"Intalnirea cu Dumnezeu”

- Sumara psiho-analiza a trairilor interioare corespunzatoare „convertirii” -

"…Dar si aceasta stiu (…), ca pe cei ce fierbinte se pocaiesc,
cu mila indurarii ii curatesti, (…) partasi Dumnezeirii Tale facandu-i,
si – lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti – vorbesti cu ei,
de multe ori, ca si cu niste prieteni ai Tai adevarati”.

"Convertiri” socante

"Pe neprevazute, l-am intalnit pe Dumnezeu…”. O transformare interioara rapida si neprevazuta atrage atentia celor din jur, pentru ca oamenii sunt tentati sa o considere rezultatul unei actiuni directe a lui Dumnezeu. In beletristica lumii occidentale exista multi subiecti sau martori a unor astfel de relevatii personale ale lui Dumnezeu; acestia descriu experientele neprevazute si transformatoare de care au beneficiat, fie din proprie initiativa, fie intrebati de ceilalti, interesati de schimbarea neprevazuta produsa (o fac uneori oral, alteori in scris).

Tipul acesta de convertire, „instantanee”, atrage atentia extrem de tare, fiind in schimb neglijate din atentia spatiului public convertirile lente, „de durata”, mult mai numeroase, care sunt rezultatul unei schimbari progresive, etapizate. Iata cateva titluri de volume care atrag atentia asupra convertirii de tip „soc”: „Dumnezeu exista! Eu l-am intalnit!”; „Dumnezeu exista cu adevarat! Iata dovezile!”.

"Revelatii” contradictorii, stari de constiinta noi, lepadari de credinta

Nu orice transformare radicala a unei persoane umane se face in directia imbratisarii religiei. Dimpotriva, exista mutatii ferme in personalitatea cuiva (care presupun o schimbare a valorilor, a credintelor si a atitudinilor respectivei persoane) care determina o lepadare a credintei religioase si o indepartare de comunitatea religioasa la care, pana in acel moment, se aderase. Iata un exemplu: „La 14 ani am facut prima mea declaratie de agnosticism. Eram intr-o tabara de tineret. Intr-o zi am pornit prin munti cu un coleg si am petrecut impreuna pe carari alpine intreaga dupa-masa… discutand impreuna pro si contra credintei. Cu multa satisfactie mi-am dat seama ca nu exista un fundament serios pentru credinta, si ma intrebam cum de colegul credea… simteam ca nu exista un Dumnezeu real, si ca nu exista nici un argument serios pentru a-I demonstra existenta. Stiind aceasta, am simtit ca trebuie sa-mi declar pozitia. In acea zi mi-am pus pe foc toate iluziile si de atunci am inaintat in viata ferm pe pozitie, spre necunoscut!”

Geneza necredintei. Exista o mare diferenta intre nasterea credintei si nasterea necredintei. In procesul de convertire, sentimentele sunt multiple si se diversifica (iubire, prietenie, anxietate, dubiu, entuziasm, idealism, sociabilitate), reunificandu-se in jurul unui pol religios. Convertirea are drept consecinta apartenenta, noua si decisiva, la o comunitate de credinta, la niste grupuri religioase si la niste institutii prestabilite.

Starea emotionala nascuta din necredinta este intotdeauna insotita de o explozie centrifugala a vietii afective individuale. Din contra, noul „necredincios” se detaseaza de punctele de reper sociale avute anterior.

Tipurile de „anti-convertire”, de refuz al divinului, de „venire in sine” atee, expuse necesita cateva clarificari: nu se poate vorbi, din exemplele enumerate, de vreo „interventie transcendenta” clarificatoare in viata respectivilor, ci mai degraba de o stimulare psihologica proprie anti-religioasa, soldata cu o „indepartare” voluntara de Dumnezeu, care ar fi echivalenta unei „treceri la ateism”. Aceste „mutatii ale starii de constiinta” a cuiva, pot fi atribuite – din punct de vedere psihologic – mai mult tipului de personalitate a indivizilor respectivi, decat unei interventii exterioare.

Din acest punct de vedere, multi psihologi occidentali au analizat trasaturile de personalitate ale unor studenti teologi, grupandu-i pe categorii care sa aiba aceleasi coordonate sociale. De exemplu, intr-o facultate de teologie luterana, din 40 de studenti, 20 vorbeau de o convertire individuala, realizata intr-un timp record, in urma unui eveniment anume din viata lor. Din punct de vedere psihologic insa, statistica a demonstrat ca tocmai acestia 20 se incadreaza la categoria de inteligenta sub-medie, fiind, in plus, personalitati cu tendinta isterica, respectiv extrovertiti cu inclinatie spre manifestari excesive ale sinelui.

Trebuie sa subliniem faptul ca in mediile protestante si neoprotestante „convertirea” constituie un eveniment cu valoare de „indicator” al starii de maturitate spirituala a unui adept, fiind intr-o oarecare masura „institutionalizata”. Toti trebuie sa fi trecut prin acest „stadiu”, candva pe traseul vietii, incepand cu adolescenta (adolescenta este considerata drept ante-camera maturitatii, prima etapa a vietii viabila sub aspectul simtirilor si al deciziilor spirituale).

„Dumnezeu exista! Eu l-am intalnit…”

Descrierea, orala sau scrisa, a unei experiente de „intalnire cu Dumnezeu”, prezentata ca un contact concret cu Dumnezeu si urmata de o transformare globala a persoanei beneficiare, fascineaza. Ea raspunde la o cerinta intima a fiintei noastre, cerinta pe care putini reusesc sa o satisfaca.

Subtitlul nostru este preluat de la francezul André Frossard , care in urma cu peste 30 de ani a publicat in volum omonim, ce a cunoscut un succes editorial fulminant: pentru mai multe saptamani in sir a fost cea mai vanduta carte de librarie la nivel national. Acest lucru demonstreaza cat de puternica este dorinta inconstienta a milioane de cititori de a beneficia ei insisi de o astfel de experienta.

A obtinut editia romaneasca acelasi succes editorial? Un volum cu un astfel de titlu poate dezamagi enorm un cititor, daca odata lecturat, nu confera cititorului o experienta interioara, daca nu-i comunica ceva din stare emotionala si mistica a beneficiarului revelatiei. Dupa lecturarea cartii, cineva propuse ironic un alt titlu pentru carte: „Dumnezeu exista. Eu nu l-am intalnit!” , facand referire la faptul ca orice metafora este insuficienta pentru a reda sau desemna lucrarea lui Dumnezeu asupra inimii omului.

"Sa-l vezi pe Dumnezeu si sa continui sa traiesti…” Se contrazice Dumnezeu?

Este interesant si relevant pentru fiecare lider de comunitate sa afle cati dintre membrii colectivitatii in care activeaza au citit vreo carte care are in centrul atentiei o persoana care „L-a intalnit pe Dumnezeu”?

Sfanta Scriptura ne prezinta situatii de acest gen: Moise (de doua ori), Sfantul Ilie Tesviteanul, Sfantul Apostol Pavel (de doua ori), Sfantul Siluan Athonitul, Sfantul Francisc de Assisi, Paul Claudel . Acestia, exponenti a epoci si culturi atat de diferite (varste: intre 35-65 ani), prin gusturi si profesii aveau o „formatie umanista”.

Moise este un titan biblic cu un profil aparte. Imaginatia populara il limiteaza adeseori la un personaj care s-a urcat pe Muntele Sinai si „L-a vazut pe Dumnezeu”. Cartea Exodului ne relateaza exact contrariul: cand Moise I-a cerut lui Dumnezeu: „Doamne, fa-ma sa-Ti vad chipul!”, s-a auzit raspunsul: „Nu vei putea sa-Mi vezi fata, caci nici un om nu poate sa ma vada si sa ramana viu!”. Dar mai apoi vocea completeaza: „Iata aici la Mine un loc: sezi pe stanca aceasta. Cand va trece slava Mea, te voi ascunde in scobitura stancii si voi pune mana Mea peste tine pana voi trece. Iar cand voi ridica mana Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar fata Mea nu o vei vedea!” (Exod 33, 21-23).

Personalitatea – la fel de impunatoare a Profetului Ilie – o regasim conturata in cartile Regilor (3 Regi 17-19; 21 si 4 Regi 1-2). Ilie in Horeb L-a intalnit pe Dumnezeu in „vant lin” (3 Regi 19,12). Stihira Vecerniei sfantului mentioneaza: „Nu in cutremur, ci in vant subtire ai vazut venirea lui Dumnezeu, Care te-a luminat pe tine de demult, Ilie, de Dumnezeu fericite, si in caruta cu patru cai fiind purtat, pe cer ai umblat cu straina vedere, minunat facandu-te, de Dumnezeu insuflate”.

Aspiratia de a vedea, de a intra in contact direct cu Fiinta Suprema, de a O putea contempla fara intermedieri, constituie o dorinta profunda a fiintei umane, care odata implinita l-ar implini existential pe om, ar sintetiza sensul vietii lui. Paradoxal, aspiram la acest lucru, insa daca ar fi sa luam in calcul avertismentul facut lui Moise, de o asemenea experienta ar trebui sa ne pazim. In cazul lui Moise intalnirea cu Dumnezeu are loc prin cuvinte, prin mesaje, printr-o „alianta dialogica”, prin niste porunci destul de dificil de indeplinit, care te conduc spre o actiune concreta.

Nimeni nu poate sa-L vada pe Dumnezeu si apoi sa continue sa traiasca... Ne-am putea chiar mira de faptul ca se poate sa-L intalnesti pe Dumnezeu si apoi sa continui sa vorbesti… Au facut-o insa multi inaintea noastra, si este foarte important sa analizam rezultatul experientei lor si sa identificam efectul pozitiv al relatarilor lor.
Referat: Paul Claudel si intoarcerea la credinta. Noaptea de Craciun de la Notre-Dame, 1886.

Sa vorbesti despre un (A)altul, in absenta (L)lui…

In general, se vorbeste despre „un altul”, in absenta lui. Daca oameni inzestrati cu mult simt poetic, precum Claudel sau Frossard, isi descriu propria experienta de intalnire cu Dumnezeu, cititorul – oricat de fascinat ar fi de relatare – nu Il intalneste, la randul lui, pe Dumnezeu, sau, cel putin, nu o face in momentul lecturii, nu o poate face instantaneu. Ci, in cel mai bun caz, aude vorbindu-se „despre” El. Cititorul intra in contact cu o relatare despre Dumnezeu, o expresie a experientei altuia. Nu (re)traieste intru totul acea experienta. Despre ce aude vorbindu-se?

Experienta celuilalt. Cand cineva isi descrie propria intalnire cu Dumnezeu, poate fi atat de „confiscat” de propriile trairi subiective, poate fi atat de hipnotizat de momentele privilegiate pe care doreste sa le surprinda, incat sa nu reuseasca sa redea nimic din personalitatea Celui despre Care vrea sa depuna marturie.

Tanarul care nu a fost niciodata indragostit va fi impresionat de relatarile si amanuntele interesante ale amicului indragostit, si va asculta cu oarecare nesat povestile acestuia de dragoste, chiar daca acesta va expune elemente care nu sunt esentiale (nici tipologice) oricarei relatii de dragoste. Va fi poate entuziasmat de o descriere fidela a circumstantelor si a emotiilor traite de prietenul sau in clipa in care si-a cerut iubita in casatorie. Dar ce poate sti el despre persoana iubita de celalalt? Un indragostit isi poate provoca amicul sa salte impreuna cu el de bucurie in momentele de culme ale relatiei lui afective, dar ce va intelege prietenul despre cararile particulare ale dragostei din viata celuilalt?

Un lucru similar se poate petrece lecturand o carte care expune convertirea altuia. Cel care povesteste poate fi atat de absorbit de nararea vietii sale si de expunerea trairilor avute in momentul experientei, incat ajunge sa nu mai vorbeasca despre Altul. Se va observa astfel ca, din punct de vedere numeric, paginile autobiografice abunda (chiar daca nu fac nici o referinta la convertire, ci doar „ii contureaza cadrul”), in timp ce paginile privitoare la convertire sunt putine. Unul din scopurile nenumaratelor pagini autobiografice este cel de a demonstra cititorului faptul ca Dumnezeu era totalmente ignorat in viata anterioara a beneficiarului revelatiei.

Orice biografie presupune insa o selectie: este o scriere „construita” plecand de la o anumita intentie. Este vorba deci de un trecut reconstruit. Tendinta inconstienta este aceea de a sublinia o fractura care separa un „mai inainte” de un „dupa”, tendinta generala in acest tip de literatura. Un studiu analizand grupuri de harismatici catolici din Statele Unite ale Americii a descoperit simplificari surprinzatoare in prezentarea crizei care a anticipat afilierea respectivilor la grupurile harismatice, in mod special prin subevaluarea intensitatii vietii crestine duse pana in momentul convertirii.

Indiciile unei convertiri reale

Relatarile convertirilor vorbesc si despre transformari radicale ale vietii, de schimbari semnificative rezultate din experienta intalnirii cu Dumnezeu. Frossard defineste momentele ca „bucurie, dulceata, lumina”, experienta de efervescenta interioara prelungindu-se cam o luna. Are loc o modificare si in intensitatea certitudinilor dobandite: „Dumnezeu exista si totul este adevarat… Exista deci o ordine in lume, in acest univers, dincolo de valul de ceata care ascundea evidenta…”. Noua stare se defineste printr-o dispozitie speciala de a accepta invatatura religioasa si de a crede: „Ceea ce Biserica propovaduieste este adevarat, pana la ultima virgula!”.

Transformarile care au loc sunt uneori corelate unor dorinte anterioare, usor de reperat de un psiholog competent. Rostul discursului este tocmai acela de a le fortifica pentru a le mentine. Cu alte cuvinte, marturisitorul are nevoie, la randul lui, de martori si de cititori pentru a se confirma in propria convertire. Din punct de vedere psihologic lucrul acesta apare normal, dar ne invita sa reflectam asupra ideii seducatoare potrivit careia convertirea s-ar defini drept o transformare brusca, globala si in mare parte inexplicabila.

Cert este ca o convertire care se „expune” excesiv este fragila. Trairile interioare tin de intimitatea unei fiinte umane, si nu trebuie comunicate ostentativ. Daca Dumnezeu se releva personal unei fiinte umane, o face spre propria ei implinire; ori implinirea aceasta nu trebuie sa aiba nici un fel de efecte prozelitiste. Marii mistici ortodocsi sunt definitorii in aceasta privinta: cu multa greutate ei isi dezvaluie trairile din momentele de intimitate cu Dumnezeu.

Cand cel care vorbeste este „El”. Exista insa foarte multe situatii in care cel care vorbeste despre intalnirea cu Dumnezeu este atat de putin prezent in relatarea sa, incat aproape nu vorbeste deloc despre sine, ci doar despre dorintele Celuilalt. El devine atunci Vocea Celuilalt. Astfel Moise, reintorcandu-se cu tablele Legii de pe Muntele Sinai, le sfarama in momentul in care se revolta fata de compromisurile facute de poporul ramas sub ascultarea lui Aron. Moise dispare astfel in spatele cuvintelor si a actelor care vor fundamenta si contura tot mai mult o religie, Ebraismul.

Stilul profetic s-a nascut aici: cand profetii vorbesc despre Dumnezeu, Dumnezeu Insusi vorbeste prin ei. Biografia lor personala si starea lor „de spirit” conteaza putin, in ciuda – uneori – a starii de lamentare si de epuizare pe care acestia o acuza, ca urmare a sarcinilor cu care Dumnezeu ii incarca.

Sfantul Apostol Pavel, convertit instantaneu, da comunitatilor crestine prima lor teologie, in care episodul de pe drumul Damascului nu figureaza decat foarte discret. Sfintii nu vorbesc despre ei insisi decat pentru a indica cararile care i-ar putea ajuta pe altii in gasirea drumului lor propriu spre Dumnezeu, spre Inefabil, spre Cel care este dincolo de orice reprezentare imaginata, Care este si dincolo si mai presus de orice cuvant. In greaca, misticul este un mut.

„La capatul zilelor mele, m-am hotarat sa vorbesc fratilor mei despre ceea ce inainte n-as fi indraznit, socotind acestea lipsite de bun simt. Cu toate ca sunt neinsemnat din toate punctele de vedere, dar faptul este fapt: Dumnezeu Tatal a avut mila de mine, cum in general are mila de toti cei cu inima zdrobita. Lumina care m-a cercetat a fost Lumina din „Imparatia ce nu este din lumea aceasta” – marturiseste Arhimandritul Sofronie.

Exista o diferenta clara intre scrierile care relateaza convertiri (Claudel si Frossard) si textele sacre pe care se fundamenteaza religii (Moise, Sf. Pavel) sau intregi curente duhovnicesti. Prima categorie de scrieri fac referinta la o apropiere de un Inefabil transformator si inexplicabil; cea de-a doua categorie ne invita pe cararile exigente si austere ale ascezei, cantand imnuri duhovnicesti, implicandu-ne in activitatea filantropica a Bisericii si dobandind astfel transfigurarea.

***
Nu toti oamenii care merg la Biserica pretind ca au beneficiat de o experienta personala a intalnirii cu Dumnezeu. Cand vom analiza scrierile care au in centrul atentiei o convertire spectaculoasa, ne vom putea orienta dupa urmatoarea grila:

1. A cata parte din relatare este consacrata autobiografiei autorului si cata parte din ea e „alocata” experientei Divinului?
2. In descrierea intalnirii cu Dumnezeu, se vorbeste „doar” sau „in principal” despre trairi emotive? Exista vreo referire constanta la consecintele experientei in viata convertitului, care deriva dintr-un nou mod de a vedea existenta?
3. Spune ceva intr-o maniera noua, nonconformista, convertitul? Are un stil aparte, expresii speciale?
Ce ar putea spune „nou” un convertit? Oare revelatia nu este definitiv incheiata? Important de subliniat este faptul ca „registrul semantic” al relatarilor despre Dumnezeu nu va fi niciodata epuizat. Exista un potential imens de creativitate in domeniul acesta, pentru a exprima relatia unui om, a unui grup, a unei culturi, cu Dumnezeu. Spunea J. P. Deconchy ca „Dumnezeu (zeii, in general) este prea puternic pentru a putea fi epuizat semantic intr-o cultura”.
4. Relatarea lui sugereaza cititorilor un nou stil de viata, un mod de rugaciune, o maniera de a trai slujbele religioase care ar permite celorlalti sa aiba ei insisi o „intalnire cu Dumnezeu” similara?

Cu cat autorul isi focalizeaza atentia exclusiv asupra propriului trecut, fara a prezenta nimic care ar putea imbogati imaginea pe care fiecare cititor o are despre Dumnezeu, cu atat relatarea lui devine mai irelevanta din punct de vedere religios si mistic. La urma urmelor, o astfel de relatare nici n-ar vorbi despre Dumnezeu: ar vorbi doar despre o sete de renume a autorului.

Ontologia experientei mistice, din perspectiva psihologica

a) Intensitatea experientelor interioare
Experientele intense de „intalnire cu Dumnezeu” constituie niste momente de plenitudine existentiala, avand o mare incarcatura emotionala, prin care are loc o deschidere interioara spre un „dincolo”, spre universul transcendent.

b) Experienta mistica fulminanta sau obiectul acestei experiente este perceput intotdeauna de beneficiarul unei „revelatii” ca un „absolut in sine”: experienta isi are in sine insasi propriul sens, propria legitimitate, neavand nimic de domeniul „utilitarului”. Se demonstreaza a fi un scop in sine (cel putin temporar), iar nu un simplu mijloc. Acest „obiect” (care poate sa fie o stare afectiva intru totul interioara) reorganizeaza intreaga existenta umana; este ca o axa pentru intreaga viata. O metafora sugestiva ar fi intalnirea cu persoana iubita, eveniment care reconfigureaza relatiile cu prietenii anteriori.

c) O valoare vitala
Plecand de la experienta mistica totala si cu referinta la ea, viata cotidiana apare mult mai frumoasa, ea merita sa fie traita, chiar daca, in anumite cazuri, poate aparea ideea mortii, dar nicidecum ca moment suicidal, ci mai ales ca dorinta de a opri timpul, pentru a experimenta un etern prezent.

d) Un „dar” primit activ
In experienta mistica culminanta, constiinta traieste o stare de bucurie, de admiratie inefabila, de stupoare, cu un mare si umil respect, cu convingerea ca experienta are loc fara nici un fel de merit personal. O stare intrucatva similara, dar de o intensitate mult mai redusa, este aceea a sportivului care repurteaza un mare succes, un record, obtinut cu multa dificultate si antrenament, sau starea interioara a unui cercetator care face o descoperire stiintifica. In plan literar se poate vorbi despre „inspiratie”, despre o „muza” prezenta. Constiinta ca esti beneficiarul acestei experiente fata de care nu ai nici un merit personal este atotprezenta. „Unii spun ca aceasta a fost candva mai inainte, dar acum toate acestea s-au invechit; dar la Domnul niciodata nimic nu se micsoreaza, ci numai noi ne schimbam, ne facem rai si astfel pierdem harul; iar cine cere, aceluia Domnul ii da totul nu pentru ca meritam noi acest lucru, ci pentru ca Domnul este milostiv si ne iubeste”.

e) Potentialul terapeutic al experientei
Efectele acestor experiente covarsitoare sunt eliberarea de anxietate, o diminuare evidenta a inhibitiilor si a controlului excesiv de sine. Beneficiarul unei astfel de experiente traieste o continua stare de empatie si de simpatie, care predispun la o disponibilitate generoasa de iertare a semenilor, la toleranta fata de ceilalti. „Eu am intalnit doua persoane care – dupa o astfel de experienta mistica – s-au vindecat: una de nevroza si angoasa, alta de obsesie recurenta cu idei de sinucidere”.

f) Comportament aparent ludic
Ca urmare a unei astfel de experiente, unele persoane uneori devin aparent naive, se manifesta cu multa inocenta: „Cel care nu este capabil sa se abandoneze in bratele altuia precum un copil, nu va fi capabil sa cunoasca bucuriile cele mai profunde ale iubirii…” . In acest tip de experienta interioara, indiferent daca are loc in arta, iubire sau religie, manifestarile nu au valente patologice, nici nu sunt efectul unei sfortari teatrale, ci sunt pline de expresivitate, in special corporala, expresie a unei supra-abundente stari de fericire. „Eu ma cunosc pe mine: sunt omul cel mai obisnuit, uneori sunt vesel precum copiii. Dar ceea ce mi s-a dat mie de catre Dumnezeu, din initiativa Lui, este ceva asemanator Apostolilor, Parintilor Bisericii.”

g) Experiente mistice propriu-zise. Starea de har
Maslow enumara urmatoarele componente ale unei stari de euforie pamanteasca: sportivul accepta recordul sau ca pe un dar „acordat”, indiferent de cat de multe au fost eforturile sale din timpul antrenamentului; poetul este beneficiarul unei inspiratii gratuite; indragostitul se umple de energii de dragul altei persoane; misticul se simte nevrednic de iluminarile de care beneficiaza; toate aceste momente pot fi interpretate de unii ca avand adancimi religioase; sunt realmente astfel in masura in care beneficiarii sunt persoane religioase. Maslow lectureaza evenimentele dintr-o perspectiva gnostica; in opera lui nu exista nici profeti, nici „cuvant al lui Dumnezeu”. Arhimandritul Sofronie insa avertiza: „Stiu ca, in afara de credinta, starile traite de mine ar fi fost excluse.”

De-a lungul existentei sale pamantesti, omul are multe alte experiente interioare cutremuratoare, de mare incarcatura emotionala, declansate de: constiinta acuta a inevitabilitatii mortii; solitudinea fiecaruia in momentul marilor decizii care implica responsabilitate maximala; angoasa din fata impersonalitatii reci a naturii; instrainarea fiecaruia de propriul inconstient; revolta din fata injustitiei insurmontabile din lume etc.

Maslow este convins ca religiile institutionalizate care nu isi vor asuma drept scop sublim – la nivel individual – atingerea unui astfel de tip de experienta mistica profunda, cu scopul de a o comunica si multiplica ulterior, se vor autodistruge, pentru ca isi vor rata implinirea unei datorii elementare. Cu alte cuvinte, religiile se vor impune in masura in care vor fi sensibile la aceasta exigenta a credinciosilor, satisfacandu-le religiozitatea spontana, plina de nesat dupa acest tip de experiente interioare privilegiate.

***
Exista niste riscuri in momentul in care o religie se concentreaza exclusiv pe garantarea unor experiente mistice speciale adeptilor sai: 1. accentuarea importantei retragerii din lume se face, inevitabil, atenuand exigenta implicarii in social, pentru schimbarea in bine a lumii; 2. este periculoasa aparitia unui cult centrat pe experienta extatica ca scop in ea insasi; au existat astfel de ritualuri in Mexic si in America de Sud, in care s-a ajuns sa fie considerate sacre anumite plante (peyotl, iar la iranieni si indieni soma/haoma).

Concluzii

Reflexia noastra asupra starilor interioare de plenitudine existentiala si asupra experientelor intense, spontane sau experimentale, trebuie sa sublinieze criteriile dupa care o experienta poate fi calificata drept „experienta a divinului”: 1. O astfel de experienta trebuie sa fie interpretata religios, in contextul cultural-existential propriu beneficiarului. O stare experimentata de cineva va fi intotdeauna ambigua pana in clipa in care el va opera o interventie hermeneutica, de interpretare si transpunere in limbaj a respectivei stari. Doar exprimata in limbaj omenesc, o stare poate fi sugestiva pentru ceilalti; 2. O stare interioara mistica determina intotdeauna o atitudine si o disponibilitate spre implicare in social, pentru a lasa urme in societate. In concluzie, putem aprecia, intr-o maniera grosiera si generala, ca nu se poate vorbi de o exprimare univoca, uniforma, standardizata, a trairilor launtrice de mare intensitate mistica.

Pr. conf. univ. dr. Teofil Tia