Anatema
Act de extrema severitate, folosit in vechime de autoritatea bisericeasca impotriva celor ce profesau o erezie, prin excluderea lor din comunitate si prin condamnarea ca atare a invataturii lor gresite. Expresia : "Sa fie anatema" apare la sfarsitul expunerii doctrinei ortodoxe de catre sinoadele ecumenice, in sensul ca cel care nu marturiseste aceasta doctrina va fi supus condamnarii Bisericii.
La evrei era jertfa adusa pe altar, care, fiind incarcata cu pacatele si blestemele oamenilor, era destinata nimicirii, pentru a inlatura separatia intre om si Dumnezeu, separatie produsa de pacat. In sens metonimic cuvantul anatema inseamna "lepadat", "blestemat".
Acest "blestem" - anatema - este rostit de Hristos la judecata finala : "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25, 41). Biserica a dat anatemei pe ereticii care falsificau adevarul Evangheliei (cf. Gal. 1, 7-9 ; I Cor. 16, 22). Anatema insemna si excluderea definitiva din Biserica, daca ei nu-si recunosteau ratacirea si nu se indreptau.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.