Sfantul Duh in viata Bisericii

Sfantul Duh in viata Bisericii Mareste imaginea.


Sfantul Duh in viata Bisericii

 

Transparenta Duhului in Biserica

 

Biserica este mediul particular al energiilor necreate introduse in lume de Duhul Sfant. Biserica este Revelatia intrupata si activa a lui Dumnezeu in umanitatea celor care o accepta prin credinta. Este Trupul tainic al lui Hristos in care Revelatia isi aduce roadele ei, dupa expresia Sfantului Vasile cel Mare.  In Biserica, sub forma Bisericii, Revelatia divina isi desavarseste opera sa de sfintire si de mantuire aratandu-si in acest scop puterea sa.

 

Prin Duhul Sfant Care ramane in Hristos si prin urmare in Biserica, Domnul continua sa-si exercite puterea in Biserica nu numai prin cuvinte, dar si prin fapte directe. El isi exercita puterea indeosebi prin Taine si ierurgii si prin raspunsul credincios, pozitiv, dat rugaciunilor in Biserica. Biserica isi mentine legatura cu Hristos prin credinta care se manifesta in rugaciune, rugaciune pentru tamaduirea bolnavilor, pentru ocrotirea impotriva dusmanilor, pentru izbandire in tot lucrul bun, pentru luminarea mintii, pentru o viata fara pacat, "pentru mantuire.

 

Credinciosii vin la Biserica pentru a chema prin rugaciunile lor si prin rugaciunile preotului ajutorul lui Dumnezeu pentru toate nevoile lor. Ei il cheama pe preot in casele lor pentru ca acesta sa se roage impreuna cu ei. In rugaciunea de binecuvantare a apei preotul spune: "Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, Cel mare in sfat si minunat in lucruri..., trimite harul Preasfantului si de viata facatorului Tau Duh, Care sfinteste toate, si sfinteste si apa aceasta. Si prin impartasirea si stropirea cu apa aceasta, trimite noua binecuvantarea Ta, care spala intinaciunea patimilor. Asa ne rugam, cerceteaza neputinta noastra, Bunule, si tamaduieste cu mila Ta bolile noastre cele sufletesti si trupesti".

 

In rugaciune sufletul isi pierde impietrirea, devine sensibil, receptiv, deschis energiei lui Dumnezeu. Biserica este locul si forma puterii lui Dumnezeu actionand neincetat intre oameni si in ei, pentru ca ea este locul rugaciunii. Rugaciunea cere lucrarea lui Dumnezeu iar Dumnezeu lucreaza datorita rugaciunii. Biserica este locul intalnirii sensibile dintre rugaciunea noastra si puterea lui Dumnezeu.

 

Sensul rugaciunii in Biserica Ortodoxa ar fi de neinteles fara aceasta incredere in puterea lui Hristos lucrand prin Duhul in membrii Bisericii. Rugaciunea pentru care cerem lucrarea lui Dumnezeu ca si raspunsul divin sunt lucrari ale Duhului. Biserica constituie campul Duhului si deci locul in care se realizeaza mantuirea. Trebuie sa amintim aici faptul ca rugaciunile credinciosilor in casele lor, ca si in oricare alt loc, sunt si ele rugaciuni in Biserica, pentru ca Biserica este prezenta pretutindeni unde se afla unul din membrii ei.

 

Rugaciunea implica o mantuire care se lucreaza in "sinergie", in conlucrare. Biserica apare astfel ca o comunitate rugatoare a celor care stiu ca prin rugaciune primesc puterea transformatoare si mantuitoare a lui Hristos, a celor care au devenit sensibili fata de aceasta putere, capabili sa faca experienta ei.

 

Rugaciunea este deci teologia cea mai completa, teologia dusa pana la capat. Prin rugaciune nu mai ramanem la o speculatie despre Dumnezeu sau despre credinta, ci facem experienta lui Dumnezeu in manifestarea energiei Lui, putere care raspunde rugaciunii si sporeste in om setea de rugaciune, facem experienta actiunii mantuitoare a lui Dumnezeu in intreaga ei amploare. De aceea Evagrie Ponticul a putut spune: " Daca esti teolog te rogi cu adevarat si daca te rogi in adevar esti teolog".

 

Credinciosii nu vin la Biserica pentru a asculta o expunere teoretica - fie ea o definitie infailibila sau una din multiplele interpretari aduse de teologi - ci pentru a primi in rugaciune puterea mantuitoare a lui Dumnezeu. Comuniunea proprie Bisericii nu este obiectul unei contemplatii estetice sau al unei speculatii abstracte, ea trebuie sa fie un mod de intrajutorare al credinciosilor, intemeiat pe rugaciune, pentru nevoile lor concrete cele mai diverse; este o experienta comuna a prezentei si ajutorului lui Dumnezeu resimtite datorita caldurii deosebite a rugaciunii realizate in iubirea lor intreolalta. Credinciosii se roaga in comun

 

si unii pentru altii si astfel fac mai usor experienta unitatii lor in Hristos si a puterii lui Hristos. Ingerii si Sfintii fac si ei parte din aceasta comuniune care cere ajutorul lui Dumnezeu pentru fiecare in parte si pentru toti impreuna:"Toate  ostirile  ceresti, Inaintemergatorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli  si toti  Sfintii impreuna  cu Maica lui Dumnezeu, rugati-va sa ne mantuim toti" (Paraclisul Maicii lui Domnului, cantarea 9).

 

Rolul de slujire al Bisericii se explica si el prin puterea lui Hristos: Biserica este organismul prin care aceasta putere mantuitoare se comunica oamenilor; aceasta putere lucratoare in ea ii ingaduie sa-i iubeasca pe oameni, sa faca sa iradieze intre ei comuniunea intemeiata pe rugaciune.

 

Cultul Bisericii nu este deci o lauda adresata unui Dumnezeu inchis in transcendenta lui,  care s-ar lasa contemplat numai de catre intelect si i-ar uita pe oameni si nevoile lor ci este lauda adusa marilor lucrari ale lui Dumnezeu care da credinciosilor incredere in capacitatea pe care o are Dumnezeu de a lucra si acum, de a veni si acum in ajutorul lor. Credinciosii il lauda pe Dumnezeu pentru lucrarile Sale de  odinioara,  pentru iertarea acordata in desfasurarea Revelatiei diferitelor categorii de oameni, chiar si celor mai mari pacatosi. Acesta rememorare le da nadejdi ca Dumnezeu ii va  ajuta si pe ei raspunzand cererilor lor actuale. Sau ei il lauda pe Dumnezeu pentru a-l multumi pentru ajutorul dat. Cultul e intens preocupat de nevoile concrete ale oamenilor. Mantuirea nu este separata de ajutorul pe care Dumnezeu il da oamenilor in diferitele imprejurari ale vietii lor ca ei sa infaptuiasca binele si sa faca sa sporeasca in ei toate aspiratiile pozitive. Dumnezeu nu inceteaza sa arate omului iubirea Sa pentru el si pentru lume. Fara aceasta iubire, Dumnezeu nu s-ar preocupa de mantuirea oamenilor.

 

Lui Dumnezeu nu-i cerem ceva inainte de a-L fi laudat, si nu-L laudam pe Dumnezeu inainte de a-I cere ceva.

 

Pentru Ortodoxie, Biserica este locul duhovnicesc in care puterea lui Dumnezeu este constant experiata in rugaciune, este locul in care Duhul este experiat ca putere, iar aceasta sensibilitate duhovniceasca a credinciosilor fata de prezenta si lucrarea lui Dumnezeu este ea insasi provocata de Duhul. Sfanta Traditie, prin care Biserica se perpetueaza cu ajutorul rugaciunii, consta tocmai in aceasta persistenta in Biserica prin Sfantul Duh a lucrarii mantuitoare a lui Hristos.

 

Experiat ca izvor de putere, Hristos este intens cunoscut de intreaga Biserica in "sobornicitatea" sa rugatoare, in sobornicitatea permanenta a tuturor. Ca izvor de viata, Acest Hristos este cunoscut inainte de orice prin experienta liturgica. De aceea, cultul ca dialog intre Biserica si Domnul sau sub forma rugaciunii-putere are o atat de mare importanta in Biserica Ortodoxa.

 

In calitatea sa de cult public, el reflecta si sustine unitatea Bisericii in viata sa in Hristos. In acest cult public Duhul Sfant sensibilizeaza sufletele nu numai in vederea unei relatii individuale cu Dumnezeu, dar si in vederea unei relatii cu Dumnezeu in cadrul intregii comunitati, in comuniune cu toti cei care cred. Duhul suscita in credinciosi un sentiment de responsabilitate in fata lui Dumnezeu pentru mantuirea

 

fratilor lor, o afectiune pentru ei care este totodata afectiune comuna pentru Dumnezeu. Rugaciunea impreuna provoaca si exprima toate acestea. Transparenta activa a Duhului este deci experiata mai ales in cult, deci in Biserica in calitate de subiect al acestui cult comunitar. Duhul se manifesta inainte de toate in Biserica si in T ainele ei in inima carora se afla Euharistia.

 

Rugaciunile personale ale credinciosilor isi au si ele valoarea lor, dar numai ca participare la viata si la credinta Bisericii. in rugaciunile comune credinciosii pot intercala cereri individuale, dupa situatia lor concreta. Dar, daca rugaciunile individuale sau cele ale cultului public sunt schimbate de fiecare data sau foarte des de cei care le pronunta sau de Biserica in intregul sau, unitatea comuniunii are de suferit, Hristos si lucrarea Sa risca sa nu mai fie intelese in aceeasi perspectiva pentru o aprofundare mereu innoita a bogatiei lor nesfarsite. Formarea convergenta si constanta a credinciosilor va avea si ea de suferit.

 

Unitatea interioara a Ortodoxiei este o unitate larga si permanenta, hranita de Liturghia euharistica si de cultul intreg, mereu acelasi, in care puterea lui Dumnezeu este experiata ca un raspuns la rugaciunea acestei largi comunitati eclesiale, camp al energiilor necreate ale lui Dumnezeu.

 

Larga comunitate eclesiala ortodoxa nu se faramiteaza in grupuri restranse organizate in jurul unor individualitati prestigioase. Ea are de fapt constiinta ca Duhul este puterea comuniunii rugatoare, experienta comuna a lui Hristos Care vrea sa-i aduca pe toti oamenii la El. Rugaciunea Bisericii este o "sinergie" a ei cu Duhul Care tinde sa adune toate persoanele in Hristos. Chiar si rugaciunile individuale se fac prin puterea aceluiasi Duh Care se roaga in toti si intareste unirea tuturor in revelatia integrala a lui Hristos. Fiecare persoana se roaga pentru toti si toti se roaga pentru fiecare.

 

Fiecare Taina presupune invocarea ("epicleza") Duhului si in acest mediu sacramental este primita energia Duhului. Dar aceasta epicleza este rostita in numele intregii Biserici si harul Duhului coboara asupra celui care primeste o Taina pentru ca prin aceasta el se incorporeaza Bisericii sau creste in Biserica pe care o anima energiile necreate ale Duhului Sfant. Acesta Se daruie in Biserica zidindu-l pe cel care Il primeste in masura in care acesta isi intareste apartenenta la comunitate. Sfantul Duh se daruie impreuna cu sau din Trupul tainic al lui Hristos intarind si sporind acest Trup.

 

Se poate spune chiar ca orice rugaciune a. Bisericii si a membrilor sai constituie, in sensul larg al cuvantului, o "epicleza" care cere si primeste Duhul ca pe o putere a lui Dumnezeu. In aceasta perspectiva, credinciosul isi incepe fiecare zi, fiecare ocupatie, printr-o epicleza, prin invocarea Duhului in rugaciunea "imparate ceresc". Iar Duhul ii acorda una din energiile Lui necreate. Aceasta pentru ca invocarea se realizeaza in Trupul unic al lui Hristos si cere puterea Duhului lui Hristos; iar acest Duh, insufletind Trupul tainic, imparte fiecaruia darul care ii este necesar spre intarirea comunitatii eclesiale, spre imbogatirea Trupului tainic al lui Hristos.

 

Duhul introduce in adancul omului energia divina care ne uneste in Fiul si ne face sa participam la relatia Fiului cu Tatal. Duhul pe Care Il primim impreuna cu Trupul si Sangele Mantuitorului, ne face "concorporali si consanguini cu Hristos"(cf.Ef.3,6), ne integreaza Trupului si Sangelui pnevmatizat al Domnului.

 

In fapt, dupa ce a prefacut Sfintele Daruri, Sfantul Duh ii preface si pe cei ce se impartasesc din acestea. "Cerem trimiterea Sfantului Duh, spune Sfantul Chirii al Ierusalimului, caci in general Duhul preschimba tot ceea ce atinge". El preschimba facandu-ne sensibili pentru Dumnezeu, sfintind si indumnezeind, caci El pune persoana umana in relatie de iubire cu Treimea si deci cu ceilalti credinciosi. Duhul este Persoana a Treia in Care primele Doua se intalnesc in plenitudinea iubirii dincolo de orice separatie. In Duhul lui Hristos se realizeaza depasirea universala a separatiei aparute ca urmare a pacatului originar.

 

Prin rolul acordat Persoanei divine a Duhului in sensibilizarea credinciosilor fata de Dumnezeu printr-o rugaciune solidara si o responsabilitate reciproca, Biserica Ortodoxa are imense posibilitati de a dezvolta viata in comuniune.

 

In Liturghia euharistica comunitatea ortodoxa recunoaste ca Trupul Domnului, in care Duhul transforma painea, "se frange pentru toti" si ca Sangele sau, in care acelasi Duh al iubirii transforma vinul, " se varsa pentru toti".

 

Trupul si Sangele lui Hristos sunt mijlocul si hrana iubirii dintre toti si pentru toti, pentru ca Duhul este prezent in ele. Acum aceasta prezenta ramane ascunsa, intr-un anume fel ca o arvuna, dar conducandu-ne chiar prin aceasta, in mod dinamic, spre impartasirea deplina si deschisa de Hristos in Duhul si, in acelasi timp, la o comuniune deschisa si universala cu oamenii.

 

Tocmai aceasta prezenta dinamica da cultului tensiunea si deschiderea sa eshatologica care fac comunitatea sa traiasca intr-un anume fel in transparenta Plinirii finale catre care tinde sustinuta de Duhul vietii si al plinatatii. Eshatonul va fi revelatia deplina a Duhului ca energie si slava dumnezeiasca si indumriezeitoare, care va depasi starea de separatie a lumii cazute prin intensitatea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu si intreolalta, prin realizarea unei comuniuni universale si desavarsite. In Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom, dupa prefacerea darurilor cerem ca impartasirea de Trupul si Sangele Domnului, plina de caldura si iubirea Duhului, sa ne faca mostenitori ai imparatiei "cerurilor" .

 

Duhul Sfant este puterea care sustine in noi prin rugaciunea Bisericii tensiunea spre inviere: El este Cel care va realiza invierea noastra prin care vom participa la trupul inviat, deplin transparent al Domnului, prin trupurile noastre devenite ele insele pe deplin transparente in experienta plina de buipurie a comorilor iubirii Lui.           

 

Biserica este comunitatea celor ce inainteaza prin puterea Duhului lui Hristos spre invierea si plenitudinea negraita a comuniunii desavarsite cu Hristos si cu toti cei ce cred. Biserica ar vrea ca toti oamenii sa paseasca pe aceasta cale pentru ca iconomia Fiului sau si planul mantuirii sa-si dea ultimele lor roade, prin lucrarea continua a lui Hristos in Duhul Sau. Sfantul Duh este calauza plina de putere Care conduce creatia spre imparatia de acum deschisa, lucrand indeosebi in si prin aceast camp de forta divin care este Biserica. In lumina acestei perspective imense si cu adevarat vesnice, a acestei "cunoasteri", puterea lui Dumnezeu ne pune in miscare prin Duhul. Viziunea este inseparabila de dinamism, dinamismul este inseparabil de o viziune imensa, luminoasa, fara de sfarsit. Emotionalul poarta in el cunoasterea credintei si deci stabilitatea si, invers, cunoasterea credintei il misca pe om in intregul sau.

 

Sfantul Vasile cel Mare in tratatul sau despre Sfantul Duh a evocat cultul ca o deschidere asupras eshatologiei prin care primim adevarata intelegere a istoriei si puterea de a participa pozitiv la ea. Trebuie sa ne rugam in picioare in toata perioada cuprinsa intre Pasti si Cincizecime, potrivit unei traditii care, spune Sfantul Vasile, vine de la Apostoli, pentru a arata ca suntem in mers catre imparatia cereasca care va fi Cincizecimea finala si desavarsita. Suntem in mers purtand in noi Duhul lui Hristos Cel inviat fiind noi insine in mod virtual inviati.

 

In cursul Liturghiei euharistice aratam ca suntem in mers, ca nu avem aici cetate statatoare (Evr. 13,14), ca nu ne fixam definitiv in nici o situatie a acestei lumi, ci ca incercam sa mergem mereu mai departe, sa depasim orice nivel atins "tinzand" mereu mai sus, cum spune Sfantul Pavel (Fil. 3,14), cum spune si Sfantul Grigorie al Nyssei in invatatura sa despre "epectaza". Duhul lui Hristos Cel inviat ne mentine intr-un dinamism mereu mai puternic si da adevarata directie si adevaratul sens aspiratiei sufletului uman spre progres. Undele acestui dinamism crestin intretinut de Duhul se revarsa asupra intregii umanitati, chiar daca ea nu este constienta de aceasta. Duhul lui Hristos Cel inviat ne conduce din interior spre Cincizecimea eshatologica cand El va straluci in deplinatatea trupului transparent al lui Hristos, dar si al inimilor noastre care vor fi sporit in transparenta prin unirea cu Hristos.

 

Parintele Dumitru Staniloae

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2682

Voteaza:

Sfantul Duh in viata Bisericii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE