Imagini de colinda in cantecul ceremonial de secera

Imagini de colinda in cantecul ceremonial de secera Mareste imaginea.

Una din problemele enigmatice pe care le ridica istoria folclorului este aceea a amestecului de repertorii, a migratiei unor categorii si productii, a suprapunerilor de texte din sfera unor categorii folclorice care ne apar astazi distincte. In cazul Plugusorului, textul care in regiunile extra-carpatice insotea obiceiul in folclorul Transilvaniei constituia o colinda propriu-zisa la Craciun sau oratie dupa colinda. In acelasi spatiu, transilvanean, si tot ca oratie, textul aparea in ceremonialul cununii la secerat si in ceremonialul de nunta. Unele elemente inrudite si chiar identice le intalnim in aceste ultime tipuri de ceremonial din celelalte regiuni ale tarii. Textul unor colinde ardelene se regaseste in repertoriul liric sau in cel de balade etc.

Uneori avem de-a face cu creatii care au luat nastere independent, pe baza unor analogii, fenomenul acesta, invocat atat de frecvent — si pe buna dreptate — de istoricii limbii, fiind prezent si in istoria folclorului. Punctul de plecare al asemanarilor fundamentale, de structura, dintre obiceiurile calendaristice si cele legate de varstele omului trebuie cautat in analogia ce s-a ivit in mintea omului arhaic intre propria-i viata si viata „zeului" naturii care moare si in vie.

Alteori e vorba de transferuri de la o categorie folclorica la alta, fenomen ce s-a produs, de asemenea, datorita aceleiasi analogii si afinitatilor pe care le-au generat ele. Din multitudinea faptelor care asteapta a fi lamurite ne vom opri in cele ce urmeaza asupra unuia care a mai retinut, fie chiar si in treacat, interesul unor cercetatori ai culturii noastre populare, intre care se impune a fi mentionat in mod special Ion I. Ionica. E vorba de problema raporturilor dintre cantecele de secera si colinde, asadar dintre doua categorii folclorice cu caracter agrar, pentru ca nimeni nu se mai poate indoi astazi de faptul ca una din functiile de baza pe care le-a avut colinda la inceputurile ei si mult timp dupa aceea a fost functia agrara.

Intre cele doua categorii folclorice exista intr-adevar afinitati foarte vizibile. Amandoua au un caracter ritual si ceremonial, una marcand odinioara inceputul anului — al celui agrar, fireste — alta marcand sfarsitul lui. Atat colinda, cat si cantecele de secera reprezinta, la origine, demersuri magice, vizand acelasi obiectiv: fertilitatea, rodirea. Amandoua se intemeiaza pe magia cuvantului, la care se adauga si alte procedee, cum este aspersiunea, pastrata atat in obiceiul, cat si in textul cantecului cununii la secerat, dar prezenta, de asemenea, in textul colindei („rouratul") si odinioara chiar in practica colindatului.

In centrul ambelor obiceiuri se gaseste unul si acelasi obiect ritual: cununa de la secerat. In jurul ei s-au nascut cantecele de care ne ocupam, dupa cum, una dintre cele mai interesante si mai semnificative forme din cadrul obiceiului colindatului il constituie „Colinda cununii”, care reprezinta si cea mai veche descriere a obiceiului cununii la secerat.

Atat cantecele de secera, cat si colinda se incheie de regula cu o oratie. In tinutul Nasaudului, oratia ce incheie obiceiul si cantecul cununii la secerat si colindatul cetei de feciori este in esenta ei aceeasi. In amandoua cazurile interpretii exprima urari si solicita daruri. In fine, ambele obiceiuri se incheie cu o masa rituala si cu dans. Nerespectarea datinei de catre gazda (primirea, asa cum se cuvine, a colindatorilor si a celor ce aduc cununa si oferirea darurilor) aduce dupa sine reversul demersului. Vom vedea ca descolindatul insusi isi are corespondentul sau in cantecele de secera.

Ca toate creatiile rituale, colinda si cantecul de secera au fost vreme indelungata categorii folclorice inchise sau, in orice caz, greu permeabile pentru alte creatii. Cu timpul, in cadrul procesului treptat de demagizare si demitizare a gandirii umane, ele s-au deschis; faptul acesta le-a afectat, pe de o parte, puritatea genuina, dar, pe de alta parte, le-a oferit calea imbogatirii si chiar a salvarii de la pieire, intrucat ele au putut fi puse, astfel, de acord cu nevoile mereu noi ale omului.

Dincolo de similitudinile generale semnalate intre cele doua categorii folclorice, exista si o seama de similitudini de amanunt, mergand pana la nivelul textului. Ele vin sa explice, alaturi de celelalte, transferul unor texte intregi sau a unor fragmente de la o categorie folclorica la alta.

In valoroasa sa monografie, Dealu Mohului, consacrata clacii seceratului din Tara Oltului, Ion I. Ionica, ocupandu-se de repertoriul folcloric al acesteia, conchide: „Cantecul ritual de la sfarsitul secerisului, intalnit de noi in Tara Oltului, sau echivalentul lui, in regiunea sibiana, nu este unul, ci, in realitate, un manunchi de cantece. Momentul ritual al cununii a oferit punctul in jurul caruia s-au dezvoltat, dar sub aceeasi dominare melodica, un numar de cantece de continuturi deosebite, raportandu-se toate insa la semnificatia acelui moment". Cantecele la care se refera autorul si de care se ocupa in corpul lucrarii sunt cunoscute in zona sub denumirea de Dealu Mohului, Buzduganul si Stapana, stapana, fiecare avandu-si locul sau propriu in desfasurarea ceremonialului cununii la secerat.

O a doua constatare pe care o face cercetatorul este ca aceste cantece, „chiar in forma lor actuala cea mai completa, au un caracter fragmentar. Sunt resturi din intreguri, unele pentru totdeauna disparute. Cine stie ce noroc nesperat — continua el — ne-ar putea numai ajuta sa gasim, in vreun colt de provincie, elemente care ne-ar permite sa le reconstituim. Caci, subliniem, fiecare din aceste elemente are, dupa impresia noastra, un camp de extensiune chiar mult mai larg decat l-am banui, desi nu in perfecta continuitate".

Autorul nu se multumeste insa numai cu aceste constatari, ci incearca sa duca lucrurile mai departe, sa determine anume „temele la care se raporta acele cantece". El intra astfel in miezul problemei, oferind unele sugestii interesante cu privire la inrudirile ce le prezinta cantecele de secera din zona cercetata cu alte materiale folclorice romanesti si cu privire la faptele de viata ce au generat anumite imagini din cantecele studiate. Problema este nu numai dificila, ci si vasta in acelasi timp, din care cauza in cele ce urmeaza ne vom opri numai asupra unuia din cele trei cantece analizate de Ionica — Buzduganul — si indeosebi asupra celui de al doilea fragment pe care autorul il deosebeste in cuprinsul lui, lipsit de unitate.

In legatura cu partea intai a cantecului Buzduganul (versurile 1—12) ce se interpreteaza in timp ce alaiul seceratorilor poarta "buzduganul" (cununa) de la holda spre casa gazdei, autorul demonstreaza ca ea „tradeaza, pe langa o foarte larga arie de raspandire, si intelesul unei colinde de „impetit". Iata aceste versuri, din varianta culeasa din Mohu, cea mai completa din cele descoperite de Ion Ionica in zona cercetata;

M-a cere, m-a cere,                      Si la-mparateasa,
Fecior de-mparat,                         Haina de matasa
Dar la-mparatie                             Si la noua frati,
Trebui avutie                                  Noua cai gatati,
Si la imparat                                  La noua surori,
Trebui coif pe cap                         Noua cingatori.

Urmarindu-le raspandirea in spatiu, Ion Ionica ajunge la concluzia ca ele „acopera partea de sud-vest a Transilvaniei, łara Hategului si Banatul". In acest teritoriu el descopera doua tipuri diferite: unul care „prezinta urarile facute feciorului care "impeteste" — e deci colinda feciorilor" — si celalalt care „prezinta urarile facute fetei [....] — e colinda fetelor".

Ceea ce se impune sa evidentiem inainte de toate e ca autorul studiului nu a cunoscut sau nu a pus la contributie toate variantele publicate anterior din tinutul la care se refera. Una dintre acestea, culeasa din Clopotiva (Hateg) si publicata de Al. Viciu difera mult de toate cele asupra carora s-a oprit si ea e capabila, totodata, de sugestii interesante. In al doilea rand, colinda aceasta — caci despre o colinda este vorba — are o arie de raspandire cu mult mai vasta decat cea stabilita de Ionica. Inca la sfarsitul secolului trecut (intre 1890—1900), Vasile Bologa a notat o varianta din Spring, judetul Alba; in 1892 Iuliu Bugnariu publica o varianta din satul de nastere al lui George Cosbuc; in 1913 Bela Bartok publica o varianta din jurul Vascaului, judetul Bihor. In 1957 si 1958 am inregistrat noi insine doua variante din Basesti, judetul Maramures (zona Codru), pentru ca in 1977 sa se inregistreze o noua marturie din Preluca Veche, judetul Maramures (zona Chioar) s.a.

Prin urmare, versurile ce alcatuiesc intaia parte a cantecului ritual Buzduganul, din sudul Transilvaniei, versuri care in alte zone alcatuiesc miezul unei colinde, au fost surprinse indeplinind aceasta functie pe o arie cu mult mai intinsa decat cea stabilita de Ion Ionica, arie care cuprindea, probabil, in trecut intreaga Transilvania. Retinem totodata faptul ca varianta cea mai inchegata este cea culeasa de Iuliu Bugnariu din zona Nasaudului. Logica, echilibrul interior si nota idilica ce o caracterizeaza, precum si unitatea ce o prezinta cu variantele din Bihor, Codru si Chioar, ne indruma catre concluzia ca ea este cea mai apropiata de tipul de baza, de modelul structural ce se reflecta in toate variantele, inclusiv in fragmentele intalnite in sudul Transilvaniei si in Banat. Varianta din Clopotiva e foarte interesanta, dar ea difera mult de toate celelalte. Se confirma astfel si supozitia lui Ion Ionica potrivit careia tipul complex existent altadata in Tara Oltului ar fi fost o colinda „a fetelor", dupa cum se confirma si presupunerea autorului ca primele 12 versuri din cantecul Buzduganul au patruns in ceremonialul cununii din sfera colindei.

Extras din "Obiceiuri agrare in traditia populara romaneasca” - Dumitru Pop

Pe aceeaşi temă

03 Iulie 2012

Vizualizari: 6281

Voteaza:

Imagini de colinda in cantecul ceremonial de secera 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE