Alegerea, pregatirea si umplerea de har a Sfintei Fecioare Maria

Alegerea, pregatirea si umplerea de har a Sfintei Fecioare Maria Mareste imaginea.

In cuprinsul Noului Testament descoperim in mod mai limpede toate elementele revelate, care vor intra in formularea dogmei teotokologice de catre Biserica. Acestea sunt in numar de trei:

1. Invatatura ca Sfanta Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu (theotokia);
2. Invatatura despre pururea-fecioria Maicii Domnului (aeiparthenia);
3.

Preacinstirea Maicii Domnului (hyperdulia) si rolul ei de mijlocitoare pe langa lisus Hristos, Fiul ei dupa trup.

Aceste elemente se intalnesc marturisite atat in Sfanta Scriptura, cat si in Sfanta Traditie, mai ales in istorisirea evanghelica despre Buna-Vestire si in predica apostolica. Pe baza acestor marturii revelationale Biserica propoveduieste adevarul de credinta despre Maica Domnului, punand in evidenta locul si rolul ei special.
Elementele mentionate le aflam fie unite, fie despartite in Noul Testament, ele fiind pe deplin confirmate ulterior de Sfanta Traditie asa cum vom vedea. De fiecare data, aceste elemente sunt inseparabile de cele care vor intra in compunerea dogmei hristologice, fapt ce s-a putut constata si la nivelul Vechiului Testament. Tocmai de aceea, din perspectiva ortodoxa, intreaga invatatura de credinta despre Maica Domnului nu poate fi decat hristocentrica.

Doua dintre cele patru sfinte evanghelii relateaza faptul minunat al nasterii Domnului lisus Hristos din Sfanta Fecioara Maria. Ambele contin si cele doua genealogii, una a dreptului losif (Matei 1, 1-16), cealalta a Sfintei Fecioare Maria (Luca 3, 23-38). Aceste genealogii confirma originea davidica dupa trup a Mantuitorului lisus Hristos, fapt de natura sa confirme implinirea in Persoana Lui a tuturor profetiilor mesianice. Odata cu acestea insa, este confirmata si originea Sfintei Fecioare Maria, din aceeasi semintie a lui luda, prin aceasta implinindu-se nu numai fagaduintele pe care Dumnezeu Ie-a facut lui Avraam, ci si cele facute lui David: "Jurat-a Domnul lui David un juramant adevarat, de la care nu se va da in laturi: Din rodul pantecelui tau voi pune pe scaunul tau" (Psalm 131, 11). Acest lucru il vestise insusi Dumnezeu lui David, prin prorocul Natan (2 Samuil 7, 12) si il confirma prin alt psalm astfel: "Odata m-am jurat pe sfintenia mea: oare voi minti pe David? Semintia lui in veac va ramane. Si scaunul lui ca soarele inaintea mea. Si ca luna intocmita in veac si martor credincios in cer" (Psalm 88, 35-36).

Prin urmare, nasterea omeneasca a Mantuitorului a fost rezervata unui descendent din David, ceea ce indica o lucrare speciala a Providentei divine de alegere a unei fecioare, atunci cand Sionul va deveni Joc al dreptatii si al binecuvantarii divine (Ieremia 31, 21-23).

Primul si cel mai insemnat loc biblic in care intalnim reunite elementele teotokologice principale este cel din "Evanghelia dupa Luca, 1, 26-56. Relatarea incepe cu o angelofanie, prin care Sfanta Fecioara Maria, pregatita in prealabil printr-o sedere de sapte ani la templul din Ierusalim (cum este atestat de Sfanta Traditie) este vestita de ingerul Gavriil despre minunea zamislirii feciorelnice, deci mai presus de fire, a Fiului lui Dumnezeu. Mirarea Sfintei Fecioare confirma fecioria ei si atrage dupa sine ridicarea valului de pe taina care avea sa se implineasca in curand: "Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Prea-Inalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 35). Aceste cuvinte revelate de inger se refera direct la maternitatea divina (theotokia), calitate unica si irepetebila, conferita prin har Sfintei Fecioare.

Cel de-al treilea element, cinstirea pe care o va primi de la oameni in aceasta calitate de Maica a iui Dumnezeu intrupat, este prezent in acelasi capitol, care relateaza vizita Sfintei Fecioare Maria la verisoara sa, Elisabeta. Primul om care o preamareaste pe cea in care deja se zamislise umanitatea lui Hristos este tocmai cel chemat sa-I fie inainte-mergator si botezator, prorocul loan, aflat in pantecele maicii sale (Luca 1, 44). indata dupa aceea insasi Sfanta Elisabeta o binecuvanteaza pe Maica Domnului si o fericeste pentru credinta cu care a primit vestea cea buna (Luca 1, 42, 45). Daca Sfanta Elisabeta este a doua persoana care o cinsteste pe Maica Domnului, dupa fiul ei inca nenascut, totusi ea este prima care o numeste Mama a lui Dumnezeu (Theotokos), desigur, prin puterea Duhului Sfant de care se umpluse (Luca 1, 43). Si tot prin insuflare Duhului Sfant, Maica Domnului proroceste in acel ceas faptul ca va fi fericita (preamarita) de toate neamurile pamantului (Luca 1, 48).

Acest pasaj evanghelic este de o maxima concentrare teotokologica, unica in Noul Testament. Este intr-adevar unica, dar in acelasi timp si suficienta petru a fundamenta o invatatura de credinta sau o dogma a Bisericii, a carei valoare si importanta decurge in chip direct din dogma intruparii.

O a doua angelofanie, de data aceasta relatata de Evanghelia dupa Matei, de care este invrednicit dreptul losif, vine sa confirme, concomitent, zamislirea feciorelnica a Sfintei Maria si calitatea ei de Mama a Mantuitorului Iisus, nume descoperit de inger, deci a Fiului lui Dumnezeu facut om (Matei 1, 20-23). Sunt atat de limpezi aceste locuri biblice pe care se intemeiaza dogma teotokologica, incat veacuri de-a randul ereticii n-au putut contrazice adevarul revelat. Cu atat mai mult cu cat acest adevar constituia o implinire a unor profetii vechi-testamentare, cu alte cuvinte primite si crezute de un popor intreg, poporul israelit.

Din punct de vedere dogmatic ar mai fi de observat faptul ca la intrupare ca de altfel si la crearea lumii, participa intreaga Sfanta Treime. Fiul lui Dumnezeu se coboara, inomenindu-se, pentru a implini voia Tatalui Sau, El insusi zidindu-si, ca Logos creator divin, firea omeneasca in pantecele Sfintei Fecioare; Duhul Sfant o adumbreste pe Sfanta Fecioara, lucrand tainic zamislirea "cea fara de samanta", implinind si El voia Tatalui din care purcede din veci; prin Fiul si Duhul, cele doua "brate ale Sale", cum sunt numiti in spiritualitatea ortodoxa, este prezent insusi Dumnezeu-Tatal, Cel care din veci hotarase intruparea rascumparatoare. Aceasta viziune ortodoxa face sa creasca importanta acestui unic moment din istoria umanitatii, punctul central al istoriei mantuirii neamului omenesc.

Sfintii Parinti vor cauta sa explice faptul ca prin actul intruparii, intre Maica Domnului si Persoanele Sfintei Treimi se stabilesc relatii speciale, concretizate prin ascultarea desavarsita de Tatal ("iata roaba Domnului"), prin umplerea de Duhul Sfant, prin care se sfinteste deplin cortul cel pamantesc, pregatit pentru primirea ipostatica a Fiului si Cuvantului vesnic al lui Dumnezeu. Prin participarea Prea Sfintei Treimi, ca si prin raspunsul Sfintei Fecioare Maria, se poate intelege ca taina Maicii Domnului este menita a se repeta sau actualiza in mod spiritual cu fiecare dintre credincoiosi, care, in Biserica, in mod sacramental, primesc pe Fiul intrupat, se umplu de darurile Duhului Sfant, implinind voia Tatalui si, devenind prin har fii ai Lui. Asadar taina Maicii Domnului are si o destinatie universala, pentru toate timpurile, fiind modelul desavarsit al unirii persoanelor umane cu Dumnezeu-Sfanta Treime.

Indata dupa momentul nasterii din Betleem pentru Maica Domnului va urma un sir intreg de confirmari ale dumnezeirii Pruncului lisus, care nu raman fara ecou insufletul si in viata Maicii Sale. Pastorii din Betleem (Luca 2, 17), magii de la Rasarit {Matei 2, 11), dreptul Simeon si prorocita Ana (Luca 2, 25-38), vor da marturie despre minunile care au insotit nasterea Mantuitorului si vor proroci prin Duhul Sfant despre Prunc si despre Mama Sa, si prin acestea vor aduce inchinare lui lisus Hristos si cinstire Maicii Sale.

O alta confirmare a dumnezeirii lui lisus i-o va da chiar El la varsta de 12 ani, in templul din Ierusalim, "casa Tatalui Sau" (Luca 2, 49). Toate aceste fapte si cuvinte, pastrate in inima ei de Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu o vor ajuta sa cuprinda cat mai deplin taina inomenirii Fiului lui Dumnezeu, dar si sa inainteze pe drumul desavarsirii, sfintirii si indumnezeirii sale prin har, inceput la nasterea sa binecuvantata din parintii loachim si Ana si ridicat la o treapta unica, prin curatirea de pacatul ereditar, in ceasul sfant al Bunei-Vestiri.

In Sfintele Evanghelii mai sunt putine alte locuri in care este consemnata prezenta Maicii Domnului si aceasta deoarece atentia evanghelistilor s-a concentrat, cum era si firesc, asupra Persoanei dumnezeiesti a Mantuitorului, Care prin cuvintele, invataturile si minunile Sale, ii coplesea pe Ucenici. Nu vom trece insa peste episodul din Cana Galileii (loan 2, 1-11), deoarece atitudinea si cuvintele Maicii Domnului sunt extrem dfe semnificative. Numai ca in loc sa desoperim o presupusa mustrare a Maicii Domnului facuta ei de lisus Hristos, cum vor sa inteleaga unii eterodocsi, noi ne pregatim sa fim martorii primei minuni a Mantuitorului, care coincide cu aratarea, pentru prima data a puterii Sale dumnezeiesti. Pentru credinciosul ortodox sunt uimitoare cuvintele Maicii Domnului, atat cand cere, indirect, ajutorul Fiului sau, cat mai ales cand ii indeamna pe cei ce slujeau la masa sa indeplineasca poruncile lui lisus. Aceste cuvinte nu puteau fi rostite decat sub iluminarea Duhului Sfant, pentru ca in ele este prezenta asteptarea savarsirii unei iminente minuni de catre Mantuitorul. Cum pana atunci El nu savarsise astfel de fapte dumnezeiesti, pentru ca "nu sosise ceasul Lui" (loan 2, 4), de unde ar fi putut cunoaste ce avea sa se intample Maica Domnului, daca nu prin puterea Duhului Sfant?

Tot in acest loc biblic observam ca se manifesta, pentru prima data, rolul mijlocirii Maicii Domnului pe langa Fiul sau dumnezeiesc. Iar daca aici ea a intervenit pentru cele materiale, care erau de lipsa nuntasilor, cu cat mai mult va interveni Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu pentru bunurile spirituale, de care au nevoie toti oamenii? La acestea vom adauga faptul, mentionat anterior in lucrare si anume ca Sfintei Sale Maici ii descopera firea Sa dumnezeiasca si ipostasul Sau divin Mantuitorul Hristos, numind-o "femeie" tocmai pentru ca ea sa vada in El, pe Dumnezeu adevarat facut om.

Ultimul pasaj din sfintele Evanghelii, care atesta prezenta Maicii Domnului se refera la rastignirea de pe Golgota. Incredintarea Prea Curatei Sale Maici Apostolului iubit (loan 19, 26-27), o face Mantuitorul acordandu-i toata cinstirea pe care El insusi o cerea oamenilor, prin porunca a cincea a Decalogului, s-o arate parintilor. Ceea ce trebuie retinut este faptul ca cinstirea aceasta El o da si ca Dumnezeu, desi era Mama Lui doar pamanteasca sau dupa trup. Acelasi lucru se poate spune si despre momentul tratat anterior, de la Cana Galileii, cand lisus ca Dumnezeu ii asculta cererea si i-o implineste. Pe acesta cinstire pe care i-o acorda Dumnezeul-Om Prea Sfintei Fecioare Maria, Mama sa, se intemeiaza toata cinstirea pe care i-o arata Biserica in plenitudinea Sa si fiecare credincios in parte.

O alta referire despre Maica Domnului se afla in Faptele Apostolilor, capitolul 1, versetul 14. In foisorul de sus, acolo unde locuiau cei 11 Apostoli: "Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama Iui lisus si cu fratii Lui".

Observam din acest pasaj ca indata dupa inviere Maica Domnului era nedespartita de Sfintii Apostoli, rugandu-se impreuna in foisorul cel de sus, acolo unde Mantuitorul participase la Cina cea de Taina si mai ales acolo unde li se aratase dupa inviere. intelegem si faptul ca Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu a asumat rolul de mama duhovniceasca pentru cei ce se botezau, inca din primele zile ale Bisericii. Legaturile sale cu Apostolii erau atat de puternice, incat, dupa Sfanta Traditie acestia s-au adunat in chip minunat in jurul Maicii Domnului la Adormirea sa.

Tot dupa Invierea Domnuiui s-a petrecut si faptul convertirii "fratilor lui lisus", a caror mama, Maria lui Cleopa, era nedespartita de Maica Domnului, atat langa crucea lui lisus, cat si in foisorul cel de sus. Asa se poate explica respectul pe care acestia l-au castigat in fata Sfintilor Apostoli, lacov cel Mic fiind primul episcop al Ierusalimului, care a si prezidat Sinodul Apostolic la anul 50, iar Simeon, fratele sau, al doilea episcop al cetatii sfinte.

Prin faptul ca Maica Domnului era inconjurata cu atata dragoste de prima obste din Ierusalim, chiar inainte de Cincizecime (Sfintii Apostoli, cei 70 de ucenici, femeile mironosite, "fratii Domnului" au format acesta prima comunitate, dupa Sfantul Evanghelist Luca fiind ca la 120 de frati, (Faptele Apostolilor 1, 15) ne ajuta sa intelegem ca s-au implinit cuvintele Mantuitorului, Care spusese: "Cel ce va lasa casa, frati si surori, tata, mama, copii sau tarina pentru numele Meu, inmultit va avea inapoi si va mosteni viata vesnica" (Matei 19, 29). in locul Fiului Sau, Unul-Nascut, jertfit pentru intrega umanitate, Maica Domnului va primi, prin Duhul Sfant, ca fii spirituali ai sai pe toti cei ce se vor boteza si se vor uni spiritual cu Fiul Sau, lisus Hristos. Aceasta infiere spirituala de catre Maica Domnului echivaleaza pentru credinciosi cu mijlocirea ei catre Fiul sau.

Infierea noastra spirituala de catre Prea Sfanta Nascatoare Dumnezeu in baza maternitatii ei divine este oosibila prin infierea noastra spirituala prealabila, de catre Dumnezeu-Tatal, prin lisus Hristos, Fiul Sau. Acest lucru il marturiseste Sfantul Apostol Pavel in singurul loc din epistolele sale in care este mentionata si Maica Domnului in calitate de Nascatoare de Dumnezeu: "Iar cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea" (Galateni 4, 4-5). Mentionarea Maicii Domnului in contextul teologiei pauline despre intruparea Fiului lui Dumnezeu evidentiaza rolul providential si unic al maternitatii ei, care se inscrie in planul iconomiei divine cu privire la Rascumparare. Aceasta presupune o alegere anterioara a ei de catre Dumnezeu-Tatal, cunoscandu-se din veci ca raspunsul la aceasta chemare va fi unul pozitiv: "lata roaba Domnului" (Luca 1, 38). De altfel in Sfanta Scriptura a fi robul lui Dumnezeu este un titlu de glorie, care poate implica chiar participarea la revelarea planului divin, asa cum se poate observa la Isaia 42,1-9; 49, 1-6; 50, 9-11; 52, 13; 53, 12.

Raspunsul si acceptarea Maicii Domnului nu reprezinta o simpla constatare a alegerii din veci, ci incumba toata responsabilitatea pe care numai in stare de feciorie totala (trupeasca si sufleteasca) si de afierosire din pruncie, o putea asuma o fiinta omeneasca. La o analiza mai atenta se va observa ca in raspunsul, desi extrem de concis, al Sfintei Fecioare Maria, cat si in atitudinea ei, exista toate elementele dogmatice, care intra in componenta procesului mantuirii subiective: har, credinta si fapte bune. In ascultarea totala de voia lui Dumnezeu a Sfintei Fecioare este prezent si lucrator harul divin care face inceputul mantuirii: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har" (Luca 1, 28) si "Ai aflat har la Dumnezeu" (Luca 1, 30). In raspunsul ei smerit este prezenta credinta puternica si statornica in Dumnezeu: "lata roaba Domnului" {Luca 1, 38).

Facand dovada ascultarii, prin care se opune neascultarii stramoasei Eva, se angajeaza cu intreaga ei fiinta, ceea ce reprezinta concretizarea credintei si a iubirii lui Dumnezeu in fapta. Avem aici modelul angajarii personale a fiecarui credincios in procesul mantuirii subiective; de aici provine autoritatea spirituala si morala a Maicii Domnului, care ne cere tuturor "Sa faceti ceea ce El v-a spus", pentru ca ea insasi, cu puterea Lui, primita prin Duhul Sfant, a facut in persoana si viata sa ceea ce Hristos cere tuturor oamenilor. Desigur, trebuie amintit si faptul ca anterior ascultarii Sfintei Fecioare Maria si acceptarii ei de a primi pe Fiul lui Dumnezeu, insusi Fiul si Cuvantul facuse ascultare de Tatal, primind sa se coboare chenotic intre oameni, pentru a revarsa din harul Sau peste cei ce-L vor primi prin credinta si fapta iubitoare.

Nu in ultimul rand sa mai observam si faptul ca in acest punct in care teotokologia se intersecteaza fundamental cu hristologia, fiindca acceptarea Sfintei Fecioare Maria coincide cu actul intruparii Fiului lui Dumnezeu ea se intersecteaza in mod vital si cu antropologia, in sensul descoperirii valorii incomensurabile a libertatii umane. Daca fara acest "da" al Sfintei Fecioare nu s-ar fi produs intruparea, inseamna ca Dumnezeu insusi respecta in mod infinit faptura Sa, creata dupa chipul Sau si inzestrata cu deplina libertate, tocmai pentru ca ea sa-si manifeste, in libertate, vointa de a fi cu Dumnezeu, fara sa fie silita de El. Iar Sfanta Fecioara, prin alegerea, consacrarea, vietuirea sfanta si fara prihana era cea mai libera persoana umana, desi purta inca in sine rana Pacatului stramosesc. De aceea, intr-o logica antinomica, dumnezeiasca, in clipa in care accepta in deplina liberlate sa faca ascultare neconditionata, firea ei este eliberata de legatura pacatului adamic, prin puterea Celui ce a coborat in trupul sau preacurat si sfant.

Valoarea persoanei umane, care sta in centrul antropologiei ortodoxe, este confirmata prin Cuvantul Sfintei Fecioare Maria: Fiat! Sa fie!, care ne trimite la primul "Fiat" din istoria cretiei, rostit de insusi Dumnezeu-Creatorul. Se dovedeste si prin aceasta puterea nesfarsita pe care Dumnezeu i-a dat-o omului prin creatie, cu o singura si fundamentala conditie: sa ramana in ascultare sau in comuniune cu Ziditorul sau.

Pr. Prof. Dr. Stefan Buchiu

.

10 Iulie 2012

Vizualizari: 5539

Voteaza:

Alegerea, pregatirea si umplerea de har a Sfintei Fecioare Maria 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE