Prin martisor iti daruiesti o particica din suflet

Prin martisor iti daruiesti o particica din suflet Mareste imaginea.

Mărţişorul reprezintă, astăzi, doar un dar. Însă, în concepţia strămoşilor noştri, şnurul împletit în alb şi roşu era impregnat de semnificaţii şi credinţe. Simbol al primăverii, mărţişorul era purtat de toţi membrii familiei, dar nu oricum, ci în funcţie de vârstă. După cum ne-a spus Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", împreună cu mărţişorul oferit, ei îşi dăruiau o parte din iubirea şi norocul lor persoanei dragi, pentru a o proteja şi ocroti.

La 1 martie, foarte mulţi români ştiu că trebuie să ofere mărţişoare. Noi, cei de astăzi, nu ne sfiim a spune că este o datină românească. Ce semnifică acest şnur împletit?
Cele două fire de lână sau mătase - unul alb şi altul roşu - pe care femeia cea mai bătrână din familie trebuia să le răsucească împreună pentru a confecţiona câte un mărţişor fiecărui membru al familiei, indiferent de sex şi vârstă, reprezintă una dintre modalităţile de concretizare a străvechilor credinţe legate de sosirea primăverii. La 1 martie, atunci când iarna trebuia să plece, lăsând cale liberă primăverii, oamenii cred că prin firul mărţişorului, numit uneori şi "funia timpului", se marchează vizual pragul simbolic dintre cele două anotimpuri. Mai demult, poate cu o sută de ani în urmă, mărţişorul era pentru români, dar şi pentru sârbi, bulgari, greci, ucraineni, un adevărat simbol al primăverii. Culoarea celor două fire ale mărţişorului avea o semnificaţie bine ştiută de toată lumea: roşul exprima culoarea sângelui, a vitalităţii, a "tinereţii fără bătrâneţe", a căldurii mult-aşteptate, iar albul era mesagerul purităţii. În vechime, albul era considerat însă şi simbolul luminii, al soarelui aducător de fertilitate pământului şi de fecunditate tuturor vieţuitoarelor, inclusiv femeilor. Din perspectiva acestor convingeri arhaice, şnurul mărţişorului, prin cromatica sa, are rolul de a împleti viaţa cu lumina, oferind oamenilor, dar şi casei şi copacilor, şansa de a se bucura în respectivul an de forţă şi vitalitate, de rodnicie şi belşug, de frumuseţe şi noroc. "Cine poartă mărţişoare / Nu va fi pârlit de soare", se crede în multe regiuni ale ţării. Desigur, datina mărţişorului aminteşte şi de acele timpuri vechi, când anul avea doar două anotimpuri, legate de moartea şi renaşterea naturii. Prin data practicării - în prag de primăvară - şi prin semnificaţia şnurului, mărţişorul devine un simbol al renaşterii universului şi al redefinirii existenţei umane. Ţinând seama de aceste funcţii ale mărţişorului, vom înţelege de ce el era şi este încă nelipsit din fiecare familie şi de ce continuă a fi şi astăzi un mesager al iubirii şi al respectului dintre oameni. Mărţişorul se oferă celor dragi, indiferent de sex şi vârstă - copiilor, fetelor şi feciorilor, părinţilor şi prietenilor - pentru a le proteja viaţa de orice imixtiune a răului, ştiut sau neştiut, văzut sau nevăzut.

Mărţişorul fără inimioare din pluş
Aşadar, mărţişorul tradiţional nu era un dar convenţional, aşa cum a devenit el astăzi, ci un simbol al primăverii, în sensul renaşterii naturii, un simbol al iubirii, pentru că, dăruind mărţişoare persoanelor dragi, gestul echivalează cu stabilirea unui tip de comuniune spirituală cu destinatarul darului. Împreună cu mărţişorul oferit "dăruieşti o parte din iubirea şi norocul tău" persoanei dragi, pentru a o proteja şi ocroti. Practic, odată cu mărţişorul dăruieşti o părticică din sufletul şi norocul tău. Înţelegând semnificaţia străveche a mărţişorului, aşa cum a fost ea concepută în spiritualitatea populară românească, vom înţelege că adevăratul mărţişor este doar şnurul oferit şi purtat la 1 martie, şi nu inimioarele de aur sau din pluş, nici gărgăriţele şi coşarii, pisicuţele şi căţeii, gâzele şi florile şi nici dulciurile sau alte categorii de daruri pe care astăzi le vedem tot mai frecvent asociate acestui simbol al primăverii.

Cum se purta mărţişorul, pentru că astăzi ne-am obişnuit să-l prindem în piept?
În trecut, fiecare categorie de vârstă purta mărţişorul într-o manieră specifică. Fetele de măritat făceau din mărţişor un adevărat colier. Pe firul alb cu roşu, ele treceau un ban de aur sau de argint, din salba mamelor, şi-l legau apoi în jurul gâtului. În această variantă, mărţişorului i se adaugă prestigiul simbolic al metalului preţios - aur sau argint -, care în mentalitatea populară semnifica strălucirea şi căldura Soarelui şi, respectiv, fecunditatea Lunii. Pentru fetele de măritat, mărţişorul devenea o amuletă apărătoare a integrităţii fizice şi mentale, dar şi o podoabă, capabilă a le spori frumuseţea fizică. Copiii purtau mărţişorul legat la încheietura mâinii drepte, ca să-i apere de frig şi de răceli şi "ca să nu-i scuture frigurile peste vară". Femeile căsătorite nu purtau mărţişorul la vedere; ele îl legau în jurul taliei, pe sub cămaşă, ca să le ocrotească "pântecele cel roditor de viaţă", la cele tinere, şi să le "întărească şalele", la cele bătrâne. Feciorii şi bărbaţii purtau şi ei mărţişoare. Cel mai adesea, mărţişorul se prindea la pălărie sau la căciulă, ca o podoabă, menită a-i proteja. În satul tradiţional se credea că bărbaţii trebuie să poarte astfel mărţişorul deoarece "bărbatul este capul familiei" şi trebuie apărat.

Şnurul Babei Dochia
Aţi spus că mărţişorul se regăseşte şi la alte popoare. Ce ne diferenţiază pe noi, românii, de acestea?
Într-adevăr, nu suntem singurii purtători de mărţişoare. Ceea ce ne deosebeşte de vecinii noştri din Balcani sunt poate credinţele şi legendele referitoare la patronul spiritual al mărţişorului: Baba Dochia. Entitate mitică, cu un rol important în panteonul românesc, Baba Dochia este întruchiparea timpului care a îmbătrânit şi trebuie să se lupte cu timpul cel tânăr; este simbolul disputei dintre nou şi vechi, dintre iarna care trebuie să plece, să moară, şi primăvara care trebuie să învingă, prin forţa căldurii sale. Stăpână a zilei de 1 martie, Baba Dochia este femeia care ar fi tors firul mărţişorului pe când a urcat cu oile la munte. În unele legende româneşti, se povesteşte că Baba Dochia avea o noră, soţia feciorului ei Iovan, zis şi Dragobete, pe care o punea la tot felul de treburi grele pentru a-i afla isteţimea şi destoinicia. Una dintre probe se referă la trimiterea nurorii după fragi în plină iarnă. Dacă fata ar fi găsit frăguţe, Baba Dochia putea pleca cu oile la munte, deoarece primăvara a venit şi iarna nu mai are putere. Evident că, fiind vorba de o "încercare mitică", tânăra fată căuta în zadar frăguţele, care nu se copseseră în plină iarnă. În pădure, lângă un foc, întâlneşte însă doi bătrâni. După ce le cere permisiunea să se încălzească şi ea un pic, iar bătrânii o întreabă ce caută în pădure, fata le povesteşte despre dorinţa Babei Dochia şi suferinţa ei. Liniştind-o, unul dintre bătrâni o sfătuieşte să pună câţiva cărbuni aprinşi în cofiţă şi să meargă acasă, dar să nu o deschidă până nu ajunge. Minune, când dă cofiţa Babei Dochia şi aceasta o deschide, găseşte înăuntru fragii. Bineînţeles, cei doi bătrâni nu erau altcineva decât Sfântul Petru şi Bunul Dumnezeu, care umblau printre oameni pentru a le cerceta faptele şi sufletul. Cu ajutor divin, nora Babei Dochia reuşeşte să o determine pe aceasta să plece cu oile la munte, păcălind-o astfel că iarna a trecut. Pedepsită pentru răutatea ei, Baba Dochia moare îngheţată de o ultimă răbufnire a gerului. Morala, înţelepciunea desprinsă din această legendă, este legată de semnificaţia mărţişorului, dar şi de credinţa că "nimic nu se împlineşte fără voia Domnului, chiar dacă omul îşi doreşte". Totdeauna, Dumnezeu vine în sprijinul omului, doar atunci când sufletul acestuia este curat şi acţionează întru dreptate. Se pare că tinereţea, expresie a perpetuei înnoiri, este ocrotită de Dumnezeu, pentru a aduce binele în familie şi comunitate. În satul tradiţional, tinerii erau nădejdea continuităţii neamului şi a păstrării valorilor spirituale ale comunităţii.

Până când se poartă mărţişorul?
"În unele zone, mărţişorul se poartă 9 zile, până la Mucenici (Cei 40 de mucenici din Sevastia). Dacă ne raportăm la datina "lepădării" mărţişorului la Mucenici, putem vorbi în cazul acestei practici şi de o conexiune cu semnificaţia creştină a sărbătorii religioase, în sensul conceptului de sacrificiu; firul mărţişorului este sacrificat/aruncat, la data celebrării celor 40 de Mucenici. În alte cazuri, mărţişorul se poartă însă până când înfloresc măceşii sau florile din grădină. Fetele îşi lasă şnurul pe flori, având convingerea că se vor bucura de frumuseţea şi gingăşia acestora. Prin transfer magic de calităţi, dinspre regnul vegetal spre om, ele speră să dobândească o piele albă şi obraji rumeni, devenind aidoma florilor, frumoase şi iubite de toată lumea. Femeile măritate legau şnurul mărţişorului pe crengile înflorite ale unui arbore roditor, sperând că, tot prin transferul magic de calităţi, vor avea parte de "rodnicie şi noroc" în viaţă şi în familie", a mai spus etnologul Doina Işfănoni.

Mărţişorul în creştinism
Doamnă Doina Işfănoni, care este legătura dintre mărţişor şi creştinism?

O legătură directă nu există între tradiţia mărţişorului şi creştinism. Ceea ce ar putea lega totuşi tradiţia populară a sărbătorilor de primăvară cu spiritualitatea creştină cred că se bazează pe ideea de renaştere a vieţii, prin intermediul simbolismului feminin. Încă de la 24 februarie, adică de la Dragobetele popular şi Întâia şi a doua aflare a capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, în calendarul creştin ortodox, şi până la 25 martie, adică la Buna Vestire, sunt practicate nenumărate activităţi ritual-ceremoniale prin care se realizează un anume transfer de autoritate şi responsabilitate spre femeie. Primul pas are loc la Dragobete, când asistăm la învestirea fetelor-fecioare cu calitatea de iubită. "Trezirea la viaţă" prin sentimentul iubirii împărtăşite faţă de partenerul ales şi confirmarea relaţiei prin sărut în faţa comunităţii exprimă o componentă spirituală a trăirii. Fata devine iubită, în sensul cel mai frumos şi nobil al noţiunii de respect între parteneri, fără coborâri erotice sau carnale, cum se înţelege adesea în vremea de azi statutul de "iubită". Prin sărutul partenerilor în faţa părinţilor şi a rudelor, a vecinilor veniţi să-i întâmpine pe tineri, ei îşi dezvăluiau adevăratele sentimente, făgăduindu-şi credinţă unul faţă de celălalt. Următorul pas în transferul de responsabilităţi către feminitate este la mărţişor. Datina are ca scop "protecţia feminităţii", a frumuseţii ei fizice, a gingăşiei, a fragilităţii ei, pentru ca femeia-iubită să devină mamă, plămăditoare şi ocrotitoare a vieţii, adică acea prezenţă unică la care orice fiinţă omenească se raportează pe tot parcursul existenţei sale.

Sincretism între precreştin şi creştin
La Mucenici (9 martie), femeia-mamă este cea care celebrează moşii şi strămoşii, după ce-a purificat spaţiul vital al omului - casa, grădina, fântâna, livada sau via, trecându-le prin fumul focurilor ce le aprinde din resturile vegetale rămase de peste iarnă. La Alexii - Sfântul Alexie, Omul lui Dumnezeu (17 martie) -, ea se îngrijeşte de hrana "gâzelor zburătoare şi târâtoare", care scăpaseră de la înec, pentru că Alexie deschisese prea repede cutia în care le strânsese Dumnezeu, pentru a scăpa oamenii de răutăţile lor.

La Buna Vestire (25 martie), când Fecioara Maria este înştiinţată că va naşte Pruncul Sfânt, în tradiţia populară este cinstită maternitatea. Cucul, pasărea iubirii la români, dar şi prevestitorul bolilor şi chiar al morţii, se crede că îşi strigă mereu partenerul - "Cucu, cucu" - pentru că l-a înşelat. Soţia cucului, pedepsită de soţ să-l caute, îl tot strigă, dar nu-l găseşte, iar la Sfântul Petru şi Pavel moare, fără să-l vadă. Acestea sunt pedeapsa şi explicaţia pentru care cucul îşi depune ouăle în cuiburi străine şi nu-şi creşte singur puii, "pentru că nu au mamă".

În concluzie, putem afirma că în spiritualitatea tradiţională românească există un sincretism între precreştin şi creştin, fără tensiunile şi "purificările" specifice Apusului. Tradiţia noastră nu a respins niciodată creştinismul, ba, dimpotrivă, într-o serie de practici profilactice şi oraculare, este invocat ajutorul Sfintei Fecioare, ca ocrotitoare, ca protectoare, ca tămăduitoare de boli şi răutăţi omeneşti. În majoritatea descântecelor, Fecioara Maria este cea care ajută la redarea sănătăţii celor bolnavi fizic, care dăruieşte noroc fetelor şi "rodnicia pântecului" femeilor fără copii. Poporul român nu a practicat niciodată magia neagră sau practicile vrăjitoreşti negative. La noi, descântecele şi vrăjile de dragoste o invocă pe Fecioara Maria ca mijlocitoare spre împlinirea dorinţelor omului: pentru sănătate, integritate fizică şi mentală, pentru un plus de frumuseţe şi vitalitate, pentru înţelepciune, pentru un soţ iubitor, adică pentru dobândirea calităţilor necesare unei existenţe normale şi armonioase, fără aroganţă şi maleficitate.

Daniela Ciobanu
Sursa: ziarullumina.ro

Pe aceeaşi temă

01 Martie 2017

Vizualizari: 882

Voteaza:

Prin martisor iti daruiesti o particica din suflet 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE