'Adusul apei'

'Adusul apei' Mareste imaginea.

„Adusul apei" poate fi justificat, desigur, pe de o parte, de episodul evanghelic cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (Luca 16, 20-31), unul dintre locurile în care însuşi Hristos vorbeşte despre viaţa de dincolo printr-o pildă, spre a putea fi mai lesne înţeles. E drept, Sfântul Apostol Pavel va spune romanilor că „împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură" (Romani 14,17). Ca atare, setea bogatului nemilostiv nu trebuie privită ca o sete obişnuită. El este pârjolit de focul conştiinţei brusc trezite în legătură cu marile sale păcate sau, în cuvinte mai simple, de ceea ce se numeşte în mod obişnuit flăcările iadului. Şi, atunci, apa care poate stinge acest foc este apa cea vie dată de Hristos (Ioan 4,18; 6, 35), obţinută prin rodul faptelor făcute în numele Lui, urmând învăţăturii Sale.

In acelaşi timp, adusul apei trebuie pus în legătură şi cu spusa lui Hristos „şi cel ce în nume de ucenic va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici, adevăr vă grăiesc Nu-şi va pierde răsplata" {Matei 10,42; Marcu 9,41). Orice faptă bună făcută în numele lui Hristos pentru sufletul mortului urmează să fie „socotită" în contul faptelor bune ale amândurora şi să uşureze situaţia lor la judecata particulară.

De observat că se spune adusul apei, iar nu dusul sau datai apei ori altcumva. Accentul cade pe partea sacrificială a gestului. O bătrână, Gheorghiţa Pânzaru, din satul Izvoarele, comuna Plopşoru, care se îngrijea de tămâierea mormintelor, spunea câ apa care se aduce timp de 40 de zile îi ajută mortului să aibă şi el apă să bea în lumea de dincolo.

Spre deosebire de alte manifestări rituale cu caracter continuu care se desfăşoară pe parcursul celor 40 de zile, care încep după înmormântare, adusul apei se face din chiar dimineaţa următoare morţii omului respectiv. Apa se aduce dimineaţa, pe la răsăritul soarelui.

Pentru aceasta, cei din familia mortului angajează „o fată curată" (potrivit preotului Aurelian Costescu), în vârstă de până la 12 ani (rareori mai mare, „până când se face buletinu "), oricum una care „să nu fie înspre băieţi", „să nu aibă ciclu " (spune Floarea Măciucă, din satul Ceplea, comuna Plopşoru), pentru ca, timp de 40 de zile, să care apă cu găleata („cu cânta") la o casă. Alţii, între care Floarea Măciucă, vorbesc de trei fete. De fapt, numărul de fete, care poate fi de la una până la trei, depinde de starea materială a celui care comandă rânduiala pentru mortul respectiv şi deci de posibilitatea lui de a plăti fetele care aduc apa. In acelaşi timp, o fată poate aduce „o apă" sau „două ape", adică una sau două găleţi, după cum i se cere de către cel care o angajează pentru aceasta.

O singură sursă, izolată, semnala faptul că apa poate fi adusă nu numai de fete copile, ci şi de bătrâne, din acelea care se ocupă şi cu tămâiatul mormintelor: „îi mai bine dacă duce o femeie bătrână". Motivul ar fi că aceste femei ar fi mai curate („fata nu e curată totdeauna") şi, ca atare, şi actul ar fi mai bine primit. Altcineva susţinea că, „în alte locuri" (neprecizate), apa ar duce-o băieţii când mortul e un bărbat şi fetele atunci când este vorba de o femeie care a murit.

Casa la care este adusă apa spre pomenirea mortului este la libera alegere a fetei care o duce. Dacă sunt în apropiere bătrâni singuri, caută s-o ducă acolo (potrivit spuselor Adrianei Costoiu, fată de 11 ani din satul Costeşti, comuna Aninoasa). De obicei, Qu se duc două găleţi la aceeaşi casă (fără ca lucrul acesta să fie tQtuşi oprit), ci fiecare găleată se duce la o casă diferită. In general, se caută să fie cât mai mulţi oameni cu gând de pomenire şi recunoştinţă pentru cel mort. Apa poate fi dusă şi la propria casă a fetelor, totul este să fie dusă la case străine de cea a mortului. Pomana adevărată nu poate avea decât o singură direcţie: din interiorul familiei (cel puţin al ei în sensul cel mai restrâns, al rudelor de gradul I şi II) înspre în afara ei. Ea trebuie să fie o expresie a altruismului, a milostivirii şi iubirii generoase, nu una a egoismului şi închiderii în sine. Dacă cele 40 de zile reprezintă un timp de bătălie acerbă pentru rai, dacă raiul se deosebeşte de iad şi prin aceea că el este locul maximei comunicări, în timp ce iadul este acela al lipsei totale de comunicare, atunci şi pomenile trebuie să constituie o comunicare milostivă şi iubitoare, nu o izolare şi un refuz al acesteia.

Când scoate apa din fântână, fata o „numeşte": „Primească suăetul lui cutare!" sau „Să fie pentru sufletul lui cutare!". Se dă jumătate de găleată pentru înger şi pentru „sfânta zi", iar jumătate pentru sufletul mortului, pomenindu-i-se numele. întreaga Biserică este chemată în rugăciune spre a ajuta la salvarea sufletului celui mort: şi cea cerească (îngerii), şi cea pământească („sfânta zi", ştiut fiind că Biserica dedică fiecare zi unor anumiţi sfinţi sau unui anumit moment din viaţa lui Hristos, şi prin aceasta devine şi ea „sfântă').

Cel care primeşte apa spune „bogdaproste" („Dumnezeu să-l ierte"), după care transferă apa într-o găleată proprie, cum spune Eugenia Mărgineanu, fată de 13 ani din satul Izvoarele, comuna Plopşoru.

Numărul de găleţi care trebuie aduse în răstimpul de 40 de zile este de 44 (dar Constantina Cojocaru spunea că ar fi 40). Ca atare, în unele zile, se duc câte două găleţi de către fiecare fată (potrivit Elenei Manciu, din satul Capu Dealului, comuna Brăneşti).

Este greu de aflat o interpretare spirituală sau simbolică a numărului 44. El pare să fie în legătură cu faptul că unii ţărani cred că numărul vămilor de trecut ar fi de 44, ceea ce ar explica lucrurile. Dar, iarăşi, de ce 44 este greu de descifrat? Să fie numai plăcerea pentru simetria cifrei? De altfel, menţionarea a 44 de vămi nu este unanimă.

Duminica fiind zi de sărbătoare, nu se aduce apă. De aceea, sâmbătă se dă un număr dublu de găleţi: două dacă e vorba de o apă, patru dacă este vorba de două ape.

Din informaţiile oferite de cei chestionaţi rezultă câteva elemente importante ce compun obiceiul respectiv. Astfel, se acordă o mare importanţă cantităţii de apă. Cum o găleată nu poate fi umplută ochi, iar, atunci când e cărată, se mai varsă inevitabil apă din ea, pentru completarea cantităţii pierdute se recurge la aducerea câtorva găleţi în plus. Este de observat şi de evidenţiat această grijă a ţăranului pentru lucrul împlinit cu „asupra de măsură", cum se spune, faptul că gesturile sale nu au numai un conţinut simbolic, ci şi unul concret, practic. In cazul acesta extrem de grav, al destinului sufletului unui semen în veşnicie, nu încape loc pentru lucruri de... mântuială. Este în joc... mântuirea. Limba română face această distincţie importantă!

După 40 de zile de adus apa urmează, în cea de-a patruzecea zi, ceea ce se cheamă „slobozirea apei".

Din punctul de vedere al limbajului sătesc, slobozire înseamnă în primul rând încheierea unui ciclu, încheiere care se realizează după un anumit ritual. Totodată, slobozirea are şi înţelesul de eliberare de împlinirea unei datorii pe care ţi-ai asumat-o.

Slobozirea apei este prima dintre manifestările care au loc la împlinirea celor 40 de zile de la moarte.

Fetele respective se duc dis-de-dimineaţă la apa curgătoare cea mai apropiată (în zona cercetată, acestea sunt Jiul, Gilortul şi Matca). Se alege o apă curgătoare pentru că este „mai curată şi mai limpede", spune Carolina Mărgineanu. In toate gesturile rituale, se acordă o mare atenţie atât curăţiei actanţilor, cât şi celei a materiilor cu care se lucrează, pentru ca jertfa respectivă să fie „bine primită" şi, astfel, să-şi împlinească scopul. In caz de imposibilitate de a se ajunge la o apă mare, slobozirea se poate face şi la un izvor mai mic. Important este, aşa cum am arătat, ca apa să fie curată.

Femeia care vine să slobozească aduce un toiag pe care leagă o lumânare, o năframă sau un batic, un ştergar sau „o meişorică, acolo" (deci, în orice caz, o bucată de pânză) şi flori (dintre cele care se găsesc în sezonul respectiv sau, dacă este un sezon fără flori, busuioc uscat).

Femeia aduce la locul ales şi o trocuţă făcută dintr-un dovlete scobit, trocuţă pe care urmează s-o lanseze pe apă.

Fetele aduc cu ele boata de alun pe care au ţinut socoteala celor 44 de găleţi aduse. Boata aceasta este scrijelită cu 22 de gropiţe pe o parte şi 22 pe cealaltă, în total 44.

Fiecare scrijelitură vrea să însemne o găleată care a fost adusă de fată în numele mortului. In fond, avem de a face cu un soi de răboj ritual. Sunt şi fete care declară că ele nu se folosesc de boată pentru a număra găleţile, căci se descurcă foarte bine şi fără ea.

Pe malul apei se pune „o ţâră" de masă. Cu colaci. Se înfig în pământ şi se aprind alături una sau trei lumânări. In timpul acesta, toiagul stă înfipt în pământ. Lângă el se pun obiectele care au fost aduse ca să fie date fiecărei fete la sfârşit: o găleată, un prosop sau un batic, un material pentru confecţionat un obiect de îmbrăcăminte, trei colaci etc.

Toiagul ar fi pus pentru ca mortul să aibă umbră la apă şi să fie ferit de furtuni. Se tămâiază toate obiectele menţionate.

In continuare, fiecare fată scoate 44 de căni de apă din apa curgătoare respectivă, pe care le aruncă pe mal. Primele patru se aruncă în direcţia celor patru puncte cardinale, în cruce aşadar.

Celelalte 40 se aruncă în dreapta şi în stânga (Veronica Liliana Fugaciu, după un manuscris reprodus în anexa 3), aşa după cum semnele de pe boată erau marcate pe două laturi. In general, există credinţa că, pentru''morţi, toate trebuie să fie cu soţ (de exemplu florile). Există o rimă şi o coerenţă a gesturilor rituale. Apoi, o femeie din casa mortului sau o vecină care se oferă s-o ajute (pentru că cei din casă nu prididesc să le facă pe toate câte sunt de făcut în ziua respectivă), o ia pe fată de umeri şi zice: „Fii soare mărturie c-a adus cutare apa la cutare!" (formulele diferă formal, într-o anumită măsură, de la o sursă la alta, dar, în esenţă, au acelaşi conţinut). Adesea, se spune „sfinte soare". In conştiinţa ţăranului, natura se bucură de o anumită sfinţenie.

De trei ori se face această spunere şi de trei ori răspunde fata: „Şi eu, şi soarele!" (o altă variantă de răspuns: „Sunt şi eu, şi Dumnezeu!" - Gheorghiţa Pânzaru). Alţii spun că, atunci când se rostesc aceste cuvinte, fata este ridicată în aer de trei ori sau că este ţinută de frunte (potrivit Ilenei Dana Vărzaru, fată de 11 ani din satul Daia (Costeşti 2), comuna Aninoasa). Ridicarea de la pământ vrea să aducă, simbolic cel puţin, omul într-o stare de imponderabilitate, de precaritate, în care să fie mai dispus sau să se simtă mai obligat să spună adevărul. Gestul ţinerii de frunte şi cel al ţinerii de umeri sunt şi ele menite să ducă la o mai mare sinceritate. Ar putea fi văzută aici o înrudire gestuală cu felul în care procedează unii preoţi atunci când, în timpul spovedaniei, ţin penitentul de umeri, iar la sfârşitul ei, în timpul dezlegării, îi ţin mâna apăsată pe creştet. Dar, în orice fel s-ar desfăşura acest moment, el se împlineşte cu faţa spre răsărit. Şi, întotdeauna, soarele este luat drept martor pentru faptul că fata a fost cinstită in angajarea ei. De altfel, tot acest ritual se desfăşoară în zori de la răsăritul soarelui, tot aşa după cum şi apa a fost adusă ineaţa devreme, imediat după răsăritul soarelui. Soarele este cel care „ştie"că fata a adus apa (spune Floarea Măciucă), cel care a văzut" tot (spune Gheorghiţa Pânzaru). Nu trebuie uitat totodată faptul că, pentru creştini, soarele a fost întotdeauna imaginea simbolică a lui Hristos.

Luarea ca martor a soarelui îl implică pe undeva şi pe Hristos, Soarele Dreptăţii, cum este numit în mai multe cântări şi rugăciuni ale Bisericii.

După aceasta, este lansată pe apă trocuţa, în care se pune o eşchie, şi pe eşchie, o lumânare aprinsă (după Elena Manciu, trei lumânări aprinse). Cei mai mulţi vorbesc însă de două lumânări aşezate orizontal în cruce, care se aprinde la toate cele patru capete, ridicate puţin în sus. Lângă lumânare se pun florile şi boata de alun, după ce a fost ruptă în trei (alţii spun în patru - Măria Angela Frungea, fată de 11 ani din satul Groşerea, comuna Aninoasa). Se mai pun acolo, în trocuţă, un colac, colivă, eventual şi alte „bunătăţi", în general dulciuri. Acum s-ar mai spune şi „o rugăciune populară" care cere să se spele toate păcatele celui răposat, după cum apa spală pietrele (preot Aurelian Costescu). O imagine poetică deosebit de puternică şi, prin urmare, sugestivă.

In legătură cu mersul trocuţei pe apă şi cu lumânarea aprinsă din ea, se fac diferite interpretări divinatorii.

Dacă trocuţa nu se scufundă, înseamnă că fata a adus într-adevăr apa, după cum spune Elena Manciu.

Faptul că lumânarea rămâne aprinsă un timp mai îndelungat ar însemna, tot aşa, că fata a adus apa în mod corect, pe când, dacă se stinge, ar fi semn că, dimpotrivă, nu a dus toată apa. Oricum, şi-ntr-un caz, şi în altul, fata este plătită fără supărare, ceea ce arată că aceste dezvăluiri au un caracter mai mult ludic şi că importantă este împlinirea ritualului de asistenţă a mortului exprimat prin slobozirea apei.

O altă interpretare (Măria Marinela Drăguşin, fată de 13 ani diri satul Groşerea, comuna Aninoasa) consideră că mortul n-ar avea parte de lumină pe lumea cealaltă dacă lumânarea s-a stins repede, imediat după desprinderea trocuţei de mal.

Trocuţa este trimisă pentru ca să aibă din cele ce sunt puse în ea şi mortul pe acolo pe unde este. Pentru „un fel de slobozire a sufletului". Alţii (de exemplu, Elena Manciu) spun că se face slobozirea aceasta la apă curgătoare pentru ca să aibă mortul apă pe lumea cealaltă.

Dar, adesea, mai la vale, copiii intră în apă să pescuiască trocuţa şi să se bucure de cele puse în ea.

După ce tot acest ritual ia sfârşit, fata sau fetele respective îşi iau plata cuvenită (în perioada cercetării suma era, în general, de 10.000 de lei, dar ea este în conformitate cu cât vrea omul să dea), căci „trebuie să fie apa plătită". Fetele mai primesc un dar care constă, în mod obişnuit, într-un material textil necon¬fecţionat (pentru o rochie, pentru o fustă, pentru o bluză etc), un prosop (dacă mortul a fost bărbat) sau un batic (dacă este vorba de o femeie moartă), precum şi cana cu care a scos apa acum din râu. De asemenea, fata primeşte adesea şi o găleată nouă. Cel care le dă face mai înainte peste toate obiectele semnul crucii. Mai niciodată, dintre acţiunile rituale ale ţăranului nu lipseşte binecuvântarea prin însemnarea cu semnul crucii, gest preluat din cadrul liturgic al Bisericii.

De altfel, trebuie observată şi în cazul slobozirii apei asemănarea multor elemente ale ritualului respectiv cu cele întâlnite la slujbele Bisericii: orientarea spre răsărit, masa rituală (în egală măsură cu funcţie reală şi simbolică), lumânările, colacii, tămâierile, invocarea lui Dumnezeu (fie ea şi prin reprezentarea Lui simbolică: soarele), crucea etc.

Spre deosebire de lumile vechi, în care apa reprezenta o barieră separatoare între lumea de aici şi Hades-ul de dincolo, apa capătă în acest ceremonial creştin caracterul unui drum, al unei căi care uneşte cele două lumi. Curgerea apei la vale devine, spiritual privind, curgere ascensională spre cei aflaţi în ceruri, spre o lume epurată, ce pare a fi reprezentată, într-un fel, de copiii care prind trocuţa mai la vale şi se bucură de cele ce au fost puse în ea. Dacă trecerea Styx-ului însemna pătrunderea într-o lume de tenebre, căreia urma să-i rămâi veşnic prizonier, drumul pe apa curgătoare în dimineaţa slobozirii este un drum în lumina zilei ce creşte odată cu răsăritul soarelui şi în lumina mistic mărturisitoare de credinţă a lumânării. Dincolo de apofatismul ţăranului în legătură cu tot ceea ce priveşte lumea de dincolo, nu se poate să nu fie remarcată esenţa concepţiei lui despre acea lume, ca fiind o lume a lui Dumnezeu, o lume a luminii şi a vieţii.

Costion Nicolescu

Sufletul intre rai si iad, METEOR PRESS

Cumpara cartea "Sufletul intre rai si iad"

01 August 2016

Vizualizari: 1237

Voteaza:

'Adusul apei' 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Gabriela DonatPostat la 2016-08-02 07:00

    In cateva sate din Oltenia (Dolj -Galiciuca, Giubega, Boureni etc.) se numeste "CARATUL APEI". de aici si expresia " martor la caratul apei".

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE