Biserica - Trupul lui Hristos

Biserica - Trupul lui Hristos Mareste imaginea.

Despre Biserica

Purcezand la studierea experientei ascetice Sfintilor Parinti cu scopul de a o folosi in viata noastra, trebuie mai intai de toate sa ne dam seama ce reprezentam noi ca madulare ale Bisericii, in ce relatie ne aflam unul fata de altul si fata de sfinti - pe scurt, sa ne dam seama ce este Biserica in care am venit si despre care credem ca este singurul loc unde putem dobandi mantuirea. Intelegem ca in afara Bisericii nu este mantuire, ca fara ea nu putem inainta pe calea lucrarii duhovnicesti. Ce este Biserica in esenta sa, ce le da credinciosilor care intra in ea?

Aflam invatatura despre Biserica peste tot in literatura bisericeasca, incepand de Ia epistolele Apostolilor si, in continuare, la toti Parintii Bisericii. Ea este expusa si subliniata limpede si exact de catre cei dintai mari Dascali ai Bisericii: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur; se intalneste si la Parintii rusi ai Bisericii, indeosebi la Tihon din Zadonsk si la Parintele Ioan din Kronstadt, care a trait in zilele noastre.

Noi am uitat invatatura aceasta, rupandu-ne de ea, si astfel ne-am lipsit de intelegerea cea dreapta a mantuirii noastre, fapt care nu are cum sa nu se rasfranga in insasi lucrarea mantuirii.



Stim ca Mitropolitul Filaret, in Catehismul sau, a definit Biserica drept comunitate a credinciosilor, care sunt legati prin aceleasi taine, ritualuri, ierarhie etc. Se pune insa intrebarea: cum este aceasta comunitate in esenta sa, cum se deosebeste ea de celelalte comunitati omenesti si in ce consta valoarea ei suprema?

In scrierile Sfintilor Parinti nu gasim Biserica definita drept comunitate omeneasca. Biserica insasi invata altfel. Dupa invatatura ei, ea este Trupul lui Hristos. Pentru rascumpararea cea de obste a neamului omenesc, Hristos S-a intrupat, a luat trup de om: pentru mantuirea fiecarui credincios El a lasat Trupul Sau pe pamant. Intrand in Biserica, intram in Trupul lui Hristos, ne facem madulare ale acestui trup.

La Apostolul Pavel aflam deja exprimata si dezvoltata aceasta definitie a Bisericii. In Epistola catre Coloseni, el spune: Acum ma bucur de suferintele mele pentru voi si implinesc in trupul meu lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adica Biserica (Col. 1,24; v. si 1,18). Iar in prima Epistola catre Corinteni, vorbindu-le despre darurile duhovnicesti, scrie: Caci precum trupul unul este si are madulare multe, iar toate madularele trupului, multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos, pentru ca intr-un Duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, si toti la un Duh ne-am adapat. Iar voi sunteti trupul lui Hristos, si madulare fiecare in parte (I Cor. 12, 12-l4; 27). Acelasi gand il vedem la el si in Epistola catre Efeseni: suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui (Efes. 5, 30).

Asadar, toti cei ce traim in Biserica alcatuim un singur Trup al Lui, al carui Cap este Hristos, iar fiecare in parte alcatuieste o mica parte a acestui intreg. Luand spusele Apostolului: Painea pe care o frangem nu este, oare, impartasirea cu Trupul lui Hristos? (I Cor. 10, 16), Ioan Gura de Aur lamureste ca apostolul nu a folosit cuvantul priceastie (metoche in lb. greaca veche - n.tr.), ci obscenie (koinonia), pentru ca voia sa arate ceva mai inalt, o mare unire. Impartasindu-ne, nu ne facem numai partasi ai lui Hristos, ci ne unim cu El. Precum Trupul lui Hristos este unit cu Hristos Dumnezeu, asa si noi ne unim cu El prin aceasta paine. Dupa ce a spus: impartasirea cu Trupul lui Hristos, apostolul vrea sa arate o apropiere si mai stransa, si continua: ca o paine, un trup suntem cei multi (I Cor. 10,17). Aceasta paine e Trupul lui Hristos, si cei ce se impartasesc se fac Trup al lui Hristos - nu multe trupuri, ci unul singur. Ioan Gura de Aur cugeta in continuare: dupa cum painea, alcatuindu-se din multe graunte, se face una singura, pentru ca unirea grauntelor cu pricina face sa nu se mai bage de seama ca ele sunt cuprinse acolo, asa si noi, unindu-ne unul cu altul si cu Hristos, ne hranim nu fiecare cu alt trup, ci toti cu unul si acelasi Trup. Dupa aceea, apostolul adauga: caci toti ne impartasim dintr-o paine (I Cor. 10,17).

Sa facem o analogie. O parte a trupului meu nu traieste de sine statator, dar eu traiesc in ea. Oare degetul meu sau mana mea traiesc, nu traiesc eu in deget sau in mana? Organele trupului meu nu au viata personala, ci se includ in viata mea. Si atunci cand, sa zicem, degetului i s-a adus vreo vatamare, sufar eu, nu sufera degetul. Acelasi lucru se intampla si in Biserica. Atunci cand intram in Trupul lui Hristos, renuntam la existenta noastra separata, ca sa fie dupa cuvantul Apostolului Pavel: nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine (Gal. 2, 20). In trup nu traieste fiecare madular aparte al lui, ci cel caruia madularele acestea ii apartin: nici in Trupul lui Hristos nu mai traim noi, madularele acestui trup, ci traieste in noi Hristos.

Asadar, ce este Biserica si cum traim noi in ea?

Mai intai de toate, ea nu este o organizatie, cum e, de pilda, parohia. Avem nevoie de parohie pentru actiunile noastre, insa ea nu alcatuieste esenta Bisericii. Sa ne amintim ce a facut Hristos pe pamant. El S-a jertfit pe Sine, a jertfit Trupul Sau, a suferit - insa El a creat, oare, o organizatie proprie? Ce-i drept, o mica organizatie exista - avea 12 ucenici foarte apropiati, pe urma inca 70 de ucenici apropiati si cateva sute de urmatori. Dar in continuare? Iata ca Hristos a fost rastignit si ucenicii s-au risipit, L-au tradat, organizatia s-a prabusit. Se poate vedea oare in aceasta un esec al lucrarii lui Hristos? Nu, Hristos nu a venit sa creeze o organizatie, ci sa dea Trupul Sau oamenilor care aveau sa II primeasca, sa se faca parte a Lui si prin asta sa primeasca mantuirea. In acest sens este de inteles cererea Mantuitorului ca noi sa Ii dam sufletul nostru, facandu-ne parte a Trupu-lui Sau: cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa (Mc. 8, 35).

Din acest punct de vedere devine logica si porunca dragostei dintre crestini. Suntem datori sa ne iubim unul pe altul ca madulare ale unuia si aceluiasi Trup, din dragostea lui Hristos. Daca ma doare degetul, sufar eu: in Biserica, atunci cand sufar eu, sufera Hristos. De aceea, orice ajutor si orice doftoricire duhovniceasca a altor oameni este un serviciu facut lui Hristos insusi. Ca atare, Hristos va spune la Infricosatoarea Judecata nu in sens figurat, ci cat se poate de literal: .flamand am fost, si nu Mi-ati dat sa mananc; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat (Mt. 25, 42-43), si la intrebarea oamenilor: cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita? El va raspunde: intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut (Mt. 25,44-45).

Trebuie nu doar sa intelegem aceasta definitie, ci sa ne-o amintim tot timpul, sa o simtim pana in adanc, sa ne patrundem de ea si sa ne educam pe noi insine in lumina ei - caci daca vom trai ca madulare ale Bisericii, care e Trupul lui Hristos, vom avea impartasire si cu Capul Trupului, iar tocmai aceasta este adevarata viata duhovniceas-ca. Explicand versetele 4 si 5 din capitolul 12 al Epistolei catre Romani, loan Gura de Aur spune ca unirea in Trupul lui Hristos e temelia iubirii dintre crestini. „Cand vorbeste despre cei dinafara Bisericii, apostolul s p u n e : daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, sa aveti pace cu toti oamenii -dar cand vorbeste despre ai sai, zice: in iubire frateasca, unii pe altii iubiti-va (Rom. 12,18,10). Acolo cere ca ei sa nu se certe. iar aici le porunceste sa se iubeasca unul pe altul, si nu numai sa se iubeasca, ci sa se iubeasca fierbinte. Dragostea, spune el, trebuie sa fie nu doar neprefacuta, ci si tare, fierbinte, inflacarata. Nu astepta ca celalalt sa arate dragoste fata de tine, ci insuti sa tinzi spre el si sa incepi dragostea, pentru ca atunci vei capata rasplata si pentru dragostea lui."

Asadar, Biserica e Trupul lui Hristos, nu o comunitate.

Trebuie sa imi petrec viata in Dumnezeu, constientizand limpede faptul ca nu mai traiesc de sine statator, ci ca parte a Trupului lui Hristos - nu traiesc eu, ci Hristos traieste in mine (Gal. 2, 20). Aici este si calea catre smerenie. Aceasta intelegere a Bisericii nu este alcatuita din cuvinte oarecare, din cugetari oarecare - trebuie sa o primesc cu toata fiinta mea, asa cum faceau Parintii Bisericii. Atunci mi se vor limpezi si legaturile dintre madularele Bisericii, pentru ca sunt dator sa le iubesc nu pentru ca imi plac sau pentru ca imi sunt apropiate, ci pentru ca ele sunt, la fel ca mine, parti ale Trupului lui Hristos, in ele -in fiecare in parte si in toate dimpreuna - traieste Hristos. Iata ca am venit in Biserica si cautam mantuirea in ea. Dar cum este cu cei care se afla in afara Bisericii (cu sectantii)? Stim ce spun acestia: „In mine este Hristos, in tine este Hristos, in el este Hristos - ne-am adunat si am format Biserica." De parca pentru vreo vrednicie a noastra, pentru curatia noastra Se salasluieste in noi Hristos. invatatura ortodoxa ne spune altceva. Ea spune ca nu Hristos Se salasluieste in noi pentru meritele noastre, ci noi, nevrednicii si pacatosii, din negraita Lui milostivire fata de noi, am intrat in Trupul Lui si traim in el.

Bisericii Ortodoxe i se reproseaza adeseori: „La voi acolo sunt si pacatosi, si preacurvari -ce, aia e Biserica?" Dar nu acelasi lucru se spunea si despre Hristos, nu la fel era osandit cand manca si bea cu vamesii si cu pacatosii? Hristos a venit sa-i caute si sa-i mantuiasca pe cei pier-duti: si Biserica exista pentru pacatosi, nu pentru drepti. In ea, prin marea mila a Domnului, ne curatim prin Trupul si prin Sangele Lui, si daca nu am fost taiati din Trupul lui din pricina greselilor noastre nu avem pentru ce ne teme de reprosurile altora, fiindca Hristos i-a chemat pe toti, si pe cel ce venea la El nu-l scotea afara, ci il ierta si il curatea.

De aceea, la reprosuri noi raspundem ca pacatosii care vin in Biserica se pocaiesc, doresc sa duca o viata mai buna, inteleg ca nu au puteri sa se indrepte singuri si cred ca in Biserica Hristos ii curateste. Iata adanca deosebire intre Biserica si orice comunitate lumeasca: oare intr-o comunitate este admis hotul sau adulterul? La cainta lui nu se uita nimeni, ci vor ca mai intai el sa dovedeasca prin fapte ca s-a indreptat, si atunci poate ca-l vor primi. Biserica nu face insa asa. In ea, cei ce se pocaiesc sunt primiti indata, intra in Trupul lui Hristos, se curatesc si primesc putinta de a trai in Dumnezeu. Si noi nu ne temem cand ni se arata cu degetul acesti oameni pacatosi. Da, ei sunt pacatosi, dar vor sa se indrepte si merg spre indreptare, desi poate ca adeseori cad. Insa si atunci ei pot fi indata rascumparati si spalati prin Sangele Domnului. La sfarsitul fiecarei Liturghii, dupa impartasire, preotul pune in potir particelele scoase din prescuri pentru madularele Bisericii si zice: „Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau, pentru rugaciunile sfintilor Tai."

Pe scurt, trebuie sa ne revizuim complet conceptia despre Biserica. Ea nu este nici un fel de organizatie, cum ar fi obstea parohiala sau chiar intreaga Biserica Rusa. De organizatia exterioara avem nevoie, insa lucrarea de capetenie a lui Hristos nu sta in aceasta, nu sta in viata comunitara. Temelia lucrarii Lui este Preacuratul Lui Trup si Sange, pentru ca Hristos nu numai ca S-a intrupat, a patimit in vremea lui Pontiu Pilat si ne-a rascumparat candva, ci ne-a si dat Trupul Sau, care este Biserica. Despre aceasta ne-au invatat Parintii Bisericii, insa noi am uitat.

Cand incepem sa traim viata duhovniceasca, nu mai traim de sine statator, ca cei ce sunt in afara Bisericii. In noi traieste Hristos, Care in noi si sufera, si plange, si ne uneste pe toti in Sine. Si asta nu pentru ca suntem mai speciali, mai vrednici, ci numai pentru ca suntem madularele unui singur Trup. Sfintii Parinti simteau lucrul aces-ta, si ne-au transmis si noua simtamantul lor. Pe vremuri, la stramosii nostri, unirea credinciosilor in Biserica era deplina: iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una (Fapte 4, 32).

"Dar acum nu este asa, ci cu totul pe dos: intre toti sunt neintelegeri de tot felul; noi - madularele Trupului lui Hristos - suntem mai dusmanosi unul cu altul chiar decat fiarele salbatice. Hristos te-a unit cu Sine pe tine, cel ce te departasesi de El atat de mult, iar tu nu vrei sa te unesti frici macar cu fratele tau precum se cuvine, ci te rupi de el, dupa ce te-ai invrednicit de la Stapanul de o asemenea dragoste si viata. „Orice ai face pentru fratele tau se inalta la Stapanul tau, si El, ca si cum insusi ar fi primit de la tine facerea de bine, te va rasplati pentru ea."

Vedeti, Ioan Gura de Aur insusi se simte particica a Bisericii - a Trupului lui Hristos -, simte cum alte particele sunt rupte, sunt dezunite de acest Trup, si el se intristeaza, este nemultumit, ii roaga pe credinciosi sa nu rupa legatura vie cu Biserica si cu Capul ei - Hristos.

Sa tragem acum concluzia. Biserica este Trupul lui Hristos, iar noi suntem cu totii madulare ale acestui trup; in noi traieste Hristos, dar nu pentru ca suntem vrednici de asta, ci pentru ca am intrat in Trupul Lui si ne-am „pierdut", cum zice Evanghelia, sufletul ca sa traim in Hristos. Eu II iubesc pe Dumnezeu si nu pot sa nu-L iubesc, fiindca traiesc prin El, traiesc viata Lui. Exact la fel ii iubesc si pe fratii mei, anume ca pe madulare ale unui singur Trup. Si acestea nu sunt doar cuvinte, ci viata insasi consta in faptul ca in fratii mei L-am hranit pe Hristos, L-am ajutat pe Hristos. Aceasta este premisa fundamentala a adevaratei lucrari crestine.

Pentru a ne mantui, pentru a trai viata cea adevarata avem neaparata nevoie sa ne impartasim cu Trupul lui Hristos. Si iata ca de la Apostoli si pana la invatatorii bisericesti ai zilelor noastre ni se predaniseste invatatura ca Trupul acesta, daruit de Hristos lumii, este reprezentat de Sfanta Lui Biserica. Intrand in ea si impartasindu-ne cu Trupul si cu Sangele lui Hristos, noi, cei despartiti, ne unim cu Trupul si incepem sa traim viata lui. In aceasta lumina este logica rugaciunea pe care o citeste preotul asupra celor care se pocaiesc: „Impaca-i si uneste-i pe dansii cu Sfanta Ta Biserica", pentru ca savarsirea pacatului ne dezuneste de Biserica.

In Biserica nu ne mantuim nicidecum pentru ca am intrat intr-o oarecare organizatie - sa uitam aceasta idee, pentru ca ea nu poate fi aplicata Bisericii! Biserica este trupul lui Hristos, si daca, intrand in ea, vom continua sa traim de sine statator sau vom pierde unirea vie pe care am dobandit-o la inceput, vom deveni morti si vom alcatui doar o aparenta a Trupului lui Hristos.

Cei ce se apropie cu nevrednicie de Sfintele Taine se impartasesc de Trupul si de Sangele lui Hristos nu spre tamaduirea sufletului si a trupului, ci spre judecata si spre osanda: si noi, traind cu nevrednicie in Biserica, in loc de mantuire ne agonisim iadul si osanda. Da, trebuie sa ne revizuim total atitudinea fata de Biserica, trebuie sa ne simtim in chip viu madulare ale Bisericii ca ale Trupului celui unul al lui Hristos, si doar atunci, doar pe aceasta cale vom ajunge la adevarata viata impreuna in Hristos.

Parintele le dadea putinta impartasirii de aceasta experienta tuturor celor ce veneau sub indrumarea sa. El ii incapea pe toti - si pe cei deja inaltati, si pe cei pe cale de inaltare, si pe cei ce numai voiau sa intre.

Sa nu se tulbure inimile celor care se afla intr-o stare sau alta! Aduceti-va aminte ca viata si lucrarea pe care le-am facut si le facem aici nu sunt o nascocire, ci lucrarea unei mari experiente, unei mari intelegeri a sufletului omenesc.

Iata de ce ne, cu toate ca ne simtim pacatele si neajunsurile, este atat de usor sa stam in aceasta biserica. Avem pamantul duhovnicesc sub picioare, si parintele este cel care ni l- a dat, cel care ne-a pus in conditii prielnice pentru cresterea duhovniceasca, ne-a descoperit ceea ce ascundeau de noi zidurile manastiresti. El a facut aceasta din dragostea sa cea multa, zicand: „Si voi puteti avea toate acestea: eu va impartasesc de bucuria vietii duhovnicesti."

Sfantul Serghie Meciov

Articol preluat din volumul "Cum sa supravietuim duhovniceste in lumea de astazi", Ed. Sophia

.

20 Iunie 2014

Vizualizari: 766

Voteaza:

Biserica - Trupul lui Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE