Modurile prezentei Mantuitorului inviat

Modurile prezentei Mantuitorului inviat Mareste imaginea.

Ortodoxia, fata de alte confesiuni crestine, ofera prin Sfanta Liturghie posibilitatea unirii cu Dumnezeu cel in Treime prin Duhul Sfant, care ni-L face prezent real si personal pe Fiul lui Dumnezeu intrupat in Euharistie, si da posibilitatea indumnezeirii omului.

Euharistia ca Taina este cea mai insemnata, deoarece in timp ce prin celelalte taine crestinul primeste numai harul divin, prin Euharistie el se impartaseste cu insusi izvorul harului, cu Domnul Iisus Hristos intreg.

Catolicismul prin invatatura transsubstantierii, acceptata oficial in urma sinodului tridentin, implica premiza filosofica aristotelica, dupa care fiinta unui lucru se imparte in substanta si accidenti, astfel ca, in prefacerea euharistica, substanta painii si a vinului se preface in trupul si Sangele Domnului, iar accidentii raman neschimbati. Se incearca astfel sa se explice rational modul prefacerii painii si a vinului in Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, cum ca in Sf. Liturghie avem prezenta reala a Domnului si totusi vedem numai paine si vin.

Protestantismul ofera doar o prezenta prin cuvant a lui Hristos sola Biblia, posibilitate de impartasire sub aceasta forma o ofera si lecturile biblice din cadrul Liturghiei, dar Ortodoxia o vede insuficienta. Promoveaza teoria impanatiei, conform careia trupul Domnului din cer este prezent si unit cu elementele euharistice printr-o unire sacramentala, elementele ramanand neschimbate.

Protestantii neaga preotia slujitoare speciala in cadrul savarsirii tainelor, deci si a Liturghiei, pentru ca ei nu considera prezentarea in continuare a lui Hristos ca jertfa in fata Tatalui pentru credinciosi si trebuinta acestora ca ei sa aduca jertfa lor, pe care Hristos sa o primeasca unindu-o cu jertfa Sa. Ei contesta necesitatea continuarii jertfei lui Hristos si necesitatea jertfei credinciosilor, socotind ca mantuirea a fost obtinuta prin jertfa adusa de Hristos pe Golgota, care e echivalentul substitutiv juridic al pacatelor omenirii odata pentru totdeauna. Pentru ei nu e deci necesara o actualizare a acestei jertfe, pentru ca cei ce vor sa se mantuiasca, sa se uneasca cu Hristos cel ce continua sa fie in stare de jertfa, nemaitraindu-Si lui ca om, ci lui Dumnezeu. Ei refuza Euharistiei atat caracterul de Taina, cat si cel de jertfa, reducandu-o la un ospat comemorativ, de unde si numirile ce I se dau: cina, masa sau ospatul Domnului.

Doctrina ortodoxa privind modurile prezentei lui Hristos euharistic in cadrul Sfintei Liturghii.
Mantuitorul Iisus Hristos este prezent real, personal si in fiecare faramitura a Sf. Impartasanii, consecintele dogmatice ale acestei prezente fiind urmatoarele:

1. dupa prefacere, Euharistiei I se cuvin aceeasi inchinare sau adorare pe care o dam lui Hristos
2. impartasindu-ne euharistic de trupul si Sangele Mantuitorului, ne impartasim si cu dumnezeirea sa
3. in fiecare particica este prezent Hristos sub ambele naturi
4. Hristos este prezent real si personal in cate locuri se savarseste Sf. Liturghie
5. Trupul si Sangele Sau sunt prezente real atat timp cat dureaza elementele prefacerii.

“Prezenta cu trupul si cu Sangele Sau sub chipul painii si a vinului e o prezenta in care Hristos este de fapt in modul cel mai accentuat ca Persoana impreuna cu tatal si cu Duhul Sfant, pentru ca ne da nu numai o lucrare prin trupul Sau, ci insusi trupul Sau jertfit si inviat, pentru ca asa e cerut acum. Hristos care a lucrat tot timpul Liturghiei prin cuvantul Sau si prin rugaciunile preotului si ale comunitatii, Isi intensifica acum la maxim, prin iradierea Duhului Sau cel Sfant, eficienta asupra materiilor de paine si vin, pentru a se oferi prin chipurile lor, intr-un act de suprema iubire si coplesire transformatoare a lor, cu insusi trupul si sangele Sau ca jertfa Tatalui si in acelasi timp credinciosilor, pentru a se darui si ei impreuna cu El si din puterea Lui Tatalui si unii altora”.

Pr. conf. univ. dr. Mihai Himcinschi

.

10 Iulie 2012

Vizualizari: 2136

Voteaza:

Modurile prezentei Mantuitorului inviat 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE