De ce a creat Dumnezeu lumea?

De ce a creat Dumnezeu lumea? Mareste imaginea.

De ce a hotarat Dumnezeu sa creeze lumea? Desi este o intrebare fara raspuns este totusi inevitabila. Raspunsul Sf. Maxim Marturisitorul, probabil cel mai convingator din cele date vreodata la aceasta intrebare, apare in Capitole despre iubire, in care vorbeste in termeni de bucurie impartasita:”Dumnezeu, care este mai presus de plinatate, a adus la viata creaturile, nu pentru ca Ii lipsea ceva, ci pentru ca acestea sa se impartaseasca din El, pe masura puterii fiecareia, si pentru ca El Insusi sa se bucure de lucrurile Sale vazandu-le bucuria.

Ceea ce numeste Sf. Maxim bucurie impartasita poate fi inteles ca iubire impartasita „Dumnezeu este iubire”, ne spune Sf.

Ioan (I Ioan 4, 8). Iubirea divina nu este iubire de sine, ci iubire reciproca sau impartasita. Dumnezeu nu este doar monada, auto-suficient, izolat, iubindu-se pe sine. Dumnezeu este Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, care se iubesc unul pe altul, uniti unul cu altul intr-o miscare neincetata de salasluirea reciproca sau perihoreza. Dumnezeu nu este doar personal, ci si inter-personal; nu doar unitate, ci si uniune. Unul dintre termenii caracteristici, utilizati de Parintii capadocieni pentru desemnarea Treimii este chiar „comuniune” sau koinonia.

Daca Dumnezeu este, asadar, taina iubirii impartasite, atunci este intru totul potrivit si conform cu natura Sa ca El sa fi ales sa creeze lumea, pentru ca si altii sa devina partas la miscarea iubirii trinitare. Folosind aceste cuvinte, „potrivit si conform cu natura Sa”, nu sustin ca Dumnezeu a fost intr-o anumita masura fortat sa creeze lumea. Din contra, nimic dinauntrul sau din afara lui Dumnezeu nu L-a constrans sa aduca lumea la viata; El a lucrat in totala libertate. Dumnezeu este necesar lumii, dar lumea nu este necesara lui Dumnezeu. In cuvintele Parintelui George Florovsky: „Lumea exista. Dar ea a inceput sa existe. Aceasta inseamna: lumea ar fi putut sa nu existe. Nu exista absolut nici o necesitate in existenta lumii. Singurul fundament al lumii rezida in libertatea lui Dumnezeu, in libertatea Iubirii. Totusi, desi Dumnezeu creeaza in libertate absoluta si desi creatia este, in consecinta, un act al vointei Sale libere, creand, Dumnezeu exprima, concomitent, adevarata Sa natura, iubirea. Dupa cum scria Sf Dionisie Areopagitul, „Iubirea (eros) divina este extatica.” Areopagitul se refera aici la sensul literal al cuvantului ekstasis, care inseamna „care este in afara sinelui.”Dumnezeu a creat lumea deoarece iubirea Sa este indreptata spre exterior si se propaga de la sine; fara aceasta iubire care se revarsa lumea nu ar exista. In loc sa vorbim despre ex nihilo, „din nimic”, oare nu ar fi mai potrivit sa vorbim de creatie ex amore, „din iubire”?

Daca lumea creata este privita din aceasta perspectiva, expresie a bucuriei si iubirii impartasite, atunci cu certitudine nu putem fi satisfacuti de doctrina „deista” despre creatie, care priveste universul ca un artefact, Creatorul divin fiind cel care ii da forma din afara, ca un inginer sau arhitect. Ea nu poate fi conceputa ca un ceas pe care Ceasornicarul cosmic il porneste si apoi il lasa sa functioneze de la sine. Aceasta este o greseala elementara. Conform abordarii afirmate Sfantul Maxim si Sf Dionisie, creatia nu este un lucru asupra caruia Dumnezeu actioneaza din exterior, ci ceva prin care El S-a exprimat pe Sine din interior. Dumnezeu este atat in afara cat, in egala masura, inauntrul a toate ce sunt. Atunci cand descriem legatura lui Dumnezeu cu lumea, principalele imagini folosite nu ar trebui sa fie cele de formare, fabricare sau organizare, ci, mai curand, sa Il prezentam pe Dumnezeu ca salasluind in lume si omniprezent. Cand afirmam ca Dumnezeu este Creator al universului sustinem ca „El este in toate si umple toate lucrurile”, pentru a folosi o fraza care in cultul ortodox se refera atat la Hristos cat si la Sfantul Duh.

In stransa legatura cu aceasta sta un alt aspect. Creatia trebuie interpretata nu ca un eveniment definitiv din trecut, ci ca o relatie care continua in prezent. Lumea exista deoarece Dumnezeu o iubeste, nu pentru ca El a iubit-o demult, la inceputuri, ci pentru ca o iubeste acum si aici, in aceasta clipa, la fel ca in orice alta clipa. Trebuie sa gandim si sa vorbim nu la timpul trecut, ci la cel prezent. Nu trebuie sa spunem „Dumnezeu a creat lumea, candva, in timpuri indepartate”, ci „Dumnezeu creeaza lumea, pe noi toti, in aceasta clipa si intotdeauna.”. Daca Facatoul divin nu si-ar exercita vointa demiurgica in fiecare clipa a timpului, universul ar aluneca in vidul non-fiintei. In cuvintele Sf Filaret al Moscovei „Toate creaturile se sprijina pe creator al lui Dumnezeu ca pe un pod de diamante. Deasupra este abisul infinitului dumnezeiesc, dedesubt cel al propriei nimicnicii.” Acest cuvant creator al lui Dumnezeu, care constituie pentru Sf Filaret „podul de diamant” nu este un cuvant pronuntat o singura data, ci continuu: ieri, astazi si intotdeauna, pana la „sfarsitul veacurilor”. (Matei 28, 20)

Fiind creatia lui Dumnezeu, lumea este intrinsec buna: „Si a privit Dumnezeu toate cate a facut si iata erau bune foarte.” (Facere 1, 31) Ea este, insa, in acelasi timp, o lume cazuta, sfaramata si distrusa, deteriorata si distorsionata de pacat, de pacatul originar sau stramosesc si de pacatele individuale ale fiecaruia dintre noi. Asa cum scria Apostolul Pavel intreaga creatie este „supusa desertaciunii” si „sub robia stricaciunii” si nadajduieste sa fie eliberata. (Romani 8, 20-22) Totusi, caderea nu este completa. Ordinea creata este, chiar si starea sa cazuta, o taina a prezentei divine. Chiar daca frumusetea sa este afectata, cosmosul ramane frumos. Putem inca spune, asa cum o facem de altfel in fiecare zi, cu ocazia Vecerniei, „Cat s-au marit lucrarile Tale, Doamne!”.

Aceasta bunatate si frumusete intrinseca a lumii este evidentiata de autorul anonim al operei clasice rusesti din secolul al XIX-lea Pelerinul rus. In timp ce strabate o nesfarsita padure, spunand „Rugaciunea lui Iisus”, pelerinul descopera ca inima sa se umple cu o iubire atot-cuprinzatoare pentru intreaga umanitate si nu doar atat, ci si pentru toate cele create. El spune: „Cand ma rugam din toata inima, totul in jurul meu parea incantator si minunat. Copacii, iarba, pasarile, pamantul, aerul, lumina pareau sa imi spuna ca toate lucrurile se rugau lui Dumnezeu si ii cantau lauda. Astfel am ajuns sa inteleg ceea ce Filocalia numeste „cunoasterea limbii tuturor creaturilor”. Experienta sa din acele momente nu a fost nici iluzie, nici sentimentalism, ci o intelegere autentica a naturii adevarate a lumii create.

P.

S. Kallistos Ware

.

12 August 2009

Vizualizari: 13542

Voteaza:

De ce a creat Dumnezeu lumea? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE