Maica Domnului, Nascatoare de Dumnezeu

Biserica recunoaste in persoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu acea faptura care - numai ea in intreaga creatie materiala si spirituala a lui Dumnezeu - a ajuns la plinatatea scopului pentru care exista creatia; in cea mai deplina posibil unire cu Dumnezeu, in cea mai deplina realizare a posibilitatilor vietii. Consimtamantul sau la intruparea Fiului nu a fost numai o armonizare a vointei omenesti cu vointa lui Dumnezeu, ci un eveniment existential unic de intrepatrundere a vietii creatului cu viata necreatului: Preasfanta Maria s-a invrednicit sa participe cu lucrarea sa naturala (lucrarea vointei, dar si a maternitatii) la lucrarea comuna a Dumnezeirii, adica la insasi viata lui Dumnezeu. Viata sa naturala, sangele sau, functionarea biologica a trupului sau s-au identificat cu viata pusa in lucrare in ipostasul intrupat al lui Dumnezeu Cuvantul. Dumnezeu Cuvantul a trait ipostatic ca parte a trupului sau. Prin trupul si sangele sau, in pantecele sau a trait Dumnezeu.

Energia sa naturala creata s-a identificat cu energia de viata a necreatului.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu "a imprumutat" numai functiile sale biologice lui Dumnezeu Cuvantul -deoarece o mama nu "imprumuta" trupul copilului sau, ci edifica cu trupul si sangele sau existenta acestuia, dupa cum constituie si "sufletul" copilului sau prin alaptare, vorbire, mangaiere, afectiune. Biserica insista in a afirma ca Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu nu a luat pur si simplu trup prin intruparea Sa, ci "trup insufletit cu suflet dotat cu ratiune si intelegere", asa cum este trupul oricarui embrion uman. Hristos a luat firea omeneasca cu intreg ansamblul de energii trupesti si sufletesti care o alcatuiesc si o exprima. Contributia Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu nu se opreste la edificarea trupului lui Hristos, ci se prelungeste si la ceea ce am putea numi constituirea sufletului Sau, a psihologiei sale umane - din moment ce mama este sursa si punctul de plecare al primelor trairi sufletesti, al primelor cunostinte, al primelor gangurituri, al intrarii progresive a copilului in lumea numelor si a simbolurilor, in lumea oamenilor.

Maica lui Dumnezeu deci, Sfanta Fecioara Maria, a identificat in existenta sa viata creata cu Creatorul sau. In acest fel, fiecare creatura, sau creatia lui Dumnezeu intreaga afla in persoana sa usa spre "viata cea adevarata", intrarea spre plinatatea posibilitatilor existentiale. "Toata zidirea se bucura in ea, ceata tuturor ingerilor si neamul omenesc". Prin intermediul limbajului poeziei bisericesti, fiecare imagine alcatuitoare a firii se aplica Preasfintei, pentru a se arata tocmai innoirea universala a creatului care s-a savarsit in persoana sa. Ea este "cer" si "pamant bun" si "munte netaiat", "stanca ce adapa pe cei insetati de viata" si "pantece inflorit" si "pamant roditor care face sa creasca laudele". La fel, "semantica" incomparabila a iconografiei ortodoxe transpune ipostas plastic al acestor imagini, in desen sau in culoare, fie ca reprezinta pe Maica Domnului tinand Pruncul in brate ca tron al Dumnezeirii, fie rugandu-se, fie imbratisand dulce, fie "culcata," la Nasterea lui Hristos sau la Adormirea sa. Este noua Eva care recapituleaza natura umana nu in autonomia sa cea "impotriva firii" si in moarte, ci in participarea sa "cea mai presus de fire" la Dumnezeire si in realizarea vietii vesnice.

Deoarece voia ei restabileste "finalitatea" existentiala sau scopul intregii creatii, da sens si speranta "asteptarii nerabdatoare a fapturii". Cand credinciosii cer rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu pentru mantuirea lor, nu cer vreun fel de mijlocire juridica, ci includerea vointei lor proprii nelucratoare in vointa ei datatoare de viata, care afirma iubirea mantuitoare a lui Dumnezeu celui intrupat.

Christos Yannaras

.