Suferinte cauzate de criza spirituala

Suferinte cauzate de criza spirituala Mareste imaginea.


Suferinte cauzate de criza spirituala si posibilitatea vindecarii omului postmodern prin rugaciune

Omul contemporan se afla intr-o stare de criza si solutia iesirii din aceasta stare nu poate consta decat in intoarcerea omului la starea lui fireasca. Iar starea fireasca a omului este aceea care il defineste ca om adevarat; omul adevarat este omul iubirii, al comuniunii si al dialogului cu Dumnezeu si cu semenii, omul virtuos, statornic in bine, dovedind tarie in impotrivirea fata de pacat. Starea fireasca a omului consta in preocuparea pentru cele superioare, duhovnicesti, in asumarea responsabilitatii fata de el insusi si fata de semeni, in cultivarea si afirmarea demnitatii fiecarui om ca persoana. Starea fireasca a omului este totuna cu starea de gratie, de har, izvorata din conlucrarea libera a omului cu Dumnezeu, a omului preocupat de cele inalte si mobilizandu-se pentru dialogul cu Dumnezeu pe calea rugaciunii.

Intr-o lume secularizata cum este lumea in care traim, omul trebuie sa-si caute el singur calea iesirii din criza spirituala care il atinge si il imbolnaveste atat pe credincios cat si pe necredincios. Omul credincios insa nu este atat de vulnerabil intrucat pastreaza legatura cu Biserica, din care, prin Taine si cuvant, soarbe puterea de a se impotrivi raului si a ramane in comuniunea credintei adevarate.

Totusi, uneori omul credincios trebuie sa caute el insusi motivatii care sa-i poata sustine credinta sa mai profunda si rugaciunea sa mai fierbinte, dat fiind ca, in mare masura, ele nu mai sunt sustinute de mediul social. Prin urmare, omul care reuseste sa-si intareasca credinta si rugaciunea prin motivatii personale, reflectate, poate deveni el insusi un focar pentru intarirea credintei si innoirea rugaciunii in mediul sau social. Prin aceasta el poate ajuta societatea sa iasa din viata superficiala, saturata de plictiseala, care este cauza slabirii credintei si a rugaciunii; cu alte cuvinte, el o poate ajuta sa regaseasca un continut mai substantial, sa-si intareasca radacinile adanci infigandu-le intr-o mai mare profunzime a vietii, fara de care existenta umana este o uniformitate monotona si lipsita de semnificatie.

Omul de astazi este atat de supus stresului, nervozitatii, imprastierii si fricii, tocmai fiindca ii lipseste credinta. Cu cat credinta este mai slaba, cu atat omul este mai nelinistit cu privire la viitorul sau si al familiei. "Trebuie sa ne intrebam - propune Konrad Lorenz, laureat in 1973 al premiului Nobel pentru medicina si filosofie - ce anume provoaca omenirii de azi daune sufletesti mai mari: lacomia orbitoare de bani sau graba extenuanta. Oricare ar fi raspunsul - zice el - cei care detin puterea urmaresc, indiferent de directia lor politica, sa le promoveze pe amandoua si sa amplifice pana la hipertrofiere acele motivatii ce impulsioneaza omul catre intrecere. Din cate stiu, nu exista o analiza a psihologiilor abisale pentru aceste motivatii, dar eu consider ca e foarte probabil ca pe langa lacomia de a detine bunuri ori pozitie ierarhica superioara, sau de a le detine pe ambele, un rol esential sa-l joace si frica, frica dea ramane in urma in cadrul intrecerii, frica de saracie, frica de a lua hotarari gresite si de a nu face sau a nu mai face fata intregii situatii atat de stresante. Frica sub toate formele ei e cu sigurata cel mai important factor de subminare a sanatatii oamenilor moderni, producandu-le hipertensiune arteriala, rinichi cirotici, infarct la tinerete si alte asemenea bucurii. Omul vesnic grabit si agitat... e manat, si ceea ce il mana nu poate fi decat frica" . Omul este fricos si nelinistit pentru ca nu are o relatie constanta cu Dumnezeu si nu vorbeste cu El, motiv pentru care si credinta lui a devenit ceva teoretic, fara a avea puterea sa-l salveze. "Cum am putea scapa de acest vrajmas modern: supraaglomerarea, imprastierea, enervarea? - se intreaba un teolog. In ceea ce ma priveste - zice el - o spun deschis ca marele remediu este rugaciunea. Cine se roaga nu mai este supraaglomerat. Cine se roaga se unifica. Cine se roaga are alinare.

Cine se roaga este viu. Intrebat fiind ce sfat ar da oamenilor ca sa evite non-sensul in viata si sa gaseasca un sens existentei lor, acelasi teolog precizeaza ca ar sfatui pe orice om, tanar sau batran, sanatos sau bolnav: 1. Sa incerce sa iubeasca; 2. Sa ia omul in serios pentru ca sa se afle pe calea lui Dumnezeu; 3. Sa se roage: "Roaga-te cum vrei tu, cum poti tu, dar roaga-te, caci aceasta este viata. Rugaciunea este activitatea omeneasca suprema. Cand te rogi esti in relatia suprema, traiesti cu Fiinta cea mai minunata pe care o poate intalni cineva, Dumnezeu" . Rugaciunea ne prilejuieste reflectia si cugetarea la Dumnezeu, ne sensibilizeaza pentru a-L primi in noi, si astfel ne intareste in credinta. Rugaciunea este actul prin care ne oferim lui Dumnezeu cu gandurile, cu faptele si cu intreaga noatra fiinta. Tocmai de aceea, cel ce se roaga cu adevarat este preocupat sa t infatiseze inaintea lui Dumnezeu purificat de gandurile rele, de ora, pentru ca sa nu-i fie refuzat darul rugaciunii (Matei 5, 23-24). Unul ca acesta ii ofera lui Dumnezeu nu numai fiinta sa ci si relatiile ale cu semenii, gandurile sale bune despre ei, iertarea tuturor relelor ji nedreptatilor precum si dragostea sa fata de semeni.

Astfel, credinciosul care practica rugaciunea curata ii poarta si pe semeni in rugaciunile sale, iar aceasta are o mare importanta pentru insanatosirea si normalizarea relatiilor interumane din societate. Aceasta cu atat mai mult cu cat cel ce se roaga cu folos duhovnicesc se transforma prin rugaciune si influenteaza in mod pozitiv si pe semenii sai, fiindca el devine prin rugaciune un focar de comuniune. Efectul binefacator asupra societatii este cu atat mai hotarator cu cat mai multi oameni imbratiseaza practica rugaciunii.

O trasatura caracteristica a acestei societati este aceea ca omul se simte in ea tot mai singur, pe masura ce se preocupa tot mai putin de nevoile sale sufletesti. Iata de ce, in dorinta de a se alva de singuratatea atat de greu de suportat, credinciosul simte astazi nevoia de a se ruga poate chiar mai mult decat in trecut. El isi gaseste in rugaciune echilibrul, pentru ca se raporteaza in mod constient, liber si prin efort la Dumnezeu si regaseste prin aceasta comuniunea spre care se simtea chemat. Chiar si cel ce nu s-a rugat niciodata, daca reuseste sa se obisnuiasca cu rugaciunea recunoaste cu surprindere ca si-a regasit echilibrul si a scapat de imprastierea care ii producea suferinta.

Cel ce se roaga arunca si spre semenii sai punti mai consistente decat puntile fragile si superficiale ce se gasesc intr-o societate secularizata. in fond, toti oamenii doresc astazi mai mult ca niciodata astfel de punti. Dar numai unii descopera faptul ca aceste punti nu se pot afla decat prin rugaciune. Dupa convingerea noastra, cei ce se roaga pot nu numai sa arunce, sa ofere astfel de punti, dar pot si sa deschida inima celorlalti pentru ca acestia sa le primeasca si sa raspunda comunicarii de iubire a celor ce se roaga prin comunicarea propriei lor iubiri . In rugaciunea lui Iisus: "Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ne consideram pacatosi, fiindca ne gandim la pacatele pe care le-am facut fata de fratii nostri, asa incat ne rugam implicit pentru salvarea lor de sub efectele pacatelor noastre. Caci, desi este personal, efectele pacatului se rasfrang si asupra celorlalti oameni, stricand relatiile si armonia dintre cel ce pacatuieste si semenii sai si contribuind la deteriorarea atmosferei morale in societate. Datorita pacatelor si viciilor, fiecare se poate inchide in sine, dispretuindu-i pe semeni, concentrandu-se in mod egoist asupra propriei persoane si lipsindu-se de iubirea in comuniune care constituie conditia existentei sale de fiinta care poarta chipul lui Dumnezeu. Din aceasta perspectiva privind lucrurile, societatea postmoderna ar putea folosi rugaciunea ca pe un factor fundamental de insanatosire a climatului social si rearmonizare a relatiilor interumane.

Dar pacatele noastre personale afecteaza societatea nu numai prin efectele lor directe, racind relatiile intre oameni, ci si indirect, caci ele il imbolnavesc mai intai pe cel ce le savarseste, iar acesta, la randul sau, contribuie la imbolnavirea societatii. Necunoasterea lui Dumnezeu produce in om o multitudine de efecte patologice, pe atat de nefaste pe cat de benefica ii este omului cunoasterea lui Dumnezeu. Mintea omului separat de Dumnezeu se afla intr-o permanenta imprastiere, ratacind aiurea intr-o continua agitatie, opusa starii de liniste care caracterizeaza activitatea ei contemplativa. Gandurile se revarsa si curg intr-un flux neincetat, devin confuze si nestatornice, dezbinate, imprastiate si risipite, tragand in aceasta dezordine si dezbinare intreaga fiinta a omului. Pe drept cuvant Sfantul Maxim vorbeste despre "ratacirea sufletului printre formele cele vazute ale celor sensibile", caci sufletul devine cumva multiplu, dupa chipul multiplicitatii sensibile pe care el insusi a creat-o si care nu e, de fapt, decat o iluzie zamislita din neputinta lui de a percepe unitatea obiectiva a fapturilor, pentru ca ignora prezenta in ele a energiilor lui Dumnezeu Cel Unul . Sumedenia de boli psihice de care sufera oamenii este cauzata fie de necunoasterea lui Dumnezeu - care lasa loc in mintea omului unei iluzii ca poate cunoaste realitatea in mod obiectiv fara Dumnezeu dar nu ii umple golul pe care il resimte in fiinta sa -, fie de societatea secularizata si bolnava care nu-i poate oferi omului dragostea si intelegerea de care are nevoie, fie de amandoua.

Nu numai societatea il imbolnaveste pe om, ci si invers. Fiecare boala psihica, fiecare om bolnav este o povara pe cei din jur si pe societate, aduce prejudicii societatii si suferinte de tot felul. Se constata ca si acolo unde societatea dispune de mijloace tehnice ultramoderne, de personal cat se poate de calificat si de cunostintele cele mai noi si inalte in tratarea bolilor, rezultatele nu sunt pe masura acestor mijloace. Aceasta, pentru ca necesitatile sufletului presupun mijloace de vindecare care depasesc puterile limitate ale cunostintelor umane si tehnicii materiale. Sufletul se hraneste cu rugaciunea. "Prin rugaciune, timpul, spatiul, distantele sunt depasite. Noi putem foarte bine sa ne rugam unii pentru altii in orice moment. Acesta este nivelul la care se implineste cu adevarat vindecarea noastra. Poate nu in sensul ca toate ingrijorarile noastre sunt eliminate, ca toate cuvintele noastre sunt vindecate, ca toate bolile noastre sunt ridicate, ci in acela ca, in sanul bolii, in sanul angoasei, in sanul problemelor de ordin material, noi aflam prezenta si harul lui Dumnezeu, plenitudinea iubirii Sale... Mai devreme sau mai tarziu, fiecare va muri. Dar crestinismul este marcat de sensul vietii" . Si tocmai in aceasta sta puterea vindecatoare a rugaciunii: ca prin ea coboara harul lui Dumnezeu care il leaga pe om de Dumnezeu si astfel omul depaseste spatiul si timpul acestei lumi, descoperindu-si si traindu-si propriul sens prin experierea eternitatii.

Oamenii de stiinta insisi, fiindca fac cu toiul abstractie de Dumnezeu si de temeiul iubirii Sale pentru iubirea dintre oameni, au dificultati in a da un sens etern iubirii omului pentru om. Astfel, referindu-se la dragostea dintre barbat si femeie in cadrul casatoriei, psihologul Alfred Adler constata ca "structura iubirii (...) cere un deznodamant definitiv, pentru eternitate, asa dupa cum ea trebuie sa se rasfranga ca eterna in copii si in educatia acestora, spre binele umanitatii. Nelinistitoare perspectiva este aceea - zicel el - care ne face sa vedem ca nereusitele si erorile, deficitul de comuniune sociala in planul iubirii pot prilejui excluderea din existenta eterna de pe acest pamant. O bagatelizare a dragostei, cum vedem in promiscuitate, in prostitutie, in perversiuni si in tainitele nudismului, i-ar lua iubirii toata maretia, toata stralucirea si toata vraja estetica. Refuzul de a consimti la o alianta durabila seamana indoiala si neincrederea intre partenerii unei misiuni comune si ii face incapabili de a se darui unul altuia... Este pentru mine absolut clar ca bagatelizarea dragostei, asadar un deficit al sentimentului de comuniune sociala, in cazul promiscuitatii, de exemplu, a cauzat invazia bolilor venerice si a dus la nimicirea vietii individului, la nimicirea vietii de familie si tribale" . Dar nici comuniunea sociala si nici iubirea conjugala nu pot fi "eterne" -nici macar in sensul de legatura perpetua si perpetuata peste veacuri, din generatie in generatie - cum pare sa inteleaga Adler "eternitatea" - decat ancorate in Comuniunea si Iubirea Suprema. Comuniunea sociala fara Dumnezeu este o iluzie, iar omul care are la un moment dat sentimentul acestei comuniuni se amageste cu gandul ca nu este singur, dar ca urmare a limitelor de care nu poate trece in timp si spatiu orice comuniune sociala, omul ajunge sa constate cu durere ca este un instrainat, un individ centrifug si insingurat, ceea ce ii provoaca suferinta si teama.

Suferintele si angoasele omului secularizat sunt mai grave si mai multe decat ale omului apartinand societatii crestine si pentru faptul ca societatea secularizata se ocupa in mod exclusiv de problemele trupului, iar daca se preocupa si de cele ale sufletului ii ofera doar ceea ce nu-l poate hrani pe acesta pentru vesnicie si nu-l poate mantui, asa cum bogatul caruia i-a rodit tarina se ingrijeste intr-un mod inadecvat de sufletul sau: "Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te" (Luca 12, 19). Tot ceea ce ii ofera omului lumea secularizata, incepand cu publicitatea si terminand cu tratamentele medicale, medicamentele, produsele cosmetice, resursele umane si mijloacele tehnice, totul este pentru trup si totul este pentru aici si acum. Daca ne luam dupa mijloacele de informare in masa de astazi, putem concluziona ca omul nu are decat trup, nevoi trupesti, boli trupesti si nu are nevoie decat de sanatate trupeasca. Sar parea ca sufletului nu-i trebuie altceva nimic decat o viata imbelsugata, bani, pornografie, politica, distractie, prostitutie, succes si popularitate. in vreme ce toate acestea i se ofera, omul simte in mod cu totul tragic divizarea fiintei sale intre suflet si trup, minte si inima, insasi mintea lui dispersandu-se potrivit multimii gandurilor pe care ea insasi le naste si potrivit senzatiilor pe care le primeste. Ca urmare a acestei imprastieri a mintii precum si datorita patimilor, facultatile si capacitatile omului abdica de la rostul lor si sunt convertite spre directii gresite, care le supun, asa incat omul devine o fiinta divizata si jalnica.

Intr-o societate preocupata in mod exclusiv de materie, de civilizatie si de o cultura rupta de cult, rugaciunea pare sa nu mai aiba nici un rol. Este de mare folos cultura, caci ea exprima si satisface nevoia omului de bine, adevar si frumos, hraneste setea de bucurie a omului si implineste dorinta lui de a se inalta. Dar nici o cultura nu mantuieste prin sine si cu atat mai putin cultura europeana, care a produs ideologiile ateiste, secularismul si comunismul. Aflandu-se ea insasi in criza, cultura europeana nu-i mai poate oferi omului un sens, nu-l mai poate salva din nesiguranta, ci ii alimenteaza dezorientarea. Omul are nevoie de mantuire oricat de cultivat ar fi, de aceea, mai intai trebuie sa se vindece, iar vindecarea si mantuirea, fara de care nu poate iesi din nonsensul existentei sale, nu le obtine decat cunoscandu-L pe Dumnezeu prin rugaciune. Toate actele de cultura, orice demers stiintific si chiar tehnologia avansata de care dispunem astazi sunt de folos in masura in care conduc omul si societatea spre idealul mantuirii si daca nasc in om dorul de Dumnezeu.

Majoritatea oamenilor de astazi manifesta un adevarat cult pentru informatie si de aceea au devenit dependenti de ziare si, in general, de stirile care se transmit prin massmedia. Dar iata ce spune Sf. Siluan Athonitul: "Ziarele nu informeaza despre oameni, ci despre evenimente si aceasta intr-un mod inexact; ele tulbura mintea si, in ciuda aparentelor, nu ne invata adevarul. Rugaciunea, dimpotriva, curateste mintea si atunci ea vede mai bine toate. Cand se roaga pentru lume, sufletul stie mai bine, fara ziare, cum sufera tot pamantul si care sunt nevoile oamenilor si i se face mila de ei" . Intr-o societate secularizata, problema cea mai mare a crestinului, privitor la ziare, este aceea ca ele nu-l apropie de Dumnezeu, ci dimpotriva; ele nu cultiva dragostea de cult, de rugaciune, ci pe masura ce il fac pe crestin prizonierul informatiilor, al noutatilor, acesta se dezice incet de Biblie si rugaciune. Intre marturia lui Dumnezeu si marturia omului, o alege pe cea din urma. in vreme ce prin intermediul mijloacelor de informare in masa, datorita oamenilor care le stapanesc si exploateaza, se transmit multe neadevaruri care cultiva suspiciunea, neincrederea intre oameni, banuiala si indoiala -uneori chiar fata de oamenii cinstiti si fata de adevar - dupa cum ne invata Teofan Zavoratul, "rugaciunea neincetata nimiceste cariozitatea, parerile si banuiala. Din aceasta stare, toti oamenii incep sa para buni, iar dintr-un asemenea zalog al inimii fata de oameni, se naste iubirea fata de ei. Cel ce se roaga neincetat, petrece mereu cu Domnul, il cunoaste pe Domnul ca pe Domnul, dobandeste frica de Domnul, prin frica intra in curatenie; prin curatenie, in dragostea dumnezeiasca; din dragostea dumnezeiasca isi umple templul sau cu darurile Duhului" . Astfel, intoarcerea la rugaciunea autentica ar fi, pentru omul postmodern solutia fundamentala prin care se poate salva din insingurarea in care se adanceste in lipsa unui criteriu absolut al adevarului, necunoscut in societatea secularizata.

Cel ce se roaga pune acest adevar mai presus de asa-zisele adevaruri ale oamenilor si le vede pe acestea in lumina adevarului lui Dumnezeu, descoperit in Sf. Scriptura si Sf. Traditie. Unul ca acesta nu mai este tributar modului in care lumea secularizata stabileste ce este bine si ce este rau, cine este bun si cine este rau, ce este adevar si ce este minciuna si nu mai este victima manipularii si nici nu se mai inchina valorilor superficiale ale lumii post-moderne. Liber de intriga cauzata de rasturnarea valorilor, si de suspiciunea pe care o creeaza aceasta, omul care se roaga poate depasi singuratatea ucigatoare.

Rugaciunea, deci, este un factor de insanatosire si intarire a coeziunii sociale intr-un plan mai profund. Cel ce se roaga ii are pe ceilalti in. inima lui, iar ei simt aceasta si vin spre el . Rugaciunea il transforma pe om si il umple de bunatate si tot mai mult rugatorul se simte legat de semeni, fiindca prin rugaciune constientizeaza ca este frate cu acestia. La randul lor, cei din jur sunt atrasi de sinceritatea, bunatatea si toleranta rugatorului si doresc comuniunea cu el, il solicita sa se roage pentru ei si ii cer sfatul.

Cel ce se roaga dobandeste darurile Duhului: dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia (Gal. 5, 22), reusind sa se apere impotriva relelor pe care le provoaca faptele trupului: adulterul, desfranarea, necuratenia, destrabalarea, inchinarea la idoli, fermecatoria, vrajba, certurile, zavistiile, maniile, galcevile, dezbinarile, eresurile, pizmuirile, uciderile, betiile, chefurile (Gal, 5, 20-21). Astfel, rugatorul este un om vindecat si devine el insusi un factor de insanatosire, caci binele din el se va transmite celor din jur. Cu cat mai multi oameni vor deveni oameni de rugaciune, cu atat mai mult se vor normaliza relatiile in societate.

Asadar, rugaciunea arunca punti nevazute, dar foarte consistente, intre noi si semenii nostri, mult mai consistente decat cele pe care le poate cladi o societate secularizata. Rugaciunea ne sensibilizeaza fata de celalalt, ne descopera ceea ce are divin si pozitiv in el, dandu-ne astfel motive sa-l pretuim. Prin rugaciune dobandim o putere de iubire care vine de dincolo de noi. Nu suntem noi sursa acestei iubiri, ci doar un "instrument" pus la dispozitia lui Dumnezeu pentru a revarsa intre oameni iubirea Lui. Acest lucru nu l-a putut intelege, din pacate, marele filosoful Feuerbach, care milita cu patos pentru "transformarea oamenilor din iubitori de Dumnezeu in iubitori de oameni" . Or, tocmai in aceasta consta maretia rugaciunii, ca oamenii se poarta unii pe altii in comunicarea lor nu numai pe orizontala ci si pe verticala, rugaciunea fiind astfel prilejul intalnirii reciproce a oamenilor in iubirea lor intreolalta. Iubirea aceasta, izvorand din Dumnezeu, isi gaseste implinirea tot in Dumnezeu, astfel ca nu ramane cantonata in planul terestru, fiindca in acest caz ar insemna ca se termina odata cu sfarsitul vietii pamantesti a omului si, deci, nu are valoare pentru existenta omului de dupa moartea trupeasca a acestuia.

Astazi se constata ca tot mai multi oameni din lumea crestina secularizata imbratiseaza practici si credinte de sorginte asiatica, prin care cauta iluminarea si iesirea din imprastiere, intarirea spiritului si mantuirea. Este limpede ca omul tinteste evadarea din lumea finita si cauta infinitul ca urmare a originii sale divine si a dorului dupa Dumnezeu sadit in el prin actul creatiei. Dar atunci cand exista in crestinism practica rugaciunii intemeiata pe o doctrina si o spiritualitate a caror valoare este indiscutabila, o practica a rugaciunii a carei eficienta a fost verificata si confirmata de nenumarati asceti si mistici ai Bisericii Rasaritene, este cel putin ciudat sa cauti cunoasterea lui Dumnezeu, iluminarea si mantuirea in afara spiritualitatii crestine. Aceasta alegere curioasa dovedeste lipsa de cunoastere a spiritualitatii crestine autentice, ignoranta si uneori chiar snobism.

Una din capodoperele spiritualitatii crestine rasaritene este rugaciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!" Aceasta rugaciune este deosebit de potrivita si accesibila atat pustnicului si calugarului din manastire, cat si omului care traieste in lume. Ba mai mult, pentru ca poate fi rostita in timp ce calatorim, facem munci fizice, ca si in vremea acordata recreerii, ea este de mare folos omului stresat si nelinistit al zilelor noastre, fiindca oricine poate dobandi isihia cu ajutorul rugaciunii inimii. Mintea omului postmodern este permanent supusa presiunii valurilor de informatii si solicitari, care pun din greu la incercare capacitatea mintii de a discerne, a inregistra si a mentine in echilibru fiinta omului. Or, tocmai prin faptul ca presupune coborarea mintii in inima si, deci, disciplineaza intelectul, armonizand gandirea cu simtirea si vointa, rugaciunea lui Iisus il ajuta pe om sa invinga starile negative care caracterizeaza viata in epoca post-moderna.

Separarea mintii de inima constituie cauza alienarii omului si dezechilibrul sau moral, spiritual si psihic. De aceea, solutia consta in reasezarea lor impreuna prin reintoarcerea mintii in inima, pentru a-i reda aceleia capacitatea creatoare si intelegerea simtitoare, puterea de a gandi conform dezideratului comuniunii Rugaciunea crestina disciplineaza mintea si in sensul ca o ajuta sa evite caderea in egoism si sa deprinda starea de comuniune. De aceea, diferit de asa-zisele practici ascetice imprumutate si "la moda" astazi, rugaciunea crestina se practica in Biserica si de fiii Bisericii. Caci nu orice rugaciune este convorbire cu Dumnezeu, ci numai aceea care contine adevarul despre Dumnezeu si descoperirea lui Dumnezeu cu privire la lume, si in plus, daca este rugaciune curata.

Dar rugaciunile mantuitoare nu sunt compatibile cu comoditatea omului postmodern sau indisponibilitatea sa pentru i eforturi ascetice, cu usurinta cu care el accepta practicile necrestine si le considera foarte folositoare; nu sunt compatibile nici cu increderea prea mare in vedenii , vrajitorie, ghicitorie, spiritism, antroposofie, teosofie, cu inclinatia omului postmodern spre eclectism (alegand din diverse sisteme de gandire si religii ceea ce i se pare mai bun, mai potrivit lui si mai folositor din motive pragmatice), spre relativism si reductionism in ceea ce crede despre Dumnezeu, despre Hristos, despre Maica Domnului, despre Revelatie, Taine, iconografie, cult si despre viata religioasa in general. Cu alte cuvinte, cel care doreste sa-L cunoasca pe Dumnezeu prin rugaciune trebuie sa-si intemeieze rugaciunea pe invatatura dreapta cu privire la toate aceste subiecte dogmatice. Altfel, oricine poate aluneca in magie, in idolatrie, in superstitie si in toate formele credintei bolnavicioase.

De asemenea, omul postmodern trebuie sa tina seama de incompatibilitatea dintre rugaciune pe de o parte, si exagerarea rolului materiei, stiintei, tehnicii, erotismului si consumismului, pe de alta parte. Intr-adevar, de vreme ce lumea secularizata se caracterizeaza prin credinta sa in atotputernicia acestora, omul se concentreaza pe foloasele practice si imediate pe care le poate obtine din acestea, isi doreste in mod exclusiv construirea si gustarea raiului pe pamant, asa incat se rupe cu totul de transcendenta si rugaciunea, pentru el, isi pierde obiectul si motivatia. De aici se naste in mare parte tragedia omului postmodern. Caci consumismul, erotismul si increderea prea mare in materie nu fac decat sa nasca si sa adanceasca golul din sufletul omului.

Rugaciunea este una din cele mai firesti si nobile indeletniciri ale omului. De aceea, oricat de mult ar evolua si s-ar emancipa omul, oricat de mult s-ar transforma el cu ajutorul culturii si civilizatiei si chiar daca s-ar ajunge la "noul tip antropologic" pe care il anunta unii ganditori moderni si postmoderni, intotdeauna va avea nevoie de rugaciune. Omul este legat pe veci de Dumnezeu si ca urmare implinirea lui ca om tine de cunoasterea lui Dumnezeu, iar la aceasta nu poate ajunge fara rugaciune.

Pr. Conf. Dr. Vasile Citiriga

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7622

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE