Dezvoltarea chipului in asemanare prin comuniune in Hristos

Omul, prin constitutia sa, este pastrator si promotor al chipului lui Dumnezeu. Deosebirea omului fata de celelalte fapturi consta in faptul ca este creat "dupa chipul si asemanarea" lui Dumnezeu. Acestui fapt se datoreaza si puterea stapanitoare a lui asupra lumii materiale . Acest destin ontologic al omului se reflecta in scopul crearii sale, acela de a ajunge la o stare de comuniune desavarsita cu Creatorul sau. P. Nellas, cand surprinde aceasta constitutie primordiala a omului, atribuie intregii entitati umane menirea de a ajunge la asemanarea cu Dumnezeu; omul este chemat prin propria sa natura sa-si depaseasca statutul de fiinta limitata prin creatie si sa ajunga la infinit . Astfel, aceasta dinamica de la chip (κατ εικονα) la asemanare (κατ ερισου) nu trebuie sa fie altceva decat parcursul omului in aceasta viata, permanenta sa preocupare spre comuniunea cu Dumnezeu.

Teologia chipului lui Dumnezeu in om a fost promovata prin analiza in special a epistolelor Sfantului Apostol Pavel, din care putem observa cu usurinta o antropologie hristologica care il caracterizeaza pe om. In acest sens, pentru Sf. Apostol Pavel, Chipul lui Dumnezeu din om este Hristos . O viziune asemanatoare o regasim si in scrierile Sf. Marcu Ascetul care vorbeste despre salasluirea lui Hristos si a Duhului Sfant in om inca de la Botez. Tocmai aceasta viziune hristocentrica poate demonstra ca omul are o constitutie hristologica. Insa nu este vorba aici doar despre o privire scolastica. Existenta chipului lui Dumnezeu in om a fost demonstrata de catre P. Nellas prin identificarea unor caracteristici ale omului ce clarifica aceasta constitutie hristologica a sa. Preluand de la Sf. Atanasie cel Mare, Nellas face referire la rationalitatea omului, la capacitatea acestuia de a gandi si de a vorbi tocmai prin prisma faptului ca el este zidit dupa Chipul lui Hristos, care este Ratiunea/ Cuvantul ipostatic al Tatalui . Intervine aici un nou concept in teologie, acela de chip al Chipului, care este mult mai corect din punct de vedere dogmatic si care identifica adevarata structura a omului. Omul este asadar chip al Arhetipului, chip al Chipului, chemat la coexistenta cu Dumnezeu. Sf. Atanasie cel Mare identifica, pe langa faptul ca Dumnezeu i-a daruit omului existenta, si capacitatea de cunoastere pe care omul a primit-o prin creatie si care il distinge categoric de restul animalelor nerationale, necuvantatoare. Aceasta capacitate de sinergie a omului este proprie doar lui in cadrul celor create, mai mult, el este chemat sa fie creator; tocmai datorita faptului ca este chipul Cuvantului/ Ratiunii creatoare omul conlucreaza la facerea omului si a lumii si primeste in cadrul acesteia si o responsabilitate pentru aceasta. Teodor de Mopsuestia afirma ca in om este recapitulata intreaga creatie, de parca intreaga creatie a fost creata dupa nevoile omului.

O alta trasatura specifica omului este structura sa dihotomica si posibilitatea acestuia de a lucra psihandric in acelasi timp, dupa modelul teandric al lui Hristos. In aceeasi categorie putem clasifica si simultaneitatea omului de a fi persoana si natura. Aceste elemente caracteristice ale omului nu fac decat sa promoveze adevarata sa constitutie si sa demonstreze destinul sau hristologic . Omul, prin faptul ca este chemat la unirea cu Hristos, demonstreaza ca adevarul ontologic al omului nu se afla in el insusi in mod autonom, cum sustin materialistii, in partea superioara a sufletului, mintea, cum sustineau filosofii sau exclusiv in persoana umana, cum admit anumite filosofii personocentriste , ci in Arhetipul sau. Omul, fiind o fiinta iconica, existenta sa este determinata de Modelul ei necreat. Omul este inteles de Sfintii Parinti in mod ontologic numai ca fiinta teologica. Ontologia omului este iconica .

Omul, in starea sa primordiala, a avut in potenta comuniunea directa cu Dumnezeu si posibilitatea asemanarii depline cu Acesta. El traia in rai viata cea adevarata, a sfintilor, mentinandu-se pururea in fericire. Insa, dupa caderea in pacat, fiinta s-a corupt si a pierdut comuniunea directa cu Dumnezeu, iesind in afara raiului, cazand in moarte si stricaciune . Sf. Atanasie cel Mare nu leaga incoruptibilitatea si nemurirea de o calitate incoruptibila a corpului material, ci de calitatea spiritului pe care-l are omul. Omul, in viziunea parintelui Staniloae, ramane nemuritor atat timp cat mai are ceva nou de cunoscut, cat este insetat de cunoastere, cat are constiinta legaturii cu Dumnezeu cel infinit, iar cunoasterea lui Dumnezeu presupune cunoasterea Lui ca realitate personala .

Dupa cadere, relatia dintre Dumnezeu si om a primit o delimitare, intervenind in cadrul creatiei un dinamism pe care Sf. Maxim Marturisitorul il identifica cu efortul de unificare treptata a tuturor in Dumnezeu, iar aceasta tendinta spre unitate inseamna in mod logic si o inaintare catre Imparatia lui Dumnezeu . De fapt, intreaga noastra viata ar trebui sa aiba o singura orientare, si aceasta orientare ne este data de catre Creatorul nostru, de catre Dumnezeu. Omul, in viata pamanteasca, se afla intre zamislirea sa, prin care primeste Duhul cel de viata datator si chipul lui Dumnezeu, si moartea sa, prin care are posibilitatea intalnirii cu Ziditorul sau si astfel sa ajunga la asemanarea cu Acesta, indumnezeirea dupa har.

Greseala lui Adam a pervertit firea umana si a pus-o sub robia pacatului si a mortii. Pacatul stramosesc a devenit o povara pentru intreaga omenire in istorie, iar pentru inlaturarea lui si biruirea mortii a fost necesara chiar intruparea Fiului lui Dumnezeu in istorie pentru a izbavi neamul omenesc. Oamenii se nasc intai in trupul lui Adam, ca apoi sa se nasca din nou din apa si din Duh in baia Botezului. In momentul acela, omul primeste capacitatea de a se izbavi din trupul pacatului si al mortii, „caci precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa prin ascultarea unuia se vor face drepti cei multi” ( Romani 5, 19).Pentru ca omul sa fie salvat de legaturile mortii era nevoie de un nou Adam, care sa infaptuiasca tot ceea ce vechiul Adam nu a reusit si care sa devina intemeietorul noii umanitati, „raspandind asupra ei puterea nasterii duhovnicesti fara de pacat, sa-l izbaveasca pe om de pacat si stricaciune, adica sa-l aduca la indumnezeire” . Sf. Grigorie Palama declara ca, dupa cadere, chipul a ramas, dar am pierdut stabilitatea lui, care este una cu asemanarea. Si Paul Evdokimov are o afirmatie interesanta cu privire la problematica pierderii asemanarii, spunand ca prin aceasta pierdere nu numai asemanarea cu Dumnezeu a fost afectata, ci si chipul lui Dumnezeu din om a fost alterat, el capatand o stare de pasivitate. Insa acelasi teolog rus completeaza ca totusi chipul a ramas intact, prin Intruparea Mantuitorului el putand redobandi asemanarea cu Dumnezeu .

In contextul starii paradisiace, intruparea Mantuitorului – in viziunea mai multor teologi si parinti ai Bisericii – ar fi fost necesara, insa nu trebuia sa se lupte cu moartea si nu ar fi avut aceeasi desfasurare sangeroasa care a caracterizat Patimile Mantuitorului. Pe de alta parte, in contextul starii postparadisiace, nu se poate vorbi de posibilitatea implinirii acestei dinamici chip-asemanare fara intruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Omul nu se poate mantui singur. De altfel, nici dupa Intrupare nu s-au mantuit toti oamenii in istorie, ci Hristos s-a rastignit pe cruce si a biruit moartea doar pentru a oferi celorlalti posibilitatea izbavirii de sub robia mortii, si nu certitudinea. Prin Hristos ni s-a deschis calea spre tinta deplinei umanizari si El e calea spre aceasta, caci prin intruparea Sa ca om, Hristos ne-a dat putinta comuniunii reale cu Dumnezeu .

Dialectica chip-asemanare nu tine de un ideal al existentei umane, ci este scopul acestei existente in sine. Despre acest scop al fiecarui om in parte vorbeste si Sfantul Maxim Marturisitorul prin cele cinci medieri existente pe care omul trebuie sa le parcurga in aceasta miscare de la chipul lui Dumnezeu din el la asemanarea cu Dumnezeu si indumnezeirea sa dupa har: relatia dintre Dumnezeu si lumea creata, in cadrul lumii create, dintre lumea inteligibila si sensibila, in cadrul lumii sensibile dintre cer si pamant, pe pamant dintre rai si lumea in general si in cadrul lumii dintre barbat si femeie .

P. Nellas surprinde in cadrul teologiei Sfintilor Parinti conceptia ca arhetipul omului a fost Hristos . Aceasta idee a fost formulata si de catre Sf. Nicolae Cabasila, care afirma ca „nu Adam cel vechi este modelul lui Adam cel nou, ci Adam cel nou este modelul celui vechi. Astfel, acelasi sfant parinte spune ca scopul omului este sadit chiar in natura sa. Omul este inzestrat cu minte si dorinta tocmai pentru ca mintea sa-L cunoasca pe Dumnezeu, ca dorinta sa-l faca sa alerge spre Dumnezeu si memoria ca sa-l poarte pe Dumnezeu permanent in minte.

Omul este inzestrat cu chipul lui Dumnezeu tocmai pentru a avea putinta indumnezeirii. Pr. Staniloae afirma ca chipul tinde spre asemanarea cu Dumnezeu (indumnezeire), aceasta unire maximala, aceasta imprimare a omului de plinatatea lui Dumnezeu, fara contopirea cu El. In indumnezeire isi are chipul implinirea sa, scopul sau absolut. In chip este implicata ca o porunca dumnezeiasca tensiunea, miscarea omului spre indumnezeire .

Scopul fiecarui om ramane intotdeauna acelasi. Fiecare om, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, este chemat sa devina chip in Hristos. In Hristos omul devine faptura noua, avand coordonate bine stabilite, el fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu pentru a putea ajunge la comuniunea, asemanarea cu Acesta. Intruparea Fiului lui Dumnezeu nu trebuie privita, in viziunea lui P. Nellas, doar din perspective negative ( izbavirea de sub robia pacatului si a mortii), ci trebuie admisa si o perspectiva pozitiva evidenta precum faptul ca Hristos a intregit, a desavarsit existenta iconica a omului, desavarsire care i-ar fi fost necesara omului si inainte de cadere . Daca inainte de cadere, chipul lui Dumnezeu din om avea o miscare constanta catre Creatorul sau, dupa cadere acesta a dobandit o tendinta contrara ce-l determina permanent sa nu ajunga la asemanare . Tendinta aceasta a chipului lui Dumnezeu din om vine din nepazirea poruncilor care ii pricinuieste omului pacatul. Pr. Staniloae afirma ca numai prin cautarea asemanarii, chipul devine statornic, astfel chipul se implineste doar atunci cand il cauta pe Dumnezeu spre a se sfinti. Doar in asemanare, in sfintire, in indumnezeire dupa har, omul isi implineste scopul sau autentic in aceasta viata . Este evident atunci faptul ca „chipul lui Dumnezeu” in om reprezinta un dar si in acelasi timp un scop, o bogatie dar si o responsabilitate, el constituind in mod real existenta umana, dar numai in potenta. Omul, dupa cum am spus, isi gaseste continutul ontologic in Arhetip, in Hristos.

Destinul indumnezeitor al omului este marturisit si de catre Sfantul Grigorie de Nazianz, care spune ca omul este o creatura care a primit porunca sa devina dumnezeu. El este insotit in aceeasi directie de Sfantul Vasile cel Mare,care marturiseste ca chipul implica destinatia omului spre indumnezeire . De altfel, Sfintii Parinti completeaza ca adevarata maretie a omului nu consta in faptul ca este existenta biologica cea mai inalta, ci in faptul ca este un „animal indumnezeit”, ca este existenta creata care a a fost chemata sa devina dumnezeu .

Pr. Ene Braniste marturiseste intr-un articol ca pentru a ajunge la unirea cu Hristos este necesar sa parcurgem toate evenimentele prin care a trecut si El. Omul este chemat sa retraiasca in aceasta viata tot ceea ce Mantuitorul a patimit pentru a aduce izbavirea acestuia din robia pacatului si a mortii. Acest proces de increstinare si desavarsire a omului este astfel legat de retrairea principalelor evenimente din viata Mantuitorului: intruparea, moartea si Invierea Sa . Omul, fiind chipul lui Dumnezeu, este in permanenta cautare a comuniunii cu Acesta.

In devoltarea aceasta a chipului in asemanare, cea din urma nu este un punct terminus in existenta umana, adica nu este numai starea finala de indumnezeire, ci intreg drumul de dezvoltare a chipului, prin vointa omului ajutata de harul lui Dumnezeu. Legat de aceasta, Sfantul Grigorie Palama a accentuat faptul ca chipul se dezvolta in asemanare indeosebi prin virtuti, care sunt rezultatul vointei ajutata de harul dumnezeiesc .

Aceasta dinamica chip – asemanare are ca scop in sine comuniunea. Comuniunea adevarata se dezvolta printr-o atentie indreptata spre ceilalti oameni si spre lumea ca opera a lui Dumnezeu . Insa comuniunea deplina se afla in Sfanta Euharistie care este centru si izvor al vietii spirituale, un necontenit izvor de dumnezeire la care omul este chemat permanent sa se impartaseasca de ea. Astfel, referindu-se la comuniune, parintele Staniloae spune ca Taina Euharistiei este taina unitatii Bisericii. Unitatea de credinta a Bisericii ortodoxe este data de faptul ca toti crestinii se impartasesc din acelasi Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos .

In toata literatura neo-testamentara, Iisus Hristos apare drept locul relatiei si comuniunii umanitatii cu Dumnezeu. Dumnezeu s-a descoperit si intra intr-o relatie cu credinciosul prin Hristos in Duhul Sfant . Aceasta relatie se realizeaza in momentul comuniunii dintre om si Hristos in taina Sfintei Euharistii. In cadrul acestei sfinte Taine exista un aspect organic legat de ospatul comunitar, caci impartasindu-se dintr-o singura paine si dintr-un singur pahar, credinciosii se fac una cu Iisus. Iisus devine prezent in Liturghie si devin prezente si evenimentele vietii sale, moartea si Invierea Sa, care au creat o comunitate la care toti suntem chemati sa aderam. In Euharistia crestina este rememorarea lui Hristos si astfel, prin prezenta Sa, ea este de asemenea innoirea relatiei dintre Dumnezeu si umanitate inaugurata de Iisus . Hristos s-a jertfit pe Sine intregii umanitati si se jertfeste in fiecare Sfanta Liturghie pentru a oferifiecarui crestin in parte posibilitatea izbavirii din robia pacatului si dobandirea asemanarii la care este dator sa ajunga. Chipul lui Dumnezeu din om nu isi gaseste finalitatea decat in asemanarea cu Creatorul sau.

Sfanta Euharistie este viata in intreaga ei deplinatate. In aceasta sfanta Taina sunt recapitulate si intregite toate, fiindca ni se daruie Insusi Cel inviat. In Euharistie, unirea cu Hristos este intreaga si deplina , iar intreg omul este hriistificat si transfigurat, in toate dimensiunile lui, cu toate functiile si simturile lui psihosomatice unite cu Hristos printr-o unire profunda .

Astfel, Trupul Domnului impartasit prin Euharistie a devenit transmitatorul izvoarelor de viata dumnezeiasca in interiorul omului, constituind de fapt izvorul intregii activitati spirituale a omului duhovnicesc, a crestinului insetat de cunoasterea lui Hristos si urmarea Acestuia. Impartasirea cu Preacuratele Taine nu constituie prelucrarea lor biologica de catre om ci, mai mult, Ele realizeaza in interiorul omului o schimbare de ordin fiintial, ce-l indreapta pe om catre comuniunea deplina cu Hristos. Omul cel nou se desavarseste astfel doar prin impartasirea cu Sfintele Daruri in cadrul Euharistiei . Sfanta Euharistie contribuie la mentinerea ascendentei noastre spre Hristos si ne traseaza axa pe care trebuie sa o urmam spre a ajunge la asemanarea cu Hristos. In Euharistie, legatura noastra cu Hristos devine adevarata noastra viata, caci ajungem sa fim madulare ale Lui, impartasindu-ne din trupul, din sangele si din Duhul Sau .

Ceea ce se cerea omului in ceea ce priveste actualizarea permanenta a chipului lui dumnezeiesc, a umanitatii lui autentice se implineste in demersul spre cunoasterea cat mai profunda a lui Dumnezeu si in asemanarea cu Acesta. Omul este chemat nu numai la o indumnezeire dupa har, ci este chemat sa creasca prin stapanirea duhovniceasca asupra lumii, prin transfigurarea ei, prin capacitatea de a o reface din mediul opac in care s-a transformat dupa cadere intr-un mediu transparent ce exista inaintea caderii, ce permitea o comuniune deplina cu Dumnezeu .

Creatia omului dupa chipul lui Dumnezeu Care l-a plasmuit s-a facut de la inceput pentru Hristos, ca sa poata cuprinde candva Arhetipul; si legea din Rai data de Dumnezeu a fost tot pentru Hristos, ca omul sa fie calauzit spre Hristos .

Principiul ontologic al omului se afla nu in biologic, ci in existenta hristica, iar realizarea existentei in Hristos reprezinta chiar dezvoltarea de la chip la asemanare, de la chip la Chip, de la existenta iconica la existenta reala. Tocmai in acest parcurs se situeaza insasi viata umana, care nu are ca punct terminus moartea biologica; ea reprezinta decat o etapa in cunoasterea lui Dumnezeu, cunoastere care merge pana la infinit, datorita faptului ca Dumnezeu este infinit in Sine .

Tuturoi Cristian

Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!