Rostirea cu voce tare azi, avantaje si riscuri

Rostirea cu voce tare azi, avantaje si riscuri Mareste imaginea.

Studiul amplu a lui R.Taft, cu un limbaj elaborat, si cu o profunzime greu de egalat, lasa foarte putin loc unor alte comentarii. Luand in discutie situatia actuala ar trebui sa pornim de la ideea ca rosirea rugaciunilor, fie tainica fie cu voce tare, este strans lagata de starea sufleteasca a slujitorului, de viata sa launtrica duhovniceasca. Daca slujitorul va avea o viata duhovniceasca adecvata, viata de rugaciune si spovedanie autentica atunci rugaciunile rostite de el vor fi cuvant cu putere multa, dat de cel ce daruieste toata puterea in cer si pe pamant. Credinciosii vor vedea in el pe cel trimis de pastorul cel bun si vor asculta glasul lui.

Un astfel de slujitor va sti sa evite ispita teatralitatii, ispita prea ades prezenta in toata istoria Bisericii de la intemeierea ei pana azi. Din experienta mea de aproape 10 ani de pastoratie pot sa confirm ca nu exista o reteta standard, universal valabila care sa precizeze cand ar fi bine ca rugaciunile sa fie rostite tare si cand nu.

Exista situatii cand rostirea lor cu voce joasa e cea mai indicata, dupa cum exista situatii cand ridicarea tonului este cea mai buna solutie pentru a capta atentia credinciosilor demult distrasa de altceva. Aceasta modulatie a vocii trebuie sa fie, si din pacate prea este, o arta a slujitorului, arta pe care odata avand-o nu se va lasa atras de mrejele teatralismului, care din pacate a ajuns sa fie promovat, slujitorul ajungand sa fie apreciat de multe ori in functie de cat de mult teatru e capabil sa faca. Teatralismul se poate manifesta in cele mai viclene moduri, incepand de la manifestarile cu voce tare si terminand cu falsa smerenie a celor ce se roaga in taina. In cazul in care rugaciunile care acum se citesc in taina vor fi citite cu voce tare, riscul teatralismului este enorm in cazul in care noi nu vom avea oameni foarte bine echilibrati duhovniceste, oameni pe care din fericire ii avem prin pronia lui Dumnezeu. Ar trebui precizat si faptul ca mai exista cel putin un factor dezechilibrant (DACA NU MAI MULTI) si anume credinciosii dintre care face parte si cantaretul (acesta putand aduce mult progres sau imensa paguba daca isi priveste sarcina din perspectiva unui angajat ce are de prestat niste ore neavand nici-o dragoste de cele sfinte - a se vedea cantaretii fara pregatire dar si fara simtire, precum si cei cu pregatire dar plini de ei insisi). In ceea ce ii priveste pe credinciosi in uimitor de multe situatii acestia vor astepta de la preot o slujba cat mai scurta si care sa functioneze magic (sa-si atinga scopul fara niciun fel de implicare din partea lor), pastorul avand sa treaca prin mai multe etape pentru a-I convinge ca asteptarile lor sunt eronate.

Simpla revenire in contextul zilelor noastre la practica primara cu certitudine nu reprezinta o solutie pastoral, pentru ca o astfel de revenire nu ar tine seama de modificarile intregului context socio-cultural al vietii credinciosului de atunci pana acum (in vechime asa cum arata R.Taft manusrisele erau rare, azi cartile se gasesc la indemana oricui, atunci exista un numar mare de analfabeti, acum situatia s-a schimbat,etc.).Aceasta revenire consider ca ar trebui facuta treptat si cu multa chibzuiala, fiind necesar un laborios studiu in urma caruia s-ar putea da un raspuns daca aceea rugaciune ar trebui rostita cu voce tare sau nu. In principiu sustin opinia ca anaforaua ar trebui citita in intregime cu voce tare, insa in duh autentic duhovnicesc, asumandu-ne si riscul ca credinciosii odata invatandu-le prin repetare auditiva sa le folosesca si fara discernamant, acesta fiind un alt risc pe care-l presupune rostirea cu voce tare.

In ceea ce priveste avantajele, principalul ar fi o mai mare implicare a cerdinciosilor in actul slujbei, implicare foarte importanta, si poate o mai buna intelegere a slujbei pentru cei preocupati de acest aspect, preocupare oricum per ansamblu in scadere. Deloc de neglijat este si realitatea istorica care atesta faptul ca rostirea cu voce tare a rugaciunilor anaforalei reprezinta adevarata traditie ancestrala, lucru de care se cuvine sa tinem seama.

Revenirea la aceasta practica ancestrala ar trebui insa facuta cu mult discernamant, tinand seama de riscuri dar si de avantaje de la caz la caz.

Pr. Adrian Dragusin

.

Despre autor

ADRIAN DRAGUSIN ADRIAN DRAGUSIN

Colaborator
9 articole postate
Publica din 24 Februarie 2012

24 Mai 2013

Vizualizari: 673

Voteaza:

Rostirea cu voce tare azi, avantaje si riscuri 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE