Agnoiti

Numele si membrii a doua secte care neaga atotstiinta lui Dumnezeu Tatal si a lui Dumnezeu Fiul in starea Lui de chenoza. Prima secta este de sorginte ariana condusa de Theophronius din Capadocia, care a inflorit in jurul anului 370. Adeptii acestei secte sustineau ca Dumnezeu cunostea din memorie trecutul, insa, in ceea ce priveste viitorul, El il cunostea in mod relativ, avand in aceasta privinta o precunoastere incerta, in Exercitii ale mintii, Theophronius afirma ca Dumnezeu este familiar cu trecutul, prezentul si viitorul, insa "cunoasterea pe care o are asupra acestor subiecte nu este de acelasi grad si este supusa unui fel de mutatii". Afirmatia aceasta l-a suparat pe Eunomiu, care il excomunica din gruparea sa. Ca urmare, el va intemeia o alta grupare cunoscuta sub numele de theophronieni. Cea de a doua secta agnoita este de factura monofizita si a fost intemeiata de catre Themistius, diacon in Alexandria (sec. al Vl-lea), de unde si denumirea de themistieni. Dupa moartea lui Sever, Themistius invata ca sufletul uman (nu natura divina) a lui Hristos a fost aidoma noua in toate privintele, necunoscand multe lucruri, in special ziua judecatii pe care singur Tatal o cunoaste. Majoritatea monofizitilor vor respinge aceasta idee ca nefiind conforma cu invatatura lor privind o singura fire a Iui Hristos, sustinand unitatea cunoasterii si numindu-i pe adeptii acestuia agnoetae - ignoranti, necunoscatori. Pe de alta parte, ortodocsii resping ideea lui Themistius, deoarece, sustin ei, produce o ruptura intre cele doua firi. Patriarhul Evloghie al Alexandriei scrie un tratat impotriva agnoitilor, atribuindu-I lui Hristos cunoasterea absoluta. Extrase din acest tratat se regasesc la Fotie. Themistius a fost anatemizat de Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

13 Februarie 2009

Vizualizari: 1303

Voteaza:

AGNOITI 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.