Despre ecumenism
Ecumenismul la inceput de mileniu trei - istoric, provocari, sperante
Acest sfarsit de secol al XX-lea si inceput de nou mileniu se prezinta ca un timp de tensiuni si paradoxuri. Putem spune ca viata noastra se inscrie intre dorinta de unitate a popoarelor si conflictele interetnice. Pe de o parte organisme internationale ca ONU, UNESCO se straduie sa creeze noi relatii intre natiuni, pe de alta parte accesele autonomiste au ca rezultat o unitate denaturata, experimentata sub forma absolutismului, inlaturarii diferentelor.
In aceasta perioada de inceput de mileniu Biserica nu are decat un singur raspuns: "Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis."(Ioan 17, 21) Unitatea intregii omeniri, sfasiata astazi, este vointa lui Dumnezeu: "…fiind in Hristos Iisus, voi care alta data erati departe, v-ati apropiat prin sangele lui Hristos … uniti intr-un singur trup, prin cruce, omorand prin ea vrajmasia.
In iconomia divina Duhul Sfant a umplut inima omului de dorinta de libertate si unitate si a deschis Bisericii noi posibilitati de comuniune. Dialogul interreligios si miscarea ecumenica se inscriu in aceasta directie.
William Temple (1881-1944), arhiepiscop anglican de Canterbury, spunea ca miscarea ecumenica este "actiunea crestina cea mai importanta a secolului al XX-lea." Yves Congar scria: "Secolul al XX-lea va fi fost in acelasi timp secolul Bisericii si al ecumenismului."
Ecumenism: sens, sensuri
Prin ecumenism, teologia traditionala intelege universalitatea unui sinod al Bisericii crestine universale, universalitate ce asigura invataturii de credinta elaborata de acel sinod un caracter normativ pentru intreaga crestinatate, adica ceea ce se refera la intreaga Biserica crestina. Aceasta conceptie este urmarea fireasca a ceea ce in Noul Testemant se intelege prin oikumeni: pamantul locuit, toata lumea (Luc. 2, 1), pamantul intreg unde se exercita autoritatea lui Hristos (Mat. 28, 14) pe care apostolii si succesorii lor sunt chemati s-o imparta cu El (Mat. 28, 19). In acest sens se vorbeste de sinod ecumenic, patriarh ecumenic. "Ecumenismul a devenit o realitate teologica incepand cu prima ruptura in sanul Bisericii lui Hristos si a capatat un contur mai precis incepand cu Reforma (secolul al XVI-lea)."
Termenul ecumenic folosit pentru a califica miscarea ecumenica are o alta acceptiune. "Prin miscarea ecumenica se inteleg initiativele si actiunile organizate in favoarea unitatii crestinilor conform cu necesitatile diferite ale Bisericilor si dupa imprejurari." (Unitatis redintegratio, 1964, nr. 4, 2). Din aceaste actiuni si initiative rezulta o ampla miscare convergenta, nu numai a crestinilor individuali, ci si a confesiunilor crestine, ca parteneri egali. Decretul despre Restaurarea unitatii sau enciclica papala Ut unum sint (25 mai1995) mentioneaza exigentele ecumenismului: reinnoirea permanenta a Bisericilor, transformarea sufletului, rugaciunea in comuniune, cunoasterea reciproca, dialogul interreligios (intre teologi si intalniri dintre crestinii apartinand diferitelor Biserici), colaborarea intre crestini in cadrul diferitelor servicii sociale.
Trebuie mentionat faptul ca ecumenismul, asa cum apare din documentele oficiale, nu priveste decat crestinismul. Introducerea dialogului cu necrestini in miscarea ecumenica (ecumenismul in sensul larg al termenului) se justifica prin dorinta de unitate a lumii, prin accea ca toti oamenii, creaturi ale lui Dumnezeu, sunt chemati sa participe la pacea universala.
Din istoria miscarii ecumenice
In secolul al XVIII-lea a aparut pentru prima data un ecumenism apropiat irenismului contemporan, prin comunitatile pietiste ale lui Zinzendorf.
Secolul al XIX-lea marcheaza trecerea de la un ecumenism de tip transconfesional la ecumenismul propriu-zis, interconfesional. Aceasta s-a datorat preocuparilor misionare care au permis constientizarea unei realitati teologice: lipsa de unitate crestina este incompatibila cu activitatea misionara. Dar secolul al XIX-lea nu a cunoscut un ecumenism intercofesional in sensul plenar al cuvantului, adica un dialog institutionalizat si oficial intre doua sau mai multe confesiuni crestine separate. Toate eforturile ecumenice din aceasta perioada de pionierat au fost dublate de un ecumenism spiritual: rugaciunea pentru Unitate.
Ecumenismul institutionalizat este realizarea secolului al XX-lea. Cateva momente importante, printre multe altele, vor fi evidentiate in cele ce urmeaza. In 1910, la Edimbourg, Conferinta misionara internationala a subliniat inca o data legatura indisolubila intre unitatea crestina si misiune. In 1920, Dorotei al Constantinopolelui isi exprima dorinta ca deschiderea Bisericilor, unele fata de altele, sa inlocuiasca ostilitatea si prozelitismul agresiv. La Stockholm, anul 1925 marcheaza prima intalnire Viata si activitate. Urmatoarea conferinta va avea loc in 1937 la Oxford. La Edimbourg, tot in acelasi an, se va tine conferinta Credinta si Constitutie.
Momentul central il va constitui crearea Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB), in 1948, la Amsterdam, 147 de Biserici au marturisit ca inteleg sa fie impreuna. Desi Bisericile difera in materie de doctrina si disciplina, ele puteau aduce totusi o marturie comuna prin legaturile de colaborare, de intrajutorare si rugaciune. CEB nu are nici o autoritate ecleziastica sau canonica, ci numai autoritatea pe care i-o acorda Bisericile. "Va actiona in numele Bisericilor membre in cazul in care una sau mai multe dintre ele ii va incredinta aceasta responsabilitate." El va emite rapoarte si va favoriza o actiune concertata in probleme de interes comun. Dar nu se putea vorbi de unitatea pe care Dumnezeu o cere pentru ca nu exista comuniune.
In 1948 baza doctrinala a Consiliului Ecumenic al Bisericilor a fost definita astfel: asociatie frateasca a Bisericilor care il accepta pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mantuitor. In 1961 la New-Delhi definitia s-a completat astfel: CEB este o asociatie frateasca a Bisericilor care-L marturisesc pe Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mantuitor, conform Scripturii si incearca sa raspunda impreuna chemarii lor comune pentru marirea singurului Dumnezeu, in trei persoane, Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Dupa recunoasterea Sfintei Treimi, Bisericile ortodoxe au devenit membre ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor.
Dimensiunile ecumenismului
Trei dimensiuni fundamentale se regasesc in exigentele impuse miscarii ecumenice: ecumenismul teologic, ecumenismul laic si ecumenismul spiritual.
Ecumenismul teologic este dialogul intre teologi de diferite confesiuni crestine, intre diferite Biserici. Drumul ecumenismului este drumul Bisericii. La aceasta miscare de unire, din zi in zi mai ampla, iau parte toti cei ce-l invoca pe Dumnezeu in Treime si-l marturisesc pe Iisus Hristos ca Domn si Mantuitor. Biserica universala este astfel poporul care-si afla unitatea in Treime. "De unitate Patris et Filii et Spiritus Sancti plebs, adunata" spunea Sfantul Ciprian. Importanta unei ecleziologii a comuniunii este evidenta. Inca din 1947 Wisser Hooft declara: "Daca ar exista o ecleziologie acceptata de toti (crestinii), problema ecumenica va fi rezolvata, iar miscarea ecumenica superflua, caci in privinta credintei ne lovim de adevarurile fundamentale ca slujirea, hierarhia, primatul". Dupa 50 de ani, progrese au fost inregistrate; exista puncte comune, dar nu, inca, consens.
Ecumenismul laic (secular) inseamna colaborarea crestinilor in diverse activitati in folosul oamenilor. Societatile pluraliste sunt tot mai putin interesate de divergentele dogmatice. Credibilitatea crestinilor se masoara dupa calitatea angajamentului comun in serviciul omului si al omenirii. "Imaginea dureroasa a omenirii de azi impune tuturor crestinilor sarcina obligatorie de a face evident faptul ca reusitele tehnice si stiintifice nu sunt suficiente pentru a crea o civilizatie mondiala fara temeiuri spirituale, religioase si morale, fara Iisus Hristos, cel care da lumii dragostea, pacea si dreptatea." (Patriarhul Athenagoras, 1987) Reconcilierea omului cu Dumnezeu, a omului cu semenii sai, a Bisericilor, sunt principalele directii de actiune ale ecumenismului laic.
Ecumenismul spiritual este o alta dimensiune a miscarii ecumenice. Nu este un ecumenism adevarat fara o transformare interioara, o reinnoire a sufletului, o renuntare la sine, fara acea umilinta, blandete, generozitate si sincera abnegatie in slujirea aproapelui. Sufletul acestei innoiri este rugaciunea. Rugaciunea "ecumenica", comunitatea de rugaciune a fratilor si surorilor in Hristos exprima adevarul evanghelic al cuvintelor "Tatal vostru unul este, Cel din ceruri." (Mat. 23, 9) Desi divizati, "ei se unesc in Hristos cu o speranta puternica, incredintandu-I viitorul unirii si al comuniunii lor". Preocuparea pentru unitate nu poate lipsi din dialogul intim al fiecarui crestin cu Dumnezeu. Fiecare rugaciune este jertfa totala si neconditionata oferita Tatalui, prin Fiul, in Sfantul Duh.
Dialogul interreligios nu este numai un schimb de idei, ci si unul de daruri, caci are la baza rugaciunea. El inseamna maturitate de gandire si examen de constiinta, parteneriat, vointa de reconciliere si unitate in adevar. Este o reinnoire nu numai a felului in a-ti exprima credinta, ci si al trairii ei. Este un dialog al mantuirii. Cand crestinii se roaga impreuna, telul unitatii este mai aproape. Hristos este prezent in aceasta comuniune de rugaciune; El se roaga in noi, cu noi si pentru noi. Rugaciunea ecumenica este in serviciul misiunii crestine si a credibilitatii ei. Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor este numai un exemplu de comuniune in rugaciune.
Dialogul este mijlocul ideal in confruntarea diferitelor puncte de vedere, pentru examinarea divergentelor care-i separa pe crestini. In cadrul dialogului ecumenic sunt evidente gravitatea angajarii si profunzimea problemelor ce se cer rezolvate. Forta pentru a duce la bun sfarsit acest lung si dificil pelerinaj se regaseste in "aceasta relatie de convertire la vointa Tatalui, pocainta si incredere absoluta in puterea reconciliatoare a adevarului care este Hristos."
In functie de domeniile de exercitare a mandatului ecumenic, in lumea protestanta, avand in vedere diversitatea denominatiunilor protestante si neo-protestante, se vorbeste de un ecumenism intraconfesional si de unul interconfesional.
Ecumenismul intraconfesional inseamna existenta unui pluralism in cadrul aceleasi denominatiuni. Karl Barth spunea: "Noi nu suntem unanimi acolo unde ar trebui sa fim ca Biserica, adica in substanta insasi a credintei crestine. Nu suntem uniti in Hristos".
Ecumenismul interconfesional este ecumenismul in sens traditional si se manifesta la nivel national sau international.
Ecumenismul, Ortodoxia si Uniunea Europeana
La nivel mondial, ecumenismul priveste cele trei mari denominatiuni crestine: catolicismul, protestantismul si ortodoxia.
La nivel european, spune Jean Gueit, "a evoca partile considerate, a le desemna, inseamna a defini frontierele Europei, ceea ce nu este simplu."
Constructia europeana se articuleaza in jurul conturului geografic al unei Europe unite. Se va intinde Europa unita de la Atlantic la Urali sau se va opri la portile ortodoxiei sau, eventual, la cele ale Rusiei? Care este rolul ecumenismului in acest context? In ciuda prezentei minoritatilor, adesea importante - musulmana, iudaica sau crestin ortodoxa foarte discreta - "Europa celor cincisprezece" se inscrie din punct de vedere religios in traditia "romanitatii", mostenitoare a gandirii sfantului Augustin sau a sfantului Toma de Aquino. Exceptia greceasca nu inseamna o deschidere spre crestinismul oriental. Sensul si dificultatile dialogului ecumenic in acest context, adica locul Bisericii Ortodoxe intr-o Europa unita sunt, in parte, problemele ecumenismului actual. De aceasta alegere va depinde noul spatiu european. Noua Europa nu poate fi decat una care va integra intreaga crestinatate. "Integrarea diversitatilor este nu numai de dorit, ea este necesara; este conditia unitatii crestine. In acest contest sarcina ecumenismului este de a regasi si a trai ceea ce acest termen inseamna: universalitatea pamantului locuit ca actualizare a "catolicitatii" , care nu coincide neaparat cu mondializarea."
Ortodoxia este tinta unor critici si grave banuieli. Exista declaratii ale unor personalitati care exprima o parere negativa fata de traditia ortodoxa. Fohannes Farnleitner, ministru austriac spunea ca "Europa se opreste si trebuie sa se opreasca acolo unde incepe Ortodoxia". Este si punctul de vedere al filosofului american Samuel Huntington care sustine incompatibilitatea dintre Ortodoxie (fundament al culturii tarilor orientale) si idealul occidental al respectului drepturilor omului.
In 1999, la Oslo, Conferinta Bisericilor europene a organizat o conferinta ecumenica in al carui document final se arata ca traditia ortodoxa si cele occidentale sunt doi plamani ai unui singur trup european. "Viitorul Europei depinde de capacitatea popoarelor ei de a trai impreuna, avand aceleasi obligatii."
Fata de punctele de vedere geopolitice, pozitia autoritatilor religioase este caracterizata de o convergenta a opiniilor. In ceea ce priveste pozitia ortodoxa, mesajul patriarhului ecumenic Bartolomeu I cu ocazia vizitei sale in Romania in 1999 este unul de dragoste si de sacrificiu, si nu de dominatie si putere. Principiul care trebuie sa domneasca este acela al egalitatii si respectului popoarelor si a traditiei culturale. Unitatea trebuie sa fie in armonie, credinta comuna, pace si dragoste. "Daca Europa occidentala doreste sa iasa din impasul spiritual in care se gaseste astazi, ea trebuie sa se intoarca la sursa si sa reintareasca legaturile ei cu Dumnezeu si creatia acestuia, in loc sa cada in orgoliu si intr-o atitudine de superioritate. Noi, episcopii ortodocsi, ii asiguram pe fratii catolici si protestanti ca Biserica noastra nu are nici o intentie de a rupe relatiile fratesti cu ele."
Vaclav Havel, intr-un limbaj intelectual a exprimat, in mesajul sau din februarie 1999, acelasi apel al cautarii, unite cu cainta pentru trecut, a unei spiritualitati pentru Europa, a unei inspiratii venita de sus pentru construirea Europei unite: "Europa trebuie sa aiba o reflectie hotarata privind ambiguitatea contributiei ei la dezvoltarea omenirii … Europa trebuie sa inceapa cu ea insasi … sa respecte ordinea superioara cosmica ca pe ceva ce ne depaseste si, de asemenea, ordinea morala ca consecinta. Umilinta, amabilitatea, respectul a ceea ce nu intelegem, sentimentul profund de solidaritate cu ceilalti, vointa de a face sacrificii sau fapte bune pe care numai vesnicia le va rasplati, acestea sunt atatea valori care ar putea fi programul constructiei europene."
Biserica Ortodoxa, asa cum marturisim in Crez, transcede orice limitate etnica sau culturala, deci si opozitia Occident - Orient. Dupa har si dupa chemarea dumnezeiasca, dincolo de pacat si de greselile lumesti ale madularelor ei - Trup al lui Hristos si templu al Duhului Sfant - ea este comunitatea chemata si capabila, tot dupa har, sa-i reuneasca pe toti oamenii si totul din om, sa adune intr-un tot dinamic valorile omenirii pentru a le oferi, in Hristos, prin Sfantul Duh, binecuvantarii Tatalui. "Ale Tale dintru ale Tale, Tie-ti aducem de toate si pentru toate", aceste cuvinte din liturghia sfantului Ioan Gura de Aur, rugaciune de implorare a darului Sfantului Duh, ilustreaza minunat conceptia si atitudinea Bisericii ortodoxe privind integrarea europeana. Biserica ortodoxa doreste ca fiecare dintre bisericile surori sa-si traiasca viata proprie, in conformitate cu limba si traditile specifice. Acesta este aportul pe care spiritualitatea ortodoxa il poate aduce Europei: unitate si diversitate in stralucirea Uni-Treimii dumnezeiesti.
Ecumenismul la feminin
Inceputul miscarii feminine in cadrul ecumenismului ar putea fi anul 1948, cand Sarah Chakko a prezentat la prima Conferinta a CEB-ul un raport despre rolul si statutul femeii in Biserica in 58 de tari.
Sub conducerea Madeleinei Barot, dupa a doua Adunare a CEB, in 1954, s-a creat Departamentul cooperarii intre barbati si femei in Biserica si societate.
In contextul unui important program de studi pe tema Femeile si barbatii in Biserica, program adoptat de a cincea adunare a CEB de la Nairobi (1975) si concretizat in crearea unei sectii speciale atasata comisiei Credinta si Constititie, o serie de colocvii, seminarii si conferinte au avut loc pentru a dezbate si lamuri problema comunitatii femeilor si a barbatilor in casa lui Dumnezeu.
La Sheffield (1981) vor fi discutate problemele oprimarii femeii si a marginalizarii acesteia in toate domeniile de activitate.
Semnele unui ecumenism feminin, din care barbatii nu sunt nicidecum exclusi, dar unde femeile au incetat sa mai fie o minoritate, s-au facut simtite din acest moment. Participarea deplina a fiecarui madular al Bisericii, trup al lui Hristos, conform chemarii si capacitatii fiecarei persoane, este cerinta crearii acelei comunitati de dragoste, intelegere si respect, este raspunsul oamenilor la porunca lui Hristos. A fi deschis semenului tau, a invata sa-l asculti cu rabdare si intelegere, a-l intelege pe celalalt este marea cucerire a ecumenismului feminin.
In ianuarie 1987 Consiliul Ecumenic al Bisericilor a desemnat perioada 1988-1998 Decada ecumenica a Bisericilor in solidaritate cu femeile. Aceasta Decada, continuare si raspuns la initiativa Natiunilor Unite (1975-1985), a avut la baza adevarul biblic al binecuvantarii comune a barbatilor si a femeilor (Fac. 1, 27), a egalitatii barbatilor si femeilor (Gal. 3, 28), a responsabilitatii comune de a mentine si sluji Biserica in lume. Consiliul Ecumenic al Bisericilor isi reafirma astfel unul din principiile conform caruia barbatii si femeile sunt parteneri egali in Biserica. Deceniul ecumenic al Bisericilor solidare cu femeile este urmarea studiului Comunitatea femeilor si a barbatilor in Biserica (1978-1981).
Decada s-a dorit un proiect care sa ofere Bisericilor ocazia unei reflectii si a unei reconsiderari a structurilor lor, a invatamantului si practicii religioase privind participarea femeilor la viata Bisericii si societatii. Rapoartele rezultate in urma vizitelor unor echipe ecumenice in diferite tari, "scrisori vii" cum au fost denumite, au avut ca scop recunoasterea progreselor efectuate in acest domeniu, cat si stimularea participarii Bisericilor la actiuni privind implicarea femeilor la viata cetatii. Interpelarile au vizat probleme dintre cele mai diverse, axandu-se in special pe domeniile: dreptatea economica, incurajarea si sustinerea femeilor pentru a participa la viata Bisericii, lupta contra rasismului si violenta contra femeilor.
Participarea deplina a fiecaruia la viata Bisericii, obiectiv prioritar al Decadei, s-a concretizat prin crearea unui cadru favorabil includerii femeii in administratie, in institutiile ecumenice, posibilitati privind accesul la invatamantul teologic, crearea unor retele si organizatii care sa permita afirmarea tinerelor femei, angajarea femeii in activitatea diaconala.
Violenta impotriva femeii este un fapt extrem de prezent in viata societatii. In aceste conditii Bisericile au fost chemate sa denunte violenta sub toate aspectele ei, ca forma a pacatului, ca forma de violare a drepturilor persoanei umane. Consiliul ecumenic al Bisericilor trebuie sa creeze structurile necesare, precum si programele de control care sa garanteze ca preocuparile in acest domeniu isi vor gasi solutii concrete.
Problemele ridicate de deceniul solidaritatii sunt si problemele credintei crestinilor. "Solidaritatea face parte din credinta. Unitatea si comunitatea sunt pentru noi concepte cheie; pentru a ne desemna, folosim termenii familie si comuniune. Credem ca suntem unul, ca Biserica suntem un singur trup, iar daca un madular sufera, suferim toti, iar darurile fiecaruia ii imbogatesc pe toti. Dragostea lui Dumnezeu ne uneste si ne inspira dragostea unora pentru altii [.] Deceniul ne cheama sa reinvatam lectia data de teologia creatiei si nu numai a o invata, ci si a-i asuma consecintele."
Exista in miscarea ecumenica feminina si cateva directii cu care Biserica ortodoxa nu poate fi de acord. Astfel putem mentiona hirotonia femeii, limbajul inclusiv, miscarea privind recunoasterea minoritatilor sexuale.
Create si recreate prin botezul in Hristos, persoana umana, barbat sau femeie, este chipul lui Dumnezeu si tinde spre asemanarea cu El. Sfantul Grigore de Nissa il compara pe om cu o oglinda miscatoare care, daca se intoarce spre Dumnezeu - si acesta este sensul transformarii - devine pe de-a intregul luminos si lumineaza lumea. In aceasta perspectiva nu este indiferent ca o femeie, Fecioara Maria, reprezinta Biserica care este omenirea salvata. Barbat si femeie sunt chemati, intr-o atitudine de deschidere si umila supunere, la dialogul cu Dumnezeu Creatorul. Mantuirea fiecaruia, barbat sau femeie, depinde de aceasta deschidere la taina chemarii Sfatului Duh. Constientizarea acestei chemari si a datoriei fiecaruia este Fiat-ul Mariei si acel extraordinar Magnificat, cantec al sperantei.
Conf.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.