Baticul - amanunt sau element de identitate?
Valul, basmaua, care acopera capul, deseori fata si corpul, provin probabil din Orient. Portul valului ofera protectie in fata privirii celor indiscreti, asigurand, in acelasi timp, o anume intimitate. Conducatorii musulmani, cum ar fi, de pilda, califii abasizi, apoi imparatii chinezi, purtau un asemenea val, ca sa nu mai vorbim de tuaregii din Sahara, unde doar barbatii sunt acoperiti cu un val. La multe popoare, femeia a trebuit sau trebuie sa poarte capul acoperit partial sau in intregime. In vechiul Orient, valul este consemnat inca din a doua jumatate a mileniului al II-lea i.d.Hr. in legile asiriene, ca un semn distinctiv pentru femeile nobile sau casatorite.
Prin urmare, nu e o surpriza faptul ca valul este intalnit si in iudaism si in comunitatile iudeo-crestine. Sfantul Ap. Pavel a incercat sa introduca portul valului de catre femei si in comunitatile crestine provenite din lumea pagana, ignorand insa faptul ca, in traditia lumii elenistice, valul era purtat doar cu prilejul nuntii sau ca o componenta care tinea mai mult de moda. Femeile din Corint au refuzat portul valului, asa incat Sfantul Ap. Pavel a batut in retragere si a incercat sa vina cu argumente in prima sa epistola trimisa corintenilor (I Cor. 11, 2-16):
"capul" barbatului este Hristos, iar "capul" femeii este barbatul; barbatul nu trebuie sa-si acopere capul, pentru ca el este "chipul si slava" lui Dumnezeu, pe cand femeia este doar "slava" barbatului. Sfantul Pavel incearca sa sublinieze ca, dupa cum barbatul nu poate participa la slujbele Bisericii cu parul lung, tot la fel, femeia fara a avea parul acoperit cu un val (cf. W. Schrage, Der erste Brief an die Korinther, pp. 487-541).
Unii Parinti si scriitori ai Bisericii au continuat si ei sa sustina aceeasi atitudine a Apostolului Pavel fata de portul femeii. Astfel, la inceputul secolului al III-lea, Tertulian, in lucrarea sa De virginibus velandis, cerea ca toate fecioarele sa poarte valul nu doar in biserica, ci oriunde in public. Acest lucru avea sa fie respectat mai tarziu cu strictete mai ales in randul calugaritelor si surorilor din ordinele monahale. Mai mult decat atat, atunci cand intra in biserica, multe credincioase ortodoxe isi acopera parul cu o naframa sau basma. Tot la fel, pana azi, multe credincioase catolice din Italia, la intrarea in biserica, isi pun un acoperamant pe cap sau cel putin o batista; in plus, protocolul prevede ca in cadrul audientelor la nivel inalt la papa, femeile sa poarte un val confectionat dintr-un material foarte fin; acelasi val este purtat cu ocazia unor inmormantari sau la nunti, cand se poarta un val alb.
Nici in perioada Reformei nu s-a pus problema schimbarii sau inlaturarii portului acoperamantului capului femeii, chiar daca J. Calvin a tratat-o cu indiferenta. Astazi, insa, atat in Rasaritul ortodox cat si in Apus, folosirea basmalei de catre femei in spatiul liturgic sau in afara lui nu mai prezinta un interes special din partea preotilor sau episcopilor, in afara unor exceptii, dar tot mai putine.
Altfel stau lucrurile in spatiul islamic. Exista trei locuri in Coran (33,53; 33,59; 24,31), in care se cere femeilor sa se imbrace decent. Termenul arab folosit astazi i
Un alt cuvant-cheie legat de portul femeii in lumea islamica e pomenit in sura 33,59:
In fine, in sura 24,31, in acelasi context, apare termenul himar:
Dupa cum se observa, Coranul nu confera imbracamintei un caracter strict religios, ci mai degraba unul social (J. Chabbi, Ce voile que laon dit
Totusi, dincolo de orice speculatii si mentalitati, istoria a confirmat faptul ca nu
Pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.