Nimic mai caracteristic, pentru viata crestina, ca sensul pe care ea il acorda ideii de Biserica, precum si gradul de aderenta pe care il are Biserica cu credinciosii. Biserica este unitatea sintetica a credinciosilor ce o alcatuiesc, ce are drept temelie de inceput si capetenie spirituala peste veacuri pe Domnul nostru Iisus Hristos si invatatura Sa, din care decurg pentru Biserica, consecinte de organizare si de conducere carora trebuie sa se supuna si prin care isi asigura caracterul divin, unitatea si posibilitatea mentinerii ei pana la sfarsitul veacurilor.

Maturitatea vietii crestine incepe in ziua in care ea si-a asimilat intr-atata ideea de Biserica, incat aceasta a devenit pentru ea, expresia cea mai pura a credintei in Dumnezeu.
Biserica nu este un eveniment datorat intamplarii. Ea vine de la Dumnezeu prin mijlocirea Mantuitorului.

Biserica e fenomen de revelatie; ca plan si ca realizare apartine unei stari supranaturale, la intelegerea careia nu ne putem ridica decat prin mijlocirea credintei.

Biserica e un mister din punctul de vedere al cunostintei; si aceasta pentru faptul ca ea nu e din ordinea fenomenelor pur naturale, pe care le depaseste.

Din acest punct de vedere, - Biserica - e ceva „irational", adica cu cat afirmam caracterul ei supranatural, cu atat e mai greu sa-l patrunzi cu ratiunea, intrucat acest caracter al ei, nu este din seria adevarurilor de verificare experimentala materiala.

Biserica isi are izvorul in supranatural, adica intr-o lume alta decat a noastra; si daca Biserica nu poate fi conceputa fara acea realitate supranaturala, acea existenta spirituala, Dumnezeu, totusi, ea nu e posibila fara lumea noastra. Radacinile ei, care sunt infipte adanc in planul etern al lui Dumnezeu, ar fi ramas in regiunea necunoscutului intunecos, fara existenta lumii noastre. Biserica este puntea de legatura dintre divin si uman, dintre lumea naturala si supranaturala, dintre etern si temporal.

Biserica din etern e in planul lui Dumnezeu, totusi, ca realizare materiala, ea apare in timp; istoric isi are inceputul in ziua Pogorarii Duhului Sfant. Cu toate acestea, ea nu este supusa conditiilor de timp si de spatiu, in natura in care ne aflam, intrucat ea se prelungeste din acest contact cu pamantul peste veacuri, in eternitate. Odata ce Biserica devine si realitate temporala, orice separare intre etern si temporal, intre supranatural si natural, in cadrul ei, nu poate fi decat doar o distinctie de nume.

In potential, Biserica apartine deodata si eternului si temporalului si supranaturalului si naturalului. Aceste doua aspecte ale ei se intregesc, se conditioneaza; o renuntare la unul din aceste doua aspecte ale Bisericii, o despartire a lor, nu-i posibila. Un capat al firului existentei ei, e in planul etern al lui Dumnezeu. Celalalt, venind in atingere cu pamantul, imbracand haina realitatii pipaibile - Biserica lui Hristos - este totusi, adanc inradacinat in eternitate si supranatural si cu perspective tot in vederea eternitatii. Ea este punctul de intretaiere a clipei cu vesnicia si prilejuieste in cuprinsul ei infricosatoarele atingeri ale cerului cu pamantul.

Biserica, am putea sa o asemanam cu o lumina eterna, totusi licarind in timp si in spatiu, pentru ca noi sa putem vedea si recunoaste pe eternul Dumnezeu, scopul suprem al existentei noastre.

Biserica are o sfera a ei proprie, pe care si-o largeste continuu, cucerind in cuprinsul ei suflete ce se convertesc si care, libere, adera, accepta viata ei; totusi ea nu cunoaste compromisul si se sustrage de sub imperiul imprejurarilor schimbatoare, trecatoare, ca si clipa la care gandim, pastrandu-i fiinta sa ne- alterata, nepatata.

Se poate vorbi de Biserica pe planul sub specie aeternitatis - Biserica triumfatoare, si de Biserica sub specie temporis - Biserica luptatoare, intrucat ea e in acelasi timp si o realitate a vietii, pentru ca face parte din existentele pamantesti, fara a fi izolata de ele.

Biserica este asemenea soarelui ce se coboara spre orizont, si care prin coborarea sa sub orizont nu dispare, ci numai apare unei noi lumi. Daca de la inceput avem perceptia acestor doua realitati: supranaturalul si naturalul, in existenta Bisericii, atunci sfortarea noastra de a o intelege, nu va mai fi procesul unei munci grele, ci va fi o placere.

Biserica in fiecare parte a ei contine in esenta o sinteza a eternului cu temporalul, a supranaturalului cu naturalul. Astfel, a bloca unul din izvoarele acestea: supranaturalul sau naturalul, nu vom putea ajunge la asimilarea acestui mister - Biserica.

Biserica e soarele etern al legaturii dintre cele doua lumi: Eternul, Dumnezeu, si lumea, intrucat ea este punctul de intalnire si de unire a cerului cu pamantul, prin mijlocirea jertfei Mantuitorului, adusa de catre reprezentantii Sai legali. Asaltul nepios al necredinciosilor cu intreg cortegiul lor de instrumentari, in lumina carora ei nu descopera nimic supranatural in Biserica, ne face sa ne adresam direct fara nici o rezerva spunandu-le ca, in afara de credinta, nu vor ajunge la intelegerea impletirii divinului cu umanul si realitatile omenesti, care impletire vine la expresiune prin Biserica, pe care noi in consecinta, o respectam cu pietate; desi ea nu intru totul este accesibila puterii noastre de intelegere, totusi constatam ca ea ne invioreaza sufletul prin harul divin, ne lumineaza prin invatatura sa si starneste fortele de adanc ale spiritului, care izbucnesc in realizari ce dainuiesc si lumineaza peste veacuri.

Toate noile curente si formatiuni religioase sunt straine de fiinta intima a Bisericii crestine ortodoxe, cum si de conceptiile si idealurile ei de viata.

Adversarii Otodoxismului, in cea mai mare parte, au luat nastere tocmai datorita acestui fapt, a unei intelegeri brutale si cu totul gresite a intregii ideologii, care se rezuma in misteriosul cuvant - Biserica a lui Hristos Domnul.

Prin fiinta ei activa - Biserica - sfinteste, invata, conduce si sensibilizeaza, fara sa materializeze, realitatile spirituale ale credintei, care ne Inalta, fara sa distruga sau sa depaseasca legile materiei, ci dimpotriva le foloseste ca o prima treapta de pasire din lumea vazuta a simturilor catre lumea cea nevazuta a spiritului - a lui Dumnezeu si a tainelor cerului.

PREOT HARALAMBIE GH. VASILACHE
(din volumul “Altarul Spiritualitatii Romanesti” – tiparit la Manastirea Neamt in anul 1942)

.