Efectele caderii asupra naturii umane

Efectele caderii asupra naturii umane Mareste imaginea.

Nu vom analiza aici exhaustiv viziunea parintelui Staniloae despre cadere, ci numai aspectele care tin de natura umana in general. Asa cum s-a mentionat deja, in invatatura sfantului Maxim caderea a afectat natura umana nu in planul ratiunii naturii (logos physeos), ci in modul in care exista ea in realitate (tropos hyparxeos). Energiile naturii raman, numai ca intr-o stare alterata, gresit directionata, in care tendinta naturala spre comuniune personal e intunecata de alte tendinte. Aceasta stare deformata sau „alterare a naturii" tinde spre individualizarea existentei umane si se manifesta in primul rand prin patimile egoiste - fie ale trupului (de ex., lacomie), fie ale sufletului (de ex.

, mandrie) - si de aceea e numita mai precis o „cadere din natura". Starea de individualitate (caracterizata de patimile egoiste) e opusul starii de comuniune personala (caracterizata de iubire uitatoare de sine).

Caderea n-a distrus chipul lui Dumnezeu din om, dar a impiedicat virtualitatile lui sa ajunga la realizare. De exemplu, chipul face posibil dialogul personal intre Dumnezeu si om. Chiar si dupa cadere omul are inca un element de har (Dumnezeu vorbindu-i in mod direct) si aptitudinea corespunzatoare de a raspunde si aspira la comuniunea si dialogul cu Dumnezeu. Acest dialog continua inca, desi a fost mult intunecat de cadere. Chipul ramane chiar si atunci cand Dumnezeu nu mai e inteles ca persoana, intrucat e aptitudinea de a participa la dialog si comuniune interpersonala.

Dupa cadere, chipul ca impuls interior spre comuniune cu Dumnezeu s-a amestecat cu tendinte contrare. De exemplu, el isi pastreaza aspiratia spre absolut, dar nu absolutul ca Persoana.

Potentialitatile lui raman (cautarea absolutului), dar ele nu se mai actualizeaza cum trebuie (cautand, de pilda, o satisfactie infinita in lucruri finite, ceea ce este o dimensiune a patimilor). Modul cel mai evident prin care caderea a rupt unitatea comuna a naturii in toate ipostasurile umane a fost introducand egoism, care actioneaza ca forta divizatoare si individualizanta. O persoana devine individ „pentru ca vrea sa tina despartita natura pe care o reprezinta, de natura intreaga". Unitatea se rupe asadar atunci cand cineva cauta sa-si insuseasca pentru el insusi natura care apartine celuilalt, obligandu-l pe celalalt sa tina strans de partea sa de natura, fragmentand mai mult intregul.

In ambele situatii (pastrarea naturii pentru sine, sau insusirea a ceea ce nu-i apartine), egoismul plaseaza eul peste celalalt si in opozitie cu el. Omul egoist nu mai e in „deplina comunitate cu natura din celelalte persoane", si devine prin urmare impersonal Parintele Staniloae afirma: „Cand natura a cazut in toti la starea aceasta de nedeplina personalizare, ea s-a rupt in bucati care nu comunica deplin intre ele, in indivizi care se exclud si nu se imbogatesc, ci raman si se afunda tot mai mult intr-o saracie egoista, fiecare tinzand sa-l anexeze pe celalalt (.), deci o lupta generala intre ei si o slabire generala a naturii. (.) «Asa s-a taiat natura cea unica in nenumarate particele si noi cei ce suntem de aceeasi natura ne mancam unii pe altii ca reptilele si fiarele»".

Egoismul se manifesta prin patimi. Dupa cum s-a mentionat deja, patimile reprezinta o indepartare de la starea personala normal a naturii. Puterea specifica a starii personale e libertatea.

Punctul important al acestei analize este acela ca parintele Staniloae vedea caderea, si nu natura umana, drept sursa lipsei de libertate a existentei umane. Caderea a inlesnit aservirea omului lucrurilor prin patimi. Parintele Staniloae respinge in mod explicit ideea ca natura umana insasi ar fi nelibera: „Ideea de natura ca un element neliber e imprumutata fie de la natura fizic-biologica exterioara, fie de la natura cazuta, in care - factorul spiritual apartinand si el naturii umane nu se mai afirma cu toata puterea lui, ceea ce aduce si slabirea omului ca persoana. Adancimea persoanei e in fond adancimea naturii care este pastrata nestirbita".

Caderea duce deci la o slabire a puterilor spirituale ale naturii umane, care la randul ei slabeste caracterul ei personal. Natura umana isi pierde libertatea. Dar faptul ca libertatea noastra e parte a naturii noastre si nu vine din afara ei sau se opune acesteia are implicatii morale imense. Sfantul Maxim a inteles si el acest fapt reflectat in invatatura potrivit careia virtutea este naturala, exista o ratiune (logos) potrivit careia trebuie sa ne exercitam libertatea daruita de Dumnezeu. Libertatea si aptitudinile noastre naturale ca subiecte care transcend natura ca obiect nu trebuie folosite in opozitie fata de logos-ul ei instituit de Dumnezeu.

Natura cazuta, iar nu natura umana ca atare, e caracterizata de „o slabire a caracterului de persoana si o accentuare a caracterului de natura. Dar nu e vorba de natura naturala, ci de o natura numita asa pentru ca nu se lasa condusa de libertatea pusa in lucrare de persoana". Natura cazuta si dominata de patimi isi pierde libertatea, nu natura umana in starea ei normala.

„Animata de spirit, natura omului e o natura a persoanei, a libertatii, e natura ipostaziata. Pasiunile reprezinta o iesire a naturii din puterea starif depline de persoana: a libertatii, a subzistentei ei depline".

Din citatele si discutia de mai sus putem observa invatatura sfantului Maxim potrivit careia virtutea este naturala, iar patimile nenaturale. Parintele Staniloae o extinde spunand ca pacatul si caderea duc la o stare „impersonala" a existentei, sau una care „slabeste" ceea ce este „propriu persoanei" si intareste sau accentueaza ceea ce e „propriu naturii" inteleasa ca sistem repetitiv.

Ideea de „logos" e foarte importanta pentru o intelegere corecta a caderii. Caderea nu inseamna doar dominarea elementelor material inferioare ale naturii asupra celor spirituale superioare (sau mai degraba aservirea celor din urma celor dintai). Aceste elemente materiale sunt „bune" prin ele insele. Devin pacatoase numai cand sunt folosite in mod egoist. „Libertatea" e parte a naturii, dar exista un anumit mod de a fi liberi (potrivit logos-ului fiecaruia). „Libertatea" insasi poate deveni o ispita pentru om - ba chiar esenta ispitei - daca e directionata in sens egoist. In acest caz, inaltarea persoanei deasupra naturii ei nu este starea normal a existentei sale, ci devine esenta egoismului si a pacatului, Parintele Staniloae scrie: „Pacatul omenesc si nefericirea naturii umane stau in faptul ca au slabit la extrem legaturile cu divinitatea, ca izvor de viata al ei, din prea multa tendinta dupa autonomie. Si-a accentuat tendinta spre starea de ipostas propriu pana la iesirea din ascultarea de Dumnezeu".

Un mod de a vedea atat caderea lui Lucifer, cat si a lui Adam si-a Evei, e acela potrivit caruia ei au cautat in logos-ul creatiei si in propria lor existenta o pozitie care nu le-a fost menita. Altundeva parintele Staniloae spune asa: „In aceasta sta forta pozitiva manifestata in rau: in tendinta sadita de Dumnezeu insusi in spiritele inferioare de a se ridica mai sus de unde sunt". Pentru persoana umana faptul de a stapani asupra naturii sale e parte a persoanei sale, dar ea trebuie sa fie stapana (sau libera) intr-un mod in acord cu natura.

Pe scurt spus, parintele Staniloae vede in cadere o alterare a naturii, nu in principiul (sau potenta ei), ci in modul de existenta (sau actualizare), in afara dialogului cu Dumnezeu si a comunicarii cu celelalte persoane umane, intr-un individualism egoist si inchis in sine. Energiile naturii raman, dar vointa le directioneaza gresit.

Efectul general a fost pierderea libertatii naturii umane - care in starea ei naturala e caracterizata de dominarea elementelor corporale de catre spirit - prin inrobirea patimilor. Caderea insa poate fi inteleasa si ca o inaltare a „persoanei" impotriva „naturii" sau a Iogos-ului ei intr-un mod egoist. Prin cadere, natura umana nu mai este in starea ei de existenta pe deplin personala si de existenta personala si unificata, devenind fragmentata.

Articol preluat din volumul Teognosia - sinteza dogmatica si duhovniceasca a parintelui Dumitru Staniloae, Ieromonah Calinic (Berger)

.

01 Iulie 2014

Vizualizari: 960

Voteaza:

Efectele caderii asupra naturii umane 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE