Aspectul cosmic al mantuirii in opera Sfantului Atanasie cel Mare

Aspectul cosmic al mantuirii in opera Sfantului Atanasie cel Mare Mareste imaginea.


Aspectul cosmic al mantuirii in opera Sfantului Atanasie cel Mare

Toata teologia Sfantului Atanasie cel Mare este "o teologie a Logosului vazut ca Persoana dumnezeiasca egala cu Tatal. Logosul ca Persoana, care e si Ratiunea din care iradiaza ratiunile tuturor lucrurilor, si Cuvant, care vorbeste prin toate lucrurile, vrand sa-i lege pe oameni de Sine, este atat Creatorul si Proniatorul lumii, cat Si Mantuitorul ei". Pornind de la aceasta afirmatie - adevaruri referitoare la telologia Sfantului Atanasie - putem spune ca este o deosebire "fundamentala intre aria ortodoxa si apusul crestin. Evadarea din cosmologie (capitol nou deschis in teologia noastra ortodoxa, de o valoare exceptionala pentru viata, si misiunea Bisericii ) si preferinta pentru istoricism, avand drept cauza teama de panteism si implicit premise dualiste, a condus in Occident, la separarea mai mult sau mai putin declarata a Persoanei Mantuitorului", astazi "o buna parte a teologiei contemporane a inceput de mai multa vreme sa vorbeasca despre Iisus al istoriei, si de un Hristos al gloriei, spargand astfel unitatea Persoanei lui Hristos" facandu-se incercarea de a integra sau cel putin de a acomoda Persoana lui Hristos unui sistem filosofic sau altul, ca liber deismul, existentialismul, etc., sfidandu-se hotararile Sinodului de la Calcedon, formulele hristologice calcedoniene (nemascat, neschimbat, neimpartit si nedespartit), fiind stalpii credintei si Bisericii Ortodoxe. De exemplu, "episcopul J.A.T. Robinson declara ca formula de la Calcedon nu este o solutie, ci o expunere de probleme, care ar trebui sa fie revazuta pentru o teologie naturalista, si pentru Iisus " om de geniu". Hristos fiind inteles astfel, facandu-se abstractie de dumnezeirea Sa, "crestinismul se transforma intr-o religie secularizata, si agresiva, fara Dumnezeu". El nu mai este nici Mantuitor Si Domn, ci este un "model", alaturandu-se altor "intemeitori de religii si mantuitori".

"In intampinarea acestor conceptii, si din motive foarte asemanatoare, Sfantul Atanasie cel Mare il numeste consecvent pe Mantuitorul Hristos Creator si Atotstiutor, dezvoltand ceea ce s-ar putea numi o hristologie cosmologica sau o cosmologie hristologica, al carui preambul nu poate fi decat clarificare " in spiritul revelatiei " a raporturilor dintre om, si creatie si dezvaluirea urmarilor cosmice ale caderii". Exista, deci un singur mijlocitor al creatiei Si al rascumpararii. "Creatia, si rascumpararea sunt intim, si necesar legate prin actiunea lui Hristos cosmic", nu era cu putinta altuia sa rezideasca in om existenta dupa chipul Dumnezeu decat Chipul Tatalui. "Si nu era cu putinta altuia sa faca prin inviere, pe muritor nemuritor, decat celui ce era insusi viata, adica Domnul nostru Iisus Hristos" .

1. Urmarile caderii in pacat a Protoparintilor si necesitatea Intruparii.

Sa revedem in ce consta caderea si greutatea ei? "Dumnezeu nu a creat pe oameni pur si simplu ca pe toate fapturile necuvantatoare, ci l-a facut dupa chipul Lui, impartasindu-i puterea Cuvantului Sau, pentru ca, fiind un fel de umbre ale Cuvantului, si rationale, sa se poata mentine in fericire".

In virtutea chipului lui Dumnezeu in oameni, ei posedau deci o viata dumnezeiasca si nemurirea fericita. Privilegiul expus mai sus forma maretia omului si cauza caderii care va zdruncina intreg cosmosul. Caci Dumnezeu da primilor oameni in rai o lege. "Iar, daca vor calca porunca, si intorcandu-se, se vor face rai, sa stie ca vor avea sa sufere in moarte; stricaciunea era dupa fire si nu vor mai vietui in rai, ci murind vor ramane in afara acestuia, in moarte, si in stricaciune... Iar "a muri cu moarte>> ce este altceva decat nu numai a muri, ci, si a ramane in stricaciunea mortii".

Intr-adevar "omul este dupa fire muritor, ca unul ce a facut din ele ce nu sunt. Dar pentru asemanarea lui cu Cel ce este... ar fi ajuns nestricacios.... Dar oamenii departandu-se de cele vesnice, si prin sfatul diavolului intorcandu-se spre cele ale stricaciunii" au primit osanda mortii cu care fusesera amenintati, calcand porunca se intoarse la starea lor fireasca, asa incat dupa cum au avut obarsia din nimic, tot astfel sa poata fi adusi de stricaciune la nimic in decursul vremii.

Sfantul Atanasie afirma ca si Platon ca raul nu are fiinta si Dumnezeu nu l-a facut nici nu l-a voit "Iar cele ce sunt, sunt cele bune, si cele ce nu sunt, sunt cele rele. Si zic ca cele bune sunt, pentru ca au modelele (paradigmele) lor in Dumnezeu. Care este. Iar cele rele zic ca nu sunt, pentru ca nu sunt, dar au fost plasmuite prin gandurile omenesti", raul fiind inchipuit Si urzit prin libertatea omului. Intelegerea Sfantului Atanasie este urmatoarea: omul in virtutea libertatii sale a putut sa iubeasca pe Dumnezeu sau pe sine insusi (fara Dumnezeu).

Omul a putut sa vada pe Dumnezeu in lume, dar a putut sa se foloseasca de lume si pentru altceva: pentru poftele simturilor sale. Omul putea sa se miste in ambele parti, spre Facator si spre faptura; alegand ce se putea face, a lasat ce se cadea sa faca. Si astfel, prin inselaciunea diavolului pacatuieste. Pentru Sfantul Atanasie, pacatul incepe cu nesupunerea, dar el nu mai vede nesupunerea in efectele ei asupra legaturilor omului cu diavolul, ori cu Dumnezeu, ci in groaznica ei influenta asupra sufletului pacatosului. Acesta intra in adevarata esenta a fiintei sale ca o forta distugatoare. Nu este socotit ca un fapt, ori ca niste fapte care atrag pedeapsa, ci ca o stricaciune, care aduce indata moartea, care este urmare a neascultarii poruncii.

Cuvantul lui Dumnezeu e lamurit, trupul moare in urma pacatului, fiind muritor din fire; dar si sufletul, desi in chip fizic e nemuritor, cade sub puterea mortii in iad, locul indepartarii de Dumnezeu. Omul nu numai ca va muri (cu trupul), dar va ramane in stricaciunea mortii (cu sufletul), ceea ce constituie o distinctie intre moartea fizica si cea spirituala.

Si iata acum marea dilema, pe care o va realiza numai Intruparea Fiului: Dumnezeu nu putea sa nu implineasca sentinta data de mai inainte "cu moarte veti muri". Pe de alta parte, moartea care era executorul acestei pedepse, se identifica oarecum cu diavolul, tinand ca intr-o inchisoare pe cei cazuti. Creatia dumnezeiasca, chipul lui Dumnezeu Insusi, putea fi lasata de El in stricaciunea mortii? Iata pe larg expunerea acestei tragice situatii: "moartea, precum am zis, se intarea impotriva noastra prin lege. Si nu era cu putinta a scapa de aceasta lege dat fiind ca Dumnezeu o oranduise din pricina neascultarii. Era de neinteles, dar trebuia sa se produca, pentru ca Dumnezeu care a grait, s-ar fi aratat ca a mintit... Dar nu era potrivit cu bunatatea lui Dumnezeu sa se strice cele facut de El, datorita inselaciunii uneltite de diavol impotriva oamenilor".

2. Indumnezeirea omului si a cosmosului.

Daca Dumnezeu nu putea ierta pur si simplu din dragoste fata de creaturi, fiindca ar fi contravenit credibilitatii Sale (s-ar fi aratat mincinos), nici prin pocainta nu putea oamenii sa castige iertarea: "Pe de o parte, pocainta nu putea sa-i ridice pe oameni din cele ale firii, caci asa face sa inceteze doar pacatul. Daca ar fi fost deci numai pacatul, si nu, si stricaciunea ca urmarea lui, ar fi fost de ajuns pocainta". Nimeni dintre fapturi nu putea aduce iertarea "caci creatura n-ar putea fi nicicand mantuita de catre alta creatura, precum nici nu s-ar fi creat creaturile de catre o creatura, deci daca Cuvantul n-ar fi fost Creator", slabiciunea omeneasca l-ar fi manat spre legea mortii.

De aceea este necesara actiunea Fiului lui Dumnezeu Insusi. Aceasta actiune avea scopul sa redea omului nestricaciunea si nemurirea pierdute prin pacat. Viata trebuia sa ia locul mortii in fiinta omeneasca, devenita templu, asa precum cosmosul insusi este locas al celui Preainalt. In cuvinte de o patrundere unica "Parintele Ortodoxiei" a descris maretia Intruparii aratand insemnatatea ei neasemanata pentru cosmosul intreg. Toate acestea erau realizate prin Intruparea Cuvantului si moartea Sa pe Cruce, invierea Lui fiind dovada indeplinirii acestei misiuni si garantia nemuririi noastre.

Sfantul Atanasie cel Mare pleaca de la ideea ca omul ca fiinta, cazuta nu putea fi ridicata din nou la starea dintai, decat prin Intruparea Cuvantului vesnic, Fiu al lui Dumnezeu si Dumnezeu adevarat. Pe de o parte, Hristos este consubstantial cu Tatal prin indumnezeirea Sa, iar pe de alta parte, El este consubstantial cu noi prin umanitatea Sa. Prin urmare, exista doua consubstantialitati, insa o singura persoana, care este, in acelasi timp, Dumnezeu adevarat Si Om adevarat. Prin intrupare, firea noastra este prefacuta de Cuvantul, cu care am devenit concorporali, El, "facandu-Se om pentru ca noi sa ne facem dumnezei". Propozitia intalnita de trei ori la Sfantul Irineu, o intalnim si la Sfantul Atanasie, devenind un leitmotiv pentru teologii din toate timpurile. "Dumnezeu coboara in adancurile cele mai de dedesubt deschise in creatie prin pacatul lui Adam, pentru ca omul sa poata uraca la dumnezeire". Unirea firii dumnezeiesti cu cea omeneasca deschide larg naturii omenesti calea spre transcendenta divina...

"Logosul a luat trup omenesc, creat, pentru ca sa-l indumnezeiasca (iar in viitor sa invieze, si sa ramana nemuritor)... ca sa fie asigurata mantuirea si in indumnezeirea omului". Aceasta indumnezeire, capatata prin Intruparea Logosului, subintelege o constinta mai desavarsita a dumnezeirii si o innoire a fiintei noastre: dupa suflet devenim fiii lui Dumnezeu, iar dupa trup nemuritori.

Sfantul Atanasie expune in toata splendoarea ei teoria mistica ontologica a Rascumpararii ce se savarseste prin umanitatea asumata de El si ridicata la cel mai inalt grad de indumnezeire, prin jertfa si inviere. Asadar, aspectul ontologic al rascumpararii se refera la aceasta perfectionare intima, fiintiala, a fiintei omenesti prin jertfa Mantuitorului. Sub acest aspect, ascultarea si moartea ca jertfa a lui Iisus Hristos, a ridicat forma omeneasca insusita de El, desavarsind-o pana la indumnezeire. Se arata ca opera de mantuire are o directie catre dumnezeu si alta catre natura omeneasca a Mantuitorului.

Trupul purificat si inviat al lui Hristos sta intr-o legatura cu trupul nostru al tuturor. El e ca un aluat, sau ca un focar iradiant, innoit si inviat al intregii corporalitati umane. Deoarece coruptia si moartea era in om, nu in afara, caderea omului ne fiind numai morala si intelectuala, ci ontologica, lucrarea Logosului intrupat nu a fost numai invatatura si iertare, ci vindecare si restaurare a firii umane dupa chipul Ziditorului: "De aceea in mod cuvenit s-a folosit de un organ ca omul, si Cuvantul sa intins prin el la toate". Fiul lui Dumnezeu luand firea noastra, a vindecat ranile pacatului "caci Cuvantul imbracand trupul, precum s-a aratat de multe ori, s-a vindecat toata muscatura, sarpelui din el", vazandu-se si din aceasta aspectul ontologic al mantuirii in gandirea Sfantului Atanasie.

Moartea Domnului era ceruta, dar de dreptatea dumnezeiasca ("cu moarte veti muri"), iar Intruparea Sa de pacatosenia oamenilor. Moartea Sa e sfarsitul legii si proclamarea dragostei lui Dumnezeu. Sfantul Atanasie afirma cu tarie unicitatea mortii Mantuitorului care este jertfa prin excelenta. "Dar a avut frati, cand a imbracat trupul cel asemenea cu al nostu, pe care aducandu-I prin Sine Insusi s-a numit Arhiereu, si S-a facut milos si credincios... ci avand sa fie crezut in cele ce le spune si le face si pentru ca aduce o jertfa credincioasa care ramane si nu cade".

Sfantul Atanasie preamareste si universalitatea efectelor intruparii si ale mortii Mantuitorului. Cuvantul cel Intrupat se aseaza prin Intrupare intr-o legatura mai stransa cu intregul cosmos. El este prin creatie in tot cosmosul si in fiinta umana. Daca e asa, nimic nu-l impiedica sa se uneasca in mod mai special cu ea. Caci omul e cel ce a cazut si avea lipsa de vindecare. Dar omul fiind impletit cu natura, vindecarea lui se intinde si asupra acesteia, "caci toate partile creatiei le-a stins Domnul, si pe toate le-a eliberat de toata amaraciunea si a dat pe fasa puterile rele, cum zice Sfantul Apostol Pavel. "Dezbracand (de putere) incepatoriile, si stapaniile, le-a dat de ocara in vazul tuturor, biruind asupra lor prin cruce" (Col. II, 15), ca sa nu mai poata fi amagita ca sa afle peste tot pe Cuvantul adevarat al lui Dumnezeu. Astfel, din toate partile si peste tot fiind impresurat omul, si vazand peste tot intinsa dumnezeirea Cuvantului, adica in cer, in iad, in om pe pamant, nu mai e amagit cu privire la Dumnezeu, numai acestuia I se inchina si prin El cunoaste pe Tatal". Astfel, Sfantul Atanasie admite rascumpararea intregii fapturi, aducand ca dovada textul de la Romani 8, 19, unde Apostolul zice ca intreaga faptura asteapta descoperirea fiilor lui Dumnezeu, ca pentru aceasta Mantuitorul este cel intai nascut si fata de ea, iar rascumpararea se refera Si la ea " conform argumentarii contra arienilor la textul de la Pilde VIII, : "Domnul m-a zidit pe mine inceput cailor Sale intru lucrurile Sale".

Prin Hristos s-a aratat ca Dumnezeu este in toate, dar nu se identifica cu nici una din acestea, caci toate sunt create omul a devenit liber in cosmos. Stiinta a putut sa se dezvolte. Dumnezeu, Creatorul tuturor si Mantuitorul lor, este Cel ce da toate fiecarei persoane umane ca dar al iubirii Sale. Dependenta cosmosului de Hristos, Cuvantul intrupat, indica Sfantul Atanasie si prin urmatoarele cuvinte: "La moartea carui om soarele s-a intunecat si pamantul s-a cutremurat? Iata, oamenii mor pana azi si au murit inca de la inceput. Cand s-a intimplat pentru ei vreo minune?". Forta spirituala a celui innoit prin Cuvantul se repercuteaza asupra cosmosului. "Invierea lui Hristos, ca, si intreaga Sa lucrare mantuitoare, inseamna restaurarea si sfintirea trupului, indumnezeirea firii umane intregi, adica transfigurarea materiei, care nu mai e opaca lui Dumnezeu, ci devine mijloc de comunicare intre El si om. Inviind trupul Sau Hristos a asezat premisa invierii tuturor si innoirii creatiei. Sfantul Atansie arata cat se poate de transant ca Hristos " pe Cruce si prin Inviere " a adus vindecare zidirii, Inviere si Sfintire, pregatind marea transfigurare eshatologica, indumnezeirea, care departe de a fi o sacralitate panteista lumii, inseamna salvarea eterna si reala a lumii si "da un orizont cosmic credintei", totul fiind izbavit de Hristos creat din nou .

Invierea lui Hristos, facandu-L transparent in trup pe Logosul Creator, redescopera sensul intregii creatii, devenind lege pentru creatia intreaga, pentru intreg cosmosul.

Pr. Lector Dr. Stefan Buchiu

18 Ianuarie 2016

Vizualizari: 3644

Voteaza:

Aspectul cosmic al mantuirii in opera Sfantului Atanasie cel Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE