Faptele Apostolilor

 

Faptele Apostolilor este o scriere cu cuprins istoric in care se descrie infiintarea Bisericii crestine, primele inceputuri ale crestinismului si raspandirea sa in lume. Prezinta isto­ria raspandirii crestinismului prin cei mai insemnati Apostoli ai Mantuitorului Hristos.

 

Ea este scrisa de Evanghelistul Luca, fiind a doua carte a sa, precum se deduce din prologul cartii respective (Fapte 1, 1-3) si precum marturiseste traditia bisericeasca. Titlul cartii nu este dat de autor, ci de Parintii Vechi bisericesti gasindu-se in cei mai vechi codici cu acest titlu. Dupa autor, ea este a doua carte adresata catre Teofil si s-ar fi putut intitula: "A doua carte a lui Luca catre Teofil".

 

In ceea ce priveste autenticitatea scrierii, aceasta este confirmata  de numerosi Parinti bisericesti: Sfantul Irineu (+202), Clement Alexandrinul, Tertulian si Origen. Faptele Apostolilor se afla in Lista canonica a Sfintilor Parinti: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Sfantul Grigorie de Nazianz. Parintii apostolici folosesc Faptele Apostolilor ca o carte canonica si ins­pirata; la fel Clement Romanul, Barnaba, Ignatiu de Antiohia.

 

Timpul scrierii - Intre Evanghelia a treia si Faptele Apos­tolilor este o stransa legatura: Evanghelia a fost scrisa inaintea Faptelor Apostolilor, precum se vede din prologul acesteia (1, 1-3). Or, cum Evanghelia a fost scrisa la anul 63, urmeaza ca Faptele Apostolilor au fost scrise la sfarsitul anului 63. Locul de unde a fost scrisa a fost Roma, de unde era Teofil.

 

Scopul scrierii nu se deosebeste prea mult de cel al Evangheliei, deoarece este adresata aceluiasi personaj, Teofil. In Evanghelia a treia, Luca l-a intarit in credinta despre Domnul  Hristos ca Mantuitor al lumii. Aici continua a-l informa de divinitatea invataturii crestine, dovedita prin repeziciunea raspandirii ei, cu toate potrivniciile vremurilor.

 

Planul Cartea cuprinde 28 de capitole si se imparte in doua mari parti, precedate de un prolog si introducere.

Prologul si introducerea (cap. 1, 1-11) cuprinde scopul scrierii, aratarile Mantuitorului inviat Apostolilor si inaltari la cer.

Partea I (cap: 1, 12-12) descrie inceputurile crestinismului lui in Ierusalim si raspandirea sa in afara de Ierusalim si Iuldea

Partea a II-a (cap. 13 -28) istoriseste raspandirea crestinismului in cuprinsul Imperiului Roman prin calatoriile misionare ale Sfantului Apostol Pavel si captivitatile sale in Cezarea Palestinei si Roma.

 

Importanta scrierii.  Scriere cu pronuntat caracter istoric, cartea Faptele Apostolilor,  descrie intemeierea Bisericii crestine si activitatea celor mai importanti Uce­nici ai Mantuitorului intru raspandirea crestinismului. Dar ea nu indica numai anumite date istorice si nume geografice, ci in ea se expun o seama de invataturi esentiale ale credintei crestine si norme de vietuire crestina.

 

Idei dogmatice : invierea Domnului, confir­mata prin multe aratari catre ucenici (1, 3); prin cuvantarile Sf. Petru (2, 27, 32; 3, 15; 4, 10) si prin cuvantarile Sfantului Pavel (13, 30-37; 17, 31); inaltarea la cer a Mantuitorului si sederea de-a dreapta Tatalui (2, 33-35; 7, 56); Domnul Hristos va jude­ca viii si mortii la Parusie (10, 42); Pogorarea Duhului Sfant (2, 17-21); Sfantul Duh consubstantial cu Tatal (5, 4); infiin­tarea Bisericii de Domnul Hristos (20, 28), realizata la Cincizecime (2, 41); deosebirea dintre botezul lui Ioan si cel crestin (19, 4); Taina Mirungerii prin punerea mainilor (8, 17; 19, 6); Taina marturisirii (19, 18); Sfanta Euharistie (2, 42; 20, 7); preotia (14, 23); diaconia (6, 6); episcopia (13, 2-3); cinsti­rea sfintilor (2, 7-8; 14, 10); venerarea relicvelor (5, 15), serba­rea Duminicilor (20, 7).

 

Norme de vietuire crestina:  Petrecerea Apostolilor si a fratilor in rugaciune (1, 14), iar primii crestini petreceau in ascultarea invataturii Apostolilor, impartasire, rugaciune si agape (2,42; 4, 31; 12, 12); comunitarismul crestin (2, 44-45); inu­tilitatea legii iudaice si desprinderea crestinismului de iudaism (7,48-49); condamnarea cinstirii templelor: iudaice sau pagane (7,48-49; 17, 24), care nu se impotriveste cu nimic cinstirii bise­ricilor ca locasuri de inchinare.

 

 

.