Misiunea misiologiei

Misiunea misiologiei Mareste imaginea.


Misiunea misiologiei
Cateva consideratii actuale privind misiologia ortodoxa

In anul 1929, profesorul Vasile Ispir (1886-1947) de la Facultea de Teologie din Bucuresti arata ca "Misiunea este reflectia vietii religioase intr-o biserica. O biserica fara activitate misionara este o biserica inactiva, ca sa nu spun mai mult (...) Asa fiind, studiul indrumarilor misionare este foarte important, iar stiinta misionara devine o stiinta hotaratoare mai cu seama pentru aceia care vor fi viitori preoti si care prin insasi definitia preotiei sunt chemati sa fie misionari". In viziunea lui, scopul misiunii crestine nu putea fi altul decat evanghelizarea lumii si cladirea Bisericii lui Hristos. Studiul misiunii indemna, prin urmare, la "convertirea necrestinilor si necredinciosilor si aducerea la adevarata credinta a ereticilor, sectantilor si schismaticilor, precum si lupta contra relelor sociale".

Aceste reflectii, enuntate cu aproape 80 de ani in urma, pot constitui un punct de plecare pentru a ne interoga despre specificul misiunii si al misiologiei ortodoxe in contextul realitatilor secolului al XXI-lea. Prezentare de fata nu isi propune sa prezinte doar directii sau abordari teoretice care au facut parte din discursul traditional al Bisericii Ortodoxe, ci mai degraba sa lanseze teme de dezbatere si perspective posibile pentru o misiune care sa raspunda provocarilor lansate de societatea contemporana in profunda transformare.

De aceea, am optat pentru un eseu cu caracter programatic in care sa includem o pledoarie pentru o misiologie ortodoxa contextualizata, eliberata de perspectiva ingusta a apologeticii pro domo sau de limitarile pe care le impune abordarea exclusiv teoretica a unor notiuni. Numai tinand cont de realitatile perioadei post-moderniste in care traim, valorizand provocarile ei si incercand sa gasim solutii, vom putea elabora jaloane misionar pastorale concrete si viabile care sa fie germenii unei strategii misionare ortodoxe de anvergura si perspectiva. Biserica Ortodoxa Romana trebuie sa se raporteze pozitiv fata ideologia europeana actuala, in maniera in care s-au raportat Parintii Bisericii fata de civilizatia Imperiului Roman din vremea lor. Nu diabolizarea si inchiderea in propriile granite sunt solutia in duh crestin ortodox, ci gasirea unor punti de dialog si contextualizarea misiunii noastre.

Necesitatea de a avea un program misionar coerent, ghidat de structurile abilitate ale Bisericii Ortodoxe Romane intr-un cadru institutionalizat, este cu atat mai stringenta cu cat in Europa Unita toti vom fi minoritari si ca natiuni si ca religii. Este o provocare enorma pentru Biserica Ortodoxa Romana, care nu va mai fi o Biserica majoritara bine instalata in spatiul public, ci va trebui sa isi castige pozitia marturisind adevarul si dovedind ca este "sarea pamantului si lumina lumii".

I. Biserica ortodoxa si provocarile societatii contemporane

Incepand cu anii 1990, notiunea de globalizare a inceput sa fie folosita pentru a descrie un proces complex, socio-economic si cultural, ale carui principale caracteristici sunt difuziunea globala a institutiilor si practicilor democratice, popularizarea si raspandirea unor modele economice, financiare si tehnologice si slabirea suveranitatii statului national. Pe de o parte, globalizarea universalizeaza, implicand ideea de unificare a societatilor umane si prin aceasta se ajunge la relativizarea identitatilor nationale sau comunitare, cele prin care un popor sau o comunitate anume isi defineste existenta sa. Astfel, exista pericolul omogenizarii, a crearii unei culturi globale cum este consumismul care devine masura tuturor lucrurilor intr-o societate golita de sens.

Pe de alta parte, globalizarea particularizeaza, favorizand individualismul si pluralismul, care se exprima atat printr-o multitudine de credinte si denominatiuni, dar si printr-o pluralitate a posibilitatilor de angajament religios in lume. La Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la Harare (1998) globalizarea, in aceasta ipostaza ambivalenta, care universalizeaza si particularizeaza in acelasi timp, a fost recunoscuta ca "o realitate ineluctabila a vietii", o provocare pentru a gasi noi cai de implicare a Bisericii in societate.

Globalizarea a facut obiectul a numeroase cercetari, atat sociologice, cat si teologice, si ar fi superfluu sa reluam concluziile acestora. Ne rezumam, in contextul eseului de fata, sa amintim faptul ca unul din multiplele aspecte ale globalizarii este accentul pus pe respectul pentru drepturile omului, de unde importanta acordata dreptului la libera exprimare religioasa si libertatea unei persoane de a-si schimba religia. Aceasta realitate ridica problema dreptului legitim al minoritatilor religioase de a-si raspandi punctele de vedere si prin aceasta se ajunge usor la tensiuni intre aceste minoritati si o majoritate stabilita care va denunta prozelitismul lor si va incerca sa-l limiteze. Astfel, pluralismul este o provocare imensa si nu se rezuma numai la adoptarea unei atitudini tolerante, ci la o incercare activa de a-l intelege pe celalalt.

Toleranta se exprima de pe pozitii de putere, dar nu este capabila sa creeze si un climat de intelegere si incredere fata de celalalt. Nu putem ignora faptul ca de multe ori diviziunile dintre crestini au contribuit la discriminare, ura rasiala si etnica, ca s-a abuzat de credinta crestina pentru a-l demoniza pe celalalt. Un efort pentru intelegerea pluralismului religios nu inseamna nici relativism, nici renuntarea la atasamentul fata de propria credinta, ci un pas necesar pentru ancorarea in realitatile contemporane.

Globalizarea reprezinta o mare provocare pentru identitatea noastra ca si crestini ortodocsi romani deoarece conduce la o reductie antropologica, in care fiintele umane sunt vazute ca indivizi si nu ca persoane in comuniune, competitive si nu cooperative, consumiste si materialiste si nu duhovnicesti, cu vocatie eshatologica.

Aceste realitati dinamice trebuie sa determine o noua abordare teologica a unui context complex si in continua schimbare, astfel incat Biserica Ortodoxa sa continue "a se face tuturor toate", ca in orice chip sa mantuiasca macar pe unii (I Corinteni IX, 22), adica sa aiba o perspectiva responsabila si pragmatica. Ortodoxia nu trebuie doar aparata, ci mai ales marturisita. Ori marturisirea se face impartasind credinta prin intermediul unui mesaj adaptat la contextul post-modern, in ceea ce priveste limbajul, metodele de abordare sau continutul insusi al acestui mesaj.

Consideram ca Biserica nu devine misionara doar prin proclamarea universala a Evangheliei, ci prin universalitatea Evangheliei pe care ea o proclama. Misiologul David Bosh, in introducerea cunoscutei sale lucrari despre dinamica misiunii crestine (Dynamique de la mission chretienne, Karthala, 1995) arata ca trebuie sa se distinga intre misiune si misiuni. Misiunea se refera la revelatia si dragostea lui Dumnezeu pentru lume (missio Dei), iar misiunile sunt forme particulare de participare la aceasta missio Dei.

II. Motivatia misionara si Misiologia

Apare legitima intrebarea: de ce nu avem o misiune ortodoxa infloritoare in momentul de fata? in opinia noastra, nu exista interes pentru promovarea unei motivatii misionare autentice si de aici porneste toata problematica actuala a misiunii ortodoxe. Este absolut necesar ca facultatile de teologie sa formeze misionari, intretinand si dezvoltand acea "chemare" a tinerilor, care i-a facut sa imbratiseze cu entuziasm studiul teologiei.

Din aceasta cauza, locul si importanta Misiologiei sau a indrumarilor Misionare in planul de invatamant din cadrul Facultatilor de Teologie Ortodoxe trebuiere considerate, iar structura, temele si modul de prezentare ale acesteia trebuie ajustate in functie de obiectivele si necesitatile actuale ale Bisericii Ortodoxe. Pastoratia o fac, e adevarat, doar clericii, insa la misiune sunt chemate toate madularele Bisericii. Misiologia a fost eliminata din programele de studiu ale sectiilor de didactica si asistenta sociala, desi Biserica noastra are nevoie acum mai mult ca oricand de misionari laici pregatiti si constienti de chemarea lor.

1. Motivatie spirituala.

O adevarata intelegere a misiunii crestine inseamna constientizarea bazelor sale teologice si transpunerea lor in practica. In primul rand, misiunea nu poate fi despartita de teologia trinitara. Hristos i-a trimis in lume pe apostoli, dar la randul Lui a fost trimis de Tatal prin Duhul Sfant (Ioan, XX, 21-31) pentru a descoperi oamenilor comuniunea care exista in Sfanta Treime. Astfel, misiunea Bisericii isi are fundamentul in Tatal, lucrarea in Fiul si plinirea in Duhul Sfant. La aceasta premisa divina, se adauga cea umana, prin sinergie, conlucrarea omului cu lucrarea supranaturala a lui Dummnezeu. in al doilea rand, misiunea trebuie sa fie centrata pe persoana Mantuitorului Iisus Hristos. Ca persoana divino-umana, El este sursa creativa si generativa a dialogului oamenilor cu Dumnezeu si a dialogului oamenilor intre ei.

In sfarsit, misiunea are si o dimensiune pnevmatologica, sacramentala si soborniceasca. Misiunea este o parte a naturii Bisericii. Cuvantul grecesc "biserica", ecclesia, are tocmai acest sens de adunare a poporului lui Dumnezeu, ca un semn si o manifestare a imparatiei. Venirea si innoirea Duhului Sfant este un dar permanent care vivifica Biserica, este o realitate vizibila in Sfanta Liturghie, in Sfintele Taine, cultul si rugaciunea Bisericii.

Ceea ce se uita de multe ori este faptul ca misiunea are mai ales o valoare soteriologica si eshatologica. Nu suntem crestini ortodocsi autentici, madulare vii ale Bisericii si nu ne mantuim daca nu acordam atentia cuvenita activitatii misionare la care suntem chemati. Toti cei botezati au o chemare din partea Mantuitorului Hristos. Apostolii au fost oameni simpli insa fiecare a devenit un misionar, un trimis si o lumina stralucitoare pentru ceilalti. Tot la fel si crestinii din primele veacuri. Evident, acest lucru nu ne obliga sa aducem neaparat un convertit ca unele miscari religioase care interpreteaza aceasta chemare in termeni procentuali.

2. Motivatie materiala.

Motivatia spirituala nu este suficienta pentru a avea buni misionari, mai ales in contextul lumii de azi. De multe ori ne jenam sa recunoastem ca aspectul material este foarte important, mai ales intr-o societate in care se pune accent covarsitor pe materialism si consumism. Biserica ar trebui sa reconsidere aceasta problema, deoarece nu putem sa absolutizam remarca Sfantul Apostol Pavel ca "Preotul sa traiasca de la altar sau din Evanghelie" (I Corinteni IX, 13-14 si Evrei XIIL, 10) fara alta sustinere din partea Bisericii Ortodoxe Romane in ansamblu.

Fondul Misionar Central abia daca poate sustine ajutorarea catorva asezaminte romanesti din strainatate sau tiparirea literaturii religioase in limba romana pentru romanii de peste hotare. Bisericile Ortodoxe surori, Greaca si Rusa, precum si Patriarhia Ecumenica au gasit solutii viabile pentru sustinerea misiunilor lor, prin fundatii si organizatii misionare eficiente. Biserica Ortodoxa Romana a avut in perioada interbelica fundatii misionare cu impact in societate, reactivate dupa 1989, ca: Asociatia Femeilor Ortodoxe, Fundatia Madona Dudu etc. cu un patrimoniu apreciabil, dar care azi sunt quasi inexistente in activitatea misionara.

Ar trebui ca, odata cu intrarea in Comunitatea Europeana, toate Bisericile Ortodoxe sa faca front comun pentru o misiune unitara in spatiul european. Din pacate, relatiile fratesti se mentin la nivelul declaratiilor sau al vizitelor ocazionale, iar eternele probleme ale diasporei, dipticelor etc. mentin un climat de neincredere si o colaborare minimala.

III. Misiologia ca disciplina teologica

1. Principii care trebuie sa ghideze misiologia (parte generala, teoretica)

Anumite principii care ghideaza in general invatamantul teologic ar trebui reconsiderate pentru a se ajunge la o misiune ancorata in realitatile contemporane si nu rupta de acestea. Ne vom limita numai la trei observatii, considerate absolut necesare pentru a promova o misiune ortodoxa autentica.

a) Necesitatea unei noi relatii cu modernismul.

Studiul misiologiei, asa cum se reflecta in manualele elaborate pana acum, arata ca ne situam pe pozitii defensive in ceea ce priveste misiunea si misiologia, ca invatam sa ne aparam si mai putin sa marturisim, ca suntem orientati mai mult spre trecut, in loc sa ne concentram pe provocarile prezentului si pe perspectivele viitorului. De fapt, multe dintre disciplinele care se predau la Facultatea de Teologie azi sunt orientate mai mult spre trecut, fara sa aiba o perspectiva creativa si constructiva pentru contemporaneitate si cu atat mai putin pentru viitor.

Consideram pertinenta remarca Preotului Prof. Dr. Nicolae Achimescu, care, in partea finala a lucrarii sale Noile Miscari religioase, spunea: "Din nefericire, de prea multe ori teologii contemporani exploreaza in mod exagerat trecutul in detrimentul scrutarii viitorului. Pentru ei problema arianismului, macedonismului, sofianismului, sunt cu mult mai importante decat marile provocari actuale si perspectivele acestora, desi acele probleme au fost solutionate prompt la vremea respectiva de catre sinoadele ecumenice sau alte instante ale Bisericii".

Intr-adevar, pare simptomatica pentru strategia misionara a Bisericii Ortodoxe un anume paseism care impiedica o reflectie adecvata la noile provocari pastorale pe care complexitatea vremurilor prezente o impune cu necesitate. Misiologia trebuie sa intrevada perspective de crestere si dezvoltare a Bisericii, sa se manifeste de o maniera intensiva conducand omul la "starea barbatului desavarsit", si extensiva prin "propovaduirea evangheliei la toata faptura".

Confruntare cu modernitatea nu este lipsita de riscuri. Sociologul Peter Berger in faimoasa teorie a secularizarii, arata ca intalnirea traditiei cu modernitatea va obliga Biserica sa adopte fie "calea liberala", facand compromisuri cu modernitatea, fie "calea sectara", adica ramanand inchisa fata de orice stimulent exterior.

Consideram ca Ortodoxia are o alta perspectiva care vine din traditia si bogatul ei tezaur spiritual, pentru a nu se situa la nici una din aceste aceste extreme. Viitorii misionari, preoti sau laici, sa invete ca izolationismul sau retragerea din viata publica inseamna o tradare a misiunii Bisericii Ortodoxe, care are chemarea sa imbratiseze lumea in ansamblul ei, acceptand ca in creatia lui Dumnezeu binele si raul actioneaza simultan si se manifesta in toate procesele si realitatile sociale. Preotul, misionarul ortodox, nu trebuie sa priveasca lumea cu teama, ostilitate sau indiferenta, ci sa apere interesele comunitatii din care face parte fara a se angaja partinitor in lupta politica.

Pe de alta parte, invatamantul teologic nu trebuie sa incurajeze excesiv nici "calea liberala" doar pentru a se integra principiilor democratiei si ecumenismului, deoarece prin aceasta se ajunge usor la o relativizare a continutului credintei, la un compromis cu modernitatea pana la punctul de a se confunda cu ea sau chiar a se dilua in ea. Prin acesta se pierde identitatea noastra de crestini si mantuirea in ultima instanta.

Consideram ca iesirea din aceasta dilema si in acelasi timp elementul care va da forta marturiei noastre intr-o lume atat de complexa este redescoperirea si afirmarea adevaratei identitati eshatologice a Bisericii Ortodoxe. Este necesar ca in facultatile de teologie sa se accentueze mai mult dimensiunea eshatologica a Bisericii. Se vorbeste foarte putin despre relatia dintre identitatea eshatologica a Bisericii Ortodoxe si misiunea ei istorica in lume. Or, misiunea Bisericii nu trebuie sa fie decat o lupta de a marturisi si de a aplica viziunea eshatologica a Bisericii la realitatile istorice si la lume in ansamblul ei.

Pentru aceasta, ar trebui sa se vorbeasca mai mult despre realitatea imparatiei care este prezenta inca de pe acum "pe cat ne este noua posibil a vedea" si nu doar o realitate viitoare fara rezonanta pentru viata crestina contemporana. in acest fel, nu se mai poate vorbi nici de o acomodare cu modernismul, ca Biserica Ortodoxa sa devina o alta institutie a acestei lumi, atata vreme cat identitatea ei se defineste nu in raport cu statul sau cu societatea in mijlocul careia actioneaza, ci in raport cu imparatia lui Dumnezeu, in raport cu o plinatate care exista acum in masura in care noi putem sa o primim - si va ajunge in viitor descoperita intru slava.

b) Precizarea identitatii crestine in raport cu pluralismul religios.

O alta limita a misiologiei, asa cum se reflecta in manualele care au fost elaborate de-a lungul timpului, se refera la faptul ca acestea se rezuma fie la o simpla prezentare a pluralitatii religioase si a fenomenului ecumenic, fie la o apologie arida a ortodoxiei insotita de diabolizarea sectelor sau noilor miscari religioase. Biserica nu va putea sa-si indeplineasca menirea in aceasta lume daca se va limita doar sa declare triumfalist ca detine adevarata credinta si sa se inchida in propria auto-suficienta. Este nevoie de un accent mai mare pe o perspectiva trinitara asupra lumii. Misiunea trebuie inteleasa ca expresia dragostei lui Dumnezeu pentru toti oamenii. Astfel, lumea ca spatiu al creatiei, al revelatiei, al iubirii Dumnezeu, nu trebuie inteles ca un spatiu inchis.

Din pacate, identitatea unei persoane sau a unei comunitati este definita prin frontiere, culturale, nationale sau religioase. Este o identitate care se construieste in opozitie cu altceva si prin acest mod de gandire se ajunge foarte usor la exclusivism, la tensiuni si chiar la violenta. Crestinismul este redus astfel, de unele curente, la o ideologie printre multe altele. Pozitia nostra nu trebuie sa fie aceea de gardieni ai unui sistem inchis, insa nu trebuie sa cadem nici in cealalta extrema, de acceptare a pluralitatii grosso modo, optiune care duce la relativism. Trebuie sa-i integram si pe altii in aceasta perspectiva a noastra, dialogala prin excelenta, care imbogateste si ne descopera pe unul altuia. Sfintii Parinti au reusit aceasta osmoza terminologica in Bizant definind teologic persoana ca realitate dialogala.

Cand suntem confruntati cu notiuni radical diferite de ale noastre cu perspective complexe si ciudate, intrebarea noastra nu trebuie sa fie cum ii convingem de eroare sau cum sa castigam competitia de idei, ci intrebarea noastra trebuie sa fie ce cred si ce vad ei cu adevarat? Si mai departe, se poate oare ca ceea ce vad ei sa fie o parte a lumii pe care o vad eu?

Sunt doua abordari ale dialogului inter-religios care nu sunt cele mai fericite: de a pretinde ca posezi adevarul exclusiv si altii sunt eretici, fara nimic bun sau constructiv si alta sa iti pierzi increderea in propria credinta si sa spui ca fiecare religie este la fel de buna ca si cealalta. Trebuie respinse eforturile agresive de a-i converti pe cei de alte credinte, deoarece nu suntem chemati sa castigam competitii cu argumente in favoarea produsului pe care il oferim ca intr-o piata religioasa.

Oricat ar parea de staniu trebuie sa recunoastem ca exista la anumite grupuri religioase elemente pozitive si chiar nobile in maniera in care isi construiesc mesajul si il prezinta lumii. Ei sunt frati ai nostri care ne interpeleaza si nu dusmani. Depinde de noi daca avem ce sa oferim si stim sa impartasim "acel ceva" si aceasta nu doar la nivel ideatic. Misiunea inseamna si lumea de dincolo de limitele Bisericii institutionalizate, lumea pe care Dumnezeu o iubeste si care are vocatia de a deveni parte a Bisericii.

Putem evita aceasta extrema a exclusivismului daca suntem constienti de adevarata noastra identitate de crestini ortodocsi. Crestinii ortodocsi se identifica in primul rand prin faptul ca poarta numele lui Hristos, ca locuiesc intr-o lume in care imparateste Hristos si ca traiesc in comuniune cu Hristos. Din aceasta perspectiva, lumea nu mai apare ca un spatiu marcat de frontiere care sa le ingradeasca altora accesul, ci ca un spatiu deschis. Marturisirea adevaratei credinte nu se poate face fara constientizarea identitatii noastre si fara marturisirea acestei identitati in viata si cuvant Pr. Prof. Dr. Ioan Bria a accentuat de multe ori faptul ca provocarea misionara nu se afla numai in afara Bisericii Ortodoxe, in modalitatile de prozelitism ale diverselor grupuri religioase, ci si inauntrul acesteia, prin nivelul scazut de angajament al membrilor ei.

Misiunea crestina din perspectiva ortodoxa este centrata pe participarea liturgica pentru ca de acolo isi trage seva si se intregeste cu alte forme de actiune crestina ca: predicarea, publicatiile, educatia religioasa, miscarile de tineret, activitatea sociala, reinnoirea vietii monahale. in Liturghie noi traim o Parusie continua, experiem prezenta reala a lui Hristos, intram in timpul imparatiei. Incepand de la Cincizecime si pana la Parusie, Hristos cel inviat este prezent prin Duhul Sfant in viata liturgica, in cuvant si in Sfintele Taine.

De aceea, Liturghia nu trebuie sa fie limitata la celebrarea in Biserica, ci trebuie sa fie continuata in viata credinciosului. Este ceea ce a fost denumit "Liturghie dupa Liturghie". Din perspectiva ortodoxa, eficacitatea marturiei crestine depinde de autenticitatea comuniunii in Biserica.

Capacitatea crestinilor de a arata lumii lumina imparatiei este proportionala cu gradul in care ei primesc aceasta lumina in misterul euharistie. Numai ca, pentru a putea primi lumina si pace, trebuie ca vasul sa fie pregatit prin straduinta fiecaruia. Numai astfel misiunea Bisericii devine o expresie.a iubirii intra-trinitare, iar credinciosul ortodox are ce sa impartaseasca semenului sau si se raporteaza corect la acesta.

2. Redimensionarea rolului Misiologiei in cadrul Facultatilor de Teologie (parte speciala)

Alaturi de aceste principii care trebuie sa ghideze misiologia ca disciplina, este nevoie si de o justa intelegere a rolului misiologiei in cadrul facultatilor de teologie, a raportului ei cu celelalte discipline teologice si a continutul ei. O buna parte din ineficienta misiunii ortodoxe contemporane se datoreaza si statului ambiguu al misiologiei, privita cand ca disciplina de sine statatoare, cand ca apendice al teologiei sistematice sau practice, cand doar ca spirit, ca orientare care trebuie sa fie impregnata intregii teologii ortodoxe.

Misiologia are o dubla sarcina, una in raport cu teologia, iar cealalta cu practica misionara. in legatura cu prima, misiologia este chemata sa exerseze o functie critica in cadrul disciplinelor teologice, incitand in permanenta teologia sa fie theologia viatorum. Astfel misiologia trebuie sa se opuna oricarei tendinte de: auto-satisfactie, conservatorism, de fragmentare a umanitatii in blocuri regionale sau ideologice etc. Ea trebuie sa insoteasca celelalte discipline teologice, sa le interogheze si la randul ei sa se lase interogata de acestea. De exemplu, teologia sistematica dialogheaza in mod traditional cu filosofia, dar acorda foarte putina atentie stiintelor sociale.

In ceea ce priveste a doua sarcina, trebuie sa intelegem ca misiunea este o realitate inter-subiectiva, ca trebuie sa existe o relatie stransa intre misiologi, misionari si persoanele printre care ei lucreaza. Teologia practica este lipsita de dimensiunea misionara si se ocupa doar cu predicarea, cateheza, liturghia, pastoratia sau diaconia, toate acestea privite ca scop in sine si nu in relatie cu misiunea. Astfel, avem mare nevoie in primul rand de un program misiologic pentru teologie, si apoi de un program misiologic pentru misiune, pentru ca teologia nu are alta ratiune de a exista decat aceea de a acompania missio Dei.

Misiologia nu trebuie sa ramana o disciplina care ofera numai repere teoretice, ci sa-si gaseasca si o aplicabilitate eficienta in practica. De multe ori, misiologii trebuie sa accepte ca problemele misionare cu adevarat stringente se discuta mai degraba in afara decat in interiorul facultatilor de teologie. Misiologia asa cum este predata astazi ca disciplina este mai degraba o reflectie asupra mesajului si a proclamarii sale, echipandu-i pe viitorii misionari cu concepte si noutiuni teoretice care isi gasesc foarte putin sau deloc acoperire in realitatea pe care acestia o intalnesc "pe teren". Si atunci, care ar fi solutia pentru a umple golul intre teorie si practica, sau cu alte cuvinte cum se poate realiza contextualizarea misiologiei?

In opinia noastra, este necesar ca la nivelul fiecarei facultati de teologie sa se infiinteze un Departament misionar-pastoral, care sa cuprinda, pe langa studiul Misiologiei, si cursuri de Noi Miscari Religioase, Medicina pastoral-misionara (multi dintre preoti nu stiu sa distinga intre fenomene ale vietii spirituale si boli mentale), Sociologia Religiilor, Comunicare si media. La acestea se vor putea adauga si alte discipline, in functie de specificul zonei in care se va desfasura misiunea (de exemplu daca aceasta va presupune cunoasterea limbii si civilizatiei unui popor etc). Ele vor deveni in timp centre de excelenta care sa canalizeze si sa coordoneze initiative pastoral-misionare diferite: mass-media, misiune sociala, catehetica, activitate misionara externa, misiunea fata de cei cu dizabilitati. (Regretatul Diac. Prof. Dr. Petre I. David a fost un pionier in acest domeniu promovand activitatea Pr. Lect. Dr. Constantin Onu care a elaborat un limbaj liturgic mimico-gestual pentru surdo-muti. El a avut si un nevazator doctorand care din pacate nu a mai finalizat studiile din cauza decesului Parintelui David).

Un al doilea aspect de care trebuie sa se tina seama este ca Biserica Ortodoxa Romana are mare nevoie si de misionari laici, si nu doar exclusiv de preoti. Este nevoie de recuperarea implicarii laicatului in misiunea ortodoxa, ca celalalt brat lucrator al Bisericii, Trup al Mantuitorului Hristos. Din pacate azi acest "brat" nu prea este folosit si este insuficient valorificat, si prin urmare s-a slabanogit. Mireanul nu mai are constiinta chemarii sale misionare. Faptul ca nu se promoveaza indeajuns vocatiile misionare autentice ale laicatului constituie un mare neajuns in contextul in care majoritatea absolventilor de teologie nu devin preoti, iar campul lor de misiune se vede redus doar la perspectiva de a preda religia in scoli ori de a ocupa posturi de asistenti sociali.

Din punctul nostru de vedere, nu este o solutie viabila sa avem exagerat de multi preoti care nu mai au un impact misionar eficient mai ales in anumite segmente sociale, cu atat mai mult cu cat, uneori, la aceasta se adauga o slaba pregatire teologica si o vietuire crestineasca ortodoxa ce lasa de dorit. in scurt timp statutul social al preotului se va deprecia, iar semnalele actuale sunt mai mult decat ingrijoratoare. Calitatea trebuie sa primeze, nu cantitatea. Revigorarea misiunii laicatului sub toate aspectele, care sa aiba drepturi si responsabilitati, va fi unul din atuurile care vor garanta succesul misiunii Bisericii Ortodoxe in noua realitatea europeana.

Nu toti suntem chemati la acelasi tip de misiune. Fiecare madular are lucrarea lui in Biserica si aceasta nu trebuie insa ingradita, obstructionata sau minimalizata. in acest context, consideram necesar sa ne referim si la potentialul misionar al monahilor, foarte putin sau deloc pus in valoare in misiologia ortodoxa contemporana, dar care si-a demonstrat forta in veacurile de aur ale crestinismului. Monahii trebuie sa-si faca simtita prezenta in societate ca expresie fireasca a lucrarii si nevointei lor monastice.

Fiecare manastire, cu specificul si potentialul ei uman sau material pe care il are, trebuie sa se implice in misiune: unele cu actiuni filantropice, altele cu o vocatie cultural-educationala deosebita, altele cu vocatie misionara etc. Din pacate, datorita lipsei de comunicare si viziune, se mentine un climat de animozitate si suspiciune intre mediul teologic academic si o parte a cinului monahal fapt care aduce deservicii impozante misiunii ortodoxe.

3. Structuri de punere in aplicare (parte practica)

In cele de mai sus, am enuntat cateva repere, cateva jaloane dupa care, in opinia noastra, ar trebuie sa se ghideze misiunea si misiologia ortodoxa, pentru ca mesajul Evangheliei sa-si poata pastra intreaga forta si bogatie intr-un context complex si in continua schimbare. Ramane sa aratam ca este absolut necesar sa se creeze anumite structuri care sa asigure o coordonare coerenta a intregii activitati misionare si prin intermediul carora misiologia sa nu mai ramana doar o disciplina teoretica, ci sa-si gaseasca o aplicabilitate practica concreta.

Aceste structuri trebuie sa asigure legatura, informarea si permanenta colaborare intre cei responsabili cu formarea viitorilor misionari (ierarhi, teologi, dascali de teologie), misionarii insisi (clerici sau laici) si cei carora ei se adreseaza, subiectii mesajului lor. Absolventii de teologie ar putea fi astfel familiarizati cu activitatea lor viitoare si responsabilitatile pe care acesta le implica. Posibilitatile lor de optiune s-ar diversifica, Biserica reactivand acele slujiri bisericesti din perioada patristica si care sunt necesare si astazi.

Exista la marea majoritate a eparhiilor structuri ce incearca sa promoveze misiunea sub diferite aspecte, insa lipseste coordonarea tuturor structurilor si conlucrarea lor. Ele lucreaza independent si cu o eficienta redusa, iar personalul nu este de cele mai multe ori experimentat.

Am amintit de necesitatea infiintarii cate unui Departament pastoral-misionar in cadrul facultatilor de teologie. Toate aceste departamente trebuie sa se afle sub conducerea unui Institut Misionar Pastoral Central in cadrul Patriarhiei, care poate gandi o strategie misionar pastorala pe termen mediu si lung.

Exista un Institut Biblic si de Misiune care aduce contributii insemnate misiunii prin publicatiile editate, dar activitatea misionara actuala nu trebuie sa se reduca doar la a publica. De asemenea, la Iasi s-a infiintat Institutul Cultural Misionar Trinitas cu o activitate remarcabila pe diferite paliere ale misiunii si care speram sa se extinda. Si alte centre misionare create la Craiova, Cluj Napoca, Alba Iulia, Targoviste, incearca sa anime activitatea misionara a eparhiilor respective.

De asemenea, este nevoie de un Observator al Religiilor in Romania, cu sediul la Bucuresti, al carui rol sa consiste in monitorizarea, analizarea si interpretarea datelor de pe teren in legatura cu impactul mesajului pe care Biserica il are azi in societate, cu activitatea noilor miscari religioase etc. El trebuie sa aiba un caracter universitar si o perspectiva critica constructiva. Din colaborarea stransa intre aceste doua structuri, ar rezulta o adaptare a mesajului Bisericii si a modalitatilor de propovaduire la contextul lumii de azi. Ambele trebuie sa dispuna de o inzestrare adecvata (biblioteca, sala de conferinte, facilitati IT, mijloace de deplasare in teritoriu etc.) si sa fie incadrate cu specialisti universitari, teologi si laici, cu specializari diferite pentru a se putea realiza o abordare interdisciplinara a fenomenelor monitorizate. Alaturi de Departamentul de media, s-ar crea o interfata viabila a Bisericii fata de societatea civila si stat.

De asemenea, consideram ca este necesar ca la nivelul fiecarei eparhii sa se infiinteze centre misionar-pastorale, care sa se afle in stransa legatura cu Facultatile de Teologie si cu Institutul Misionar-Pastoral Central. Ele vor implementa in teritoriu proiectele misionar-pastorale si le vor adapta in functie de particularitatile locale. De asemenea vor oferi date spre analiza Observatorului si Institutului Misionar Central. O sarcina importanta a acestora este de a identifica anumite parohii pilot rurale si urbane (dar si spitale, penitenciare, armata), centre autentice de viata liturgica si spirituala ortodoxa, unde studentii in teologie sa poata face practica misionar-pastorala in perioada vacantelor. in curricula facultatilor umaniste se afla un modul obligatoriu, intitulat "Practica de specialitate", care da studentilor posibilitatea sa se familiarizeze cu munca intr-un domeniu specific (scoala, muzeu, instututie de asistenta sociala etc). Tot astfel, studentii teologi ar putea cunoaste realitatile concrete ale misiunii Bisericii Ortodoxe si in acelasi timp ar putea invata din experienta unor preoti cu vocatie, care au reusit sa revigoreze si mentina vie comunitatea parohiala.

Ne-am propus la inceputul acestui demers sa evaluam sansele si metodele de promovare a mesajului autentic al Evangheliei intr-o societate marcata de profunde transformari si sa schitam un posibil program de actiune. Am pledat pentru o redimensionare a scopului si a continutului misiunii si misiologiei ca sa raspunda provocarilor actuale, precum si pentru crearea unor structuri institutionale adecvate prin care misiunea sa fie promovata in cele mai bune conditii. Toate acestea devin posibile doar cu sprijinul si binecuvantarea ierarhilor nostri care se dovedesc deschisi la initiative de acest gen si in ultima instanta in contextul unei viziuni de perspectiva a Bisericii Ortodoxe asupra viitorului misiunii sale.

Reusita unui program misionar se realizeaza numai prin colaborarea tuturor madularelor Bisericii. Experienta crestina bimilenara dovedeste ca nici o Biserica exclusiv clericala, nici una eminamente mireneasca nu face o misiune autentica. Dialogul si con-slujirea are loc intre persoane care se recunosc, se respecta si ajung sa se pretuiasca, iar smerenia si dragostea inmultesc roadele misiunii.

Asist. drd. Radu Muresan

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7651

Voteaza:

Misiunea misiologiei 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Marian GrajdanPostat la 2010-07-10 18:14

    Extraordinar articol. Felicitari Parinte! Mi-ar face placere sa va cunosc personal. Cu respect, Marian Grajdan

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE