Filantropia (etimologic) este un termen care a aparut prin secolul XVIII si provine din greaca φίλος, phílos - prieten si άνθρωπος, ánthropos - om (in traducere „prietenie sau dragoste fata de oameni”. Filantropia este o forma de comportare si convingere care se manifesta prin credinta in bunatatea oamenilor, dar si o forma de solidaritate umana care se bazeaza pe o doctrina religioasa, insa cu aplicarea morala-faptica a acelei doctrine. Persoanele filantrope isi inchina viata si avutul in mod altruist pentru a servi celor nevoiasi. Filantropii actioneaza dupa credinta crestina de iubire a aproapelui fara a se gandi de a fi recompensati material.
Filantropia crestina
In crestinismul ortodox filantropia este mai presus de toate iubirea lui Dumnezeu fata de om “atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica ” sau “nimeni mai mare dragoste ca aceasta nu are ca sufletul sa si-l puna pentru prietenii sai ”,defapt la baza crearii cosmosului si-a omului sta un act de nemarginita iubire. Pentru noi crestinii, dar si pentru toata lumea Mantuitorul este supremul Filantrop, El din iubirea pentru lume s-a jertfit pentru ea “suferind moarte si inca moarte pe Cruce ”. Matuitorul Insusi ne-a dat exemple de filantropie, prin videcarile si minunile facute, dar mai ales prin inmultirea painilor (Mt 15) si prin acestea ne arata ca in filantropie “totul se converteste in fapta, in actiune biruitoare a tot ceea ce e suferinta umana” . Filantropia crestina este o compasiune activa, dar si o fapta impinsa pana la sacrificial de sine, de aceea nu este numai declarativa ci activa. Apostolul Iacob ne spune raspicat “credinta fara fapte este moarta ”.
Filantropia crestina s-a manifestat plenar chiar in timpul celor 3 secole de persecutii sustinute de imparatii romani impotriva Bisericii. Iubirea crestina nu cunoaste limite si nu priveste la fata omului, de aceea si Mantuitorul Hristos ne spune “daca ati facut unuia dintre acestia mai mici, Mie Mi-ati facut ”. In perioada imediat urmatoare se remarca secolul IV, numit si veacul de aur, in care cu toate ca exista un context politic foarte dificil , cat si imprejurarile sociale –discrepanta dintre bogati si saraci- Sfintii Parinti n-au ramas indiferenti fata de acestea, ci au organizat ceea ce noi numim actualmente asistemta sociala sau medico-sociala, concretizata in spitale, orfelinate, azile pentru batrani etc. Dintre Sfintii Parinti ai acestei perioade s-a remarcat Sfantul Vasile cel Mare, iar toata actiunea sa de asistenta sociala s-a numit Vasiliada.
Biserica Ortodoxa Romana a practicat filantropia atat la nivel national cat si-n afara Tarilor Romane cand a fost nevoie, de exemplu in Evul Mediu cand lumea post bizantina crestina a cunoscut umilirea jugului ottoman, domnii romani au sustinut din toate punctele de vedere Orientul ortodox aratandu-se ca fiind mari filantropi si aceasta s-a vazut in aceea ca au zidit manastiri sau au restaurat nenumarate locasuri de la Muntele Athos. Tarile Romane, prin caracterul filantropic al domnitorilor, au asigurat o continuitate bizantina, sau cum a spus Nicolae Iorga la noi a fost acel Bizant dupa Bizant .
Exista doua forme de filantropie - cea individuala si cea organizata de institutiile autonome. Acestea doua pot exista si impreuna, si se pot concretize si in relatia dintre stat-Biserica. Filantropia crestina ortodoxa are menirea de a fi o realitate vie. Iar ceea ce ii confera aceasta pozitie este fapta, numai prin fapta implinita filantropia devine activa si-n acelasi timp vie prin ea insasi si totodata depasind si faza de proiect sau promisiune.
Preotul paroh si filantropia
Pentru a trata acest aspect trebuie sa tinem cont de liniile pe care Patriarhul Justinian le-a conturat in volumele sale de Apostolat social.
Plecand de la Apostolatul social, Pr. Ilie V. Iacobescu a scos in evidenta cateva aspecte legate de interactiunea preotului paroh in contextual filantropic al parohiei, si pe baza principuilui Legislatiei bisericesti “fiecare preot paroh trebuie sa gaseasca metodele cele mai adecvate situatiilor locale pentru ca impreuna cu enoriasii sai sa implineasca lucrarea samarineanului milostiv. Arata ca Duminicile si joile erau zile de vizita in asezamintele spitalelor. Mai arata ca este imperios necesar ca preotii sa organizeze vizite la bolnavi, ba chiar sa se intocmeasca un personal care sa presteze munca dezinteresata pentru mangaierea sufleteasca si ajutorarea trupeasca a bolnavilor caci in acest sens Mantuitorul Hristos spune ca “un pahar de apa dat in numele Meu va fi rasplatit in ceruri ”.
Cat priveste filantropia in parohie, preotul trebuie sa tina cont de exercitarea activa a acesteia in cadrul comunitatii sale de credinciosi, insa el poate fi ajutat de oricine are interes pentru manifestarea activa a filantropiei, dar un rol definitor-pe langa cel al preotului- il are asistentul social, in acest sens un document al Arhiepiscopiei Bucurestilor descrie acest aspect “preotul are un rol important in partea social-filantropica a Bisericii, respectiv a parohiei sale, intrucat, cunoscandu-si enoriasii mai bine decat asistentul social, il poate informa pe acesta asupra cazurilor sociale existente in parohia sa. Pe langa indrumarea spirituala pe care trebuie sa o acorde, preotul poate indruma fiii duhovnicesti sau persoanele pe care le stie ca avand nevoie de servicii sociale catre asistentul social din parohia sa, acesta urmand sa indeplineasca demersurile necesare acordarii ajutorului social”.
In ce consta filantropia intr-o parohie? Filantropia intr-o comunitate se concretizeaza sau mai exact este necesar sa se concretizeze in mai multe programe, care la randul lor se divid intr-un manunchi de activitati si demersuri, in functie de posibilitatile financiare, culturale etc ale parohiei, astfel putem vorbi de 2 programe:
Programe social-caritative si culturale- (cantine sociale, cabinete medicale, librarii, camine pentru persoane varstnice, biblioteci, ateliere de icoane pe sticla, centre de zi, centre de ingrijiri paliative, cercuri de pictura, programe de integrare si reintegrare sociala, de consiliere, de ajutor alimentar si farmaceutic)- bineinteles genul acesta de programe e foarte diversificat si nu se implineste integral doar la nivelul unei parohii, ci el poate sa fie complet la nivelul mai multor parohii sau la cel al protopopiatelor.
Programele strict parohiale - programe de ajutor alimentar (acest tip de program presupune distribuire de alimente si hrana)
-cabinete medicale,
-centre educationale (copiii defavorizati beneficiaza de consiliere, activitati educative, recreative, spirituale, caritabile, meditatii gratuite)
-centre de ingrijire si asistenta pentru varstnici (camine de batrani care ofera adapost si ingrijire)
-alte programe (activitati corale, pelerinaje, consiliere juridica, psihologica, medicala)
Acestea toate pot fi organizate si conduse direct sau indirect de catre preot, insa in componenta unor structuri filantropice si/sau de asistenta sociala preotul niciodata nu actioneaza singur ci ajutat si sustinut din mai multe puncte de vedere, fie de crediciosii simpli ai parohiei, cat si de un personal calificat. De aceste programe care se alcatuiesc la nivel de parohie beneficeaza enoriasii, dar si acestia trebuie sa participe active in contextul social-filantropic existent in parohie.
Din cele cateva lucruri spuse mai sus, vedem cat de importanta este filantropia la nivel de parohie, dar mai ales cat de providential este rolul preotului in implinirea “a tot lucrul bun” si ajutorarea pe toate planurile a enoriasilor sai. Am vazut ca filantropia nu este ceva nou, din secolele apropiate ci ea isi afla temei in insasi Sfanta Scriptura, vedem ca Mantuitorul a fost un Filantrop, Apostolii la fel, toata perioada Bisericii primare a fost structurata si filantropic, dar mai ales unii dintre Sfintii Parinti, prin activitatea lor, au asigurat o continuitate filantropica si pe care suntem datori si noi sa o ducem mai departe prin implinire faptica.
Vasile Pop
teolog Vasile Pop
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.