Tristetile inimilor heruvimice

Tristetile inimilor heruvimice Mareste imaginea.

In nici una dintre lumi nu exista nimic mai infricosator decat omul, pentru ca nu exista nimic mai necuprins. Ameteala le invaluie pe toate fapturile care au capacitatea de a cugeta despre om. Filosofia despre om este dificila chiar si pentru mintile ingeresti, trista chiar si pentru inimile heruvimice.

Nu exista hotar pentru fiinta umana. Din toate partile, omul este asediat de infinitate.

Si daca totusi exista vreun hotar, acesta este infinitatea. Din toate partile, omul este asediat de nemarginiri. Care sunt hotarele fiintei umane? Oh, numai si numai infinitati.

Ce este omul? Este un pumn de tarana si in el se afla plamada tuturor nemarginirilor. Daca se va indrepta spre inaltimi, omul se va face nevazut in infinitati dumnezeiesti; daca se apleaca spre adancimi, se afunda in infinitati demonice. Omul? Un mic dumnezeu in noroi, iar uneori un demon in haine somptuoase. Nu exista principiu mai firesc decat acesta: fiti desavarsiti asemenea lui Dumnezeu, fiindca ca nu exista nimic mai vatamator decat iubirea omului fata de rau si de abisurile sale.

Amare sunt infinitatile omului. Cine oare nu a fost otravit de ele de indata ce le-a simtit si le-a cunoscut prin simturi? Daca ai cerceta infinitatile omului, avandu-l pe mult-patimitorul Iov drept criteriu, ar trebui ca inima ta sa se topeasca de durere.

Daca le-ai explora dimpreuna cu Shakespeare, ar trebui sa cazi in delir, si astfel pe ai carui genunchi ti-ai putea sprijini sufletul apasat?. Infinitatile omului sunt otravitoare. Daca nu le-ar fi indulcit Cel Singur Preadulce, cum ar fi fost cu putinta ca pana si omul cel mai putin simtitor si mai putin cugetator sa nu fie adus in pragul sinuciderii?

Da, la sinuciderea cu care ar fi ucis toate aceste infinitati nenumarate si s-ar fi eliberat de aceasta otravitoare si absurda existenta.

* * *

Sa fim absolut sinceri: daca Domnul Hristos nu ar fi inviat si daca n-ar fi luminat si dat sens cu lumina invierii Sale infinitatilor omului, cine nu L-ar fi socotit drept un tiran blestemat pe Creatorul unei astfel de fapturi precum omul?. Si Cel Singur Preadulce, pasind bland de la o inima la alta, indulceste cu gingasie dumnezeiasca taina amara a fiintei umane, plinind prin El insusi infinitatile ei. Din acest motiv, in omul lui Hristos sunt dulci toate infinitatile omului. Pentru el nu exista nici o teama inauntrul lor, intrucat toate sunt pline de Logosul dumnezeiesc, de inteles dumnezeiesc, de rostul dumnezeiesc atotcuprinzator.

* * *

Invierea lui Hristos este cel mai mare seism din sfera vietii omenesti. Odata cu ea, centrul vietii umane a fost mutat de la moarte la nemurire, din vremelnicie la vesnicie. Dintr-un om geocentric [omul] a devenit o fiinta cereasca. Pamantul a devenit o locuinta temporara a omului, iar cerul - cea eterna.

Cu toate acestea, chiar si pe pamant omul lui Hristos traieste in cer si dupa legile cerului. In vesnicie oamenii intra numai pe usile imparatesti ale invierii lui Hristos.

Unde se afla centrul fiintei umane? In Domnul Hristos, Cel inviat si inaltat, „Care sade de-a dreapta lui Dumnezeu". Prin Dumnezeu-Omul inviat vesnicia a devenit o noua categorie a vietii omenesti.

Crestinii sunt crestini prin ceea ce traiesc cu mijlocirea puterii invierii si in acord cu legile invierii. Iar aceasta inseamna ca vietuiesc prin vesnicie si datorita vesniciei, de vreme ce atat sufletul, cat si trupul sunt create pentru vesnicie, pentru divino-umanitate. Acesta este cel mai pretios dar facut de cerescul Mantuitor neamului omenesc: dobandirea vesniciei prin viata [petrecuta] in timp, invingerea mortii prin nemurire.

Credinta in Domnul Hristos ii da omului puterea de a invinge pacatul si moartea, [chiar] in lumea asta a pacatului si a mortii, si de a se umple de nemurire si vesnicie. Credinta evanghelica il imbraca pe om in Trupul lui Hristos si il face partas la tot ceea ce Ii apartine lui Hristos, astfel incat dobandeste experienta faptului ca tot ceea ce este al lui Hristos ii apartine si lui, fie Nasterea, fie Schimbarea [la Fata], fie patimile, fie invierea, fie inaltarea [la ceruri a] Sa.

Si intru aceasta se implineste minunata buna-vestire: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine". In fiecare crestin se prelungeste viata divino-umana a lui Hristos. Prin lucrarea dumnezeiasca a harului, crestinul devine egalul lui Hristos in viata, in ganduri, in dorinte, in fapte; acesta, dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, are parte de toate cate le are si Hristos.

Datoria de capatai a crestinului este de a trai in lumea timpului si a spatiului prin nemurirea si vesnicia lui Hristos. Daca cugeta un gand anume, prin puterea lui Hristos inviat si Care este Vesnic-Viu el il transforma in gand-al-lui-Hristos, iar simtirea o preschimba in simtire-a-lui-Hristos. Cauta cu toata fiinta lui sa fie acolo unde este si Domnul Cel inviat.

Dupa cuvantul Apostolului: „Asadar, daca ati inviat impreuna cu Hristos, cautati cele de sus, unde se afla Hristos, sezand de-a dreapta lui Dumnezeu." Atat prin ganduri, cat si prin simtiri sau prin dorinte sa va inaltati deasupra lumii, deasupra tuturor cerurilor, deasupra ingerilor si Arhanghelilor, acolo unde Hristos sade de-a dreapta Tatalui. Tot ce este omenesc se mantuieste de vremelnicie si moarte prin Dumnezeu-Omul.

* * *

Ce gand al omului este nemuritor, ce dorinta, ce simtire? Numai gandirea care este in acord cu Hristos, doar dorinta care este in acord cu Hristos, doar simtirea care este in acord cu Hristos. Omul este crestin daca gandeste prin mijlocirea lui Hristos, ,daca simte prin mijlocirea lui Hristos, daca voieste prin mijlocirea lui Hristos. In dorintele, simtirile si gandurile crestinului nu poate exista nimic muritor si necurat, daca va pastra sfatul evanghelic: „Cugetati cele de sus, nu cele de pe pamant."

Cu cat omul renaste prin Hristos, cu atat moare „pentruintelesurile (.) lumii", adica pentru pacate, pentru patimi, pentru obisnuintele rele. Crestinul omoara moartea inauntrul si imprejurul lui, traind prin binele lui Hristos. Cum ar putea sa-l amageasca pe cel ce traieste prin vesnicia lui Hristos de-a dreapta Tatalui desfatarile, maririle si patimile lumesti? Un firicel murdar de nisip, acesta este pamantul, atunci cand privim vesnicia prin ochii lui Hristos. Intreaga viata a crestinului, cu nenumarate fatete si infinita, dimpreuna cu taina ei esentiala, si„este ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu."

* * *

Traind prin puterea Domnului Hristos Cel inviat, crestinul omoara in sine nu doar pacatele si patimile toate, ci si toate gandurile care poftesc pacatul, dorintele care poftesc pacatul, simtirile care poftesc pacatul. Fara indoiala, departe de Neprihanitul Hristos omul traieste in necuratie. Apropierea de Cel Neprihanit il face pe credincios sa intre inevitabil in nemiloasa lupta cu toate pacatele si patimile.

Si el, chiar varsand sudori de sange, se lupta cu sine insusi, omorand inauntrul lui gandurile rele, dorintele rele, dispozitiile iubitoare de desfatari.

In el nu mai dainuie infinitatea din care trebuie sa alunge imaginile nascocite (fata morgana) ale scandaloaselor desfatari pamantesti si sa nimiceasca monstrii patimilor care ii sunt familiare. Tot ceea ce se afla inauntrul lui se lupta neinfricat, pentru a ucide dorinta raului.

* * *

Dumnezeu i-a dat omului trupul pentru a-l indumnezei prin El, pentru a-l face nemuritor prin Cel Nemuritor, pentru a-l face vesnic prin Cel Vesnic. Simturile sunt date trupului pentru a-i folosi la indumnezeire si la castigarea nemuririi sale. Iar aceasta se poate realiza prin lucrarea, care nazuieste la cer, a sufletului aflat inauntrul trupului. Atunci cand ochiul nu priveste la nimic trecator si muritor, ci la cele netrecatoare si vesnice, umple trupul de vesnicie; atunci cand auzul nu-si incordeaza atentia spre nimic pamantesc si murdar, ci spre cele ceresti si curate, umple trupul de vesnicie; atunci cand gura nu vorbeste despre nimic din cele urate si smintitoare, ci doar despre cele vesnice si netrecatoare, isi duce la indeplinire menirea ei divina; atunci cand mana nu face nimic rau, ci doar binele si cele vrednice de lauda, contribuie la invesnicirea si indumnezeirea omului.

Chemarea crestina consta in a nu ingadui pacatelor si patimilor sa ajunga o putere activa in gandurile, in simtirile, in dorintele si in faptele omului. Domnul Hristos acorda putere omului nu doar spre a birui orice pacat si patima aflate in abisurile fiintei lui, ci si de a se dezbraca usor de sine insusi, ca de niste haine. Tocmai acest lucru inseamna cuvintele Apostolului: „. fiindca v-ati dezbracat de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui." Iar faptele lui sunt mania, furia, rautatea, blasfemia, cuvantul de rusine, minciuna, desfranarea, necuratia, patima, dorinta cea rea, lacomia, idololatria. Indepartand toate pacatele din sinea lui, omul indeparteaza toate mortile, pentru ca fiecare pacat este o mica moarte.

* * *

Raul se invinge prin bine, ura prin iubire, cugetul trufas prin sfiiciune, mania prin blandete, desfranarea prin postire, iubirea de placeri prin rugaciune. Intr-un cuvant, toate obisnuintele rele se biruie cu ajutorul virtutilor. In aceasta lupta cu pacatele si patimile, crestinul dobandeste puterea aducatoare de biruinta de la Domnul Atotbiruitor, innoindu-se Pe sine prin mijlocirea Lui, pana cand, in cele din urma, se va arata asemenea unui om innoit, dupa chipul lui Hristos, a carui existenta este impletita cu bunatatea, milostivirea, smerenia, blandetea, rabdarea, iubirea fata de toate. Acest om innoit dupa chipul lui Hristos nu imbatraneste, ci cu cat traieste mai mult, cu atat se face mai tanar. „Cu cat inainteaza in varsta, nu se grabeste spre a ajunge la batraneti, ci spre a ajunge la o tinerete mai plina de prospetime decat cea avuta mai inainte." Omul innoit se innoieste dupa chipul Celui ce l-a plasmuit, adica dupa chipul lui Hristos. Iar Domnul Hristos nu imbatraneste, intrucat n-a savarsit nici un pacat.

Pacatul este singura forta care, dupa cuvantul Fericitului Teofilact de Ohrida, il „invecheste si-l strica"pe om. Iar noi, cei creati de Hristos „dupa chipul" Lui, suntem datori sa lepadam de la noi „stricaciunea si imbatranirea". Viata in virtute se innoieste continuu, si desi pare ca imbatraneste trupeste, ea insa infloreste duhovniceste.

* * *

Savarsind virtutile lui Hristos, omul se face in mod treptat dupa chipul lui Hristos, treptat se reinnoieste si devine nemuritor, de vreme ce el insusi, putin cate putin, prin fiecare virtute, trece de la moarte la nemurire, pana ce se va cufunda cu totul in viata vesnica, care „este ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu". Este vorba de o virtute anume, de nepacatuire, si prin aceasta, de insuflare de via ta, de inviere, de nemurire, de faptul de a ajunge dupa chipul lui Hristos. Prin toate imboldurile fiintei lui, crestinul patrunde in viata atottiitoare divino-umana a Domnului Hristos. Acest „vitalism" divino-uman nu are nimic in comun cu vitalismul filosofic tuberculos sau cu vulgarul vitalism hegelian.

Toate marturisesc ca invierea lui Hristos este inceputul si virtutea morala care le cuprinde pe toate. Prin Hristos, crestinul intra in intregime in virtutea invierii-de-sine. Simtirea-de-sine sporeste treptat, devenind simtire atotcuprinzatoare care, prin iubirea sa dupa chipul lui Hristos, cuprinde toate lumile si toate fapturile din ele. Astfel, intr-un chip plin de bucurie, zi si noapte, cu o insufletire nesfarsita striga: Hristos a inviat!, in timp ce toate universurile raspund cu taria unui tunet care rasuna puternic: Adevarat a inviat!

Sfantul Iustin Popovici

Articol preluat din volumul Abisurile gandirii si simtirii umane, Editura Sophia

Cumpara cartea "Abisurile gandirii si simtirii umane"



.

10 Iunie 2015

Vizualizari: 1196

Voteaza:

Tristetile inimilor heruvimice 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE