Ioan Nucu Moldovan

olog, istoric, filolog, folclorist

MOLDOVAN IOAN MICU (Moldovănuţ), teolog, istoric. filolog, pedagog şi folclorist.

N. 13 iun. 1833, în Varfalău (azi Moldoveneşti), jud. Cluj, decedat la 7 sept. 1915, în Blaj.

Studii gimnaziale la Blaj, teologice la Pesta, Viena şi Blaj (1853-1857). Profesor la Seminarul teologic din Blaj (1857- 1858), apoi profesor de Istorie, Română, Latină, Geografle şi Filosofie la Gimnaziul Superior din Blaj (1859 - 1879) şi director al acestuia (1879 - 1884), canonic mitropolit (din 1879), ajungând până la demnitatea de prepozit şi vicar capitular (1892-1895) al Arhidiecezei Blajului. Membru fondator, apoi preşedinte (1894-1901) al Astrei, membru activ al Academiei Române (ales la 11 apr. 1894, în locul lui George Bariţiu) membui fondator al Partidului Naţional Român din Transilvania (1869), unul din autorii Pronunciamentului de la Blaj (1868). Autor de Iucrări istorice, manuale didactice şi culegeri folclorice.

Lucrări:

v      Lecţiunariu Iatin pentru clasa II-a gimnazială, Blaj, 1864:

v      Dicţionărel latin-român pentru începători, Sibiu, 1864;

v      Istoria Ardealului (pentru şcoale poporale), Blaj, 1866;

v      Geografia Ardealului (pentru şcoale poporale), ed. a II-a, Blaj, 1870;

v      Istoria patriei (pentru şcoale poporale), Blaj, 1875 (Multe din ele interzise de autorităţile maghiare).

v      Acte sinodale ale Bisericii române de Alba Iulia şi Făgăraş, 2 vol., Blaj, 1869 -1872,196+124p;

v      Spicuire în Istoria bisericească a românilor, Blaj, 1873. 82 p.

Colaborator al lui T. Cipariu la publicarea Archivului pentru filologie şi istorie, Blaj, 1867-1870; articole - multe polemice - într-o serie de periodice româneşti din Transilvania, cuvântări etc.

Din îndemnul lui, elevii din Blaj au alcătuit, în anii 1862 - 1878, cea mai bogată colecţie de folclor transilvănean (190 caiete), pe care a încredinţat-o filologului ceh Jan Urban Jarnik şi lui Andrei Bârseanu, care vor publica o selecţie, de aproximativ o treime, sub titIul: Doine şi strigături din Ardeal, 2 Vol., Bucureşti, 1885, XV + 528 p. (I) + XVI + 324 p. (II); (ed. a II-a, 1895, reeditată de Adrian Fochi în 1968).

<

13 Februarie 2009

Vizualizari: 260

Voteaza:

Ioan Nucu Moldovan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.