Un comunitarism eclezial deschis:
Casatorii cu disparitate de cult-mixte si convertirile adultilor(1)

Status Quaestionis
Problema ridicata de “casatoriile mixte si convertirile adultilor” are astazi o mare nevoie de a fi clarificata ; este imperativ de a-i aduce o solutie intr-o epoca in care non-libertatea si constrangerile privind dubla apartenenta religioasa fortata au pierdut intregul fundament, in lumina societatii noastre pluraliste de cetateni si inca mai mult in lumina Teologiei Bisericii. Si totusi, practica Bisericii, in ultimul timp, si inca si astazi, nu pare a acorda problemei atentia cuvenita. Ea este cazuta in capcana non-libertatii negand practic libertatea umana si i-a influentat cu adevarat pe unii dintre membrii sai sau ai altor comunitati religioase, crestine sau nu, la o dubla apartenenta confesionala sau religioasa, daca, mai grav, ea nu reflecta chiar alte grave si profunde alterari ale corpului eclezial. Fara a dori sa punem in cauza o instrainare radicala a Bisericii, ne propunem sa examinam daca trebuie limitata bine aceasta problema la o chestiune de apartenenta comunitara exclusiva, sau daca nu va trebui sa incercam a evita sa cadem in capcana exclusivismului.

Cu alte cuvinte, trebuie ca aceste casatorii mixte – si casatoria dispar (adica o casatorie cu disparitate de cult, n.t.) care le precede din punct de vedere istoric – sa existe, astazi si in viitor, de o asemenea maniera incat, ca altadata, sa fie garantia integrarii libere si voluntare intr-o Comunitate, cand aceasta este judecat ca indispensabil de catre cel interesat, si sa fie evitate cu orice pret comportamentele dublei apartenente dupa care urmeaza o convertire fortata.

Casatoria : arena etno-religioasa sau eveniment al comuniunii de persoane ?

In cadrul coexistentei Comunitatilor religioase in sanul unei societati pluraliste de cetateni, casatoria juca si inca joaca pana astazi un rol, in acelasi timp, de factor de intalnire, precum si de factor de retransament intre aceste Comunitati ca si intre membrii lor. De-a lungul secolelor, practicile nu au fost intotdeauna si pretutindeni aceleasi. Unele au fost adoptate in societatile monoculturale sau in insule “millet”-etnoreligioase in sanul unui imperiu, altele au aparut de facto in societatile multiculturale.

Este adevarat ca, intr-un moment al vietii umane si al Istoriei, casatoria a fost adoptata pentru ca ea contribuia la constructia si la stabilitatea unei Comunitati religioase omogene si unite. Totusi, cand a fost exploatata numai in acest singur scop, ea a favorizat mai mult izolarea comunitara decat deschiderea spre exterior si intalnirea cu altii. Exploatarea casatoriei in acest scop a facut loc practicilor validate prin cutuma si lege, care, prin urmare, au adancit inca mai mult prapastia. Astfel, in zilele noastre, cand se duce o lupta pentru unitatea popoarelor, casatoria care, prin definitie, trebuie sa fie nu numai taina iubirii intr-o societate centripeta de persoane, dar si imaginea Imparatiei lui Dumnezeu, devine generatoare de conflicte, de separare intre partenerii cuplului-familie, precum si de tendinte centrifuge. Si aceasta asa este si intotdeauna cu aprobarea institutionala, expresa sau tacita, a Comunitatilor religioase.

Pentru a situa aceasta problema intr-un context istoric, putem afirma ca, inainte de caderea Constantinopolului in 1453, pozitia teologica a Bisericii ortodoxe era diferita de aceea care a durat de la acest eveniment pana in zilele noastre. Acest fapt nu se datoreaza unei schimbari a pozitiei teologice in sine, ci in principal schimbarii de ordin juridic si, prin extensie, din ratiuni de supravietuire istorica. Pe buna dreptate, totusi, acestea dicteaza si actuala pozitie teologica dominanta, care, in virtutea schimbarilor datelor politico-sociale survenite, cere in mod evident sa fie revizuita. Acum, examinam pe scurt ceea ce a motivat aceasta pozitie teologica precum si evolutia sa istorica recenta.

Teologia Bisericii

Inainte de toate, pentru Teologia Bisericii, casatoria este ceea ce da caracter de taina vietii, comuniunii persoanelor si unirii a doua existente intr-un singur trup, asa cum l-a conceput Dumnezeu (2). Termenul “casatorie” este pastrat in mod exclusiv pentru a desemna unirea unica intre un barbat si o femeie, stabilita de Insusi Dumnezeu, in scopul implinirii viziunilor sale, atat cosmogonice, cat si eshatologice. Evenimentul-casatorie, independent de religie sau de ritual, este din orice punct de vedere implinirea scopului si vointei cosmogonice ale lui Dumnezeu care vrea ca « fiinta umana sa se inmulteasca si sa umple pamantul » intr-o perspectiva de co-creatie (3) , conditie esentiala a primirii neamului omenesc, unul si unic, si, prin urmare, a metamorfozei sale in comuniunea Imparatiei. Este motivul pentru care cuvantul biblic repeta cu insistenta: « Ceea ce Dumnezeu a unit, omul [sau o Comunitate] sa nu desparta » (4). Unirea matrimoniala introduce barbatul si femeia — amandoi uniti — intr-o realitate noua, un nou si unic modus vivendi si face o creatie noua a “unui singur trup”. Aspectul vital/tainic al acestei noi creatii nu se limiteaza la insasi slujba liturgica, ci ar trebui sa dureze si sa creasca pe parcursul intregii vieti a persoanelor vizate.

Asa era traita casatoria in Comunitatea protocrestina si asa a fost transmisa prin prima voce teologica a Bisericii, Pavel, Apostolul neamurilor, zicand ca este vorba de o «Mare Taina» (5) in sine [aspect monogamic, heterosexual, conjugal si de comuniune]. Intotdeauna, Sfantul Pavel, in perspectiva acceptata a lumii, adoptata de Biserica, exprima profund promisiunea liturgica a tainei care se implineste « in Hristos si in Biserica »(6) . Deoarece, pentru Biserica, unirea matrimoniala crestina este icoana relatiei de iubire care exista intre Hristos si Trupul Sau intreg, Biserica “raspandita in tot universul” (7) . Aceasta casatorie gaseste sensul sau ultim in participarea la aceasta relatie. Casatoria este deci in mod esential o realitate ecclesia-la [aspect sacramental/tainic, ontologic, soteriologic si eshatologic]. In consecinta, pentru Teologia Bisericii, casatoria constituie evenimentul care conduce la « unirea barbatului cu femeia » (dupa juristul roman Modestinus), care poarta chipul si asemanarea divina (8), in masura in care ea are in primul rand de-a face cu Taina Creatiei lumii, independent de faptul ca acest barbat si aceasta femeie (re)cunosc si accepta sau nu ca « se realizeaza in Hristos si in Biserica » in perspectiva a ceea ce este celebrat — ca urmare a primei Taine a Creatiei — Taina Mantuirii lumii. Si aceasta daca Teologia Bisericii consimte la Cuvantul creator al lui Dumnezeu…

Aceasta reflectie se impune astazi preotilor si teologilor Bisericii, in scopul de a construi o teologie corecta a lumii. Caci Biserica adresandu-se lumii si societatii nu se adreseaza unui corp strain si separat. Nu exista niciun dualism ontologic intre Biserica si lume, intre sacru si profan. Nicio forma a vietii si a culturii nu se poate sustrage universalismului Intruparii. « Dumnezeu a iubit lumea » (9) in starea sa de pacat. Biruinta lui Hristos dusa pana la coborarea la iad manifesta o dimensiune cosmica distrugand toate frontierele (10) . Dupa ktisiologia Parintilor, universul se indreapta spre a sa desavarsire in viziunea plenara a creatiei, plenara pentru ca aceasta avea in vedere Intruparea. Hristos preia si desavarseste, plineste ceea ce a fost oprit prin cadere si manifesta Iubirea care mantuieste fara a omite nimic din planul Sau privind omul. La fel, Biserica, Biserica Sa este atat de infinita incat realitatea sa divino-umana cuprinde intreaga Creatie…

Daca este asa, am putea distinge in practica patru tipuri de casatorii, considerate ca atare de Biserica, casatorii care pot sa fie celebrate in sau in afara Bisericii. Aceste patru tipuri, in ordine cronologica a aparitiei, sunt pentru Biserica :
1. Casatoria ecleziala (canonica).
2. Casatoria dispar (interreligioasa).
3. Casatoria mixta (intercrestina).
4. Casatoria civila (de stat).

Aceste patru tipuri de casatorii sunt, din punct de vedere teologic, valide pentru Biserica. Primele trei sunt celebrate intr-o biserica, desi urmand un ritual diferit, in timp ce a patra este in afara. Acest “in afara” corespunde mai precis casatoriei celebrate actualmente la primarie sau intr-un loc de rugaciuni al unei alte Comunitati crestine neortodoxe sau, in final, intr-un loc de rugaciuni al unei alte Comunitati religioase necrestine.

1. Casatoria ecleziala (canonica)

In timpul aproape intregului prim mileniu, casatoria era un act de comuniune, celebrata in Taina unica a Bisericii. Dat fiind ca, de obicei, era celebrata in timpul Sfintei Liturghii (cf. canon 11/Timotei) — si niciodata intr-un alt moment, pentru ca era vorba de credinciosi-membri al corpului eclezial —, s-a procedat la un fel de binecuvantare precedand Sfanta Impartasanie (Tertulian-Ignatie Teoforul de Antiohia), si binecuvanta decizia comuna de viata a cuplului, care incepea practic prin aceasta binecuvantare, comuniunea comuna si paharul comuniunii.

Stim toti ca Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile de Cezareea (sec. IV) si a Sfantului Ioan Hrisostom (sec. V) sunt divizate in doua parti: Liturghia Catehumenilor (Liturghia Cuvantului) si Liturghia Credinciosilor (Liturghia euharistica) care incepe inainte de anuntul « Usile, usile,… ». Or, cand era vorba de un cuplu, din care unul dintre membri era credincios botezat si altul un catehumen nebotezat, nu era posibil in practica sa se procedeze la o astfel de binecuvantare a casatoriei in timpul Liturghiei Credinciosilor, specificand ca un catehumen nebotezat trebuia sa iasa in acest moment liturgic, fara a avea dreptul de a asista. Atunci, Biserica a fost obligata sa deplaseze binecuvantarea casatoriei in Liturghia Catehumenilor, pentru a scuti cuplul de o asteptare a casatoriei mergand pana la trei ani, perioada a catehezei pana la botez. Deci, ea a deplasat acum aceasta rugaciune specifica si binecuvantarea casatoriei, atat pentru credinciosi cat si pentru catehumeni, inainte de citirea Epistolei apostolice si a Evangheliei, si, de fapt, aceasta practica a momentului binecuvantarii s-a mentinut pana astazi pentru cele doua tipuri ale celebrarii casatoriei (Sfanta Liturghie si slujba casatoriei).

Deci, avem aici prima informatie istorica privind ceea ce era praxis-ul casatoriei, care ne invata ca Biserica celebra, in afara de casatoria intre doi credinciosi botezati pe care am evocat-o mai sus, o alta forma de casatorie intre un credincios botezat si un catehumen nebotezat, si aceasta, trebuie sa subliniem, in timpul Sfintei Liturghii ! Desigur, era vorba de un catehumen, care nu era botezat. Ce s-a intamplat in cazul persoanelor nebotezate si necatehizate, al idolatrilor de ex., care doreau sa se casatoreasca cu un credincios botezat — sau chiar un catehumen nebotezat — membru al Bisericii ? In astfel de situatii, pentru a raspunde la unele cereri de acest fel, pare sa fi aparut casatoria dispar, cum a aparut mai recent, de la sfarsitul secolului al XIX-lea, si pentru ratiuni asemanatoare, casatoria mixta.

2. Casatoria dispar (interreligioasa)

Celor care refuzau istoricitatea si realitatea acestei casatorii corespunzand realitatii sociale a disparitatii de cult, mai intai sa le punem o intrebare. La un moment istoric dat, pentru care motiv Biserica, in plus fata de ceremonia de casatorie, celebrata in timpul Sfintei Liturghii (fie aceea a Credinciosilor, fie a Catehumenilor), a admis deschis ca ceremonia casatoriei sa poata iesi din cadrul Liturghiei, introducand slujba casatoriei asa cum o avem astazi, celebrata in afara Sfintei Liturghii si de asemenea a creat o noua forma de ceremonial, destul de asemanator in structura sa Sfintei Liturghii, dar excluzand prin definitie Sfanta Euharistie si paharul comun ? Cu timpul, Biserica adopta aceasta practica in scopul de a exclude unele categorii de persoane (nebotezati, persoane de o alta religie, de o alta dogma) sau, de o maniera caracteristica ei, in scopul de a integra, de a primi si de a binecuvanta (11), nu numai pe membrul sau botezat, dar de asemenea pe insotitorul sau, fara a impune a priori nici de a pune drept conditie prealabila botezul sau – ceea ce decurge frecvent - convertirea ? Cu alte cuvinte, noul tip de casatorie ceremoniala non-euharistica este instituit de Biserica in vederea unei excluderi sau in vederea unei integrari si a unei deschideri receptive ? Pentru Biserica, gandim ca aceasta problema este clara. Pur si simplu, practica instituita mai tarziu, ridicand obstacole institutionale pentru motivele pe care le-am vazut si pe care le vom vedea in continuare, a schimbat datele si a ajuns, astazi, ca Biserica sa fie fara deschidere fata de Creatie si fata de lumea intreaga sau ca intregul corp eclezial, pentru a se apara, sa nu inceteze a propune solutii contrare libertatii si solutii care constrang la o dubla apartenenta religioasa fortata.

Precizam ca Biserica catolica a mentinut intotdeauna acest tip de casatorie, in timp ce Biserica ortodoxa nu a mai utilizat-o dupa caderea Constantinopolului (1453) ; intrucat Biserica ortodoxa nu celebreaza niciodata casatorii dispar, evident nu le recunoaste. Sa vedem ce s-a intamplat. S-a facut referinta la casatoria dispar in Noul Testament ca praxis (12). Biserica veche se afla atunci intr-un mediu pagan, idolatru. Numerosi erau membrii sai, credinciosi borezati, care se casatoreau cu femei idolatre nebotezate. Si totusi, Biserica binecuvanta casatoria lor (13) . Semnul extern ca o astfel de casatorie este in totalitate acceptata va fi, de la inceput, o randuiala speciala, separata de Euharistie… Din nou, atunci cand unul dintre membrii unui cuplu de idolatri se facea crestin, Biserica veche invata, nu numai ca acestia sa nu se separe, dar nici sa ceara desfacerea casatoriei (14). Mai mult — si aceasta nu am remarcat —, ea nu celebreaza o noua casatorie, cum facem astazi. Aceasta inseamna ca ea recunostea casatoria celebrata in sanul comunitatii religioase a idolatrilor ca o casatorie-taina a iubirii. Este drept ca aici se vede cu claritate ca Biserica veche se gasea in totala armonie cu a sa Teologie a casatoriei. (15)

Fara a intra in detalii privind ceea ce a urmat dupa secolul al X-lea si in perioada care a urmat celei de-a patra casatorii a imparatului roman Leon al VI-lea Filosoful (886-912), la fel casatoria incepand sa dobandeasca fundamente juridice si, astfel, a intra in domeniul institutional al Statului, este interesant a vedea ceea ce s-a intamplat dupa caderea Constantinopolului, pentru a intelege mai bine pozitia Bisericii ortodoxe fata de Comunitatea musulmana astazi. Dupa caderea Constantinopolului, ordinea juridica se schimba total, Imperiul devine teocratic si islamic, tentativele pentru islamizarea Crestinilor se inmultesc si este interzis prin lege Musulmanilor, sub pedeapsa cu moartea, de a imbratisa religia crestina. Prin urmare, schimbarea ordinii juridice, avand in vedere dispozitiile sale, in general ostile pentru majoritate si nevoia de supravietuire a “Millet-ului Crestinilor”, a condus Patriarhia Ecumenica, pentru pure ratiuni de autoprotectie, de a opri celebrarea casatoriilor intre Crestini si Musulmani si de a aboli de facto casatoria dispar.

Din cauza dominatiei otomane, vechile Patriarhate din Orient, traind aceeasi realitate istorico-juridica, au adoptat din aceleasi motive aceasta practica de reglementare, urmate de noile Biserici autocefale si patriarhale din Balcani si din Nord-Estul Europei. Intr-adevar, toate acestea (cu exceptia Bisericii autocefale a Ciprului) sunt un teritoriu prejurisdictional al Patriarhiei de Constantinopol si au adoptat-o prin traditie si mostenire. Aceasta practica de reglementare a dat nastere unui drept bisericesc cutumiar, care respinge cu persistenta astazi orice casatorie intre Crestini si Musulmani. Or comunitatea etno-religioasa inchisa (Millet) de otomanocratie pe de o parte si urmand crearea de facto politico a unei populatii monoconfesionale uniforme, “fara amestec etnic” in sanul Statului national contemporan in majoritate ortodox pe de alta parte, au impus casatoria unireligioasa si apoi casatoria monoconfesionala, care au dobandit o cutuma bisericeasca aberanta si s-au instrainat de spiritul evanghelic al unei comunitati ecleziale deschise a epocii apostolice si patristice.

In ceea ce priveste Patriarhia Ecumenica, din cauza situatiei sale actuale si din cauza faptului ca masurile mai sus mentionate sunt inca in vigoare intr-un fel sau altul, putem sa ne asteptam sa se ia, in imprejurarile actuale, initiativa reintroducerii casatoriei dispar. Aceasta nu se poate produce decat dupa aderarea Turciei la Uniunea Europeana, aderare care va marca, in acelasi timp, o ameliorare prin definitie a relatiilor institutionale intre Crestini si Musulmani. Acest lucru s-ar putea intampla acum in alte State libere si in Statele-membre ale Uniunii Europene, unde, acum, Crestinii si Musulmanii coexista si coabiteaza armonios, datorita unui context juridic european achitabil si deschis. Mai mult, casatoria dispar admite in mod liber alteritatea religioasa si, ca in Comunitatile Crestine vechi (16), nu impune nici nu cere convertirea adultilor ; Biserica binecuvinteaza pe membrul-credincios al sau in momentul alegerii sale unice a tainei vietii care este, in sine, casatoria.

3. Casatoria mixta (intercrestina)

Casatoria mixta nu mai este admisa ca o casatorie dispar, chiar daca ea este mai usor de acceptat, pentru ca se incheie intre Crestini, desi eterodocsi, dupa terminologia noastra. Ceremonia casatoriei pe care o savarsim astazi, in afara Sfintei Liturghii, si aceasta pentru toate tipurile de casatorie, este locul ceremonial natural al casatoriei mixte. Am adauga aici ca aceasta randuiala este in aceeasi masura locul ceremonial natural al casatoriei dispar ; sau, pentru a fi mai precisi, ca randuiala instituita pentru casatoria dispar, este de asemenea pentru celebrarea casatoriei mixte, si vice-versa. Ea pastreaza structura receptiva a Sfintei Liturghii fara a fi o Sfanta Liturghie, precum si perspectiva eshatologica a evenimentului-casatorie, fara a impune obligatoriu sau a presupune ca necesar Sfanta Impartasanie (in cazul Crestinului non-Ortodox), la fel ca, in casatoria dispar, Impartasania nu era data membrului nebotezat sau membrului unei alte religii, dar subzistand, festiv si simbolic, cupa de vin rosu.

4. Casatoria civila (de stat)

Aceasta casatorie, rezultatul Razboaielor Religiilor in Europa (Napoleon cel Mare) si celebrata la Primarie, este considerata ca o non-casatorie de catre Biserica catolica pentru pure ratiuni doctrinare, in timp ce Biserica ortodoxa, pentru ratiuni teologice pe care le-am subliniat mai sus, o accepta ca o implinire a tainei si a scopului ultim al vietii. Intr-adevar, in ciuda unei rezistente initiale in momentul adoptarii ei institutionale de catre tarile in majoritate ortodoxe, ca de ex. Grecia (1982), ca o alternativa la casatoria ecleziala ,(17) in final ea a facut obiectul unei decizii sinodale a Bisericii Greciei, recunoscand casatoria civila ca o casatorie (2002). Aceasta decizie mentioneaza ca nu se va celebra casatoria ecleziala dupa contractarea a trei casatorii civile. Altfel spus, nu se celebreaza a patra casatorie, conform practicii Bisericii ortodoxe. Cu toate acestea, casatoria civila “din afara” poate gasi justificarea sa “Taina a iubirii”, avand ca sursa “Taina iubirii” a comuniunii trinitare, intr-un cuvant foarte semnificativ al lui Hristos : Atunci cand cineva care se gasea “in afara” grupului ucenicilor Sai facand minuni in “numele lui Hristos”, ucenicii « aveau sa caute sa-l impiedice pentru ca el nu apartinea grupului lor » (18) , Hristos avea sa le raspunda : « Nu-l opriti, […]. Acela care nu este impotriva noastra este pentru noi » (19) . Deci orice reflectare a comuniunii trinitare in sanul Creatiei ar trebui sa fie bine primita de Biserica…

Pentru a intari in plus acest punct de vedere, se cuvine a face o comparatie in legatura cu marturisirea ecleziala, chiar daca astfel de argumente nu ar trebui sa fie invocate. Daca cineva, in marturisire, declara la Biserica faptul ca, inainte de casatoria pe care o va incheia, a avut legaturi, ca de ex., cu cinci femei, Biserica celebreaza casatoria sa ca o prima casatorie. In timp ce, daca zice ca el a cotractat trei casatorii civile, Biserica ortodoxa nu celebreaza (a patra) casatorie. De aceea, in cele din urma, casatoria civila constituie o casatorie atat din punct de vedere practic cat si teologic. Ea constituie un angajament public care intemeiaza o comunitate de viata, icoana a Imparatiei viitoare, in cadrul unei comunitati a oamenilor.

Concluzii - Propuneri

Cea mai buna maniera de a concluziona va fi, poate, de a aduce doua exemple.

• Primul exemplu : cazul unui viitor sot “nebotezat” (fara religie)

Un credincios al Bisericii iubeste o persoana nebotezata – admitem ca, pana la acest moment, aceasta persoana nu s-a botezat sau nu a devenit membru al unei religii prin alegere personala. Cei doi merg la biserica si declara ca doresc sa se casatoreasca cu binecuvantarea Bisericii (20). Noi raspundem ca aceasta nu este posibil, pentru ca unul dintre ei nu este botezat. Intorcandu-ne spre acesta din urma, ii spunem ca unirea matrimoniala nu va putea sa fie celebrata decat daca se va boteza, in caz contrar nu este o problema (intelegem ca este imposibil pentru persoana nebotezata, pentru ceea ce este), precum si refuz total de a da binecuvantarea chiar si credinciosilor botezati. Acest refuz, cu toate acestea, echivaleaza cu un violent refuz al libertatii. Din pacate noi blamam credinciosul zicandu-i ca a facut o eroare …iubind un nebotezat. Si argumentul nostru final este deci : “este Traditia noastra (sic)” ! Astfel, inca o data, “aspectul (etno)cultural” domina “aspectul teologic” in sanul Bisericii… Insa, cum iubirea ii impinge pe cei doi indragostiti spre a se casatori, cel ce nu este botezat va spune : “Ma voi boteza, chiar contra vointei mele, pentru ca te iubesc si vreau sa ma casatoresc cu tine”… Si aceasta se intampla atunci cand stim foarte bine ca o conditie prealabila fundamentala a Sfintelor Taine care se realizeaza in sanul unicei Taine a Bisericii, este libertatea… Orice lucru care violeaza si forteaza constiintele se transforma in rau si este, dupa N. Berdiaev, « cosmarul lucrului impus », unde libertatea umana, dorita de Dumnezeu cu pretul mortii Sale, ramane necunoscuta.

Si, la momentul botezului, care este aici, notam noi, conditia prealabila unica a casatoriei, ceea ce n-a existat niciodata in Biserica, intrebam candidatul la botez daca a consimtit liber botezul si prin propria sa vointa si, bineinteles, el raspunde « da » (sic), apoi este chemat sa rosteasca marturisirea de credinta « Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal… », stiind toti ca a sa “credinta” nu este rezultatul alegerii proprii… In acest sens, abolim clar conditia necesara a adeziunii libere, voluntare, fara vreo constragere la Crestinism si la Biserica lui Hristos. Astfel, nu ne pasa de candidat, de Dumnezeu si de noi insine. Si, in aceasta atmosfera de constrangere a constiintelor, abolim in final libertatea, conditia sine qua non a iubirii ; or, in acest climat de non-libertate si de mediocritate crestina, “noul adept” a vazut totul aici, mai putin iubirea si libertatea… Deci, el se boteaza pur si simplu pentru a se casatori, apoi nu mai merge la Biserica, si, adeseori, nici sotul crestin si botezat de mai mult timp…

• Al doilea exemplu : cazul unui viitor sot “eteroreligios” (de o alta religie)

Iata acum o situatie similara cu cea precedenta, cu exceptia faptului ca, in acest caz, viitorul sot nebotezat este Musulman, Iudeu, Budist, sau de o alta religie. Raspunsul ramane acelasi, insa mult mai accentuat : “imposibil de a va casatori pentru ca tu esti membru al unei alte Religii si nu esti Crestin”. Noi alunecam atunci, constient sau inconstient, in trecut, inainte chiar de Intruparea lui Hristos in epoca neo-testamentara, si adaptam uzajul vetero-testamentar de a practica endogamia care este, in lumina viziunii ecleziale eshatologice, total aberanta si se opune direct teologiei Bisericii prezenta mai sus. Aici, alaturi de practica endogamiei comunitare, trebuie adaugati toti parametrii etno-culturali. Din dragoste, aceasta persoana decide sa… schimbe religia si sa se converteasca la Crestinism, fie in mod deschis, fie in secret, oricum, in scopul exclusiv de a se casatori. Aici, totusi, lucrurile sunt complexe, pentru ca exercitam o presiune la nivel personal care incita, dupa cum am remarcat, la o dubla apartenenta religioasa. Acela care se converteste si se boteaza incepe sa mearga la biserica, pentru ca este botezat si, poate, prin obligatia sociala ; totusi, el continua sa mearga, ceea ce este destul de natural, la moschee, la sinagoga, pe scurt, in vechiul sau loc de rugaciune. In schimb, membrul Bisericii se vede constrans a-l imita pentru a se alinia lui, de o maniera care ia uneori forma unei participari “tainice” si “perihoretice” mutuale. Astfel, provocam un sincretism religios bi-comunitar, ale carui consecinte personale – si prin urmare familiale – sunt imprevizibile si nevazute…
Cele doua practici mentionate mai sus, inacceptabile dintr-un punct de vedere eclezial, vor putea sa explice cu claritate de ce tinerii si noile cupluri au ajuns sa evite celebrarea ecleziala a casatoriei lor, precum si angajamentul comunitar sau civil (casatoria civila), si de a trai pentru totdeauna intr-o uniune libera.

* * * * *

Fara a pretinde ca aceasta scurta lucrare constituie un studiu detaliat si aprofundat, nici, cu atat mai putin, o cercetare care sa fie inspirata din toate izvoarele istorice cu privire la aceasta problema, ne-ar placea sa riscam a formula unele concluzii si a expune cateva propuneri :

• Gasim la Apostolul Pavel doua expresii – « in Hristos » si « in trupul lui Hristos » – care, oarecum, se intersecteaza si se suprapun, fara a se suprapune total. Pe de o parte, expresia « in trupul lui Hristos » trimite la viata in trupul lui Hristos, la viata comuna cu capul trupului. Aceasta este cu atat mai de neconceput in afara « trupului lui Hristos ». Aici se plaseaza casatoria ecleziala (canonica) in Sfanta Liturghie. La fel, pentru Apostol, « in Hristos » este posibila interventia eshatologica a lui Dumnezeu in istoria oamenilor, exact de aceeasi maniera fiind posibila interventia eshatologica a binecuvantarii si a primirii Bisericii in viata oamenilor prin casatoria dispar. In plus, cum putem explica faptul ca Pavel poate sa spuna ca « Iudeul » si « Grecul » sa fie « una in Iisus Hristos » (21)? Aceasta distinctie facuta de el insusi poate probabil sa explice pozitia sa fata de casatoria despre care face referire in Epistola intai catre Corinteni . In fond, poate asa se explica faptul ca noi avem « casatoria “in trupul lui Hristos” (22)» (casatoria eclezial-canonica) si « casatoria “in Hristos” » (casatoria dispar)… Daca este asa, noi trebuie in aceeasi masura sa examinam unde se plaseaza din punct de vedere eclezial casatoria mixta (23). Asta deoarece, cum este posibil a califica drept “taina” o casatorie mixta in care refuzam comuniunea euharistica sotului neortodox ? Cu alte cuvinte, cum este posibil sa unim doua persoane in Sfanta Taina a Cununiei in Hristos, cu toate acestea fara a le oferi lor Trupul lui Hristos ? Pentru ca daca-i refuzam lui comuniunea euharistica, aceasta casatorie nu este o taina ecleziala, ci ramane in categoria « casatoriei “in Hristos” », adica in categoria casatoriei dispar. Dar este bine aceasta ?

• Casatoria mixta celebrata in afara Sfintei Liturghii reprezinta vestigiul a ceea ce era odata casatoria dispar care a fost proiectata din cauza disparitatii de cult. Aici apare raportul intre casatoria mixta si casatoria dispar, prima reprezentand urmarea istorica naturala a celei de-a doua in timpurile moderne. Intr-adevar, slujba, Typikon-ul casatoriei Bisericii Ortodoxe de astazi reflecta aceasta evolutie istorica. Aceasta randuiala este adoptata pentru ceremonia casatoriei mixte astazi, asa cum altadata aceasta era in vigoare pentru casatoria dispar care a contribuit practic la nasterea istorica a acestei randuieli liturgice non-euharistice.

• Biserica Ortodoxa este chemata sa repuna in vigoare casatoria dispar, in scopul acoperirii celor doua categorii de casatorie intre persoane de religie si de confesiune diferite (dispar si respectiv mixta), dar si toate celelalte categorii de casatorii intre persoane de religie si de dogma diferite (Musulmani, Iudei si membri ai altor religii de o parte, Crestini neortodocsi de alta parte). Si aceasta, pentru ca ceremonia casatoriei pe care o are Biserica Ortodoxa astazi, care dateaza din timpuri foarte vechi, a fost instituita pentru a permite astfel de forme de casatorie. Aceasta repunere in vigoare a casatoriei dispar va contribui, de asemenea, la coexistenta institutionala armonioasa a religiilor si la coabitarea pacifista, in libertatea si la adapostul oricarei influente si a oricarei convertiri fortate si impuse membrilor diverselor Religii si Biserici crestine.

• Dupa ceea ce a fost expus, atunci cand Biserica ortodoxa, pentru care taina casatoriei are o semnificatie cosmogonica si eshatologica, nu recunoaste casatoria celorlalte Biserici confesionale, indiferent de ritual, nu este consecventa nici cu Teologia multiseculara a Bisericii nici cu praxis-ul eclezial dinainte de caderea Constantinopolului. Aceasta se observa in cazul casatoriilor celebrate in diferitele Comunitati crestine sau religioase, indiferent de ritual. Acest lucru este, de asemenea, si in cazul casatoriei civile. De aceea condamnarea deschisa a casatoriilor dispar si tacita a casatoriilor mixte, in numele unui absolut sacramental care nu este adesea atins nici de Crestinii Ortodocsi insisi, pare sa fie deplasata. Acestea sunt cu adevarat pozitii care marcheaza o alegere relevanta a aberatiei si a non-sensului…

Spiritul patristic se bazeaza pe faptul ca Evanghelia trebuie sa fie prezenta in toate deciziile si dificultatile conditiei umane, ca sa nu mai vorbim de abordarea unica a tainei casatoriei. Dumnezeu este prezent in toate evenimentele din lume, fara a-L percepe, fara a-L vedea. El ii cheama pe oameni si ii cunoaste in insasi consistenta situatiei lor istorice. Daca realitatea, fundamentul ecleziastic constituie pana la urma intregul trecut al experientei comunitariste confesionale – si uneori veterotestamentare – susmentionate a casatoriei, el nu va constitui viitorul lumii decat cu conditia sa anticipeze in intregime modul personal, fata de care omul modern si mondializat se simte strain. O lipsa a prezentei teologice — cum am mentionat mai sus — in lume este identic cu o lipsa a credintei evanghelice. Actualitatea mesajului eclezial nu poate proveni decat de la o Biserica angajata ca partener eshatologic in lume si in experienta omului astazi.

In cele din urma, este timpul pentru Biserica ortodoxa sa renunte la barierele culturale si nationaliste care au fost ridicare intr-un trecut recent si de a fi din punct de vedere teologic mai deschisa si cu o viziune mai larga din punct de vedere soteriologic, in fata eteroreligiosilor si, in special fata de Islam si de Comunitatile musulmane. Pe de o parte, o lunga experienta istorica arata ca aceasta deschidere este posibila si, pe de alta parte, in prezent, aceasta posibilitate exista cu obiectivitate. Constantin Paparrigopoulos, istoric grec din secolul al XIX-lea, afirma ca, incepand cu caderea Constantinopolului, cele doua Comunitati, crestina si musulmana, traind in sanul aceleiasi societati si aceluiasi Imperiu, se amestecau precum apa si uleiul in lampa, si au ramas autonome si nu mixte, in ciuda influentelor reciproce. Daca, in acest exemplu istoric corect, autorul exprima gandirea sa prin apa si ulei, este pentru ca el doreste sa arate ca exista o imiscibilitate institutionala dorita. Lipsa de celebrare a casatoriei dispar in viata Bisericii cu certitudine a contribuit intr-o oarecare masura la aceasta imiscibilitate. Astazi, totusi, in vremea noii societati multiculturale si pluraliste a cetatenilor, Biserica ortodoxa dispune de toare mijloacele, mostenite din trecutul lung si bogat din punct de vedere teologic, necesare pentru a practica o deschidere spre Comunitatea musulmana, oriunde s-ar afla in lume. Intreaga Biserica ortodoxa, in ansamblul sau este deci chemata sa participe la Dialogul international islamo-crestin, care a inceput cu Sfantul Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea) (24), continuandu-se cu Sfantul Grigorie Palama si multi altii (sec. VIII-XV) (25) si se materializeaza, astazi, cu initiativa Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. Repunerea in vigoare a casatoriei dispar va constitui, bineinteles, un prim pas pe drumul care duce spre o deschidere si spre un dialog teologic…(26)

Prof. dr. Arhim. Grigorios D. PAPATHOMAS
Institut de Théologie Orthodoxe Saint-Serge, Paris

Traducere din limba franceza de :
Iulian Mihai L. Constantinescu

 Note bibliografice:

1) Studiu publicat si tradus cu acordul si la propunerea Parintelui Profesor Dr. Grigorios Papathomas, profesor de Drept canonic la Institutul Ortodox “Saint-Serge” din Paris si din nov. 2008 titular al catedrei de Drept canonic de la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Atena. Traducere din limba franceza de : Iulian Mihai L. Constantinescu. Titlul in limba franceza : Un communautarisme ecclésial ouvert : Mariages dispars-mixtes et conversions d’adultes. Text publicat si in Synaxie, vol. 96 (10-12/2005), p. 36-47 (in greaca). De asemenea, in LE FEU SUR LA TERRE. Mélanges offerts au Pere Boris Bobrinskoy pour son 80e anniversaire, Paris, éd. des Presses Saint-Serge de l’Institut de Théologie Orthodoxe Saint-Serge (coll. Analecta Sergiana, n° 3), 2005, p. 183-191, in Folia canonica [Budapest], t. 8 (2005), p. 151-161 (in engleza), in Archim. Grigorios D. PAPATHOMAS, Essais de Droit canonique orthodoxe, Firenze, Universita degli Studi di Firenze/Facolta di Scienze Politiche “Cesare Alfieri” (coll. Seminario di Storia delle istituzioni religiose e rela¬zioni tra Stato e Chiesa-Reprint Series, n° 38), 2005, ch. V, p. 115-122. Dar si in Arhim. Grigorios D. PAPATHOMAS, Questions ecclésiologico-cano¬niques (Essais d’Économie canonique), Thessalonique-Katérini, Éd. Épektasis (coll. Biblio¬theque nomo¬canonique, n° 19), 2006, ch. VI, p. 231-249 (in greaca).

2) Cf. Mt 19, 6 ; Mc 10, 8 ; Efes. 5, 31.
3) Gn 1, 28 ; 9, 1. 7.
4) Mt 19, 6 ; Mc 10, 9.
5) Efes. 5, 32.

6) A se vedea Efes. 5, 32.
7) Cf. canon 57 Sinodul local de la Cartagina (419) ; cf. canon 56 Sinodul V-VI ecumenic Trulan (691).
8) Cf. Gn 1, 26-27 ; 5, 1.
9) In 3, 16.
10) Cf. In 10, 16.
11) Vezi 1 Cor 7, 14, 16.
12) Vezi 1 Cor 7, 1-40.
13) Vezi 1 Cor 7, 14. 16.
14) Vezi inca 1 Cor 7, 10-16 si 26.
15) 1 Cor 7, 1-40.
16) Cf. 1 Cor 7, 1-40.
17) In Grecia, Stat national majoritar ortodox, dreptul civil din ce in ce mai laic a trebuit sa se afirme des ca o alternativa optionala si nu ca o substituire obligatorie. Acesta este cazul casatoriei civile care, din 1982, nu a putut inlocui casatoria bisericeasca (canonica) si nu face decât sa constituie o alternativa, de asemenea, putin aleasa.
18) Mc 9, 38 ; Lc 9, 49.
19) Mc 9, 39-40.
20) Cf. Efes. 5, 32.
21) Gal. 3, 28.
22) Cap. 7.
23) Vezi Evanghelia dupa Ioan, cap. 10.
24) Vezi Jean DAMASCENE, Écrits sur l’Islam (Présentation, Commentaires et Traduction par Raymond LE COZ), Paris, éd. du Cerf (coll. Sources Chrétiennes, n° 383), 1992, 272 p.
25) Vezi Adel-Théod. KHOURY, Les Théologiens Byzantins et l’Islam. Textes et Auteurs (VIIIe - XIIIe siecles), Louvain-Paris, éd. Nauwelaerts-Béatrice/Nauwelaerts, 1969, 334 p. La fel, Manuel II PALÉOLOGUE [1350-1425], Entretiens avec un Musulman (7e controverse) (Introduction, Texte critique, Traduction et notes par Théodore KHOURY), Paris, éd. du Cerf (coll. Sources Chrétiennes, n° 115), 1966, 233 p.
26) Cu privire la Casatoriile mixte si dispar, a se vedea Bibliografia propusa de Parintele Profesor Dr. G. Papathomas : CHARAMBIDIS Stéph. (Mgr), “Le mariage dans l’Église orthodoxe”, in Contacts, t. 30, vol. 1 (1978), p. 52-76, si in Selecciones de Teologia, t. 75, vol. 19 (1980), p. 227-231 (in spaniola) ; CLÉMENT Ol., “Destin de l’éros”, in IDEM, Questions sur l’homme, Paris, Stock (coll. Questions, n° 2), 1972, [221] p. 91-121; COLEMAN Pet., Christian Attitudes to Marriage from Ancient times to the third Millennium, London, SCM Press, 2004, 269 p.; CONTACTS, “La célébration liturgique des Mariages mixtes entre fideles catholiques et orthodoxes : propositions pastorales”, in Contacts, t. 33, n° 1 (1978), p. 79-87. ; DESSERPRIT Alb. (sous la direction de), Couple et Mariage [ouvrage collectif], Lyon, Chronique sociale de France (coll. L’Essentiel, n° 14), 1981, 129 p. ; ÉVDOKIMOV P., La femme et le salut du monde, Paris, Desclée de Brouwer (coll. Théophanie), 1978, 277 p. ; ÉVDOKIMOV P., Sacrement de l’amour. Le mystere conjugal a la lumiere de la tradition orthodoxe (coll. Théophanie), 1980, 269 p. ; FOYERS CATHOLIQUES-PROTESTANTS (collectif), Mariages mixtes (Témoignages de Foyers, de pasteurs et de pretres rassemblés et présentés), Paris, Mame (Églises en dialogue, n° 9), 1969, 133 p. ; GAUDEMET J., Le mariage en Occident. Les mours et le droit, Paris, éd. du Cerf (coll. Histoire, n° 21), 1987, 520 p. ; ITO (Collectif), Le Mariage (Conférences Saint-Serge. XLe Sémaine d’Études Liturgiques-Paris 1993), Rome, C.L.V.-edizioni Liturgiche, 1994, 366 p. ; JEAN CHRYSOSTOME, A une jeune veuve sur le mariage unique, Paris, éd. du Cerf (coll. Sources Chrétiennes, n° 138), 1968, 213 p. ; KAPTIJN Astr., “Le statut juridique des enfants mineurs nés des mariages mixtes catholiques-orthodoxes”, in L’Année canonique, vol. 46 (2004), p. 259-267. ; MAVROMATIS G. B., « Taina Iubirii » (Casatoria), Katérini, éd. Tertios (coll. Probleme ale Credintei ortodoxe/Tainele Bisericii, n° 5/5), 1996, 191 p. (in greaca). ; MÉNÉVISOGLOU P., Métropolite de Suede, Divortul bisericesc si solutia spirituala a casatoriei in afara, Atena, Apostoliki Diaconia, 1977, 40 p. (in greaca). ; MEYENDORFF J., Marriage, An Orthodox Perspective, New York, Crestwood, St Vladimir’s Seminary Press, 2000. La fel, IDEM, Le mariage dans la perspective orthodoxe (trad. de l’anglais par Lucette Marçais), Paris, YMCA-PRESS/O.E.I.L., (coll. L’Echelle de Jacob, n° 5), 1986, 170 p. ; IDEM, Casatoria ortodoxa (trad. din engleza de Arhim. Athenagoras Dikaiakos), Atena, ed. Akritas (coll. Casatorie si Familie, n° 9), 2004, 255 p. (in greaca). ; MIGNE, Mariage et virginité dans l’Église ancienne (collectif), Paris, Migne (coll. Les Peres dans la foi, n° 39), 1990, 162 p. ; NICOLOPOULOS Pan. D., Exercitiu si sfintenie in casatorie, Atena, ed. Armos, 1998, 57 p. (in greaca). ; PATRONOS, G. P., Teologie si experienta a casatoriei. Element pentru o antropologie biblica, Atena, ed. Domos, 2000, 355 p. (in greaca). ; PATSAVOS Lew. J.-JOANNIDES Ch. J., “Interchurch Marriages: An Orthodox Perspective”, in Intams Review, vol. 6 (2/2000), p. 215-222. ; PHARMAS Ph., Sociologie du mariage chez les Romains, Alexandrie, éd. Apollon, s.d., 251 p. ; PHOTIOU St., S., Casatoria ca Taina a iubirii dupa Noul Testament, Atena, ed. Armos, 1994, 272 p. (in greaca).; PIDALION [Compendiu de canoane] al Sfântului Nicodim Aghioritul si al ieromonahului Agapie Leonardos, editat la Leibzig in 1800, Atena, Astir, 1993, 789 p. (en grec). De asemenea, traducerea sa in engleza [facuta de D. Cummings] THE RUDDER of the Orthodox Catholic Church, Chicago, The Orthodox Christian Educational Society, 1957, New York, 1983, 1084 p. Cf. Kormchaia Kniga (1649-1653) si Kniga Pravil (1839).; PITSAKIS Const. G., “Les mariages mixtes dans la tradition juridique de l’Église grecque : de l’intransigeance canonique aux pratiques modernes”, in Études Balkaniques-Cahiers Pierre Belon, n° 10 (2003), p. 107-145.; RAES R. P. A., Le mariage. Sa célébration et sa spiritualité dans l’Église d’Orient, Chevetogne, éd. de Chevetogne (coll. Irénikon), 1958, 200 p.; RDC, “Mariage : Contrat, alliance, sacrement”, in Revue de Droit canonique [Strasbourg], t. 53, n° 1 (2003), p. 3-238. ; REARDON Mart., “Mariages mixtes : un point de vue anglican”, in Foyers Mixtes, n° 146 (10-12/2004), p. 13-17, si in The Eastern Churches Quarterly, t. (1964), p. 155-163. ; RHALLIS G. A.-POTLIS M., Sintagma sfintelor Canoane [Compendiu de canoane], t. I-VI, Atena, 1852-1859 [Atena, ed. Grigoris, 1992] (in greaca). ; SAAD Charl., La disparité de Culte matrimoniale dans le Droit des Religions chrétienne et musulmane (These de doctorat), Paris, Faculté de Droit Jean Monnet de Sceaux (Université de Paris XI-Sud), 2003, 646 p. ; SADKOWSKI Al., La coupe commune dans le rite byzantin du mariage (Mémoire présent pour l’obtention d’une Maitrise en Théologie orthodoxe-Polycopié), Paris, éd. de l’Institut de Théologie Orthodoxe “Saint Serge”, 2005, 130 p. ; SALACHAS Dim. J., Taina casatoriei dupa noul Cod al Bisericii catolice romane, Tesalonic, ed. Institutului Patriarhal de Studii Patristice, 1984, 370 p. (in greaca). ; SKALTSIS Pan. J., Casatorie si Sfânta Liturghie. Contributie la istoria si la teologia latriei (cult), Tesalonic, ed. P. Pournaras, 1998, 524 p. (in greaca). ; STRUVE Tat.-CUNNINGHAM Ang.-FRORENTIN-SMYTH Fr., La femme, Paris, Mame (Églises en dialogue, n° 5), 1968, 157 p. ; SZABO Pet., “Matrimoni misti ed ecumenismo. Prospettive del riconoscimento ortodosso dei matrimoni misti con speciale riguardo al caso della celebrazione cattolica”, in Jus Ecclesiarum vehiculum caritatis (Atti del Simposio internazionale per il decennale dell’entrata in vigore del Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium, Citta del Vaticano, 19-23 novembre 2001), Vatican, Liberia Editrice Vaticana, 2004, p. 235-259. ; TERTULLIEN, Le Mariage unique (De monogamia) (Introduction, Texte critique, Traduction et Commentaire de Paul MATTEI), Paris, éd. du Cerf (coll. Sources Chrétiennes, n° 343), 1988, 419 p. ; TSOPANIS Tryf., Casatoria. Aspect liturgic si iconografic, Drama, ed. de Drama, 1997, 82 p. (in greaca). ; UNITE CHRETIENNE, “Mariages mixtes. Témoignages et Documents”, in Unité Chrétienne, n° 12 (11/1968), p. 1-75.

• Casatoriile mixte
  Publicat in : Morala
• Implicatiile pastorale si ecumenice ale casatoriilor mixte
  Publicat in : Editoriale
• Casatoria, casatoriile mixte si convertirile
  Publicat in : Iudaism