Timpul in viziunea populara

Satul romanesc a pastrat, uneori pana in vremea noastra, un caracter stravechi. Chipul in care gandeste, simte, actioneaza taranul roman este legat de o filozofie populara si de o seama de forme de viata traditionala. Mentalitatea generala a satului, sub semnul traditiei, este inchegata si organica.

Una din cele mai interesante probleme ridicate de viata satului romanesc arhaic este aceea a timpului. Felul deosebit si ciudat in care apare mintii noastre, intensitatea acestui fenomen, a ridicat probleme nu numai cercetatorilor manati de curiozitate stiintifica, dar si conducatorilor politici care, cu ani in urma, hotarandu-se o reforma, au fost surprinsi de rezultatele cu totul neasteptate.

Timpul la taranul roman este altceva decat ceea ce credem noi despre acest fenomen; el este aici un produs al unui anume fel de viata caracteristica satului traditional.

Felul cum isi reprezinta taranul roman vremea pare sa fie deosebit fata de notiunea corespunzatoare cu care lucram noi. Desfasurarea evenimentelor, a vietii omului si a tuturor actelor sale zilnice, se produc in timp, dar in alte conditii si in alte semnificatii decat acelea pe care le cunoastem obisnuit.

Taranul priveste cerul, socoteste si el cum merge timpul, are ca si noi calcule si, totusi, priveste timpul intr-un alt chip. Intre timpul sau si al nostru exista o deosebire de natura si de sens. Nu este vorba numai de alte raporturi, ci si de alte elemente intrate in componenta. De aceea putem afirma ca intre timpul asa cum il traieste taranul roman si timpul pozitiv fizico-matematic este o deosebire de natura.

In genere, omul oraselor instruit si crescut in scoala stiintelor pozitive, are despre timp o conceptie fizica - timpul marime infinita, continua si reversibila, marime alcatuita din parti egale omogene si succesive, ceea ce inseamna pe scurt: o conceptie abstracta si cantitativa a timpului.

Omul satului romanesc traditional isi trece viata intr-un timp deosebit ca natura de acela pe care noi il socotim timp normal-taranul gandeste, lucreaza si simte timpul intr-un ritm si intr-un sens aparte care il duc la o reprezentare concreta si calitativa a perioadelor, a momentelor care vin, se duc, revin in altfel si curg mereu cu intelesuri proprii. Este aici o varietate si o bogatie de culoare greu de prins de cei ce traiesc in dimensiunea timpului matematic.

Taranul roman nu are o notiune precisa a timpului in sens matematic. El stie, ca faptura sa exista in timp, stie ca s-a nascut la o data oarecare, ca traieste in prezent si ca zilele ce urmeaza il poarta pas cu pas catre un viitor incheiat in moarte. Acelasi lucru il vede si imprejurul sau: cursul nestapanit al vietii oamenilor, animalelor si plantelor, schimbarea necontenita a fetei lucrurilor. Tot ceea ce se dezvaluie omului in feluri atat de deosebite, tot ceea ce este faptura are un inceput si un sfarsit, este adica trecator.

A fi in timp, pentru omul satului traditional, nu inseamna a fi pur si simplu ci inseamna a fi aici, in lumea aceasta. Timpul isi are izvoarele si se manifesta in ea. Omul este trecator, are sentimentul mergerii lui catre moarte. Daca aceasta stare nu ii impovareaza sufletul vine din faptul ca o priveste ca pe o stare omeneasca naturala, ca pe o stare a firii sale. Daca cerul se schimba, stelele cad, soarele se imputineaza, de ce omul ar sta pe loc? Nimic nu indreptateste sa doreasca o permanenta aci. Dimpotriva, ramanerea sa prelungita in viata aceasta, adica in timp, este socotita ca o nenorocire.

Timpul privit sub unghiul curgerii neincetate a lucrurilor, timpul care se determina prin fapte, prin evenimente si in care isi trece omul viata lui de toate zilele, este numit de taranul nostru veac. Tot ceea ce alcatuieste lumea aceasta de intamplari, desfasurarea de energie, gand si fapta omeneasca, tot ceea ce se desfasoara in cadrul si ritmul lumii acesteia se intampla in veac.

Timpul ca durata obiectiva legat de soarta omului aci, este ceea ce numeste el veac. Timpul veac poate fi apropiat de ceea ce numim noi timp istoric; spunem poate fi apropiat, pentru ca este asemanator fara sa fie identic si nici echivalent.

Veacul este apropiat de timpul istoric, dar este mai mult decat el, am putea spune chiar, in altfel decat el. Desi priveste desfasurarea faptelor obiective, evenimentele legate de viata omului si a omenirii in general, veacul, nu are un caracter pozitiv ca timpul istoric. Veacul apare nu in sine ca timpul istoric, ci ca o contra-fata a unei alte existente. Desi amandoua obiective, sensul lor este deosebit; unul priveste in alta parte decat celalalt.

Ce vrem sa spunem cu aceasta? Timpul istoric este durata masurata cu fapte puncte de reper, masurata cu evenimente. Veacul este tot timp istoric, dar in alt fel. Taranul roman, cand spune ca lucrurile si oamenii sunt in veac, spune ca sunt trecatoare si eterne totodata; trecatoare ca fenomene si eterne ca sens. Adica, sunt in timp dar sunt si dincolo de timp printr-o participare la eternitate.

Intre timpul istoric veac si cel istoric stiintific mai este o deosebire capitala. Timpul istoric priveste numai trecutul, ceea ce s-a intamplat, ceea ce s-a consumat pana in prezent. Veacul are un cuprins mult mai mare; el are in limitele sale atat trecutul cat si viitorul; adica, atat aceea ce s-a intamplat, cat si ceea ce va veni de aici incolo. Veacul este timpul de aci, din lumea aceasta, de cat este ea si cat va dura ea. Veacul este timpul intreg.

Pentru a intelege mai bine ce este timpul in orizontul de viata al taranului roman este bine sa trecem la o alta problema. Timpul ca fenomen obiectiv trebuie prins in cei doi termeni ai sai; adica de indata ce exista ideea de timp si sentimentul duratei, exista si aceea a inceputului si sfarsitului. Orice se petrece in timp are inceput si sfarsit.

Inceputul este intr-un anume fel insasi lumea, asa cum a fost creata cu infatisarea si ritmul ei. In inceput stau toti germenii a ceea ce este, a ceea ce creste si moare. Orice fapta si faptuire a noastra are un inceput, adica ia fiinta; dar ca tot ce fiinteaza, adica incepe in lumea aceasta, moare, are, fara putinta de invingere, un sfarsit. Taranul roman leaga de inceput sfarsitul; legatura dintre inceput si sfarsit este de o mare insemnatate pentru ideile si sentimentele lor, nu pot fi intelese una fara cealalta.

Sfarsitul este in lumea aceasta sau al lumii acesteia, dar nu se rezolva in ea. Sfarsitul exista dupa cum exista si timpul, nu in sens cantitativ ci in sens calitativ, cu posibilitati de totala prefacere. Sfarsitul timpului nu este in timp, ci dincolo de timp, in eternitate. in acest fel inceputul si sfarsitul nu sunt doua puncte la capatul unei linii, nu sunt nici neant, nici infinit pentru taranul roman, amandoua se rezolva in etern, in absolut.

Pe plan religios facerea lumii si judecata de apoi sunt stalpi de sprijin si mintii. Timpul curge fara incetare intre aceste doua mari momente. Lucrul acesta, adica curgerea timpului, nu este greu de prins. Ceea ce ingreuneaza mersul cercetarii este starea de inceput si de sfarsit ca limite. Cum exista si ce inseamna aceste doua realitati, doua momente?

Inceputul si sfarsitul sunt ale timpului dar nu numai in timp. Sensul lor il putem afla intr-un singur fel: socotind eternul ca un prezent continuu nu ca trecut si viitor, cum este tendinta generala a lumii noastre (tendinta venita din apropierea eternului de infinit).

La moartea unui om, o femeie din Tara Oltului a spus: "sa-i fie sfarsitul ca inceputul", ceea ce pare sa dovedeasca legatura si sensul lor. Taranul pare sa nu cunoasca sfarsitul in sensul mentalitatii stiintifice care poate sa insemne infinit, neant sau moarte. Pentru el sfarsitul se transforma, desigur pe un alt plan decat acela al lumii sensibile, in eternitate, unde sta tot una cu inceputul.

Problema timpului la poporul roman priveste un mod de a gandi specific unui anume stadiu de evolutie al societatii si reflecta o filozofie populara produs al unei mentalitati cu o logica proprie. Timpul, ca fenomen si cadru al mentalitatii generale satului traditional, este altceva decat timpul nostru fizico-matematic, un fenomen de alta natura si cu alte caractere; el apare aici ca un produs al unui alt mod de viata.

Cercetat in legatura cu comunitatea de viata a satului, la nivelul si stadiul sau, timpul acesta nu mai apare anormal si ciudat cum poate apare la prima vedere, ci organic, firesc si plin de sens. Observatia directa facuta pe teren si metoda impusa de natura lucrurilor ne poate duce la intelegerea stiintifica a acestui fenomen.

Aici avem de-a face cu o alta notiune de timp, un timp calitativ, un timp revelat strabatut de multe elemente emotionale.

Ernest Bernea

 

03 Iulie 2012

Vizualizari: 5184

Voteaza:

Timpul in viziunea populara 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.