Tu esti preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec

Tu esti preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec Mareste imaginea.

PREOTIA SACRAMENTALA SI PREOTIA IMPARATEASCA IN BISERICA

Apostolul Petru cunoaste din Vechiul Testament trei feluri de preotii, care insa sunt numai tipuri pentru preotia din Noul Testament, adevarata preotie a lui Hristos si cea instituita de El, precum si preotia ce decurge din aceasta. Vechiul Testament vorbeste mai intai de o preotie a lui ,,Melhisedec, preot al lui Dumnezeu Cel prea inalt" (Facere 14; 17-20), cand nu exista nici Israel, nici preotia in el.

Dupa aceasta in Vechiul Testament se vorbeste de ,,preotia generala" sau de ,,poporul ales" care e numit ,,preotie imparateasca" (sau ,,imparatie de preoti") si ,,neam sfant". Si, in cele din urma de preotia levitilor, sau preotia speciala, luata din semintia lui Levi si pentru popor, prin alegerea si sfintirea lui Aaron, fratele lui Moise, amandoi din neamul lui Levi (Ies. II, 1, 10; XXVIII, 1). Fara a fi o transpunere a acestora - intrucat ele erau numai tipuri - Sfantul Ap. Petru vorbeste de asemenea de trei feluri de preotii existente in Noul Testament: ,,Preotia lui Hristos", ,,preotia speciala" sau de hirotonie si de succesiune apostolica (5; 2) si ,,preotia duhovniceasca" sau ,,imparateasca" (I2; 5-9), aceasta decurgand din cealalta si amandoua din preotia lui Hristos.

Si aceasta preotie nu mai este rezervata - ca mai inainte - doar levitilor, ci tuturor, pentru ca tot poporul crestin - prin Botez si Mirungere, este ,,uns" si deci primeste ,,preotia duhovniceasca" sau ,,imparateasca". Si de aceea orice crestin care simte chemarea - si doreste - poate deveni cleric in urma pregatirii necesare si a primirii harului prin hirotonie, de la episcop. In acest sens a spus si Apostolul Pavel ca ,,s-a schimbat si preotia si Legea": ,,Deci daca desavarsirea ar fi fost prin preotia levitilor, ce nevoie mai era sa se ridice un Alt ,,Preot dupa randuiala lui Melchisedec" si sa nu se zica dupa randuiala lui Aaron? Dar schimbandu-se preotia, se face - de nevoie - si schimbarea Legii (Evrei 7; 11-12).

Interpretand acest text, Sfantul Ioan Gura de Aur arata ca ,,neputinta si nefolosul lor au dus la desfiintare Legea Veche si preotia Levitilor, pe care ea se sprijinea, inlocuindu-se cu alta desavarsita, folositoare si puternica. ,,Ca s-a schimbat dintr-o semintie in alta semintie, din preotie, ieratica, in preotie imparateasca, pentru ca astfel, aceeasi sa fie si imparateasca si sacerdotala. Si iata marea taina: intai este cea imparateasca, si numai dupa aceea a devenit sacerdotala (ieratica, cultica sau sacrificiala), dupa cum s-a petrecut si cu Hristos."

"Preotia duhovniceasca"este si ea o harisma permanenta, dar nesacramentala, neputand oficia Sfintele Taine, ci numai participand la ele. Ea constituie in realitate prima treapta a preotiei crestine, prin care trebuie sa treaca toti cei ce vor sa obtina celelalte trepte (ierarhice) sucesive ale preotiei sacramentale. De aceea ea se numeste prima sau cea mai de jos si incepatoare treapta a preotiei crestine. Preotia imparateasca sau duhovniceasca, de fapt, nu e alta decat starea de crestin. Ea nu poate fi, desigur, considerata "treapta", fiindca ierarhia bisericeasca nu cunoaste decat trei trepte ale preotiei: diacon, preot si episcop. Daca s-a spus "prima" sau "cea incepatoare", s-a avut in vedere starea de crestinare, harul primit prin Sfintele Taine. Cand credinciosul a primit harul Botezului si al Mirungerii, pentru a intra in celelalte trepte ale preotiei, preotia duhovniceasca este premergatoare celei ierarhice: dar cand el este in devenire crestin, sau catehumen, ea este "cea dintai" sau starea crestina primita prin preotia ierarhica.

Slujirea mirenilor in Biserica prin preotia generala sau imparatească

a) Misiunea preotiei imparatesti

Misiunea preotiei imparatesti sau duhovnicesti - dupa Sfantul Apostol Petru - este ca, deosebit de aducerea jertfelor duhovnicesti (I Petru I2; 5), "sa vesteasca in lume binefacerile lui Dumnezeu Care ne-a chemat din intunericul pacatelor si al paganatatii, la lumina Sa cea minunata" (I Petru 2; 9). Ea se exercita pe linia celor trei slujiri si in trei chipuri: prin cult si participarea la Jertfa Euharistica (I Petru 2; 3; Fapte 2; 42), prin faptele dragostei fratesti (Fapte 1; 22) si rugaciune, si prin slujirea fiecaruia, cu "harul cel de multe feluri" (Fapte 4; 10-11). In virtutea acestui "har de multe feluri", toti crestinii sunt participanti activi - in limita starii lor - la slujirile lui Hristos si ale Apostolilor si ale ierarhiei bisericesti, fiind responsabili - solidari - la toate actiunile si la intreaga viata a Bisericii in lume. Actiunea lor se vadeste in sprijinirea si apararea credintei (I Petru 3; 15-16), in impotrivirea diavolului (I Petru 5; 8), in intretinerea cultului, si slujirea semenilor si a lumii etc.

Astfel Origen explica, adresandu-se oricarui crestin: "Nu stii, oare, ca preotia este data si tuturor credinciosilor, adica intregii Biserici a lui Dumnezeu? Asculta ce spune Petru: Voi sunteti neam ales, imparatie preoteasca, neam sfant, popor agonisit". Ai deci preotia fiindca esti neam preotesc".

Ceva mai departe, vorbind de cele doua temple si altare: cel ceresc, in care jertfeste Hristos - Marele Arhiereu - si cel pamantesc in care jertfesc preotii, asistati de credincioși, care prin aceasta calitate se apropie si ei de cele sfinte, Origen, nu uita a aminti si de "altarul inimii" - in care se sfinteste Hristos (I Petru 3; 15) - si pe care fiecare crestin, imitandu-L, isi aduce jertfele sale spirituale (2; 5). Si, adresandu-se iarasi crestinului, zice: "Nu vreau sa te miri ca acest templu este deschis numai preotilor. Caci toti care sunt unsi cu ungerea Sfantului Mir au fost facuti preoti, precum zice si Petru catre toata Biserica (2; 9)".

"Deci, sunteti neam preotesc si de aceea va apropiati de cele sfinte. Dar si fiecare din noii are in sine "olocaustul" (jertfa consumarii, a arderii de tot) si insusi aprinde jertfa sa pe altarul inimii, ca sa "arda totdeauna". Si in continuare lamureste in ce consta acest "holocaust" sau aceste noi feluri de jertfe spirituale: "Daca eu voi renunta la toate pe care le posed si voi lua crucea mea, ca sa urmez pe Hristos, am adus jertfa arderii de tot la altarul lui Dumnezeu...". In acelasi sens lamureste si Sfantul Grigore Teologul slujirea preotiei imparatesti, cand zice: "Sa jertfim lui Dumnezeu jertfa de lauda pe altarul de sus, cu cetele ceresti. Sa strabatem prima catapeteasma, sa trecem in a doua, si sa privim in Sfanta Sfintelor. Eu spun mai mult, sa ne jertfim pe noi insine lui Dumnezeu; dar mai ales sa jertfim zilnic si orice actiune, sa primim toate pentru Logos...".

Sfantul Chiril al Ierusalimului arata cum "preotul liturghisitor" sau preotia sfintitoare antreneaza pe crestini, adica "preotia imparateasca", chiar in timpul sfintei liturghii, a ridica inimile si gandurile lor curate la Dumnezeu, prin strigarea "Sus inimile !" si la datoria ce o "Avem catre Domnul", pentru ca impreuna cu totii sa-I aduca jertfe de lauda, de inchinare, de slava, de pace si de multumire, zicand: "Sa multumim Domnului !".

La randul sau, Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste pe larg de cele trei slujiri ale "preotiei imparatesti", aratand prin ce si cum se exercita fiecare din ele: "Dumnezeu ne-a dat prin ungere" Duhul, care... ne-a facut deodata si preoti si prooroci si imparati... caci si de imparatie avem a ne bucura, si preoti devenim aducand (Domnului) jertfa (vie) trupurile noastre si apoi devenim si prooroci fiindca noua ni s-au descoperit toate", iar ceva mai departe explica si pentru crestini aceste slujiri. Ca: "Si tu, crestine, devii prin Botez si Mirungere si imparat ti preot si prooroc. Imparat devii aruncand jos toate faptele "cele rele si jertfind pacatele; preot, aducandu-te pe tine insusi lui Dumnezeu si jertfindu-si trupul si pe tine insuti; Si prooroc devii afland cele viitoare, devenind entuziasmat si insuflat de Dumnezeu si pecetluit".

b) Raportul dintre preotia sfintitoare si preotia imparateasca in activitatea sfintitoare

Sfantul Chiril al Alexandriei vorbeste pe larg despre cele doua preotii: preotia generala, imparateasca, sau subiectiva; si preotia de hirotonie, sau slujitoare si de raportul dintre ele ca de doua brate ale aceluiasi izvor unic, Hristos, sau preotia lui Hristos si care numai unite, sau impreuna-lucratoare isi implinesc menirea lor. Si numai asa sunt primite jertfele lor, ale uneia prin cealalta, si apoi insusite de Hristos, integrate jertfei si preotiei lui Hristos, Care le aduce Tatalui (2, 5 ; 4, 11). "Aratandu-se - zice el - in lumea aceasta corpul sfant si adevarat, adica Biserica, Hristos stralucind in ea in multe feluri, se aduce de noi (preotia generala) si pentru noi (de preotia slujitoare) ca ofranda sfanta lui Dumnezeu si Tatal, pret de rascumparare si schimb pentru viata tuturor, ca unul ce e de un pret egal cu toti... "

Prin urmare, cele doua preotii (imparateasca - subiectiva, si obiectiva - slujitoare sau pentru comunitate) nu pot lucra valabil una fara alta si nu pot exista una fara alta, fiindca ele se intregesc una pe alta in Hristos. "Credinciosul particular reflecta aspectul subiectiv al preoției lui Hristos, aducand persoana sa (sau darurile sale)" ; dar intrucat aceasta nu e jertfa comuna, cum e persoana lui Hristos (euharistie), aspectul acesta al preotiei comune a lui Hristos il reflecta preotul slujitor, comun. Aceste doua preotii se intregesc, implinind impreuna pe plan bisericesc integritatea preotiei lui Hristos. Nici una nu este intreaga fara cealalta", una aducand darurile, alta primindu-le.

Preotia duhovniceasca, a "mirenilor", sau a "laicilor", se numeste si "preotie imparateasca" pentru ca face pe fiecare crestin partas al harului Preotiei si imparatiei lui Hristos. Slujirea Lui imparateasca fiind nedespartita de slujirea-I preoteasca - precum si de cea invatatoreasca - in sfanta liturghie Mantuitorul apare ca Prooroc (Invatator) si ca imparat in mijlocul credinciosilor si ca Arhiereu care jertfeste si se jertfeste pentru ei si impreun cu ei, pentru preamarirea lui Dumnezeu cel in Treime. Caci asa spune formula -liturgica de lauda: "Binecuvantata este imparația a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh".

"Preotia in forma ei dubla de preotie slujitoare si preotie generala, nu constituie un element separat de Biserica, ci e imprimata in toata fiinta ei. Aspectul sacrificial si cel sacerdotal isi au izvorul de alimentare si de sustinere neintrerupta in starea de jertfa si in calitatea de Arhiereu a lui Hristos. De aceea pentru primirea schismaticilor sau ereticilor la Ortodoxie, Biserica Ortodoxa administreaza acestora "prin iconomie" doar Taina Mirungerii, care le acorda "ungerea" si cu ea "preotia imparateasca" ; iar pe unii ii si boteaza. Daca ar avea aceasta "preotie" nu li s-ar mai acorda Mirungerea.

Despre preotia imparateasca vorbeste - asa cum s-a amintit la inceput - si Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, in cateva locuri din Apocalipsa. Astfel, in primul text, dupa ce lamurește ca Iisus Hristos "ne iubeste si ne-a dezlegat de pacatele noastre (rascumparandu-ne) prin sangele Sau", adauga: "si ne-a facut imparatie – preoti lui Dumnezeu si Tatal. Lui fie marirea si puterea in vecii vecilor. Amin." (Apocalipsa 1; 5-6), aratand ca aceasta noua calitate a crestinilor de mostenitori ai imparatiei ceresti si de preoti ai lui Dumnezeu este urmarea rascumpararii lor de catre Cel ce i-a iubit si s-a jertfit pentru ei, rascumparare ale carei efecte si ale carei daruri li s-au transmis prin Botez, Mirungere si Sfanta Euharistie.

Aici, ca si in al doilea text, autorul Apocalipsei vorbeste de aceasta preotie de obste, ca de o slujire pe pamant: lui Dumnezeu si semenilor. El a vazut si a auzit in descoperirea Lui pe cele patru fiinte si pe cei douazeci si patru de batrani, care, cazand inaintea Mielului (Hristos jertfit si proslavit) si aducandu-i rugaciunile sfintilor ca o jertfa de tamaie, ii cantau o cantare noua: "Vrednic esti... ca ai fost injunghiat si ai rascumparat lui Dumnezeu, cu sangele Tau, oameni din toata semintia si limba si poporul si neamul. Si i-ai facut Dumnezeului nostru imparatie si preoti..." (Apocalipsa 5; 8-10). De aici reiese ca Mantuitorul Hristos a dat celor rascumparati de El harul imparatiei si al preotiei Sale.

Slujirea preotiei imparatesti, se exercita sub alta forma si in cer fata de Dumnezeu-Tatal si de Domnul Hristos, in veacul viitor, dupa cum rezulta din unele texte nou-testamentare (Matei 8; 43; Luca 20; 35-36; Apocalipsa 5; 8-9; 14, 1-7; 22, 3, 5 etc). Daca insa pe pamant crestinii se sfintesc si ei, si se desavarsesc necontenit prin "jertfele spirituale" aduse de preotia lor imparateasca, in cer ei nu mai adauga nimic - prin ea - acestei sfintenii personale, ci slujesc numai lui Dumnezeu cel in Treime si-L slavesc neincetat impreuna cu ingerii (Matei 13, 43; 22, 30; Luca 20, 36; Apocalipsa 20, 6; 22, 3, 5).


Activitatea mirenilor ca "preoti" ai lui Hristos

a) Preotia imparateasca privita interconfesional

Din textele amintite, reiese ca preotia imparateasca sau "duhovniceasca" sau "generala" - in virtutea harului general (I Petru 4; 10-11) - este nu numai o activitate in plina desfasurare pe pamant, ci si o stare de sfintenie, e o preotie sfanta", care se desavarseste continuu aici. Ea tinde si trebuie sa ajunga la acea stare neschimbabila de fericire in imparatia slavei vesnice, langa Dumnezeu-Tatal si langa Mantuitorul proslavit, unde cei ce au exercitat-o aici, o vor sluji si acolo slavind Sfanta Treime si opera mantuirii (cf. Apocalipsa 4; 8 si 6; 10).

Biserica Romano-Catolica are - ca si cea Ortodoxa - Taina preotiei de hirotonie si de succesiune apostolica si implicit preotia generala. Protestantii si neoprotestantii nu recunosc decat preotia generala, socotind preotia speciala ca de "origine umana", iar altii ca "o copie" a celei din Vechiul Testament, sau ca "o creatie a Bisericii primare, proiectand institutiile ei in trecut", iar nicidecum "o ctitorie divina". Dupa ei numai preotia imparateasca este de origina divina. Cu toate acestea, ei au simtit nevoia sa deosebeasca pe oficiantii "cultului", sau conducatorii comunitatilor, de ceilalti credinciosi, prin denumiri aparte. Si, deosebit de faptul ca folosesc termenii de "episcop" si "prezbiter", care in Biserica primara si apoi in Ortodoxie si Romano-Catolicism sunt termeni ce indica treptele superioare ale ierarhiei bisericesti, precum si de cei de "pastor" si "predicator", au inceput - in timpul din urma - a folosi si alti termeni, ca: "sacerdotium" si "ministerium" sau "preotie" si "slujire".

Toti credinciosii au "sacerdotium", dar nu si servirea actelor de cult ale comunitatii. Comunitatea incredinteaza unora "ministerium" sau "functia de slujitori" ai actelor de cult. Se observa insa, in ultimul timp, chiar in Bisericile Protestante, un curent in favoarea recunoasterii "preotiei ierarhice". Una din personalitatile care militeaza pentru aceasta preotie este teologul protestant I. H. Lerche, care sustine ca "Desi intreaga Biserica este o "preotie imparateasca" si desi toti cei botezati sunt preoti, exista totusi si o preotie deosebita. Aparitia acesteia nu se explica din necesitatea comunitatii de a i se propovadui cuvantul lui Dumnezeu, ci ea este ctitorie divina".

Asadar, adevarul scripturistic dovedeste ca ambele preotii - ierarhica sau de hirotonie si cea "imparateasca" - sunt de origine divina. si una si alta fac parte integranta din Biserica si sunt absolut indispensabile si interdependente, amandoua decurgand din preotia lui Hristos, fiecare din ele insa cu rolul si pozitia ei in Biserica, una fiind sfințitoare, iar cealalta sfintita.

b) Preotia lui Hristos in Biserica prin preotia generală
.
Toti oamenii sunt preoti si jertfe in Biserica, toti sunt invatatori si calauzitori spre mantuire ai lor si ai altor credinciosi apropiati, sau si ai altor oameni, dar fara o raspundere formala pentru comunitatea bisericeasca. "Dupa Sfintii Parinti, omul este in acelasi timp imparat, prooroc si preot ca si Hristos: imparat, in virtutea stapanirii lui peste patimi; preot, din cauza auto-jertfirii; prooroc, ca un initiat in tainele dumnezeiesti." Rugaciunile pe care le fac credinciosii personal si viata de jertfa pe care o practica pentru ei insisi si in relatiile lor cu altii isi iau puterea din aducerea continua a jertfei lui Hristos si din impartasirea de ea.

Dar aceasta se face evident cu deosebire in faptul ca, pe langa rugaciunile lor individuale, pe langa jertfele facute pentru alte persoane lipsite, unele din rugaciunile si jertfele lor le incredinteaza celui care aduce pe Hristos ca jertfa, spre a le alatura, ca jertfa a lor, jertfei lui Hristos aduse prin el.

In starea lor de har, laicii isi lucreaza mantuirea proprie colaborand cu harul, primind cu vrednicie Sfintele Taine, a caror eficacitate este conditionata de credinta si vrednicia lor. In felul acesta ei colaboreaza cu clerul, asigurand eficacitatea lucrarii mantuitoare a Bisericii.

Dar in afara de mantuirea proprie, ei sunt chemati sa lucreze si pentru mantuirea intregii obsti crestine, nu numai prin raspunderea generala pe care o au, ci si printr-un act pe care-l savarsesc in caz de necesitate prin puterea starii lor harice, si acest act este Sfantul Botez. Pentru a exprima intr-un mod cat mai graitor si mai frecvent participarea laicilor la exercitarea puterii sfintitoare, s-a adoptat randuiala ramasa traditionala, de a nu se savarsi Sfanta Liturghie decat in prezenta credinciosilor. Date fiind stransa legatura dintre viata credinciosilor si viata liturgica a Bisericii, ei mai participa la aceasta, pe langa prezenta si rugaciune, si prin contributia constanta si deosebit de importanta la dezvoltarea formelor si mijloacelor cultice, ca si la intarirea si dezvoltarea in fond a cultului divin, prin contributia la instituirea sarbatorilor si a cultului sfintilor.

Concluzii


Nu exista o singura preotie. Exista "preotia imparateasca" a tuturor celor botezati, care e preotia de obste a tuturor credinciosilor botezati si unsi cu Sfantul Mir. Apoi mai exista preotia aparte a clericilor hirotoniti. Provenind din cuvantul grecesc laos, care inseamna "popor", el se refera la poporul lui Dumnezeu, Israil, ales si sfintit de Insusi Dumnezeu ca popor al Sau, spre a-I sluji Lui in chip deosebit. Mai tarziu, in Noul Legamant, Biserica devine noul Israil, noul popor al lui Dumnezeu - chemat iarasi de Dumnezeu spre a-I sluji Lui in chip deosebit.

In Biserica Ortodoxa fiecare crestin este hirotonit intru laic sau mirean prin Botez si Mirungere. Pe cand Botezul reface in noi chipul lui Dumnezeu intunecat de pacat, Mirungerea ne da puterea de a fi crestini, participanti responsabili la lucrarea Bisericii. Ea ne hirotoneste ca sa slujim si sa lucram pentru Domnul, ca popor al Sau in lumea de azi. Moise spunea poporului legamantului: "Ca esti poporul sfant al Domnului Dumnezeului tau si te-a ales Domnul Dumnezeul tau ca sa-I fii poporul Lui ales din toate popoarele de pe pamant" (Deuteronom 7; 6). Sfantul Pavel numeste pe toti crestinii botezati "impreuna cetateni cu sfintii, si casnici ai lui Dumnezeu" (Efeseni 2; 19). Adresandu-se primilor crestini, Sfantul Petru spunea: "Iar voi sunteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti bunatatile in lume Celui ce v-a chemat din intuneric la minunata Sa lumina; voi care odinioara nu erati popor, iar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; voi care odinioara n-aveati parte de mila, iar acum sunteti miluiti" (I Petru 2; 9-10).

Aceasta e identitatea laicului ortodox, acesta este el. Dupa ce i-a definit identitatea, Sfantul Petru da descrierea lucrarii laicului: "sa vestiti bunatatile celui ce v-a chemat pe voi din intuneric la minunata Sa lumina". Locul laicului in Biserica Ortodoxa este evidentiat in Liturghie. Chiar cuvantul leitourgia insemna o lucrare comuna, de obste, in care toti cei prezenti sunt participanti activi. Preotul cheama poporul sa se roage: "Domnului sa ne rugam", "Sa plinim rugaciunea noastra Domnului". Deci nu numai preotul sau numai poporul savarseste Liturghia, ci intreaga Biserica, Trupul unic al lui Hristos.

Parintele Schmemann gaseste o minunata ilustrare a impreuna-slujirii Liturghiei de catre preot si mireni in cuvantul Amin: "Este un cuvant crucial. Nici o rugaciune, jertfa sau binecuvantare nu se da vreodata in biserica fara a fi incuviintata prin Amin, care inseamna, aprobare, acord, participare. Cand spun Amin unui lucru inseamna ca il fac sa fie al meu, ca imi dau consimtamantul pentru el... Iar Amin este intr-adevar cuvantul mirenilor din Biserica, infatisand functia laicilor ca popor al lui Dumnezeu, care primeste de buna voie si cu bucurie darul dumnezeiesc, dandu-si consimtamantul. Cu adevarat, nu exista slujba sau Liturghie fara Amin-ul celor ce au fost randuiti sa slujeasca lui Dumnezeu ca obste, ca Biserica."

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

Despre autor

Marian David preot Marian David

Colaborator
84 articole postate
Publica din 03 Ianuarie 2014

03 Mai 2014

Vizualizari: 1166

Voteaza:

Tu esti preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

melchisedec preotia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE