Lucrarea Sfantului Duh in Biserica

Lucrarea Sfantului Duh in Biserica Mareste imaginea.


Invatatura Sfintilor Parinti despre lucrarea Sfantului Duh in Biserica

In marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu nu i-a parasit pe acestia nici dupa ce ei i-au nesocotit porunca, ci a ales cea mai buna modalitate de a-i scoate din robia pacatului. In acest scop, la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis in lume pe insusi Fiul Sau ca sa refaca legatura dintre El si oameni, care fusese rupta prin neascultarea poruncii dumnezeiesti. Ne-o spune Sfantul Apostol Pavel zicand : "Iar cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere, ca sa dobandeasca infierea" (Galateni 4 ,4-5).Prin intrupare, viata de ascultare, Rastignirea, Invierea si Inaltarea Fiului lui Dumnezeu ca om a fost pusa temelia mantuirii noastre. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este acela care ne-a adus mantuirea obiectiva, adica impacarea cu Tatal cel ceresc.

Mantuirea noastra propriu-zisa, adica mantuirea subiectiva, se infaptuieste insa abia prin salasluirea in noi a lui Hristos cu trupul purtat de El, inviat si inaltat si deplin pnevmatizat sau umplut de Duhul Sfant si devenit astfel desavarsit transparent. De aceea, acelasi Sfant Apostol adauga : "Si pentru ca sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile voastre, care striga: Avva, Parinte!" (Galateni 4, 6).

Prin urmare, la actul mantuirii noastre, alaturi de Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, participa si cea de a treia persoana a Sfintei Treimi, si anume, Sfantul Duh. Acesta este pomenit de Sfanta Scriptura chiar pe prima pagina, cand ne vorbeste despre crearea lumii, spunand ca "Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor" (Facere, 1, 2).

Biserica ne invata ca Sfantul Duh este Dumnezeu adevarat, ca si Tatal si Fiul. El purcede din insasi fiinta Tatalui, are aceleasi insusiri si lucrari dumnezeiesti ca si Tatal si Fiul si i se aduce aceeasi inchinare ca Tatalui si Fiului. Sfintii Parinti au definit in Simbolul credintei pe Sfantul Duh ca: "Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, Care a grait prin prooroci". Prin urmare, Duhul Sfant este Domnul de viata facator caci, impreuna cu Tatal si cu Fiul creeaza si stapaneste toate si indeosebi pentru ca da oamenilor viata duhovniceasca, impartasindu-le harul dumnezeiesc castigat de Mantuitorul, prin care ii curateste si ii sfinteste, pregatindu-i pentru viata vesnica.

Sintetizand intreaga invatatura a Bisericii privitoare la Sfantul Duh, Sfantul Ioan Damaschin spune urmatoarele : "De asemenea, credem si in unul Sfant Duh, Domnul si Facatorul de viata care purcede din Tatal si se odihneste in Fiul, impreuna inchinat si slavit cu Tatal si cu Fiul, ca fiind de aceeasi fiinta si coetern. Credem in Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducator, izvorul intelepciunii, al vietii si al sfinteniei. El este si se numeste Dumnezeu impreuna cu Tatal si cu Fiul, nezidit, atotstapanitor, atoatelucrator, atotputernic, nemarginit in putere. in toate asemenea Tatalui si dat prin Fiul, este primit de toata zidirea. Zideste prin el insusi, da fiinta universului, sfinteste si tine. Enipostatic, exista in propria lui ipostaza, nedespartit si neseparat de Tatal si de Fiul, avand toate cate are Tatal si Fiul, afara de nenastere si nastere". Si, mai departe, tot Sfantul Ioan Damaschin spune : "Duhul cel Sfant este Dumnezeu; El sta la mijloc, intre Cel nenascut si Cel nascut si este unit de Tatal prin Fiul. Se numeste Duh al lui Dumnezeu, Duh al lui Hristos, minte a lui Hristos, Duh al Domnului, insusi Domn, Duh al adoptiei, al adevarului, al libertatii, al intelepciunii - caci este facatorul tuturor. Prin fiinta lui umple toate, tine toate, umple lumea cu fiinta lui si este necuprins de lume din pricina puterii lui. Dumnezeu este si Duhul cel Sfant, putere sfintitoare, enipostatica, purcede in chip nedespartit din Tatal si se odihneste in Fiul, deofiinta cu Tatal si cu Fiul".

Daca mantuirea obiectiva ne-a fost adusa de catre Iisus Hristos, care este Dumnezeu Mantuitorul, insusirea acesteia se face prin Sfantul Duh, Dumnezeu Sfintitorul, care ne conduce pe calea adevarului, ajutandu-ne sa ni-l incorporam pe Hristos. In acest sens, tot Sfantul Ioan Damaschin ne spune foarte limpede ca "unirea lui Dumnezeu cu oamenii se realizeaza prin Sfantul Duh". Prin Sfantul Duh, Hristos devine transparent in oameni, asa incat mantuirea credinciosilor nu este altceva decat extinderea lui Hristos in ei, incorporarea lor in Hristos, asimilarea lor treptata cu umanitatea inviata si inaltata la ceruri a lui Hristos. Iar aceasta incorporare se savarseste tocmai prin lucrarea Sfantului Duh in Biserica, ea insasi fiind extinderea lui Hristos in umanitate prin Sfantul Duh.

Biserica insasi a fost intemeiata de catre Iisus Hristos (Matei 16, 18), prin Jertfa de pe cruce (Faptele Apostolilor 20, 28). Dar ca realitate istorica sau ca institutie divino-umana de mantuire a credinciosilor, Biserica este opera Sfantului Duh. Ea a devenit realitate istorica, vazuta, prin Pogorarea Sfantului Duh la Cincizecime, fapt pentru care se si spune ca Biserica incepe la Rusalii, prin Pogorarea Sfantului Duh.

Dupa pogorare, Duhul ramane nedespartit de Biserica. El ramane in Biserica, o umple si o construieste, fiind izvorul ei permanent de viata duhovniceasca. "Spunand ca Duhul Sfant ramane in Biserica, nu trebuie sa intelegem ca Biserica ar putea fi Biserica fara Duhul Sfant. Duhul este constitutiv pentru Biserica. Prezenta Duhului Sfant in ea deosebeste Biserica de orice alta comunitate omeneasca. Biserica este acea comunitate omeneasca in care traieste Hristos, prin Duhul Sfant".

Biserica, Trupul tainic al lui Hristos, are ca "suflet" al sau tocmai pe Duhul Sfant care are rolul de Mangaietor (Intelepciune 14, 26), de Duh al adevarului si calauzitor spre tot adevarul (Intelepciune 14, 17; 16, 13), de sfintitor al credinciosilor (Intelepciune 17, 17). Sfantul Apostol Pavel numeste Biserica templu al Duhului Sfant (I Corinteni 3, 16; II Corinterii 6, 16;, Efeseni 2, 22). Duhul Sfant umple de daruri Biserica si pe credinciosii ei (Faptele Apostolilor 2, 10; 10, 44-45; I Corinteni 12, 14; Galateni 3, 20), asa incat Biserica nu poate fi conceputa fara Duhul Sfant in ea, iar lucrarea Sfantului Duh in lume nu poate fi conceputa fara Biserica .

Aceasta legatura organica dintre Biserica si Sfantul Duh a fost foarte bine surprinsa de catre Sfantul Irineu al Lyoniului, care zice : "Acolo unde este Biserica, acolo este si Duhul Sfant si unde este Duhul Sfant, acolo este Biserica si tot harul". Aceasta idee a Sfantului Irineu este continuata de catre Sfantul Grigorie Taumaturgul, care spune ca "unde este Duhul Sfant, acolo totul se plineste cu usurinta; unde este harul divin, acolo totul este cu putinta la Dumnezeu". Asa cum bine ne invata Sfintii Parinti, lucrarea generala mantuitoare a Duhului lui Hristos in Biserica se savarseste prin harul dumnezeiesc, aceasta energie necreata, care, dupa cum spune Sfantul Grigorie Palama, izvoraste din fiinta dumnezeiasca a celor trei ipostasuri si este nedespartita de ea sau de aceste ipostasuri. Harul este fereastra deschisa spre infinitatea lui Dumnezeu ca persoana si prin el sintem si intram in relatie cu insusi Dumnezeu. El ni se acorda in mod gratuit si este indispensabil pentru mantuirea noastra, caci, asa cum ne spune Sfantul Vasile cel Mare: "orice lucrare (a Fiului) se savarsea in prezenta Sfantului Duh". Acesta "nu L-a parasit nici dupa ce a inviat din morti. Pentru ca, in lucrarea de reintalnire a omului de a-i reda harul - pe care (il primise) din suflarea lui Dumnezeu, dar il pierduse - Domnul, su-fland peste ucenici, a zis: "Luati Duh Sfant. Carora veti ierta pacatele, vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute" (Intelepciune 20, 22-23).

Aceasta inseamna ca pogorarea Sfantului Duh la Cincizecime nu marcheaza sfarsitul lucrarii lui Hristos in lume ci, dimpotriva. Aceasta o continua prin sfintirea intregii omeniri. El isi pune pecetea sa asupra celui ce colaboreaza cu El, sfintindu-l. Noi, oamenii, primim in Biserica, prin Hristos, acest har al Sfantului Duh si vom fi, prin urmare, fii ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori cu Hristos (Romani 8, 17). Iar acest har noi il primim prin Sfintele Taine ale Bisericii, "in care lucreaza Hristos, prin Duhul Sau, revarsand viata dumnezeiasca asupra Bisericii si asupra madularelor ei care participa la viata Capului, Hristos". Astfel, prin Botez, "Hristos incorporeaza pe om in Sine, extinzan-du-Se si salasluindu-Se in el. Botezul realizeaza deci o incorporare personala si fiintiala a omului in Hristos prin lucrarea Duhului Sfant, caci toate Tainele sunt lucrarile lui Hristos insusi in Duhul Sfant, in Biserica si in oameni". In acest sens, Nicolae Cabasila spune urmatoarele: "Cand iesim din apa Botezului, noi avem in suflet pe insusi Mantuitorul nostru, si inca nu numai in suflet, ci si pe frunte, in ochi, ba si in madulare si in cel mai ascuns ungher al fiintei noastre, si anume il avem plin de marire, curat de orice pacat si lipsit de orice stricaciune, asa precum a inviat, asa cum S-a aratat apostolilor, precum era cand S-a inaltat la cer si, in sfarsit, cum va veni iarasi sa ne ceara comoara pe care na-a incredintat-o". Prin Botez, cel botezat intra in relatie personala cu Hristos cel interiorizat de Duhul Sfant in launtnul acestuia, aceasta relatie avand drept consecinta eliberarea omului din robia pacatului si, deci, a mortii, renasterea lui la o viata noua, salasluirea lui Hristos in launtrul fiintei noastre innoite, precum si cresterea noastra in Hristos prin Duhul Lui.

Harul intaritor, necesar pentru progresul noului botezat se daruieste in Taina Mirungerii, prin care se realizeaza o prezenta mai intensa a lui Hristos prin Duhul Sfant, prin darurile dumnezeiesti necreate, impartasindu-se acestuia. Intre Botez si Mirungere este o legatura indestructibila, Mirungerea fiind "deopotriva lucrarea lui Hristos in Duhul Sfant, precum si cea a Duhului Sfant: datorita lui Hristos, in cel botezat". Caci "ar fi gresit sa credem, cum se spune uneori, ca la Botez credinciosii se unesc numai in Hristos, iar in Taina Ungerii cu Sfantul Mir primesc numai darurile Duhului Sfant care-i diversifica dupa persoana. Duhul care ii pecetluieste in Taina Mirului este persoana de relatie intre Tatal si Fiul, deci El ne face pe noi, cei deveniti la Botez fii ai Tatalui prin incorporarea noastra in Hristos, sa simtim iubirea Tatalui fata de noi si iubirea noastra fata de Tatal".

Aceasta stransa legatura dintre Botez si Mirungere este surprinsa si de catre Nicolae Cabasila care zice ca prin Sfantul Mir "se pun in lucrare" puterile date omului prin Botez : "Innoirea in Duh si reinnoirea prin Botez aduc cu ele, asa cum am vazut, puteri si energii launtrice inrudite. Sfantul Mir este acela care le trezeste la viata. El este cel ce pune in lucrare una sau alta din puterile duhovnicesti sau chiar mai multe deodata, dupa cat este de simtitor sufletul in lucrarea Tainei". Insa incorporarea omului in Hristos, inceputa prin lucrarea Botezului si adancita si intarita prin Taina Mirungerii, se realizeaza deplin prin Sfanta Euharistie. Daca Mirungerea da puterea dezvoltarii vietii celei noi in Hristos primita prin Botez, prin Euharistie se depaseste aceasta viata ca unire cu Hristos si cu Biserica. Intrucat in Euharistie ne impartasim cu insusi Hristos, devenind madulare ale Trupului Lui (I Corinteni 12, 27), noi ne gasim in comuniune si unii cu altii, asa incat Euharistia este Taina care constituie comunitatea celor borbezati si pecetluiti de Hristos cu Duhul Lui, Duhul Sfant, ca Trup si Biserica a lui Hristos.

Prin Sfantul Duh, in Biserica, noi suntem in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri, caci Duhul ne uneste in slujba Euharistiei intr-un trup, in comunitatea Bisericii. El ne permite noua, crestinilor, sa participam la sfintenia Sa, facandu-ne "partasi firii celei dumnezeiesti" (II Petru 1, 4). Aceasta inseamna "indumnezeiti prin participare la stralucirea dumnezeiasca, dar nicidecum transformarea intr-o fiinta dumnezeiasca" - zice Sfantul Ioan Damaschin. In Sfintele Taine, Duhul Sfant imparte fiecaruia darurile Sale pentru alcatuirea Trupului lui Hristos, care sunt : darul vorbirii intelepte, darul cuvantului cunostintei, darul vindecarilor, darul deosebirii duhurilor si, mai ales, darul Preotiei ca organ pentru alcatuirea tocmai a acestui Trup (I Corinteni 12, 4-11). De aceea, vorbind despre insasi constitutia Bisericii, Sfantul Vasile cel Mare spune : "Organizarea Bisericii nu se savarseste in mod evident si incontestabil prin Duhul. «Pentru ca acesta, zice Scriptura, a dat Bisericii in primul rand apostoli, in al doilea rand profeti, in al treilea rand pe cei cu darul minunilor, apoi pe cei cu darul tamaduirilor, al carmuitorilor, binefacatorilor si cu darul (vorbirii in diferite) limbi» (I Corinteni 12, 28). Aceasta ordine a fost stabilita dupa darurile Duhului".

Prin slujirea sa harica, Biserica face sa transpara Hristos in oameni care, progresiv, devin fii ai lui Dumnezeu .Dumnezeu ne readuce astfel "la harul cel dintai de care am fost instrainati prin pacat, zice Sfantul Vasile cel Mare. Iar Sfantul Grigorie deNyssa : "Prin Sfintele Taine, ea (Biserica) spala sufletul si trupul de pacatul pe care noi nu-1 putem spala si inalta (sufletul si trupul), la frumusetea originara, data noua tuturor, la creatie, de Dumnezeu". Insa aceasta restaurare a omului (prin Hristos) nu a fost o simpla repetare, fara nici un progres ci, dimpotriva, "cei regenerati dobandesc o sporire sigura de har", devenind o faptura noua (II Corinteni 5, 7; Galateni 6, 15), prin salasluiirea treptata in ei a Sfantului Duh.

Restaurat in starea cea dintai a lui Adam cel neprihanit, omul ajunge prin ajutorul Sfantului Duh "la masura varstei deplinatatii lui Hristos", dovedind astfel chiar mai mult decat a fost, prin indumnezeire . De aceea, "faptura cea noua este mai divina si mai inalta decat a fost mai inainte", zice Sfantul Grigorie de Nazianz. Iar cuviosul Macarie Egipteanul spune si el: "in robii lui Dumnezeu, in care harul abunda, se usuca poftele pacatoase, fie naturale, fie atatate de cel viclean, incat acum poporul lui Dumnezeu devine superior lui Adam cel dintai".

Este adevarat ca toti urmasii lui Adam sunt supusi acelorasi patimi, pentru ca "toti suntem fiii acestei sumbre generatii, toti suntem partasi la aceeasi stricaciune". Cu toate acestea, "la Dumnezeu orice este cu putinta, caci venind in lume a luat asupra Sa pacatul lumii" (Ioan 1, 29), adica "a secat izvorul cel necurat al cugetelor", asa incat sufletul "s-a facut tot lumina, tot fata, tot ochi", "tot bucurie, tot liniste, prin impreunarea cu Duhul el insusi devenind duh".

Se vede de aici importanta lucrarii harului divin si exceptionala semnificatie a Bisericii in lucrarea de reinnoire a omului chemat la mantuire. Ea, Biserica, nu poate fi substituita prin nimic. In ea, Dumnezeu ne acorda harul Sfantuliui Duh, si el indispensabil mantuirii noastre. Insa Dumnezeu nu ne mantuieste fara voia noastra, El nu ne constrange vointa libera cu care ne-a creat. Ne-o spune atat Scriptura (Galateni 4, 4-5), cat si Sfantul Ioan Gura de Aur, care zice : "El (Dumnezeu) vrea ca toti sa se mantuiasca, insa nu obliga pe nimeni. Dumnezeu este hotarat. sa mantuiasca pe om, insa nu impotriva vointei si hotararii sale, ci cu voia si hotararea sa libera". "Harul - zice si Sfantul Grigorie Taumaturgul - nu ingaduie subordonarea la legile naturii" dar, la randul sau, nu supune pe nimeni prin sila. Dumnezeu nu-1 sileste pe acela care nu vrea sa accepte binefacerile Sale. Omul, inzestrat prin natura cu autodeterminarea, are libertatea sa aleaga, fara de care ar fi cu neputinta sa se invredniceasca de rasplata lui Dumnezeu. Ne-o spune si Origen, zicand : "Caci Creatorul a harazit fiintelor intelegatoare, pe care le-a creat, posibilitatea de a se misca voluntar si liber, pentru ca in felul acesta ele sa-si dobandeasca un bun cu adevarat propriu, atunci cand il pastreaza prin vointa lui proprie". Hristos - zice Clement Alexandrinul - este "pedagogul liberei doriri", caci fiintele create au posibilitatea data de Dumnezeu de a deosebi binele de rau. De aceea, noi "nu suntem siliti din capul locului sa savarsim binele sau raul daca nu vrem. Iar daca in realitate suntem stapani pe vointa noastra. nici intr-un caz nu suntem fortati sa savarsim binele sau raul impotriva vointei noastre spune tot Origen.

Sfantul Ioan Damaschin spune, de asemenea, ca "Dumnezeu nu voieste savarsirea raului, dar nici nu sileste pe oameni sa faca fapte bune". Fara a constrange pe cineva, Dumnezeu, prin harul Sau, "poarta grija de toate, indemnandu-le pe toate caile sa se increada in ajutorul Lui vindecator si chemandu-le la mantuire". De la oameni, Dumnezeu asteapta insa alegerea lor sincera, care il face pe fiecare sa devina "chemat". Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata ca : "totul sta in puterea lui Dumnezeu, dar nu intr-atata, incat sa infranga vointa noastra libera. Depinde de noi, ca si de El, dar trebuie ca noi mai intai sa alegem binele, iar dupa ce l-am ales, atunci Dumnezeu contribuie cu ceea ce depinde de El; Dumnezeu nu anticipeaza doririle noastre pentru a nu vatama vointa noastra, ci numai dupa alegerea noastra, El ne daruieste ajutorul Sau cel bogat", insa, dupa cum ne invata Sfantul Vasile cel Mare, "faptele cele bune ale omului nu vor fi niciodata plinite fara ajutor de Sus; dar nici harul ceresc nu se va pogori peste acela care nu este el insusi ravnitor. Pentru dobandirea desavarsirii in virtute este, deci, necesar sa fie unite aceste doua elemente: ravna umana si ajutorul care pogoara de Sus pe masura credintei noastre". Idee pe care o gasim si la Sfantul Grigorie de Nyssa, care spune urmatoarele : "Precum harul lui Dumnezeu nu poate cerceta sufletele acelora care isi ocolesc mantuirea, tot asemenea puterea virtutii umane nu este prin ea insasi suficienta pentru inaltarea sufletelor care nu participa la har, intru desavarsita calauzire a vietii". Se poate spune, prin urmare, ca Sfintii Parinti apara libertatea vointei umane, evidentiind colaborarea omului cu harul dumnezeiesc in vederea mantuirii in Hristos. Sfantul Duh, prin harul Sau, realizeaza chemarea, luminarea, reintoarcerea, indreptarea, renasterea in Botez si sfintirea in Biserica, iar omul primeste harul daruit lui si conlucreaza in libertate prin credinta si faptele sale bune. Altfel spus: prin "credinta lucratoare in iubire" (Galateni 5, 6). Aceasta cooperare nu trebuie inteleasa in sensul ca Dumnezeu ar savarsi doar o parte a acestei lucrari, iar omul cealalta parte. Dimpotriva, Dumnezeu savarseste totul, fara al carui ajutor omul nu poate face nimic pentru mantuirea sa. Insa, in toate lucreaza si omul, care "este miscat pentru a lucra el insusi si nu pentru a nu face nimic". In acest sens, Sfantul Ioan Cassian spune urmatoarele: "Despre Dumnezeul universului, care lucreaza toate in toti, trebuie sa credem ca El face aceasta in asa fel, incat El trezeste, apara si intareste vointa libera pe care El insusi a daruit-o si, nicidecum, ca El o indeparteaza". Cooperarea dintre Dumnezeu si om cuprinde intreaga viata noua in Hristos, asa incat nu se poate spune ca omul se comporta pasiv in vreunul din actele credintei si ca Dumnezeu singur savarseste acest act in el. De aceea, Biserica a respins atat ideile pelagiene, cat si pe cele predestinatianiste, in-vatand ca Dumnezeu nu este autorul raului, ci izvorul vietii si al mantuirii, dorind "ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta Adevarului sa ajunga" (I Tirnotei 2, 4). Sfantul Ioan Damaschin ne-o spune din nou, foarte limpede: "Trebuie sa se stie ca Dumnezeu cunoaste totul dinainte, dar nu le predestineaza pe toate. Cunoaste mai dinainte pe cele ce sunt in puterea noastra, dar nu le predestineaza. El nu voieste sa se faca raul si nici nu forteaza virtutea. Trebuie sa se stie ca virtutea a fost data in natura de Dumnezeu si El este principiul si cauza a tot binele si este cu neputinta ca noi sa voim sau sa facem binele fara conlucrarea si ajutorul lui. In puterea noastra este fie a ramane an virtute si a urma lui Dumnezeu, care ne cheama spre aceasta, fie a ne indeparta de virtute, adica de a fi in viciu si de a urma diavolului, care ne cheama spre aceasta, fara sa ne sileasca. Caci viciul nu este nimic altceva decat indepartarea virtutii, dupa cum si intunericul este indepartarea luminii. Daca ramanem in starea naturala, santem in virtute; daca ne abatem de la starea naturala, adica de la virtute si venim la cea contra naturii, ajungem in viciu".

Am vazut ca teologia rasariteana a pastrat un echilibru nestirbit in privinta raportului dintre har si libertatea vointei umane, accentuand colaborarea dintre om si Dumnezeu in vederea castigarii mantuirii. Ea nu a cazut in extremele augustiniene, asa cum a facut teologia apuseana. La fel s-a intamplat si in problema definirii actiunii hanului dumnezeiesc si a locului unde acesta lucreaza. Pe baza afirmatiilor Sfantului Ciprian al Cartaginei care a proclamat "harul ecclesiatic si mantuitor", teologia apuseana a negat posibilitatea harului de a actiona si in afara Bisericii, imtrucat numai in Biserica "este salasluita toata puterea si harul", orice alt har disparand atunci cand intervine harul eclesiastic.

Teologia ortodoxa, facand distinctie intre harul creational care lucreaza in toata creatia si in tot timpul si harul mantuitor dat numai in Biserica, a aparat intotdeauna invatatura ca intreaga lume a venit la existenta prin harul lui Dumnezeu si se desavarseste tot prin har, prin care se sfinteste. Origen, Sfantul Vasile cel Mane, Sfantul Chiril al Alexandriei si alti Sfinti Parinti accentueaza tocmai actiunea generala de reinnoire a creatiunii prin harul Sfantului Duh adus noua de catre Mantuitorul Iisus Hristos . Aratand ca Dumnezeu prin harul indelungii Sale milostiviri ii cheama pe toti la mantuire, spre viata vesnica, ei au pus in valoare posibilitatea tuturor de a se mantui prin actiunea harului Sfantului Duh. Chiar si Sfantul Ciprian era de parere ca "daca la noi si la eretici credinta este aceeasi, atunci si harul poate fi acelasi", in timp ce Sfantul Grigorie de Nazianz vorbeste de diferitele "chemari" adresate oamenilor in vederea mantuirii: "Sunt, oare - zice el - multe salasuri la Dumnezeu, sau numai unul ? Desigur, veti fi de acord ca sunt multe, nu numai unul. Trebuie ca toate sa fie salasluite ? Sau unele dintre ele vor fi salasluite, iar altele nu, incat sa ramana goale si sa fi fost pregatite in zadar ? In mod sigur, toate vor fi salasluite, caci la Dumnezeu nimic nu este zadarnic. Dar puteti spune ce inseamna un asemenea salas ? Este el, oare, odihna cereasca si slava pregatita pentru cei binecuvantati, sau este altceva? Nu e altceva, ci numai aceasta. Fiind de acord asupra acestui lucru, sa pasim mai departe: Exista ceva care sa ne poata dobandi aceste salasuri, sau nu exista nimic de aceasta natura? Desigur ca exista acel ceva. Atunci, ce este acel ceva ? Sunt diferitele moduri de viata si chemari care ne calauzesc spre un salas sau altul, proportional cu credinta noastra si, de aceea, noi le numim «cai». Trebuie deci, ca cineva sa mearga pe toate aceste «cai» sau numai pe unele din ele ? Daca este cu putinta, atunci acelasi om sa mearga pe toate «caile». Daca nu, apoi pe cat mai multe din aceste «cai». Iar daca nici aceasta nu e cu putinta, atunci pe unele din ele. Dar daca si aceasta ii este peste puteri, atunci, cel putin dupa socoteala mea, este mai bine sa mearga cineva pe o singura «cale» in mod desavarsit"- Si numarul citatelor de acest fel ar putea fi inmultit.

Ceea ce este insa deosebit de important este faptul ca Sfintii Parinti au recunoscut universalitatea harului divin in actiunea de mantuire a oamenilor prin lucrarea Sfantului Duh. Desi nu au marginit lucrarea harului in lume, ei au accentuat insa faptul ca mantuirea adusa de Iisus Hristos Mantuitorul, se realizeaza numai in Biserica, prin lucrarea Sfantului Duh. Fiind Duh al iubirii, al dreptatii, al unitatii si ai adevarului, El este prin excelenta Duh al comuniunii, lucrand in oameni si prin oameni, pana la venirea Domnului, in vederea realizarii deplinei comuniuni intre Dumnezeu si oameni si intre oameni. Prin aceasta sunt pastrate atat aspectul orizontal, cat si cel vertical al lucrarii Sfantului Duh in lume si in Biserica.

Este ceea ce, cu o deosebita finete, a remarcat Parintele Profesor Dumitru Staniloae, cand spune : "Duhul Sfant sau lucrarea Lui este acolo unde Se imprima in intregime Hristos cu trupul Lui indumnezeit, cu rezerva nesfarsita de viata dumnezeiasca, pe care o putem dobandi, chiar daca nu il avem toti, si de la inceput, in toata adancimea Lui actuala, chiar daca un credincios se dezvolta in credinta, in sfintenie si in cunostinta din Acelasi Hristos, prin acelasi Duh Sfant, mai mult decat altii. Desi fiecare se dezvolta in masura diferita, toti se dezvolta pe baza credintei comune si deci a legaturii comune cu Acelasi Hristos, din aceeasi rezerva nesfarsita de viata dumnezeiasca aflatoare in Hristos si comunicata prin Duhul, sau asimilata prin Duhul. Duhul e acelasi in toti, acelasi in coata Biserica ; in toti este acelasi Duh integral al lui Hristos., sau aceeasi lucrare adevarata a Duhului, sau acelasi har al Lui, chiar daca in unii e mai mult actualizat decat in altii. Duhul lui Hristos cel integral prezent tinde prin lucrarea Lui comuna in toti sa ne recapituleze pe toti in Hristos, in viata Lui dumnezeiasca nesfarsita. El nu cultiva prin aceasta lucrare dezbinarile intre crestini; nu e condus de vointa de a inchide cercul celor ce se impartasesc de Hristos. El creeaza prin lucrarea Lui in credinciosi dispozitia unitatii. Cel stapanit de tendinta dezbinarii nu este al Duhului lui Hristos. Cel ce se desparte de Biserica, nu este in harul lui Hristos, in efluviul vietii unitare a lui Hristos".

Astfel de precizari sunt foarte necesare, intrucat tocmai pe lucrarea impaciuitoare a Duhului Sfant se bazeaza intregul efort ecumenist din zilele noastre, in care Bisericile crestine se straduie sa refaca unitatea bisericeasca, rupta prin schisme si erezii de-a lungul secolelor. Si cel care le ajuta in acest efort este tocmai Dumnezeu Sfantul Duh, care este Duh al unitatii, si nu al dezbinarii.

Un prim rezultat foarte pozitiv in discutiile ecumeniste il constituie chiar un text comun elaborat si semnat de membrii Comisiei mixte pentru dialogul ortodox-vechi-catolic, tocmai cu privire la actiunea Sfantului Duh in Biserica. Referindu-se la limitele Bisericii, textul comun precizeaza ca trebuie acordata atentia cuvenita schismei si ereziei, care rup unitatea Bisericii. In consens cu Sfintii Parinti, se arata apoi ca "mantuirea este acordata credinciosilor in Biserica de catre Sfantul Duh care este totdeauna in ea". Mai departe se spune ca "problema limitelor Bisericii poate fi inteleasa astazi intr-o perspectiva mai larga, caci nu este posibil a pune limite puterii lui Dumnezeu, care vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa ajunga la cunostinta Adevarului". In privinta citatului de la Ioan 3, 36 : "Cel ce crede in Fiul, acela are viata vesnica, iar cel ce nu asculta de Fiul nu va vedea viata", Comisia mixta considera ca "acest citat nu poate fi acceptat ca neexclusiv, in sensul ca actiunea atotputerniciei si a harului dumnezeiesc se manifesta si acolo unde despartirea de plinatatea adevarului Bisericii celei uma nu este totala, iar Dumnezeu insusi nu este pus la indoiala". Este, desigur, un text care trebuie inca sa fie aprobat de toate Bisericile Ortodoxe si Vechi-Catolioe. Faptul ca s-a putut semna un astfel de text este, totusi, un bun castigat pentru cauza unitatii bisericesti. El constituie inca o data dovada ca invatatura Sfintilor Parinti cu privire la lucrarea Sfantului Duh in Biserica este pentru orice epoca un adevarat izvor de intelepciune si viata duhovniceasca si un sprijin real pentru toti cei ce se ostenesc pentru refacerea unitatii bisericesti, ca si pentru cei ce se straduiesc sa realizeze omul nou, omul in care s-a salasluit Hristos prin lucrarea Sfantului Duh.

I. V. Leb

.

19 Februarie 2007

Vizualizari: 5842

Voteaza:

Lucrarea Sfantului Duh in Biserica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE