Biserica - imagine a viitorului

Biserica - imagine a viitorului Mareste imaginea.

Biserica este inradacinata in fiinta si viata Sfintei Treimi. Scopul lui Dumnezeu in crearea lumii este ca aceasta sa atinga comuniunea cu El si sa se faca partasa vietii Lui. Biserica este viitorul lumii in aceasta comuniune, astfel ca trebuie sa cautam originile ecleziologiei si destinatia sa in vesnicie.

Am spus ca Sfanta Treime este comuniunea la care Biserica participa si ca Tatal iubeste creatia si voieste ca ea sa ajunga in comuniune cu Dumnezeu. Tatal intentioneaza aceasta si in seama Lui trebuie sa punem tot ceea ce urmeaza. Fiul isi asuma sa duca la bun sfarsit si sa concretizeze personal aceasta unire a creatului cu necreatul. Sfantul Duh face cu putinta transcenderea granitelor dintre creat si necreat. El este Duhul comuniunii, al puterii si vietii, care darama barierele ce separa fiintele; El ingaduie creatiei sa surmonteze imposibilitatea fizica a comuniunii creatului si necreatului. Cele trei persoane lucreaza si sunt prezente in Biserica, si astfel Biserica este rodul unitatii Lor, insa Fiul este Cel care este mijlocitorul intre creat si necreat, si din acest motiv Biserica este numita Trupul lui Hristos.

Biserica este imaginea sau „icoana" imparatiei lui Dumnezeu. In Biserica toate lucrurile sunt aduse laolalta, cuprinse si recapitulate astfel, incat sa-si continue viata pentru totdeauna. Biserica zugraveste sfarsitul timpului in istorie. Am ales termenul „a zugravi" spre a evita unele probleme pe care cuvantul „a identifica" ni le-ar putea provoca. Biserica in istorie nu este identica, desigur, cu imparatia lui Dumnezeu. Trauma istoriei inseamna ca impreuna cu restul lumii crestinii se confrunta cu raul, si calea crucii constituie aceasta lupta. Biserica nu este societatea celor care au biruit raul, ci a celor care infrunta raul. Sfanta Biserica este plina de pacatosi, care sunt facuti sfinti. Prin urmare, trebuie sa spunem ca imparatia lui Dumnezeu este zugravita in Biserica. Aceasta ontologie iconologica este o cheie pentru intelegere.

Biserica este desigur numai o zugravire a sfarsitului veacurilor, si nu acesta insusi. Este totusi nevoie sa clarificam aceasta distinctie. Relatia unei fotografii cu obiectul sau este dependenta de imaginatia celor ce se uita la ea: asemanarea pe care o vad provine din abilitatea lor de a gasi asemanari. Fotografia nu are cu acea persoana nici o continuitate ontologica: nu este un colaj de articole care-i apartin, si, daca am indeparta fotografia, acest lucru n-ar afecta persoana surprinsa in ea.

Totusi o icoana are o partasie ontologica cu originaIul, astfel incat cinstim icoana intrucat cinstim pe sfatul a carui imagine este. Exista o continuitate ontologica intre sfinti si reprezentarea lor, chiar daca nu exist intre ei nici o continuitate de material. Cinstea acor data icoanei „trece la prototip", in cuvintele Sfantulu Vasile cel Mare.

Distinctia intre imagine si adevar pe care o intrebuinteaza Maxim pentru a exprima aceasta ontologie iconologica provine din distinctia pe care Episto la catre Evrei o face intre umbra si realitate (cf. Evr. 10 1). Maxim spune ca „umbra" se refera la Vechiul Tes tament, in timp ce Noul Testament ne ofera „chipul" insa realitatea insasi, Hristos si imparatia Sa, urmeaza inca sa vina (Scolii la Ierarhia Bisericeasca a lui Dionisi 3, 3, 2). Realitatea, care este eshatonul, se proiecteaza neincetat in istoria noastra, spre a ni se revela.

Eshatonul proiecteaza inapoi o imagine a sa pentru a crea experienta Apostolilor, care constituie apoi realitatile Noului Testament. Noul Testament este „chipul" eshatonului, adevarul, si detine ceva din acesta. Noul Testament constituie imaginea prezenta a lucrurilor, viitoare. Distinctia intre imagine si adevar ne ingaduie sa vorbim despre sfintenia Bisericii, si chiar despre sfintenia crestinilor, in vreme ce crestinii inca se lupta cu pacatul. Crestinii participa deja la adevar, si acest adevar va deveni adevarul deplin cu privire la ei. Biserica nu e doar ceea ce este acum, ci si ceea ce va fi. Identitatea sa ne este data in „vase pamantesti": Biserica este taina. Termenul „taina" indica faptul ca Biserica este „revelata", si astfel nu este posibila nici o definitie completa a sa. Cu toate ca Biserica vine la noi, vine din locul Ia care nu avem acces si pe care suntem incapabili sa-l luam in stapanire definitiva.

Biserica poate fi cu adevarat cunoscuta, insa, intrucat are ca sursa pe Hristos si imparatia Sa, este inepuizabila si nu poate fi cunoscuta in mod exhaustiv si definitiv. Identitatea Bisericii trebuie sa fie preciza-ta prin examinarea tainelor si sacramentelor care fac Biserica prezenta inauntrul experientei noastre istorice. Sacramentele sunt imagini ale adevarului ce vin de la sfarsitul veacurilor, astfel incat sa devina realitatea experiata a Bisericii. Sacramentele ii transforma pe pacatosi in sfinti ai Bisericii, si asa Biserica nu este numai revelata in ei, ci si constituita de catre ei. Un sacrament da posibilitatea crestinilor sa-si ia in primire in mod liber locul lor in realitatea deplina de care toate fapturile se vor impartasi. Sacramentele dau marturie despre taina indivizibila si inepuizabila a lui Hristos, si prin urmare nu pot fi privite ca o tema indi-viduala, ci ca pe hermeneutica prin care putem aborda ecleziologia ca intreg.

Dumnezeiasca Euharistie constituie revelarea imparatiei lui Dumnezeu si, astfel, intr-un mod cat se poate de simplu, revelarea realitatii ultime. Euharistia reveleaza aceasta realitate, care este pentru noi viitoare, sub forma prezentului. Originile acestei ontologii iconologice se gasesc in cartile profetice ale Scripturii, in apocalipsele sau revelatiile ceresti pe care le vedem la Isaia, Daniel si in Cartea Apocalipsei. Profetul vede implinirea intregului timp patrunzand in istoria noastra inca partiala si pronuntand asupra ei judecata inaintea intregii adunari a cerului si pamantului.

Sub forma Euharistiei toate creaturile sunt aduse impreuna si recapitulate in Hristos. Euharistia manifesta si concretizeaza in interiorul timpului identitatea acestei adunari in forma Bisericii. Atunci cand dorim sa vorbim despre experienta traita actuala a Bisericii, trebuie sa incepem cu Euharistia, caci aici este locul in care apare Biserica. Euharistia este libera venire impreuna a tuturor partilor in relatiile lor cuvenite si astfel in buna randuiala a intregului, in care fiecare faptura este eliberata de limitele date prin propria sa natura. Aceasta eliberare este voia vesnica a Tatalui, pe care Fiul a concretizat-o si Duhul o face a c u m accesibila participarii noastre.

Sacramentele, pe care le privim ca separate in zilele noastre, aveau loc toate in contextul Euharistiei Bisericii primare, dupa cum reiese in mod limpede din structura liturgica in care apar. Este, spre exemplu, cazul botezului.

Cata vreme teologia a fost dominata de scolasticism, a tins sa imparta taina indivizibila a Bisericii in sacramente separate, ce pot fi numarate. Desi numarul lor a fost stabilit la sapte in veacul al XII-lea, trecu-se printr-o serie de fluctuatii: intr-o anume perioada slujba de inmormantare si chiar tunderea unui monah erau privite ca sacramente. In intelegerea scolastica, Euharistia este doar un sacrament particular, cel care perpetueaza patimirea lui Hristos de-a lungul istoriei. Aceasta impartire in sacramente distincte n-ar trebui sa ne impiedice sa intelegem toate sacramentele ca pe aspecte ale dumnezeiestii Euharistii. Trebuie sa invatam sa vedem Euharistia ca pe centrul intregii vieti sacramentale din Biserica.

Daca dorim sa vedem unitatea si buna randuiala a Bisericii, ar trebui sa le cautam in structura Euharistiei. Acolo le vom gasi intocmai in modul in care s-au format in Biserica primara, probata de Biserica luata ca intreg si articulata de canoanele date de sinoade. Imparatia lui Dumnezeu este bine randuita, iar structura canonica a Bisericii este o manifestare a acestei bune ordini, nu doar o acomodare la acele cerinte organizatorice contingente prin care Biserica se raporteaza la lume. Prin urmare, nu putem spune ca unele canoane sunt esentiale si dogmatice, in timp ce altele sunt pur si simplu contingente si administrative. Toate canoanele sunt semnificative sub aspect ecleziologic si ontologic.

Pericolul real al deformarii imaginii Bisericii este ca, in locul unei imagini a implinirii istoriei prin imparatia lui Dumnezeu, ea devine o reprezentare a iadului. Acele distorsiuni ale invataturii sale la care Biserica se refera prin termenul de „erezie" nu se limiteaza la formularile dogmatice, ci includ si chestiuni liturgice si canonice: sunt urmarea introducerii unei imagerii ce nu provine din eshaton. Acele imagini care nu provin din imparatia lui Dumnezeu isi au sursa in alte imparatii, care iubesc dezordinea, urand imparatia Iui Dumnezeu si opunandu-se ei. De pilda, daca ar fi s savarsim o slujba euharistica pentru oameni albi, insa nu si pentru persoane de culoare, sau pentru barbati dar nu si pentru femei, sau pentru persoane educate, nu insa si pentru analfabeti, sau pentru bogati si nu pentru saraci, sau exclusiv pentru avocati ori vreun oricare alt grup, atunci acea slujba ar fi exact opusul Euharistiei. Ori de cate ori ne separam de aproapele nostru prin criterii de acest fel, primim o pregustare a iadului. Biserica poate fi foarte usor transformata in imaginea iadului fara chiar sa remarci ca acest lucru s-a intamplat.

Mitropolitul Ioannis Zizioulas

Articol preluat din volumul "Prelegeri de Dogmatica Crestina", Ed. Sophia

Cumpara volumul Prelegeri de dogmatica crestina de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

Prelegeri de dogmatica crestina

23 Septembrie 2014

Vizualizari: 936

Voteaza:

Biserica - imagine a viitorului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE