Judecata universala

Judecata universala Mareste imaginea.


Judecata universala

 

Biserica ne invata ca atat omul, ca valoare suprema a creatiei, cat si lumea pe care i-a dat-o in dar Dumnezeu, vor ajunge cand va voi Dumnezeu la un sfarsit al chipului lor actual, dupa care, in urma judecatii Celui ce le-a zidit, oamenii vor trece intr-un alt plan de existenta, vesnica, purtand imprimate pentru eternitate ca urmare a faptelor de aici la fericire sau nefericire.

Judecata finala, careia ii va fi supus omul, ca si transfigurarea zidirii vazute, sunt adevaruri de credinta indiscutabile, pe de o parte pentru ca in forma sa actuala omul nu poate trece intr-o existenta eterna, fara ca materialitatea grosiera a sa si a lumii sa-i fie o piedica serioasa, iar pe de alta pentru ca imparatia cerurilor, sau planul de existenta harazit omului pentru vesnicie, presupune insasi "schimbarea" noastra si a lumii, de care ne vorbeste Sf. Apostol Pavel (I Cor. 15, 51).

Cum se vor infaptui induhovnicirea omului si transformarea zidirii si cum se va implini judecata dumnezeiasca din urma, vom cauta sa aratam, pe baza datelor Revelatiei, in cele ce urmeaza.

1. Necesitatea transformarii continuturilor lumii si a omului la sfarsitul veacurilor se incadreaza in planul etern al lui Dumnezeu de ridicare a omului prin drumul sau in lume, la o treapta de existenta superioara, a trecerii sale de la "trup la duh" ca fiind singurul mod de trecere a omului in comuniunea vesnica cu Cel Care "Duh este" (Ioan 4, 24), si a Carui imparatie "nu este din lumea aceasta" (Ioan 18, 36).

In drumul sau spre Dumnezeu prin lume, omul isi dezvalue capacitatea de "impreuna lucrator" cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9) spre tinta finala a lumii, prelucrand continuturile ei conform cu planul lui Dumnezeu si sustinut in lucrarea sa de modelator al continuturilor flexionabile ale lumii, in a carei rationalitate Dumnezeu a implicat faptura umana si destinul ei (Rom. 8, 22), solidar cu cel al lumii, in general. Se poate spune ca activismul uman in cadrul lumii este o neincetata pregatire a Parusiei, spre care ne calauzeste si ne sustine Hristos, ca Ratiune suprema a existentei. Dar trecerea noastra si a lumii in El, in vesnicia imparatiei Lui, a inceput inca de la inviere, cand noi am murit pacatului prin credinta si "viata noastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (Col. 3, 3); si purtata spre eshaton prin Hristos prin Sfintele Taine cu deosebire prin Sfanta Euharistie.

Transformarea radicala a omului si a lumii pentru viata viitoare ne este amintita de Sfanta Scriptura ca o conditie esentiala a Parusiei. Ea se va produce in acelasi timp, "intr-o clipeala de ochi" (I Cor. 15, 52), cand schimbarea se va face la glasul trambitei vor invia cei din morminte, iar cei vii vor fi schimbati. Firea insasi se va pregati pentru primirea" Fiului lui Dumnezeu ca Judecator, caci stihiile lumii se vor preface in "ceruri.noi si pamant nou" (II Petru 3, 7 ; 10, 13 ; Apoc. 6, 12-13 ; 21, 1). Aceasta va insemna o dezvaluire a Tainei intruparii Cuvantului, care "cuprinde in sine intelesul tuturor ghiciturilor si tipurilor din Scriptura si stiinta tuturor fapturilor vazute si cugetate. Caci cel ce a cunoscut taina crucii si a mormantului, a inteles ratiunile celor mai inainte spuse; iar cel ce a cunoscut intelesul tainic al invierii, a cunoscut scopul spre care Dumnezeu a intemeiat toate de mai inainte. Toate cele vazute (fenomenele) se cer dupa cruce, adica dupa deprinderea de-a stavili afectiunea fata de ele a celor ce sunt dusi prin simturi spre ele. Iar cele inteligibile (noumenale) toate au trebuinta de mormant, adica de nemiscarea totala a celor ce sunt pur- tati spre ele de minte". Sf. Maxim ne dezvaluie prin aceasta ca scopul intregii zidiri este acela de a trece in vesnicie prin Hristos, in care s-a facut vadita eternizarea pentru veci a omului si a lumii, ca rezultat al actelor Sale mantuitoare.

Pe Dumnezeu nu-L putem primi ca Judecator in chipul actual al nostru si al lumii. De aceea evenimentele ce se vor produce simultan inaintea venirii Domnului, sunt o pregatire a lumii si a omului pentru primirea Lui, omenirea prezentandu-I-se in trupuri duhovnicesti (in- viate intru nestricaciune sau schimbate intr-o clipeala de ochi, cum spune Sf. Pavel) si lumea pregatita pentru vesnicie prin "ceruri noi si pamant nou" (Apoc. 21, 1).

Cum vor fi acestea? Dupa relatarile Sfintei Scripturi trebuie sa vedem in aceasta lucrarea atotputernica a lui Dumnezeu de curatire si de structurare noua a cerului si a pamantului, ca si in un alt eveniment al istoriei umane (Potopul). E o lucrare de spiritualizare a componentelor lumii, prin care le face apte pentru manifestarea Sa in vesnicie in baza comuniunii Sale cu omul. Lumea, care a fost arena in care s-a decis sensul istoriei umane, poate mentine continuturile ei si configuratia lor anterioara, ca o ilustrare a nevointelor imbunatatirii sau

a amintirii caderilor noastre, dar ea se va descoperi acum, in "ceruri noi si pamant nou" in deplina ei rationalitate, dezvaluind omului caracterul ei de transparent al lui Dumnezeu, si nu de ultima realitate a existentei. Caracterul ei de dar al lui Dumnezeu pentru umanitate va fi mentinut in vesnicie, desi caracterul sau nedeplin s-a dezvaluit pregnant in istorie, prin ceea ce a oferit ca prilej de individualizare, de singularizare si de deturnare a scopului ei de catre om prin folosirea ei egoista, abuziva si in nesocotirea voii lui Dumnezeu, facandu-se prin aceasta prilej de cadere a omului din comuniunea cu Dumnezeu. Spiritualizarea structurilor ei in eshaton va insemna ridicarea ei la capacitatea de mediu straveziu al lucrarii energiilor necreate ale lui Dumnezeu intr-o viata fara sfarsit, dar ea "isi va pastra organizarea ei in intreguri armonioase sau in intregul armonios al intregii creatii. Dar pretutindeni va iradia lumina Dumnezeirii lui Hristos prin umanitatea Lui, sau ea va deveni mediu total transparent al lui Hristos, sau al Dumnezeirii prin umanitatea Lui, care va detine un loc de soare central in tot universul spiritualizat si luminos" "

In ce priveste trupurile inviate sau schimbate, acestea isi vor pastra materialitatea, caci absenta acesteia dupa moarte va insemna numai o speranta a invierii cu trupul din stricaciune intru nestricaciune. Dar acest trup va fi imprimat de spiritualitate cereasca asemanator celei ingeresti, care nu-l va scoate din materialitatea lui, devenita acum superioara celei pamantesti. Acest trup va fi coplesit de prezenta lucrarii lui Dumnezeu in el si prin el omul va fi apt de a-L intampina pe Hristos la judecata universala.

2. Necesitatea Judecatii. Judecata universala marcheaza sfarsitul istoriei si prin aceasta al fiintelor umane vietuind in lume. Aceasta presupune ca istoria insasi se cere judecata in ansamblul ei, prin tot ceea ce a insemnat mersul ei spre eshaton si spre Parusie, spre imparatia lui Dumnezeu. Sfarsitul ei cere validarea celor savarsite sau condamnarea lor. Investirea actiunilor umane din cadrul istoriei cu o judecata de valoare, cuprinzatoare si nepartinitoare, arata pe de o parte ca oamenii au nevoie de confirmarea valorii faptelor lor, dar si a lor ca acei care le-au ocazionat, iar pe de alta ca umanitatea insasi in intregimea ei cere ca raporturile ei cu Dumnezeu sa fie privite de Dumnezeu cu obiectivitate, ca Dumnezeu sa confere umanitatii eternizarea ei ca buna sau rea, in totalitate sau in parte. Pe langa acestea, credem ca judecata finala a lumii implineste si rolul de dezvaluire a pregatirii oamenilor pentru imparatia lui Dumnezeu, de daruire a acestei imparatii celor plecati mai inainte in starea de nedesavarsire, dar oare-prin rugaciunile Bisericii s-au imbunatatit, in deosebire de sfinti sau de cei plecati in starea de imbunatatire, care vor primi acum un plus de rasplata pentru nevointele lor.

Optiunea omului pentru comuniunea cu Dumnezeu sau pentru ruperea din comuniunea cu El, realizata in cadrul istoriei, nu arata numai valoarea fiintei umane ca factor de comuniune, ci si valoarea si importanta deciziei ei, seriozitatea relatiei de iubire a omului cu Dumnezeu si cu semenii sai. Si numai caracterul liber al deciziei omului da sens si seriozitate deciziei lui, decizie prin care isi determina soarta pentru vesnicie. Pentru Dumnezeu, judecata universala nu e o necesitate, dar faptul ca Dumnezeu face aceasta judecata, arata respectul pe care Dumnezeu il acorda libertatii omului in alipirea de Sine sau in respingerea relatiei cu Sine. Judecata finala pune in evidenta, astfel valoarea nepieritoare a celei mai inalte creatii a lui Dumnezeu - faptura umana - in determinarea ei istorica efectiva, dar libera, pentru comuniunea cu Creatorul sau refuzul ei.

3. Data judecatii finale este determinata atat de aducerea la existenta a tuturor fapturilor umane implicate in planul de creare a lumii de catre Dumnezeu, cat si de sensul pe care oamenii l-au imprimat istoriei. Istoria sfarseste atunci cand se vor fi epuizat toate posibilitatile novatoare, datatoare de sens ale ei, menite sa marcheze alte si alte etape de inaintare a ei in desavarsire. Dar si atunci cand raul radical va fi o piedica de netrecut in calea comuniunii iubitoare a subiectelor umane, dezvaluindu-si caracterul sau de coborare si schimbare maxima a existentei. Aceasta va fi ca un semn al sfarsitului istoriei. Faptul ca Fiul lui Dumnezeu intrupat nu a dezvaluit ucenicilor, si prin ei si noua, data sfarsitului, nu inseamna insa ca Acesta ca Dumnezeu nu a stiut-o, ci mai ales ca aflarea acestei date de catre oameni, pe de o parte ar duce la o franare, la o paralizare a activismului uman, realizator de istorie, pe de alta ca omul trebuie sa puna inceputul imbunatatirii si desavarsirii lui din chiar momentul cand isi formuleaza aceasta intrebare si sa fie pregatit in orice moment pentru judecata lui Dumnezeu.

4. Locul judecatii finale va fi pamantul nou, pregatit astfel pentru existenta vesnica a celor ce au fost judecati. in aceasta arena in care s-a consumat activitatea lor buna sau rea, vor si primi judecata pentru stradaniile lor. In felul acesta lumea insasi va fi pentru ei un prilej de bucurie, daca s-au folosit de ea ca de un dar al dragostei lui Dumnezeu, dat lor spre cresterea in ascultarea de Dumnezeu, sau va constitui o vesnica mustrare pentru cei ce au desfigurat destinatia ei fundamentala de ecran, prin care Dumnezeu facea stravezie iubirea lui fata de oameni.

5. Realitatea judecatii universale. Daca despre pregatirea omului si a lumii in vederea judecatii finale gasim relatarile despre aceasta in cele trei evanghelii. sinoptice : Mt. 24, 1 - 25, 30; Mc. 13, 1-37; Le. 17, 23-37, judecata universala propriu-zisa ne este relatata numai in Evanghelia Sf. Matei 25, 31-46, sau in partea a doua a cuvantarii eshatologice a Mantuitorului.

Dupa pregatirea omului si a lumii spre judecata ultima, si dupa aparitia pe cer a semnului Fiului Omului, semn care nu poate fi altul decat Sfanta Cruce prin care a invins moartea, va aparea si Mantuitorul Iisus Hristos inconjurat de ingeri, in fata Caruia se vor aduna toate neamurile spre a fi judecate. Omenirea va fi judecata de Hristos, caruia Tatal i-a dat aceasta putere, atat pentru ca prin El toate au fost aduse la fiinta (Ioan 1, 3), cat si pentru ca prin El omenirea a fost restaurata in har (Ioan 1, 17). Hristos, asumand firea omeneasca, a fost indreptatit sa si faca judecata oamenilor, ca unul ce a trait in trup viata omeneasca.

Dar aparitia Sa la judecata finala va fi un moment de solemna confruntare a umanitatii cu ea insasi. Caci judecata aceasta va cuprinde umanitatea din istorie in intregul ei. Nu se poate face o judecata a insului singular, fara sa se faca o judecata a istoriei care a fost inraurita de atatea si atatea fiinte umane ce si-au pus amprenta pe tot ceea oe s-a consumat in istorie, ca viata a umanitatii. Aceasta pentru ica prin faptele, prin gandurile oamenilor iau fost inraurite si intretesute atatea si atatea destine umane, dar si destinul lumii in general, in fata supremului Judecator fiecare om si umanitatea in intregul ei, va da seama de raspunsul pe care l-a dat iubirii lui Dumnezeu, de felul in care a inteles si a folosit sacramentalitatea lumii, de forma si destinatia pe care a dat-o creatiei lui Dumnezeu prin faptele sale, de felul in care au rodit gandurile lui Hristos prin el in semenii sai si in urmasi. Tot acum se vor descoperi in fata tuturor, cele mai ascunse ganduri, tot ceea ce a fost tinut ascuns de fiecare din noi fata de semeni. Omenirea va raspunde mai ales de gradul de receptivitate pe care l-a aratat supremei valori a zidirii lui Dumnezeu : omul, cum si in ce masura a influentat cresterea sau caderea sa spirituala. Si fiecare se va regasi in acest moment final, in tot ce a adus bun sau rau in ansamblul umanitatii. Omul va putea vedea acum amplificarea binelui sau raului savarsit de el in istorie si consecintele uriase ale faptelor sale. De aceea judecata oamenilor nu se poate face integral decat la sfarsitul istoriei ei, cand consecintele faptelor noastre isi dezvaluie caracterul lor bun sau rau in chip deplin.

Prezenta insasi a lui Hristos va insemna judecarea lumii. Prin lucrarea tainica a lui Dumnezeu, constiinta fiecarui om va recunoaste atunci fapta buna sau rea savarsita si implicit binele sau raul determinat de el in viata semenilor si a lumii. La judecata universala omul va trebui sa raspunda in ce masura a inaintat in asemanarea cu Dumnezeu, cate din faptele lui sunt conforme cu poruncile lui Dumnezeu. De aceea criteriile fundamentale ale acestei judecati sunt faptele omeniei, cele indreptate spre semenii sai si prin ei spre Dumnezeu, fapte prin care s-a conturat atat destinul omului, cat si al umanitatii intregi.

Dar la aceasta judecata omul nu va fi singur, sau numai el si Judecatorul sau, ci asa cum in viata a trait in comunitatea umana, la fel la aceasta judecata a lui Hristos va fi comunitatea semenilor sai, fapt ce va da un aspect zguduitor acestei judecati. Sf. Maxim Marturisitorul ne reda o plastica imagine a judecatii finale, in care omul va fi pus in fata lui Hristos si a semenilor cu tot ceea ce a savarsit, in vazul lor sau in ascuns de ei. "Caci multe sunt cu adevarat cetele Puterilor ingeresti ce stau in jurul nostru scriind in cer cu toata amanuntimea cele facute, spuse si cugetate de noi pana la cea mai simpla schitare de gand spre a ne da pe fata in ziua infricosatoare a judecatii cand toata zidirea celor vazute, clatinata de o scuturare negraita, va fi impinsa spre sfarsitul ei si stihiile din mijloc, arzand se vor desface (II Petru 3, 10) si va fi cer nou si pamant nou si cele urmatoare (Is. 65, 17) ; cand se vor aseza tronurile si Cel Vechi de zile se va aseza si se vor deschide cartile care au scrise in ele faptele si cuvintele si gandurile noastre in chip credincios si nemincinos ; cand mii de mii de ingeri vor sluji Lui si zeci de mii de zeci de mii vor sta in jurul Lui si amenintarea focului arzator se va intinde peste tot si va inconjura toate si va topi muntii ca ceara". "Caci rau de foc, zice, curgea inaintea Lui" (Dan. 7, 9-10) ; cand tartarul si prapastia larga si de neinchipuit si intunericul cel mai din afara si viermele cel neadormit se vor arata fiind de fata (Ps. 96, 3 ; Le. 16, 26 ; Mt. 25, 39 ; Mc. 9, 43). Si pe deasupra frica va atarna din vazduh peste toti care asteapta sfarsitul. Iar ingerii maniei vor raspandi din ei foc chinuitor si vor sta de fata varsand foc din ochi si sufland foc, gata spre pedepsirea a toata faradelegea. Pe langa acestia toata zidirea pamanteasca si cereasca, cea din ingeri si din puterile mai presus de ingeri, cea din oameni va sta de fata asteptand cu cutremur aratarea infricosatoare a judecatii dumnezeiesti. In fata tuturor se vor citi faptele noastre ale tuturor si se vor dezgoli toate cele ascunse, ca sa-si cunoasca astfel unii altora pacatele, ca si fiecare pe ale sale, citind fara amagire cartea constiintei sale : "Mustra-te-voi, zice, si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale" (Ps. 49, 22). Si iarasi: "inconjura-i-va pe ei sfaturile lor" (Ps. 7, 2).

Si iata Omul si opera Lui, Judecator prea intelept, avand in fata ostile infricosatoare si marete ale cetelor ingeresti, se va aseza pe scaunul inalt, stralucind de toata dreptatea si impartind fiecaruia prin hotarare adevarata si dreapta cele potrivite vredniciei lui, dandu-le cu blandete celor ce stau de-a dreapta prin faptele cele bune, imparatia gatita lor de la intemierea lumii, iar pe cei ce, pentru lipsa faptelor bune au primit starea de-a stanga, respingandu-i cu manie in focul cel vesnic, gatit diavolilor si ingerilor lui. Cine va rabda acel -foc plin de manie ? Cine va putea suporta desimea si greutatea intunericului celu: mai din afara ? Cine va putea suporta tartarul mugind si prapastia fara fund fierband din sanul ei ? Cine nu va tremura ingrozit de asprimea si ascutisul privirii ingerilor aparuti din ea si de fata lor mohorata? Cine nu se va teme ca de raul cel mai cumplit decat toate de intoarcerea fetei lui Dumnezeu Cel prin fire bun si de oameni iubitor si indurator, impreuna cu care se va intoarce si se va scarbi toata zidirea de cei ce prin voia lor urata s-au scufundat in atatea rele incat L-au silit pe Cel prin fire si singur iubitor de oameni Dumnezeu sa se arate lor astfel ? Cine va suporta rusinea fara margini a constiintei care se va ivi la aratarea celor ascunse ale Lui ? Cine va putea masura plansul netacut si acele lacrimi amare si fara folos si scrasnirea dintilor si durerile celor coplesiti de chinuri, sau marimea parerii de rau statornicita in inima lor sfasiind cu dreptate adancul sufletului lor ? Cine e in stare sa descrie stramtorarea pricinuita lor de neputinta de-a nadajdui vreodata schimbarea acestei stari si vreun sfarsit al chinului ce-i apasa, sau de-a astepta vreun termen al revenirii lor la buna vietuire ? Caci judecata aceea este "cea din urma si singura si cu adevarat infricosatoare si dreapta. E cu atat mai dreapta, cu cat e mai infricosatoare, sau poate de aceea e mai infricosatoare, pentru ca e cu totul dreapta. Si inchid in ea, prin dreapta hotarare a lui Dumnezeu, toate veacurile. Cine, coplesit de vaietele si de suspinele pornite din adancul inimii, care strapung insasi maduva lor si le raneste in chip amar maruntaiele, va putea fi scutit de lacrimi ? Cine va suporta plansul si jeluirea aceea fara durere si fara intristarea produsa de ea si cuvintele rostite din parere de rau de catre fiecare din cei aflati in chinuri catre sine si ale tuturor catre toti ?

Caci atunci a ajuns fiecare cunoscatorul adevarat al greselilor sale, cand s-au aratat si vor aparea in ele insesi descoperite faptele sale, libere de orice acoperamant al amagirii. Vom secera ca rod vrednic al urii fata de fratii nostri, al pismei, "al vicleniei si fatarniciei, din care vine si in care sta ascunsa uciderea, al barfelii, al tinerii minte a raului, al minciunii si al batjocurii, acest vierme neadormit care roade fara sa se sature adancul sufletului nostru".

Dar daca starea celor pacatosi este una de vesnic chin, de indepartare de la fata lui Dumnezeu, fericirea dreptilor va fi neumbrita, "cei buni vor lumina atunci deplin, comunicandu-se mai mult si mai deplin prin lumea materiala", in timp ce cei rai "o vor acoperi de intuneric si o vor face o piedica in comunicare. Aceasta isi va descoperi pe de alta parte, sau in modul acesta, sensurile ei adanci si frumusetea armoniilor din ea, caci oamenii nu vor mai fi opriti la uzul lucrurilor ca mijloace de intretinere a trupurilor". Comuniunea deplina a lui Dumnezeu cu cei buni se va arata in inaintarea lor nesfarsita in adancimile Dumnezeirii, inaintare in care vor gusta fericirea prezentei in ei, si aceasta va coplesi prin lucrarea Duhului Sfant destinul lor etern si fericit in Dumnezeu, nemaiavand sa tinda spre altceva, "odata ce s-a aratat ultimul bun dorit, si se impartaseste si se salasluieste in mod neincaput, ca sa fie astfel, inlauntrul celor ce se impartasesc, pe masura puterii lor".

Starea nefericita pentru veci a celor pacatosi pune in chip firesc intrebarea : cum vor putea fi fericiti cei drepti, avand langa ei pe cei nefericiti ? Sau acestia vor fi scosi din ansamblul creatiunii ? Un raspuns la aceasta intrebare ar fi acela ca starea lor de nefericire a fost cauzata de ura lor extrema fata de Dumnezeu si de semeni, prin care ei s-au inchis lucrarii si iubirii lui Dumnezeu, care, "prin una si aceeasi vointa nesfarsit de puternica a bunatatii va cuprinde pe toti ingerii si oamenii, fie buni, fie rai. Dar nu toti acestia se vor impartasi la fel de Dumnezeu, care se afla in toti in chip nesilit, ci dupa capacitatea lor... Caci sub raportul existentii si al existentii vesnice, Dumnezeu va cuprinde pe toti, fiind in toti prezent ; dar sub raportul fericirii vesnice, va cuprinde in chip deosebit numai pe ingerii si pe oamenii sfinti, lasand celor ce nu sunt asa nefericirea vesnica, ca rod al vointei lor". In timp ce cei din rai vor vedea pe toti si intregul cosmos transfigurat si penetrat de lumina lui Hristos, cei din iad vor trai uscaciunea propriei lor rautati, lumina lui Hristos nemaistrabatand in ei. Pentru ei insasi lumea va fi opaca, fiindca ea nu va mai arata ca dar al lui Dumnezeu. Nefericirea lor va fi sporita si de neputinta uneltirii lor impotriva semenilor si a lui Dumnezeu. Si cu toate ca nu vor fi scosi din ansamblul lumii create si transfigurate de Dumnezeu, prin lucrarea luii Dumnezeu revarsata asupra celor drepti, ei nu vor constitui un prilej de intristare pentru cei din rai, acestia afland in Hristos sensul fundamental al existentei vesnice a lor si a lumii noi ce li s-a harazit prin judecata dumnezeiasca.

Parintele Stefan Novac

16 Iulie 2012

Vizualizari: 4052

Voteaza:

Judecata universala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE