie vesnic neschimbata si la fel cu a parintilor sai."

Acest rol decisiv al poporului credincios se refera, dupa cum se observa, la chestiunile cele mai importante din punct de vedere teologic, la cele ale adeva­rului de credinta. Este evidentiat caracterul conservator al poporului, precum si rolul sau de veghetor corect asupra . Desigur, poporul implineste acest rol si poate exercita valabil aceasta functie numai intrucat constituie o Biserica cu fundamente apostolice neintrerupte si ne­stirbite.

Or, adevarurile dogmatice pe care le apara acest popor in Biserica se refera toate la Dumnezeu, la o co­recta perceptie a Acestuia si a relatiei ce se cere a o avea cu El. Si apoi, recunoastem la tarani aceasta calitate pe care o vedea Maurice Blondei ca pe o conditie sine qua non a pastrarii nestirbite a Traditiei in Biserica: "A pastra cuvantul lui Dumnezeu, inseamna sa-l practici mai intai. Lucrarea credincioasa e aceea a aliantei in care salasluiesc confidentele lui Dumnezeu, tabernacolul in care se perpetueaza prezenta in invataturile Sale."

Cunoasterea poporului este una practica, rezultata in primul rand din viata liturgica, cu ritualurile si ceremo­niile ei, care fixeaza mai bine decat orice scoala acel minim de cunostinte fundamentale, pastrandu-le totodata nealte­rate. Ei sunt mai aproape de tainele lui Dumnezeu decat teologii invatati. Au o intuitie mai patrunzatoare si un in­stinct mai prompt de respingere a abaterilor doctrinare.

Un rol mai important, special, il au acei oameni din popor care: "In chip exceptional se invrednicesc si de unele iluminari duhovnicesti, care, confirmate de Biserica, nu fac decat sa intareasca descoperirea publica si sa invioreze trairea ei mai in adancime. Ei privesc mai adanc in lumea de taina a lui Dumnezeu decat teologul invatat. Ei gusta, intuiesc ceea ce acesta cauta sa formuleze si se departeaza, instinctiv oarecum, de tot ce este fals si nesincer."

In legatura cu reactia oarecum instinctiva a omului simplu la abaterile de la dreapta credinta, trebuie avuta in vedere si aceasta remarca atat de justa a : "Tot omul este ortodox prin fire, iar Ortodoxia, dincolo de culorile exterioare, ca sa zicem asa, si de as­pectul cultural, istoric, etnic s.a.m.d, este esenta omului. Deci, am vazut ca esenta omului a trait toate filosofiile, intrucat a intalnit toate religiile si toate intelepciunile si toate gandirile lumii si a vazut cu uimire cat adevar este in om si ca, intr-adevar, omul prin fire este ortodox si tinde firesc catre adevarul ortodox. Intotdeauna, intr-un loc sau altul, se sminteste daca nu-l gaseste pe Hristos, pe Hristos Cel adevarat."

Biserica Ortodoxa acorda un rol deosebit de important, in cunoastere, iubirii. Invatatura dogmatica ortodoxa considera ca in timp ce cunoasterea intelectuala il coboara pe Dumnezeu in tiparele mintii omenesti, cunoasterea prin iubire, din contra, il urca pe om pana la El, ajutandu-l sa-si depaseasca limitarile.

Cine s-ar putea indoi de accesul intens al taranului la aceasta ?

Costion Nicolescu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 8000

Voteaza:

Rolul poporului in cunoasterea si apararea dreptei credinte 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE