Invierea pe jumatate

Invierea pe jumatate Mareste imaginea.


Invierea pe jumatate

 

        „Ce am sa fac sambata asta, inainte de miezul noptii? Desigur, am sa ma gatesc, am sa ma parfumez, am sa vad cine mai vine cu mine si in cele din urma am sa merg la biserica. Nu se poate sa nu fiu la slujba Invierii si mai ales nu se poate sa nu iau lumina! Va fi lume multa, va fi inghesuiala aceea tipic romaneasca, cu iz de bautura si parfumuri indoielnice, cu tinute de toate felurile, cu imbranceli si chiar cu sudalme, cu tineret colorat, care nu se sfieste sa-si tina in brate partenerul la limita bunei cuviinte. N-are importanta, noi ne-am obisnuit asa si daca ceva s-ar mai indrepta, pe ici, pe colo, am avea senzatia ca ni s-au stricat sarbatorile. Ma voi lupta cu puhoiul si-mi voi educa rabdarea, ascultand lecturile biblice si cantarile deseori neinteligibile, pentru ca stiu ca am nevoie de rugaciunea Bisericii si mai stiu si ca Invierea Mantuitorului este cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, care imi arata ca moartea a fost infranta si ca sufletul meu poate trai vesnic in Imparatia lui Dumnezeu.


        Sunt capabil sa trec peste clevetelile celor din jurul meu, pot ignora barfele mondene care se desira in asteptarea preotilor si a inceputului slujbei si ma pot gandi la ale mele: pacate, cei apropiati, rugaminti catre Dumnezeu, zilele ce urmeaza, poate chiar mantuirea mea. Pot chiar sa nu-i judec pe crestinii care sufoca acum biserica, dar care peste an nu vin in numar tot atat de mare duminica la Liturghie. Poate au probleme, poate au slujbe care ii impiedica sa ajunga la biserica, poate au copii mici, treaba lor... Intre doua ghionturi ma stradui sa fiu bun macar acum, chiar daca imi vine sa o intreb de sanatate pe mama celui care mi-a strivit degetele de la picioare. Ma uit in jur si vad si fete sincer interesate de cele sfinte, asa ca ma simt mai bine si mai pregatit sa ma bucur de Inviere alaturi de turma de credinciosi. E drept ca as fi preferat ca metafora cu privire la turma sa nu fi fost chiar atat de prezenta, dar ii privesc cu ingaduinta si pe cei care numai in praznice mari isi amintesc de Biserica. Scriptura spune ca si cei veniti in ceasul al doisprezecelea vor fi primiti ca si cei veniti de la inceput. Dar oare ce spune Scriptura despre cei care pleaca primii?

De ce ma intreb asta? Pentru ca iata-ma cu lumanarea aprinsa in mana, obtinuta cu stradanie, dupa ce am raspuns si eu: “Adevarat a inviat!”, in drum spre casa. Am plecat imediat dupa ce preotii au chemat lumea sa ia lumina, imediat dupa ce s-a strigat cu bucurie „Hristos a inviat!”. De ce sa mai fi ramas, in definitiv? Preotii au intrat in biserica, lumea a plecat catre case, mancarea asteapta din belsug in sufragerie, am lumina... Cum s-ar zice, mi-am facut datoria, sunt in rand cu lumea si L-am cinstit si pe Dumnezeu. Ce importanta mai are faptul ca Sfanta Liturghie urmeaza abia acum in biserica? E vina mea ca cel care a alcatuit ritualul a avut proasta inspiratie sa dea lumina de la inceput si sa puna „Hristos a inviat!” atat de devreme? Sunt un om modern, nu am timp de pierdut si am pretentia ca Biserica sa inteleaga asta! Pot intelege multe, dar cer si sa fiu inteles, asa ca sa nu se supere nimeni ca am plecat”.


        Ei bine, nu e chiar asa. Scenariul de mai sus este frecvent, asta fac multi credinciosi de Paste, dar chiar daca abaterea este practicata de catre majoritate, ea nu are nici un motiv sa devina regula. De Paste, slujba abia incepe dupa momentul Luminii. Va pasa?

 

                                                                                               Cristian TABARA
                                                                                Lumea credintei , anul III, nr 5(22)

03 Iulie 2012

Vizualizari: 5539

Voteaza:

Invierea pe jumatate 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE