Dionisie Exiguul

EXIGUUL DIONISIE (sau "cel smerit"), teolog din Scythia Minor (Dobrogea)
N. c. 470, decedat in  c.545, la Roma.  Prezentat de biograful sau Cassiodor ca fiind "de neam scit, dar de maniere intru totul romanesti, foarte priceput in ambele limbi (latina si greaca, n.n.). cunoscator perfect al Sfintei Scripturi si al Do-maticii". 

A intrat de tanar intr-o manastire dobrogeana, apoi ajunge la Constantinopol, in 496 chemat la Roma, unde a fost hirotonit preot. 


A trait mult timp in manastirea "Sf.  Anastasia", a lucrat si in cancelaria papala. Tot Cassiodor scria ca preda dialectica in manastirea Vivarium (in Calabria) si ca a invatat multi ani in biserica. 
 
- A tradus mai multe opere dogmatice din greceste in latineste, toate insotite de prefete personate: Sf.Grigorie de Nissa (Despre crearea omului, cu unele observatii critice), Sf. Ciril al Alexandriei (Epistola 17 impotriva lui Nestorie, cu cele 12 anatematisme si alte epistole), patriarhul Proclu al Constantinopolului (Tomosul catre armeni) s.a.

- A tradus si cateva biografii cerute de monahi: Viata Sf. Pahomie, Pocainta minunata a Sf.  Thaisia. 

- A mai tradus si o colectie de canoane, cele zise "apostolice", ale primelor patru sinoade ecumenice si ale unor sinoade locale (in dotua versiuni); a mai intocmit o colectie de decrete (decretale) a opt papi.  Amandoua colectiile au cunoscut o larga circulatie in Biserica Apuseana.

- I se atribuie si culegerea unei colectii de texte patristice Florilegiu - din Sfintii Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nissa, Ciprian din Cartagina, Ilarie din Pictavium, Ambrozie al Milanului, Fericitul Augustin si altii. 

- A avut bogate cunostinte de astronomie, calendaristica si calcul pascal.  Mai multe lucrari de acest gen ii sunt incluse in Liber de Pashatae sau Cartea despre Pasti: Pascalia adevarata si regulile indreptarii ei, Precizari pentru stabilirea datei Pastilor, Elementele calculului calendaristic si  Pascal etc.

- In mod deosebit trebuie subliniat faptul ca Dionisie este cel care a fixat "cronologia erei crestine", luand pentru prima oara ca punct de plecare, pentru numararea anilor, Nasterea Mantuitorului, "inceputul nadejdii noastre" (fixand-o in 754 sau 753 de la intemeierea Romei", in loc de 749, a facut o eroare de 4 sau 5 ani); a fost adoptata inca din sec.  VII in Italia, din sec.  VIII in Anglia, in cel urmator in Franta, apoi, cu timpul, in toate Tarile lumii.

- Prin mai multe studii pliblicate in anii din urma preotul Dr. Gheorghe Dragulin sustine ca ii apartin si lucrarile puse sub numele lui "Dionisie Pseudo-areopagitul":
- Despre numele divine, Ierarhia ingereasca, Ierarhia bisericeasca; Teologia mistica si zece  Epistole.

 

13 Februarie 2009

Vizualizari: 295

Voteaza:

Dionisie Exiguul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.