Buna Vestire a colindelor

Buna Vestire a colindelor Mareste imaginea.

A fost odata ca niciodata... Ca (nu-i asa?) daca n-ar fi nu s-ar povesti! Era ca pe atunci, iubiti dascali, boieri dumneavoastra, colindele nu erau nici prilej de cersit, nici spectacol sau concert evocand traditii, nici muzica de fond... Nu, ele erau viata implicata in viata. Traire sincera si intensa!

Este cert ca unul dintre elementele cele mai reprezentative, din punct de vedere al traditiilor practicate de taranul roman in legatura cu sarbatoarea Craciunului, la scara tuturor zonelor locuite de romani, il reprezinta colindatul. Caci este clar ca de origine taraneasca si de inspiratie bisericeasca sunt colindele care ne misca pe noi pana astazi la Craciun. In sat, atat pentru colindatori, cat si pentru cei colindati, sarbatoarea parca nu era deplina fara aceasta manifestare.

Colindatul, in esenta sa tare, este vestire a Nasterii lui Hristos, asadar o buna-vestire. Asa cum Apostolii au fost trimisi sa vesteasca venirea Fiului lui Dumnezeu intrupat si apoi inviat in lume, asa sunt meniti si colindatorii sa faca acest lucru in fiecare an in satul lor. Colindatorii sunt purtatori de Dumnezeu, in sensul cel mai propriu al cuvantului, pentru ca Dumnezeu este cu ei, in mijlocul lor, colinda impreuna cu ei (38 - Muntenia). Asa erau priviti si asa erau primiti. Bucovinenii cred ca Dumnezeu a lasat colindele ca sa-i scape de pacate, prin pomenirea in fiecare an a numelui celui sfant al Domnului.

Craciunul este o sarbatoare extrem de dinamica. Pe masura ce Craciunul se apropie, forfota domina satul. Un fel de zumzait de albine. Iarna parca sporeste in frumusete. Mai ales daca este omat. Zarva copiilor creste, pregatirile se-nmultesc, oamenii trebaluiesc din zori pana-n noapte tarziu, din grajduri razbat mugete si zvoniri de talangi, pe hornuri se ridica fumuri ademenitoare si datatoare de curaj. De pe la Ignat incep sa se auda guitaturi disperate de porci taiati, miroase a porc parlit, incep sa duduie cuptoarele pentru copturi.

De pe la Sfantul Nicolae, uneori si mai devreme, colindatorii incep "repetitiile". Pe cete: copiii pe categorii de varsta, dar si feciorii de insurat (care merg sa colinde "cu muzica" pe la fete), si chiar si cei proaspat insurati. O ceata se formeaza din cei de la case invecinate, pentru a face mai lesnicioase intalnirile intru repetare. Asta cand se repeta la casa unuia dintre ei, dar nu arareori copiii repeta la scoala, sub supravegherea invatatorului.

In satul vechi, invatatorul si preotul erau doi piloni bine implicati in pregatirea colindatului, si asa s-ar cuveni sa fie si astazi. Este o fala sa stii cat mai multe colinde si sa le canti si cat mai frumos. Ritmurile originale (neprelucrate!) sunt foarte variate, de la cele elegiace la cele sprintare. Se cauta sa se vina si cu ceva surprinzator. De aceea, este necesara o mare grija, ca nu cumva sa fure altii din colindele tale.

Cetele isi impart satul pe parti, care indeobste sunt respectate (altfel se poate ajunge la mici altercatii. Adica nu se intampla asa cum ni se intampla noua astazi, la oras, sa ne apara "colindatori" la fiecare statie de metrou sau sa ne sune la usa de mai multe ori intr-o zi. Se poate vedea in aceasta impartire a sectoarelor de colindat o asemanare cu felul in care procedase Hristos cu Apostolii Sai, atunci cand, trimetandu-i la evanghelizare doi cate doi, le-a impartit lumea.

Se colinda in mod obisnuit in seara de Ajun. De altfel exista nu numai Mos Craciun, dar si Mos Ajun, prieten bun cu cel dintai. Mos Craciun si Mos Ajun. amandoi, "Cu barba de ibrisim, / Cu mustatile de fan", stau intr-o manastirea cu peretii de alamaie si cu usa de tamaie (77 - Moldova).

In unele locuri din Transilvania, cu o seara inainte, copiii colindatori raman in scoala si dorm acolo. Ce mai nazdravanii, ce mai veselie! La miezul noptii ei se scoala si se urca pe dealul cel mai inalt care strajuieste satul. Au pregatite, de cu ziua, lemne si aprind un foc mare. E un foc cunoscut in satele de jos, din campie, pana departe. De acolo, de pe deal, incep sa-si strige, peste sat, repertoriul de colinde.

In multe sate, diferitele grupuri de colindatori (asadar si cei cu Irozii, cei cu Steaua, dubasii etc.) pleaca de la biserica, cu binecuvantarea preotului, luand fiecare o alta directie in sat. In alte cazuri, se pleaca cu colindatul de la casa la care s-a repetat pe parcursul postului. Pleaca in ordinea inversa varstei: cei mai mici mai intai, dupa-amiaza pana pe inserate, cei mai in varsta mai tarziu, mai in puterea noptii sau chiar "noaptea pe la cantatori".

Era o pregatire pentru colindat, dar si o pregatire pentru a primi colindatori. Primirea colindatorilor era echivalenta cu primirea lui Hristos. De aceea portile sunt tinute deschise. Se facea in prealabil curat - "maturati curtile", cer colindatorii -, se primenea casa si toate acareturile inconjuratoare. Colindatul se face in seara de Ajun.

Cum o spun multe colinde, seara de Ajun este o seara mare! Tocmai pentru ca se face acum o buna vestire a bucuriei Nasterii lui Hristos - Mesia, Mantuitorul lumii, Rascumparatorul nostru, confirmare a Buneivestiri facute de Arhanghel cu noua luni in urma. Hristos este acum oaspetele lumii vestit de oaspetii colindatori.

Noaptea de Ajun este noapte de privegheala bucuroasa, asa cum apropierea nasterii oricarui copil pe lume este, in mod normal, intampinata cu emotionata veghe. Si atunci, cum sa nu ceara colindatorii imperios: "sculati, sculati boieri mari!", "nu-i vremea de dormit,/ da-i vremea de'mpodobit", "aprindeti facliile" etc. (16 - Ardeal)? Venirea lui Hristos face din toti cei care-L primesc boieri mari, iar curtile lor devin curti imparatesti, numai bune de buna petrecere: "masa sa va'ncarcati" (24 - Ardeal).

In multe parti, asa cum o arata culegerile existente, unul dintre colindele nelipsite, de frunte, este insasi cantarea bisericeasca pe care o constituie troparul praznicului: "Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii si sa Te cunoasca pre Tine, Rasaritul cel de sus; Doamne, marire Tie!" Este un text de o mare frumusete poetica si de o profunda teologie. Dominanta lui este lumina. Lumina de multe feluri.

Hristos este Soarele dreptatii! Noi suntem obisnuiti sa vedem astrul solar iesind parca din pamant sau din mare si apunand in acelasi fel. Cat de inedita si de covarsitoare este aceasta imagine a unui rasarit de sus! O data cu Hristos rasare lumii lumina cunostintei. Ceea ce ignora destul de multi dintre crestini este faptul ca venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu intrupat este un eveniment care are implicatii exceptionale in ceea ce priveste cunoasterea. Prin Hristos Revelatia atinge punctul ei maxim, este implinita desavarsit. Hristos, asumand firea omeneasca, S-a coborat la putinta de sesizare a omului, a simturilor sale si a rationalitatii sale. Chenoza e maxima! Pe masura si foloasele omenirii.

Asa cum ne arata in Dogmatica sa Parintele Dumitru Staniloae, renumitul teolog al veacului trecut, Creatia este menita, intre altele, sa constituie elementele unui limbaj pentru convorbirea dintre Dumnezeu si om. Pentru multe dintre neamurile vechi, stelele nu ramaneau numai asa ceva, ci ajungeau sa fie slujite idolatru.

Si iata ca acum o stea se arata magilor ca sa-i conduca si sa le descopere pe un Imparat care vine din alta lume, vine pentru ca sa ne poarte si pe noi in acea lume. Calitatea convorbirii omului cu Dumnezeu prin intermediul elementelor naturale ale creatiei capata valente noi, puteri noi. Comunicarea devine mesianica. De abia acum, sub adierea apropiata a Duhului Sfant, comunicarea, intalnirea si cunoasterea devin cu adevarat posibile.

Hristos a adastat timp de noua luni in pantecele unei Fecioare, apoi S-a nascut fara sa strice pecetea acelei feciorii. La Nastere, Hristos ne este infatisat de colinde, pe de o parte, a fi un copil ca toti copiii; El a luat firea omeneasca in toata fragilitatea ei: "Si cu lapte S'a crescutu / In scutece S'a'nfasatu / Si in brate S'a purtatu".

In multe texte, Maica Lui este atat de saraca, incat n-are scutece de infasat, nici hainute de-mbracat. Si totusi, atunci, Il vedem invascut cu flori de crin si ca un "Soare-n raze luminat". Dar chiar sub acest chip, accesibil oamenilor, El are in vedere infaptuirea misiunii pentru care a venit: "Cu chip de om a venitu / Si pe noi ne-a mantuitu" (39 - Ardeal).

Daca aparitia unui copil obisnuit schimba complet viata unei familii (in ceea ce priveste spatiul, timpul, relatiile etc.), venirea Pruncului Iisus cu atat mai mult viata intregii omeniri. Pruncul venit acum pe lume este numai aparent, dupa chipul smerit pe care l-a luat, un copil ca toti copiii; in fond este un copil cum n-a mai fost altul pe lume, este chiar Dumnezeu, este Fiul Sfant, lucru pe care colindele il afirma cum nu se poate mai direct si mai clar. Este Fiul cerului si Domnul pamantului, un Domn preabun, un Domn frumos, nascut din Duhul Sfant, la Care Dumnezeu rade (17 - Moldova, la Tudor Pamfile, Sarbatorile le romani, Ed. Saeculum I.O., Bucuresti, 1997). El este chiar Mantuitorul indelung asteptat, "Mesia cap luminos" (181 - Muntenia).

Pruncul acesta este spalat cu vin, limpezit cu apa si miruit cu mir, din trei raurele care vin anume din varf de munte pana la Maica Domnului (34 - Dobrogea; 126 - Banat). Uneori Pruncul plange. Nu plange pentru ca nu ar avea cu ce sa se joace, cum pare sa creada Maica Lui, care, ca sa-l ostoiasca, Ii promite "doua mere argintele" sau "doua mere aurele" (42 - Dobrogea, 52 si 54 - Ardeal). Nu, El plange cu gandul la Patimile Sale de mai tarziu: "Nu plang , maica, de aceea. / Ci uita-te, maica'n jos / Acolo'n josu, mai din jos, / De vezi fauri faurind / Mie piroane facand" (54 - Ardeal).

In alt colind, Maica plange si ea cu lacrimi "grele ca pietrele" si "mari ca merele" vazand cum se mestereste deja pe lume la crucea rastignirii Fiului ei (61 - Banat). Colindele fac, de altfel, foarte adesea legatura intre bucuria Nasterii lui Hristos si jalea Patimilor Lui (36, 59 si 62 - Ardeal; 60 - Muntenia). Marea veselie a Nasterii poarta in ea si dramatismul Patimilor, dar si imensa bucurie ulterioara, cea a Invierii.

Sunt colinde in care patimile sunt prezentate foarte amanuntit: "La nasterea lui Hristos / Toti oamenii-au fost voiosi. // Cand au fost la rastignire, / Toti am fost cu tanguire. // Cand a fost la'nmormantare, / Toti am fost cu suparare. // Vineri pe la doisprezece, / Clopotele le trageau. // Pe Isus Il rastigneau, / Cuele I-le bateau. // Sangele pe stalpi curgea; / Maica sfanta ca-l oprea. // Si'n biserica-l ducea / Si din gura-asa zice: // - Acesta-i sange curat, / Ca-i din trup nevinovat. // - Acela-i sange cu mila, / Ca-i din trup fara de vina. // - Acesta-i sange milos, / Ca-i din trupul lui Hristos" (36 - Ardeal).

Se merge pana intr-acolo ca intr-un colind se spune chiar de acum, de la Nastere, caci Nasterea este numai un inceput de drum: "Bucura-te, Sfanta Cruce, / Bucura-te, lumea-ti canta; / Si-ti canta cu glas de jale / Pentr-a lui Adam gresale.-". Dar, cum aratam, dincolo de Patimi se stravede Invierea si mantuirea pe care Pruncul acesta o aduce oamenilor: "Dar noaptea El o'nviatu / Si pe noi ne-o mantuitu" (59 - Ardeal).

Prin venirea lui Hristos, pamantul este acum primenit, innoit, infrumusetat: "De cand Domnul s'a nascutu / Si pamantul s'a facutu, / Si cerul s'a ridicatu / Pe patru stalpi d'argintu / Mai frumos impodobitu" (42 - Dobrogea; 35, 45 si 49 - Ardeal). Nasterea lui Hristos este ca o noua facere a lumii (35 si 49 - Ardeal).

In colinde sunt prezente atat inceputul oamenilor din gradina Edenului: "Raiule, gradina dulce, / De la tin', nu m'as duce. // De mirosul florilor, / Si ceara albinelor. // De para facliilor / Si fumul tamaielor" (50 - Ardeal), cat si realitatea eshatologica, lumea mantuita. Prin Nasterea lui Hristos in trup a devenit posibila redeschiderea raiului. Pruncul abia nascut tine in maini si se joaca cu cheile raiului (52 - Ardeal).

Adam si Eva, a caror cadere este reamintita in numeroase colinde (50 - Ardeal; 51 - Banat), sunt acum "recuperati" tocmai prin Patimile lui Hristos (51 - Banat). Printre cei care se-nchina si slavesc venirea Pruncului pe lume, il aflam si pe Stefan Voda, "Domn cel sfant" inca mult inainte de a fi canonizat oficial de Biserica la anul 1992, si este frumos ca aceasta nu se petrece numai in Moldova, ci si in Muntenia (46 - Moldova; 47 - Muntenia). Se stie ca printre putinii privilegiati a fi martori ai Nasterii se numara pastorii. In colinde, acestia uneori sunt trei si par a fi descinsi direct din Miorita (130 - Banat; 131 - Ardeal; 132 - Moldova).

Spune o cantare in Biserica, luata din Evanghelia lui Luca (2,14): "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, pe pamant pace, intre oameni bunavoire". Este o cantare ingereasca. Si chiar asa si vede taranul lucrurile. E veselie pe pamant, dar e veselie parca si mai mare in cer, unde in capul mesei sta Dumnezeu cu Fiul Sau, inconjurati de ceata Sfintilor, "band si veselind" (124 - Banat). Sfintii cei mai prezenti sunt Vasile, Ion (ale caror sarbatori sunt aproape, aproape), Ilie, Toma Proorocul (!?) (61 - Banat), Mihai, Craciun (!?), Petre (76 - Muntenia), multime de Apostoli si Cuviosi. Ii vedem uneori si pe dreptii Vechiului Testament: Avraam (181 si 199 - Muntenia), pe Moise si pe Aaron (199 - Muntenia), pe David (156 si 157 - Ardeal; 181 - Ardeal).

Dar cel mai des intalniti sunt Maica Sfanta si Sfantul Ioan, formand impreuna cu Pruncul Hristos treimea rugatoare pe care Biserica o numeste Deisis. Si mai apar mereu si cinstitii trei Crai de la Rasarit, venind sa se inchine cu darurile lor simbolic bogate: aur, smirna si tamaie.

O seama de colinde nu sunt lipsite de un umor sanatos, in ton cu sarbatoarea. Astfel, intr-unul din ele il vedem pe Craciun batran, cum vine el mereu, desi are un cal ciumpavitu, care ar trebui potcovit cu potcoave de colacu, prinse cu cuie de carnatu, batute cu baros de cardabos, iar apoi adapat cu o vadra de vinarsu.

In alt colind, colindatorul cere gazdei un colacut, pentru ca mama lui nu avusese mai intai sita rara pentru faina, iar cand o capatat sita - s-o crapat covata (numai bun motiv de "l-o sfadit mama pe tata"), si cand o fost lipita covata, s-a urnit cuptorul, iar cand a fost reparat si acesta, era prea tarziu: Anul Nou deja venise.

La sfarsitul colindarii se canta un colind de incheiere, prin care se ureaza gazdelor sa ramana, dupa trecerea colindatorilor, sanatoase si voioase si "ca trandafirii frumosi". Bucuria adusa de colindatori nu-i ca orice bucurie trecatoare, ea-i pana'n vecie. Tot in acest ultim colind se cere, cel mai adesea, de la gazde plata colindatului. Si acestea ii rasplateau pe colindatori, indeosebi cu colaci, covrigi, nuci, mere, poame, dar nu lipseau nici gologanii. Fiecare colindator are traista sa pregatita anume, din timp. Dupa cum are si cate un bat, ca sa se apere de caini. La sfarsit, imparteala darurilor se face cu dreptate.

In ziua de Craciun, dupa Liturghie, in multe locuri se colinda la biserica. Se impart pizarei (niste colaci speciali) copiilor asezati pe doua randuri, de o parte si de alta a potecii din curtea bisericii. Afara de pizarei, se mai dau alune, nuci, mere... Cateodata, ca sa se distreze pe seama copiilor, care doresc sa adune cat mai mult, femeile arunca merele pe jos, in zapada, unde se formeaza adevarate gramezi de copii in lupta pentru ele.

De abia dupa Liturghie si dupa impartirea pizareilor, preotul da calea stelasilor in sat. Ei se imbraca la biserica cu stihare. Aici se face prima cantare. Inainte vreme, dupa aceea se mergea mai intai la invatatorul care i-a invatat sa cante. In continuare, primele colindate erau altadata notabilitatile satului: primarul, biraul etc. Abia dupa aceea se lua tot satul de-a randul. Nici o casa nu trebuie sa ramana necolindata, oricat de rea ar fi vremea. Uneori, dupa ce termina de colindat la ei in sat, colindatorii merg si in sate vecine, dar asta mai ales a doua zi. Daca in noaptea de Ajun se colinda indeosebi afara, sub fereastra, acum, adesea, colindatorii sunt poftiti in casa, sa se bucure din bucatele dezlegate deja de preot, postul fiind incheiat.

Dar misiunea copiilor nu se termina odata cu colindatul din zilele de Ajun si de Craciun. Urmeaza Steaua, sorcova, plugusorul si cate altele, pana dupa Sfantul Vasile. Crengutele puse in apa la Sfantul Andrei pentru sorcove au dat deja in floare ("florile dalbe de mar"!).

La Bucuresti, pentru un timp, mahalalele au pastrat vechile randuieli de colindat, apoi lucrul acesta a devenit aproape imposibil. De aceea, aproape ca nu mai afli colindat in duh autentic in Bucurestii zilelor noastre. Asta nu inseamna ca nu razbate din toate partile sunet de colinde. Implicarea existentiala este insa redusa, caracterul lor este in parte deviat, trairea imputinata. Cuvintele vestirii ajung la noi de tot palide, mai mult formale.

Cum s-a vazut mai sus, in mai multe randuri, colindele romanilor, nascute la umbra Bisericii, se arata a fi o slavire inflacarata a Pruncului Iisus ("Aude-se lauda multa, / Langa pestera cea sfanta; / Strigau pastorii toti, tare: Lauda Domnului, prea mare!" - 43 - Basarabia). Ele exprima simplu o teologie nebanuit de profunda (a se vedea pentru mai multe amanunte in acest sens cartea mea: Elemente de teologie taraneasca, Ed. Vremea, Bucuresti, 2005) si sunt de un mare rafinament existential.

Textele lor constituie o poezie extraordinara (cu imagini poetice de mare finete!), iar cuvenita cantarea lor se face, in chip autentic, pe o muzica arhaica capabila sa exprime taina vestita. Felul in care sunt abordate temele denota o nesfarsita delicatete, care se insoteste uneori foarte potrivit cu un umor nevinovat, fin si binefacator.

Dupa atata colindat, dupa atatea pregatiri facute intru intampinarea Nasterii Domnului, o anumita osteneala se insinueaza in toti, colindatori si colindati. Dar nu era bai, caci: "Ce ne-aduce Mos Craciun? / Tot ce e frumos si bun" (77 - Moldova).

Uneori din toata saracia, cum spune o exprimare, alteori din preaplinul daruit de Dumnezeu, romanul este chemat sa nu uite ca venirea lui Hristos s-a petrecut pentru ca el sa fie crestin adevarat si sa nu uite de cei de langa el care sunt necajiti sau, oricum, mai necajiti decat el: "Si nu uita, romane, cand esti vesel sa fii bun!"

Iubiti dascali, boieri dumneavoastra, am ezitat mult daca in acest text sa folosesc timpul trecut sau timpul prezent. Pana la urma am ales sa prezentul. Daca cele de mai sus se pastreraza, desigur, intr-o masura mai mica in satul romanesc contemporan, ele se pastreaza deplin, negresit, la Dumnezeu.

Cautand in sate mai izolate sau in din acelea care inca mai tin la seriozitatea statutului lor traditional, se vor mai putea afla urme ale colindatului cu statutul lui genuin: acela de viata implicata in viata, de traire a prezentului continuu al Nasterii Fiului lui Dumnezeu. Oricum, fiti, daca se poate, in randul vestitorilor de bine catre cei cu care aveti indeosebi de-a face:

"Voi, acum, copiilor, / Si, voi, buni, parintilor, // Laudati Si cantati, Si va bucurati. // (¦) // Ca ni s'a nascut Hristos, / Sa ne fie de folos" (3 - Ardeal).

Costion Nicolescu

 

 

18 Decembrie 2013

Vizualizari: 16269

Voteaza:

Buna Vestire a colindelor 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Constantin StanPostat la 2013-12-18 03:45

    Cautam o gazda pentru sufletul nostru. D-aia colindam. Doresc sa facem schimb de suflete.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE